Ion Radu Zilişteanu: Dezvoltatorii imobiliari aflaţi în insolvenţă au puţine şanse de revenire

Presa a vorbit în nenumărate rânduri despre dezvoltatori imobiliari aflaţi în dificultate şi care au ales diverse căi pentru a ieşi din această situaţie. Foarte mulţi au decis să se pună sub protecţia legii insolvenţei, care permite protecţia faţă de creditori, urmărirea debitorilor şi reorganizarea activităţii. Se pune întrebarea cum de s-a ajuns la această situaţie. Schema generică este destul de simplă: pe fondul creşterii preţurilor cu rate considerabile, dezvoltatorii imobiliari nu şi-au făcut niciun fel de scenarii defavorabile şi s-au întins mai mult decât aveau plapuma. Cu alte cuvinte, au cumpărat terenuri pentru dezvoltările viitoare, mizând pe creşterea nedefinită a preţurilor şi menţinerea cererii solvabile la cote impresionante. Nimic nu prevestea criza, cel puţin public. Numai că, dacă ar fi apelat la specialişti în economie, ar fi aflat că furtuna de pe pieţele financiare declanşată în iulie 2007 în SUA avea, cu siguranţă, să aibă consecinţe serioase asupra economiei mondiale. Majoritatea covârşitoare a dezvoltatorilor imobiliari care operează în România nu au un director financiar. Nu au considerat că au nevoie, aşa cum nu au considerat că trebuie să apeleze la alte categorii de consultanţi. Afacerea lor părea simplă şi fără obstacole.

Intrarea în insolvenţă, pentru mulţi dintre dezvoltatorii imobiliari aflaţi în această situaţie, nu este decât o amânare a unui faliment previzibil. Am mai scris despre această situaţie. Iată că şiu alţii gândesc la fel.

"Condiţiile pieţei s-au schimbat, produsele nu mai sunt cerute, dezvoltatorii nu mai duc la finalizare proiectele, iar cel mai des apelează la insolvenţă. Acest procedeu are două părţi: pe de o parte dezvoltatorii sunt puşi la adăpost de creditori şi pot să-şi urmărească debitorii pentru a-şi recupera la rândul lor datoriile, dar de multe ori o asemenea măsură poate fi un eşec şi poate duce la faliment", a spus Adrian Mihăilă, analist la CB Richard Ellis-Eurisko, citat de Mediafax.

"Dezvoltatorii trebuie să-şi asume acum nişte pierderi, pentru că au de ales între a vinde şi a pierde tot. (...) Preţurile au fost mari, iar gradul de îndatorare ridicat. Aceste proiecte sunt foarte expuse", a mai spus Mihăilă.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Cum a fost la prima mea şedinţă de coaching

Am fost la o sedinta de coaching. O chestie din aia in care inveti cum sa fii destept in cinci minute, cum sa devii genial in trei si cum sa nu ai rival pe lumea asta, intr`un singur minut.
Coacherul, un tip ok dealtfel. Inalt, elegant, parea ca nu`i pasa de adidasii si de jeansii mei. Discutia a fost cam asa: “Cati angajati aveti in compania Dvs?” Unul singur, zic. Si ala sunt eu, dom` coacher. “Am sa va invat cum sa lucrati la afacerea Dvs, nu in afacerea Dvs”. Zuper, zic. Da` nu prea am vreme, ca singur fiind, stiti…”Ei, asa spun toti ca nu au timp. Dealtfel, timpul, oamenii si banii sunt cele mai importante resurse”, zice. Stati sa notez, zic, ca deja simt cum ma destept.

“Ce rata de conversie aveti la clienti?”, ma intreaba senin, the Coach. Ce sa am??? Rata de…? Dom`ne, zic, singura rata pe care o stiu e aia la creditul ipotecar. Da` nu cred sa fie de conversie, ca`i in euro. La clienti nu am rate. Ala, ca nu, ca se refera la altceva. Ca voia sa intrebe cat la suta dintre cei care ma cauta, imi raman clienti. Dom`ne, zic, inafara de mama, care ma cauta saptamanal, recunosc ca stau prost aici. Din 10 telefoane primite, doua sunt greseli de conexiune, iar din restul, cel mult unul imi ramane client. Cel foarte mult, zic.
Pe restul sunt obligat sa ii resping. Stiti, ii soptesc incet, sunt cam respingator din fire…. Ii povestesc apoi de cel care voia sa imi achite o masa saptamanal, basca niste bani de buzunar, ca sa scriu despre restaurantul lui. Si despre banca aia care dorea sa scriu pe sestache din cand in cand, pentru 600 eur/ luna si pe care am fost nevoit sa o bag undeva pentru asta. Mai e firma aia legata de businessul bancar, care voia sa imi dea bani ca sa scriu indirect despre o banca (client al ei), afacere pe care iar am respins`o.
“Dar de ce vin clientii la Dv si nu se duc la altcineva?” ma intreaba the coach. Pai zic, sa mor daca stiu. Probabil se duc si la altii, da` nu stiu eu. Poate le place naibii cum scriu sau vor sa imi cumpere pur si simplu bunavointa. Oricum, in cazul meu, afacerea sunt eu, ca nu am nici macar secretara. Sunt eu si atat. Dar zic, in cazul Dvs de ce vin clientii si nu ii cauta pe concurenti? Pai zice, cred ca tot din aceleasi motive. Si la mine, afacerea sunt eu.
Iata, zic…
“Care sunt punctele Dvs tari?” ma intreaba coacherul. Imi vine sa`i raspund la misto, ca cel mai tare punct al meu e femurul. Da` zic dom`ne, daca asta`i coachingul, hai sa ma comport frumos. Nu stiu, ii zic. Da` al dumneavoastra care e? Pai faptul ca am ajuns sa fiu contactat de clienti ca sa ii antrenez inseamna ca am cateva puncte tari, nu?, ma intreaba el. Dom`ne, fantastic!, ii raspund. Sa stiti ca si in cazul meu o fi la fel.

(va urma, ca ma grabesc acum….)

PS de prisos sa spun ca nu am devenit nici mai destept, nici mai genial, iar rivalii mei sunt mai puternici decat mine. Am impresia ca sunt trist.:)

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: BNR a publicat Regulamentul privind lichiditatea instituţiilor de credit

BNR a publicat spre consultare Regulamentul privind lichiditatea instituţiilor de credit, aplicabil instituţiilor de credit, persoane juridice române, precum şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit străine.

Potrivit documentului, Limita minimă a indicatorului de lichiditate este 1 şi se calculează ca raport între lichiditatea efectivă şi lichiditatea necesară, pe fiecare bandă de scadenţă. Lichiditatea efectivă se determină prin însumarea, pe fiecare bandă de scadenţă, a activelor, a angajamentelor primite evidenţiate în afara bilanţului şi a sumelor de primit aferente instrumentelor financiare derivate.
Instituţiile de credit trebuie să menţină în permanenţă indicatorul de lichiditate cel puţin la nivelul de 1, acestea trebuind sa se încadreze în aceasta limita atât pentru totalitatea operaţiunilor, în echivalent lei, cât şi, distinct, pentru cele în Euro şi pentru cele în lei.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Un focus grup bancar. Despre dobânzi, dosare pierdute şi altele

Probabil ca stiti, sunt banci interesate de imaginea lor si mai ales de modul in care isi pot imbunatati serviciile. Si atunci apeleaza la firme specializate, care organizeaza sedinte de focus-grup, in care oameni simpli sunt condusi prin intermediul unor intrebari catre ceea ce vrea sa afle banca. Pe acest drum, de la intrebare la raspuns, oamenii isi dau drumul la gura si vorbesc. Povestesc lucruri carora li s`au intamplat multora dintre noi probabil, dar pe care nu apucam intotdeauna sa le spunem.
Despre cum arata o sedinta de focus-grup, cititi aici

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Un an de criză: în ce domenii s-au pierdut cele mai multe locuri de muncă

In perioada septembrie 2008-septembrie 2009, numarul salariatilor din economie a scazut cu 385,7 mii persoane, de la 4.834,6 mii la 4.448,9 mii, ceea ce reprezinta o scadere de 8%.

Cum efectele crizei nu s-au manifestat cu aceeasi intensitate in toate ramurile economiei, nici pierderile de locuri de munca nu au fost uniforme.

Astfel, de departe cel mai afectat domeniu a fost cel al tranzactiilor imobiliare, unde aproape un sfert dintre angajati si-au pierdut locurile de munca, iar la capatul celalalt avem Sanatatea si Administratia Publica, unde numarul salariatilor a crescut usor, cu 2.4% respectiv 2.3%.

In constructii, scaderea a fost de 15.9%, insa cred ca aceasta cifra este mai mica decat in realitate pentru ca in acest sector, munca la negru a inflorit in ultimii ani, in comert reducerea a fost de 6.5%, iar in domeniul transporturilor, numarul salariatilor s-a redus cu 4.1%, datele in graficul de mai jos.Sursa: INS

Pe scala din stanga se observa numarul locurilor de munca pierdute, iar scala din dreapta (linia galbena) arata scaderea procentuala a numarului salariatilor raportata la totalul salariatilor din domeniul respectiv.

De remarcat ca exista o diferenta foarte mare intre scaderea numarului salariatilor si cresterea numarului somerilor, astfel ca numarul salariatilor a scazut cu 385.700 persoane, dar numarul somerilor a crescut cu doar 272.000 intre septembrie 2008 si septembrie 2009. Evolutia somajului in graficul de mai jos.


Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Bogdan Glăvan: China cumpără lumea – modelul asiatic fără secrete

Sună periculos de cunoscut. Şi nu mă tem pentru cei care sunt cumpăraţi de companiile chineze, ci pentru chinezii înşişi. Ce se întâmplă acum în lume este o copie la indigo a celebrului asalt investiţional asupra lumii, în special asupra SUA, promovat de corporaţiile japoneze în anii 1980.

În acea vreme, investitorii japonezi au pornit la cumpărături peste ocean, achiziţionând tot ce le părea mare şi lucios: de la zgârie-norii din metropolele americane până la studiourile cinematografice de la Hollywood. Unii autori au văzut în acest asalt un veritabil pericol la adresa identităţii economice americane, ajungând să considere Japonia drept a doua Uniune Sovietică. Cei mai mulţi economişti au interpretat acest fenomen drept consecinţa contabilă a competitivităţii exporturilor japoneze: excedentului de cont curent constituie baza pentru exportul net de capital; practic, japonezii nu făceau decât să reinvestească peste hotare banii câştigaţi din cucerirea pieţei auto, a aparaturii electronice şi de telecomunicaţii, ş.a.

De fapt, competitivitatea industriilor japoneze se explica ea însăşi în bună măsură prin sprijinul monetar acordat de stat. Alimentându-se de la pompa monetară a băncii centrale şi profitând de reglementările bancare laxe (în sensul că nivelul minimal al rezervelor şi capitalului era foarte mic), băncile japoneze au ajuns cele mai mari din lume, asigurând corporaţiilor japoneze sursele de finanţare necesare pentru cucerirea pieţei mondiale. În ultima parte a anilor 1980, carry-trade-ul (împrumutul ieftin în yeni şi cumpărarea de active în dolari) a atins proporţii considerabile.

Până la urmă celelalte state au găsit antidotul – Acordul de la Basel, prin care au urmărit „să pună în lanţ” băncile japoneze – iar Japonia a ajuns să suporte povara distorsiunilor create de expansiunea creditului: două decenii de stagnare economică.

China nu este prima care încearcă să imite „modelul de succes” al Japoniei. Coreea de Sud i-a luat-o cu câteva decenii înainte şi, cum era şi firesc, criza a pocnit-o deja în 1997. Dezvoltaţi artificial, cu subvenţii guvernamentale şi credit ieftin, coloşii cu picioare de lut ai industriei coreene au trebuit au trebuit să dea câţiva paşi înapoi, iar ţara a suferit a aterizare dură… pe tărâmul realităţii economice.

Acum, ce să vezi? China cumpără lumea! Cine poate crede că o companie chineză produce celebra marcă Hummer? Cu ce bani? Ca şi în anii 1980, mulţi spun că economia chineză foloseşte profiturile obţinute din exporturile ieftine. Alţii spun că la baza acestui fenomen se află puhoiul de economisiri (savings glut) generat de harnicul şi cumpătatul popor chinez. Aceşti analişti nu văd pădurea din cauza copacilor. China duce de ani buni o masivă politică inflaţionistă. Expansiunea creditului care are loc în China este de departe cea mai importantă dintre toate statele care emit pretenţia de a ocupa un loc la masa bogaţilor (Brazilia, India…)

Mai interesant este faptul că această infuzie de credit ieftin este sortită să înfigă economia în gard. Potrivit unei analize, din 2000 până în 2008 fiecare dolar din PIB-ul Chinei a fost construit cu ajutorul a 1,5 dolari credit. Acum, se pompează 7 dolari credit pentru a se fabrica tot 1 dolar din PIB. Masa monetară a crescut de la începutul acestui an cu 28,5%, un ritm care sfidează încercările statelor dezvoltate de a-şi resuscita monetar economiile şi care este apropiat de ritmul de creştere al masei monetare înregistrat în România în anii 2007 şi 2008, în plin boom.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Mihai Marcu: PIB-ul pe trimestrul III 2009 - cifrele nu au sens

(autor: anonim, pe mail)

Cifrele pe trimestrul III sunt:

-7.1% YoY in loc de -9% YoY cat era prognozat de specialistii contactati de Reuters;
-0.7% QoQ fata de -0.5% QoQ prognozat de aceiasi specialisti.

Va mai aduc aminte ca in trimestrul III 2008 am avut cea mai mare crestere economica (9.2% anualizata), deci plecam deja de la o baza foarte mare.

Este putin credibil ca in conditiile in care am scazut fata de trimestrul II (unde am avut scadere anuala de 7.6%), scaderea din Q3 2009 sa fie mai mica, in conditiile in care trimestrul III 2008 a fost foarte bun (deci efect de baza negativ).

Singurele explicatii posibile sunt fie ajustari masive de date pentru perioadele anterioare, fie folosirea unor deflatori incorecti ai PIB. Sper doar ca INS nu a devenit CNP 2.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu