Ion Radu Zilişteanu: Programul "Prima casă": 8 bănci întârzie semnarea convenţiei cu FNGCIMM - Bloguri economice

vineri, 10 iulie 2009

Ion Radu Zilişteanu: Programul "Prima casă": 8 bănci întârzie semnarea convenţiei cu FNGCIMM

Astăzi, capital.ro scrie, într-un articol semnat de Marius Guţă, că programul "Prima casă" a intrat într-o etapă delicată, în contextul în care mai multe bănci care s-au înscris în program refuză, deocamdată, să semneze convenţia de garantare cu Fondul de Garantare. Această convenţie condiţionează acordarea garanţiilor de către stat în acest program şi stipulează condiţiile în care se va desfăşura relaţia între bană şi fondul de garantare.

În proiectul de convenţie înaintat de FNGCIMM, apar mai multe prevederi contradictorii. Cea mai importantă se referă la revocabilitatea garanţiei. Astfel, în capitolul V, art.5.2, se menţionează: "garanţia este irevocabilă - furnizorul protecţiei (respectiv Fondul de Garantare) nu îşi poate rezerva prin contract dreptul de a revoca unilateral garanţia sau de a creşte costul efectiv al garanţiei", ceea ce este prevăzut şi în ordonanţa privind programul "Prima casă".

Mai departe, însă, la capitolul X, art. 10.1, scrie că "Fondul are dreptul să suspende unilateral acordarea de garanţii".

Mai există încă 10-12 puncte în care juriştii unora dintre băncile comerciale acceptate în program nu sunt e acord cu FNGCIMM.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP