Dan Popa: Masa monetară a SUA creşte în ritmul unui copil de 7 anişori - Bloguri economice

vineri, 17 iulie 2009

Dan Popa: Masa monetară a SUA creşte în ritmul unui copil de 7 anişori

Masa monetara (masurata prin agregatul M2) a crescut in SUA in luna iunie cu 9 %, potrivit datelor publicate de FED azi dimineata, ajungand la 8.370,1 miliarde de dolari. Cresterea echivaleaza cu cea a unui copil de 7 ani, care creste in inaltime tot cam cu 9% anual (timp de un an jumatate) si care, pentru a se simti confortabil, are nevoie de haine noi. Asa si FED, trebuie sa ii croiasca masei monetare conditii pentru ca de nervi, aceasta crestere sa nu genereze inflatie. Anul trecut, masa monetara a SUA crescuse cu 9,9 %, ceea ce reprezinta cea mai mare crestere din 2001 incoace. Pentru cei nedeprinsi cu notiunile economice, masa monetară aduna toate mijloacele de circulaţie şi plată de care dispune, la un moment dat, economia unei ţări. Ea masoara toate activele ce pot fi utilizate pentru achiziţionarea bunurilor şi serviciilor sau pentru plata datoriilor si cuprinde numai moneda deţinută de firme, gospodării, instituţii publice (moneda deţinută de sistemul bancar şi cea utilizată în relaţiile dintre instituţiile bancare nefiind luata in calculul masei monetare).

Prin creşterea masei monetare, banca centrală oferă băncilor comerciale posibilităţi sporite de creare a banilor. Băncile vor acorda mai multe credite, ceea ce înseamnă că o cantitate mai mare de bani (uneori chiar decât au nevoie) va fi la dispoziţia populaţiei şi a firmelor. Ca urmare, acestea îşi vor mări cheluielile cu bunuri şi servicii, astfel încât, o parte importantă a suplimentului de masă monetară trece la vânzătorii de bunuri şi servicii, care, la rândul lor, vor cheltui mai mult.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP