Răzvan Pascu: Şomajul sau inflaţia: ce este mai grav? - Bloguri economice

luni, 3 august 2009

Răzvan Pascu: Şomajul sau inflaţia: ce este mai grav?

Somajul, una dintre cele mai mari probleme si consecinte ale crizei economice mondiale, a ajuns sa afecteze tari importante din UE si, cred eu, este pe cale sa isi arate coltii si in Romania, din ce in ce mai tare. Desi de felul meu nu sunt foarte pesimist (a se citi: sunt optimist) e logic ca nu vom mai putea continua in ritmul acesta (multi angajati la stat, salarii mai mici la privat decat la stat si productivitate mica in privat).

Stam foarte prost la nivel de tara cu productivitatea muncii, clasandu-ne pe ultimele locuri in Europa alaturi de Bulgaria. La capatul celalalt al topului se afla Luxembourg, un stat foarte mic dar, se pare, cu oameni muncitori. Cei mai productivi romani sunt bucurestenii, care au produs in mediul privat aproape dublu fata de angajatii din restul tarii.

La nivelul UE, somajul creaza mari probleme in special in Spania care a ajuns sa aiba o rata a somajului de 18,1%, cea mai mare din Europa. Spania este tara europeana (alaturi de Irlanda) foarte puternic afectata de criza pentru ca si la ei, ca si la noi, cresterea economica s-a bazat foarte mult pe sectorul imobiliar, care acum sufera puternic. La capatul celalalt al clasamentului se afla Olanda, cu o rata a somajului de doar 3,3%, mult sub media europeana de 9,4% (in iunie – cea mai mare rata a somajului din ultimii 10 ani). La nivelul UE, numarul somerilor a crescut cu aproape 160.000 de persoane in iunie, ajungand la un total de aproximativ 15 milioane de persoane.

Pe de alta parte, rata inflatiei la nivelul UE este in continua scadere, in unele tari existand chiar pericolul deflationist (crestere negativa a inflatiei -preturile nu cresc, ci scad; este dupa parerea mea, mult mai grava decat inflatia).

Conform studiilor publicate recent, o treime dintre europeni se tem de pierderea locului de munca, cei mai pesimisti in ceea ce priveste atat evolutia economiei cat si directia in care merge tara lor fiind locuitorii tarilor baltice, in frunte cu Lituania. Aceasta tara trece printr-o perioada extrem de grea, inregistrand cea mai mare rata a somajului in randul tinerilor (31%), dupa Spania (36,5%). Lituania trece oricum prin cea mai grea perioada, zbatandu-se sa nu intre in faliment national, din punct de vedere economic aceasta fiind tara din UE care a avut cel mai mult de suferit de pe urma crizei mondiale. Economia Lituaniei s-a prabusit in primul trimestru al anului cu 13,3%, iar in trimestrul doi scaderea aproape s-a dublat, la 22%, in timp ce analistii anticipau o scadere de maxim 17%.

Multi economisti (in frunte cu Paul Krugman, laureat premiul Nobel pentru economie) dezbat insa in aceasta perioada care este cel mai mare pericol pentru o natiune pe timp de criza: inflatia sau somajul. Si in Romania se pare ca parerile sunt impartite, numerosi oameni de afaceri, in frunte cu mogulul petrolului (Patriciu) spunand ca inflatia este mai putin importanta si ca ar trebui protejate afacerile si locurile de munca ale oamenilor, chiar daca acest lucru ar insemna tiparirea de moneda si injectarea banilor in economie, cu riscul reaprinderii spiralei inflationiste. Pe de alta parte, aderarea la moneda EURO in 2014 presupune scaderea inflatiei an de an si mentinerea acesteia in perioade dificile, precum cea prin care trecem acum, la un nivel scazut, Isarescu fiind deasemenea, se pare, adeptul acestei pareri si incercand sa stapaneasca inflatia (in iunie, Romania a avut cea mai mare inflatie din UE).

Personal, nu-mi dau seama ce este mai grav, pentru ca argumente pot fi aduse de ambele parti. Degeaba ai un loc de munca daca valoarea salariului castigat scade de la o zi la alta, iar cei cu venituri fixe (pensionarii) o duc din ce in ce mai rau; si degeaba preturile scad daca iti pierzi locul de munca si nu ai din ce sa mai cumperi.

Voi ce parere aveti?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Răzvan Pascu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP