Bogdan Glăvan: Despre studenţii tranziţiei fără reformă - Bloguri economice

duminică, 26 iulie 2009

Bogdan Glăvan: Despre studenţii tranziţiei fără reformă

Cristian Orgonaş a adus în discuţie calitatea învăţământului românesc, exemplificând declinul acesteia cu lucrarea catastrofală a unui student de anul I (preluare de pe blogul lui Marcel Tolcea). Astfel de exemple stârnesc stupefacţia, iritarea sau amuzamentul cititorilor, în funcţie de starea de spirit a fiecăruia; în orice caz, sensibilizează publicul, dovadă numărul mare de comentarii. Pentru cei de la catedră însă, printre care mă număr, este un simplu fapt divers. Dacă cineva mai crede că învăţământul românesc rodeşte ceva, ar fi bine să-şi alunge această impresie. Să mă justific.

• La modul particular
M-am întors din vacanţă o zi pentru a citi eseurile licenţiaţilor care dau admitere la masterat. Eseul trebuia să respecte o serie de condiţii formale, printre care să includă, după enunţarea temei, câteva „cuvinte cheie”. Spre amuzamentul comisiei de evaluare, această condiţie a bulversat mare parte din candidaţi: unii au încurcat „cuvinte cheie” cu „glosar de termeni”, oferind explicaţia detaliată a principalelor noţiuni din lucrare. Am oferit nota 10 celui care s-a distins de turmă, prin precizarea faptului că face referire la aşa ceva – adică a scris explicit “Glosar de termeni”.

Cea mai anapoda lucrare a fost cea a unui student care a încurcat cuvintele cheie cu definiţia de dicţionar a acestora. Astfel, în cadrul eseul cu tema “România şi Uniunea Europeană” (altiminteri, foarte sugestiv, nu?), după rezumat, erau trecute câteva “cuvinte cheie” astfel:
Aderare: ADERÁ, adér, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. „la”) 1. A deveni adeptul unui partid, al unei mişcări, al unei ideologii, al unei acţiuni, cunoscându-i şi împărtăşindu-i principiile. 2. A se ţine strâns lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat. – Din fr. adhérer, lat. adhaerere.
Şi aşa mai departe.
Repet, nu este vorba de studenţi de anul I, ci de viitori masteranzi.

• La modul general
Calitatea studenţilor este în cădere liberă, de la an la an. Şi o avalanşă de motive mă sufocă imediat.

Să încep prin a spune că notele sunt din ce în ce mai proaste – dovadă că unii profesori încearcă să opună rezistenţă (efortul lor nu este însă mai eficient decât modul în care buruienile crescute pe calea ferată împiedică trecerea trenului). Despre ce calitate vorbim când, nu unul, ci majoritatea studenţilor ajung restanţieri?

Acest fenomen se petrece în ciuda scăderii pretenţiilor profesorilor. Studenţii mei din anul I nu au mai mult de 100 de pagini de învăţat pentru a promova examenul la Microeconomie, respectiv Macroeconomie. Îmi aduc aminte că, prin 1995-1996, când eram eu însumi student începător, aveam de învăţat vreo 700 de pagini, la aceeaşi materie (plus lecturi suplimentare consistente). Studenţii mei nu trebuie să treacă peste emoţiile unui examen oral, aşa cum a fost cazul meu. Ei dau examen grilă şi au la dispoziţie o culegere care conţine întrebările din care se formează subiectul de examen. Mai mult, la seminar discută o parte din aceste întrebări – cu predilecţie, cele pe care le vor întâlni la examen. Rezultatul? Note de 10 mai puţine decât degetele de la o mână şi o grămadă de 5.

Scăderea interesului pentru carte m-a pus în situaţia de a renunţa le cercul ştiinţific pe care îl organizam până în urmă cu vreo doi ani. Astăzi nu mai găsesc nici măcar 7 studenţi care să fie suficient de interesaţi pentru a mai citi şi altceva decât manualul şi, eventual, studiile de caz de la seminar. Pe cei câţiva care doresc să afle mai multe decât le spun la curs, îi îndrum către lecturi suplimentare, fără a avea siguranţa că fac acest lucru în mod consecvent.

Mi-am păstrat cu încrâncenare pretenţia de a-i învăţa cum să redacteze un eseu (asta a propos de cele arătate la început). Inutilitatea demersului este din ce în ce mai evidentă. Unii studenţi nu ştiu nici să „caute pe google”. Colegii mei mă liniştesc neîncetat, povestindu-mi cazurile în care nu au ce să predea unor persoane care nu cunosc semnificaţia raportului procentual, care nu înţeleg ce însemană 30% „din ceva”.

La examenul de licenţă din acest an, unul dintre candidaţi s-a prezentat în faţa comisiei cu o lucrare probabil copiată sau cumpărată de undeva (am colegi care au devenit experţi în descoperirea acestor fraude intelectuale, au ajuns să cunoască şi numele fabricantului de lucrări de diplomă şi să-i recunoască opera). În studiul de caz, o companie obţinuse un profit de 100 000 de milioane de lei. L-am întrebat doar dacă este vorba despre lei vechi sau lei noi. Mi-a răspuns convins că este vorba de lei noi. L-am picat, alături de alte 7-8 „genii”, fără sentimentul că despart grâul de neghină. Mai degrabă, despart mediocritatea de idioţenie.

Dan Popa ne arăta în urmă cu puţin timp, de exemplu aici şi aici, mostre de CV-uri de bancheri (aspiranţi sau cu experienţă). Ţin să îl asigur că ceea ce va urma va întrece de departe cele mai stupide lucruri pe care le-a descoperit deocamdată.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP