Bogdan Glăvan: Dăianu, Blanchard şi keynesianismul global - Bloguri economice

luni, 10 august 2009

Bogdan Glăvan: Dăianu, Blanchard şi keynesianismul global

În ultimul articol din Ziarul Financiar, FMI şi Keynes, Daniel Dăianu reia unele din ideile sale preferate, plusând cu alte erori noi. De acestea din urmă aş vrea să mă ocup, pentru că de restul am tot scris.

Daniel Dăianu crede că politicile keynesiene şi-au demonstrat eficacitatea, scoţând economile vestice din criză. El nu ne spune de ce Japonia nu a urmat plutonul performerilor deşi este campioană la politici keynesiene de câteva decenii. Detalii. Autorul adaugă însă, precaut, că pe lângă beneficiile aduse, relaxarea monetar-fiscală ne-a lăsat moştenire şi ceva masă monetară în exces, deficite şi datorii imense care trebuie eliminate. Nu pare însă să îşi facă probleme în legătură cu acest lucru. Eu unul sunt mai puţin optimist şi ţin să amintesc ceea ce Dăianu uită: teoria keynesiană nu se rezumă doar la idei despre resuscitarea economiei aflate în picaj, ci propune un model de gestiune macroeconomică, aşa numita politică stop and go. Dacă trecem cu vederea acest detaliu, eficienţa keynesianismului este o vorbă goală: eficienţă în raport cu ce? Nicio şcoală de gândire nu neagă că guvernul poate creşte PIB-ul prin credit ieftin şi creşterea cheltuielilor publice!

Înţeles corect, keynesianismul nu a fost validat niciodată de istorie pentru că intră în contradicţie cu principiile după care se duce politica, mai ales cu acel celebru – „După noi, potopul”. Altfel spus, acum că am văzut cât de tari sunt guvernele când vine vorba să spună „Go”, tare aş vrea să le văd cum vor spune „Stop”. Şi până nu văd chestia asta nu am motive să apreciez keynesianismul.

Ce alte greşeli mai face cel mai celebru keynesian roman, pe lângă faptul că răstălmăceşte keynesianismul după cum îi convine?

Păi, ca orice keynesian, loveşte în monetarism – paradigmă pe care o interpretează în nota proprie, adică la fel de tendenţios pe cât a interpretat şi keynesianismul. Dăianu uită principiul de bază al monetarismului, anume că “banii contează” şi că politica monetară este la rădăcina boom-urilor, respectiv crizelor; că expansiunea monetară se reflectă, mai devreme sau mai târziu, în creşterea preţurilor, fără niciun spor de bunăstare. Cred că am arătat suficient cum folosind prescripţiile monetarismului puteam anticipa criza şi ce bine era dacă eram cu toţii monetarişti în ultimii ani. Din păcate, am fost luaţi prin surprindere de criză nu fiindcă (aşa cum zice Dăianu) am fost orbiţi de prea mult monetarism, ci pentru că l-am abandonat cu totul.

În finalul articolului, Dăianu îşi exprimă bucuria că FMI – odinioară bastion al monetarismului – a fost cucerit de keynesieni, în frunte cu Olivier Blanchard, actualul economist-şef al instituţiei. Persoană pe care ar trebui să o apreciem pentru „pragmatismul şi echilibrul abordării sale”. Ei bine, dacă fostul ministru de finanţe a uitat, să-i amintim că Blanchard a scris pe la începutul mileniului un studiu sugestiv intitulat “What Do We Know About Macroeconomics the Fisher and Wicksell Did Not?”, în care concluziona că breasla economiştilor a făcut “a lot of progress” şi că am fost martorii unei “a surprisingly steady accumulation of knowledge” – din care puteam deduce că economiştii au dobândit o înţelegere mai bună în legătură cu modul de funcţionare al economiei. Mda, asta era înainte de criză; de o criză mai zdravănă decât cea din 1930. Oricum ştiam că keynesienii stau prost la capitolul anticipări. Bun, puteţi spune, mai greşeşte omul, acum nu trebuie să dăm cu piatra în Blanchard. Dar ce ne facem, căci se pare că avem de-a face cu o gaşcă de erori, dacă-mi iertaţi licenţa poetică? Nu mai departe de acum câteva săptămâni Daniel Dăianu zicea că economia mondială va cunoaşte o evoluţie în formă de W. Păi, ori am scăpat de criză graţie keynesianismului, ori am decolat ca să avem unde ateriza?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP