Ion Radu Zilişteanu: Andreea Vass lansează concurs de criză. Premiul: o cină în biroul ei de la Palatul Victoriei - Bloguri economice

joi, 9 iulie 2009

Ion Radu Zilişteanu: Andreea Vass lansează concurs de criză. Premiul: o cină în biroul ei de la Palatul Victoriei

Ştiţi cum scăpaţi de banii plătiţi pentru o cină la restaurant? Simplu: trebuie să nu vă placă măsurile anticriză luate de guvern (asta-i simplu), trebuie să vă placă Andreea Vass (aici e chestie de gust) şi trebuie să aveţi idei de ieşire din criză, pe care să le postaţi pe blogul consilierei premierului Boc.

Iată ce scrie Andreea Vass pe blogul său:

Vă provoc să construiţi în loc să asistaţi pasivi la ce se întâmplă în România sub criză. Sunt convinsă că niciun guvern postedembrist nu poate scăpa de critică, dar sunt la fel de sigură că unele idei ale celor guvernaţi pot fi mai bune ca ale celor care guvernează. Există o singură problemă: ideile voastre nu ajung la noi. De aceea, lansez acest concurs-experiment care va dura o lună. Aştept săptămânal măsuri anticriză, iar autorul celei mai interesante idei va fi invitat să discutăm propunerea la cină în biroul meu de la Guvern. În situaţia în care această iniţiativă poate ajuta, promit să mă bat pentru a o transforma în ordonanţă de urgenţă. Aşadar, vor fi patru întâlniri la cină din care sper să se nască o ordonanţă de urgenţă care să completeze programul anticriză. Va aştept.
Sigur, iniţiativa poate părea simpatică şi nonconformistă, însă demersul este ipocrit şi fără finalitate. În campania electorală din toamna lui 2008 pentru alegeri parlamentare, analiştii şi jurnaliştii economici atrăgeau atenţia asupra crizei care tocmai îşi ascuţise colţii. Au răguşit atrăgând atenţia asupra nesustenabilităţii (ca să mă exprim academic) unor măsuri de genul măririi salariilor profesorilor cu 50%. Nu i-a ascultat nimeni, dar ei au continuat să scrie şi să vorbească. Mai mult decât atât, guvernul Boc s-a lansat în fel de fel de iniţiative care cad una după alta la Curtea Constituţională.

O întreb pe Andreea Vass: de ce i-ar asculta acum?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP