Bogdan Glăvan: Robert Lucas m-a lăsat mască - Bloguri economice

sâmbătă, 8 august 2009

Bogdan Glăvan: Robert Lucas m-a lăsat mască

The Economist a publicat de ceva vreme părerile pro şi contra ale unor economişti despre economişti. Sunt unii care îi arată cu degetul pe economişti (şi ştiinţa economică, în general) pentru inabilitatea prevenirii crizei. Sunt alţii care protestează, susţinând că ei sunt mari deştepţi. Printre ultimii se află şi Robert Lucas, laureat al premiului Nobel.

Citiţi cu atenţie ce are de spus acest economist. Pe scurt, Lucas afirmă că nimeni nu poate prezice întocmai viitorul. Ceea ce e corect. Însă foloseşte acest truism pentru a-i absolvi de vină pe şefii băncilor centrale care, săracii, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase şi, nu-i aşa, nici nu puteau anticipa criza. Cine citeste articolul ar face bine să ştie că, în prezent, majoritatea economiştilor au adopat poziţia de bun simţ conform căreia pomparea de credit ieftin a fost principala cauză a crizei. Ceea ce îl poziţionează pe Lucas în tabăra economiştilor puţini şi dogmatici, gen Krugman, care continuă să o ţină într-una cu teoria keynesiană.

Este incredibil. Considerat îndeobşte un economist de orientare liberală, părintele teoriei anticipărilor raţionale şi a inconsistenţei de timp (care au servit foarte bine la critica intervenţionismului) şi-a dat acum arama pe faţă. Într-un interviu în Spiegel la finele anului trecut, el se arăta mulţumit de modul în care merge producţia de bani – FED are grijă de asta. Iar oferta de bani poate fi suplimentată oricând, suntem asiguraţi, pentru ca blocajul financiar să se rezolve. Practic, Lucas îndeamnă băncile centrale să emită bani, fără număr, fără număr… Eventual, în cazul în care expansiunea monetară duce la creşterea preţurilor, banca centrală poate foarte simplu să retragă banii din circulaţie şi inflaţia este oprită în faşă.

În faţa acestui entuziasm debordant privind simplitatea şi eficienţa intervenţiei autorităţii monetare, mărturisesc că nu mai înţeleg nimic. Politica de tip stop and go (stimularea cheltuielilor prin relaxarea politicii monetare când recesiunea bate la uşă, respectiv reducerea cheltuielilor prin praticarea unei politici monetare mai stricte când apar semnele inflaţiei) a fost predată în manuale de la Keynes încoace. Alan Greenspan a fost considerat cel mai dibaci cârmaci al politicii monetare tocmai pentru că se părea că reuşise să evite deopotrivă inflaţia şi recesiunea. Dar astăzi ne confruntăm cu eşecul politicii sale – aproape niciun economist nu neagă acest lucru. Iar ceilalţi bancheri centrali, din timpul şi dinaintea lui, nu au avut rezultate mai bune. Să înţeleg că rezolvarea crizei stă tocmai în tipul de politică ce a provocat criza?

Însă perplexitatea mea izvorăşte mai cu seamă din altă sursă. Ani la rând am crezut că Robert Lucas a avut ceva de spus împotriva intervenţiei statului în ordinea pieţei. Nu Lucas ne-a învăţat că indivizii pot anticipa politica guvernului şi îşi pot modifica comportamentul în consecinţă, astfel încât politica să nu-şi atingă scopurile? Nu Lucas ne-a învăţat că este foarte uşor pentru autorităţi să promită un lucru, dar foarte greu să se ţină de promisiune? Din dilema aceasta nu pot să trag decât două concluzii: ori eu nu am înţeles nimic din teoriile lui Lucas, ori el nu pune mare preţ pe a spus şi scris de-a lungul timpului.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP