Ion Radu Zilişteanu: Inflaţia anuală a coborât la 5,86% în iunie 2009 - Bloguri economice

vineri, 10 iulie 2009

Ion Radu Zilişteanu: Inflaţia anuală a coborât la 5,86% în iunie 2009

Conform datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică, rata anuală a inflaţiei a coborât de la 5,95% în mai 2009 la 5,86% în iunie 2009. Rata lunară a inflaţiei a fost de 0,2% în iunie 2009 faţă de mai 2009.

Pe componente, în iunie 2009 faţă de mai 2009, mărfuri alimentare (-0,18%), mărfuri nealimentare (0,42%) şi servicii (0,43%). În iunie 2009, deprecierea monedei naţionale în raport cu euro a fost de 1%, ceea ce a determinat o creştere lunară a preţurilor cu 0,85% pentru tarifele poştale şi cu 1,6% pentru cele de transport aerian.

Comparativ cu sfârşitul anului 2009, preţurile de consum au crescut în iunie cu 3,14%. De la începutul anului, preţurile de consum ale mărfurilor alimentare au avansat cu 1,22%, ale celor nealimentare cu 4,14%, în timp ce serviciile au înregistrat cea mai mare majorare, de 4,76%.

Creşterea medie a preţurilor, pe total, în ultimele 12 luni faţă de precedentele 12 luni este 6,9%. Acest indicator este cuprins în criteriile de convergenţă nominală la zona euro.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP