Dan Popa: Crize, pieţe supraevaluate şi bănci centrale - Bloguri economice

duminică, 6 septembrie 2009

Dan Popa: Crize, pieţe supraevaluate şi bănci centrale

Una din intrebarile care mi se adreseaza pe mail este de ce actuala criza este cea mai grava (ca dimensiuni) si cum se face ca, pe masura ce se cheama ca avansam ca specie (ceea ce ar presupune ca ne rafinam atentia la pericole), crizele se inmultesc si se adancesc.
Primul raspuns deloc riguros, este ca asa e normal sa se intample. In sec al III`lea, cadeai cel mult din caruta si te juleai la genunchi. Azi, cazi din avion, iar julitura e ceva mai consistenta.

Daca e sa abordezi mai serios problema, trebuie sa ai in vedere faptul ca pe masura ce inaintam in istorie, populatia detine intr-o masura tot mai mare proprietati si capital
propriu decat in trecut. Prin urmare, cresterea si prabusirea preturilor activelor au in prezent un impact direct asupra bunastarii a infinit mai multor oameni. In perioada in care numai cei foarte bogati (latifundiarii) detineau proprietati si capital propriu, fluctuatiile inregistrate de valoarea activelor ridicau mai putine probleme la nivelul economiei in general. Si atunci cresteau sau se prabuseau preturile, dar consecintele erau suportate in mare parte de proprietarii bogati. Pe romaneste, ei speculau, ei suportau dezumflarea bubble`ului.
Acum, treburile stau altfel. Multe banci centrale se confrunta cu aceasta mare problema a pietelor supraevaluate atunci cand au de luat decizii, pentru ca de multe ori respectivele decizii arunca la gunoi obiectivele macroeconomice anterior stabilite. E ca si cum ai decide sa faci dragoste cu nevasta intr`o zi anume, iar ea ar avea frisoane si febra, dand de pamant cu toate planurile tale.
In termeni economici, supraevaluarea preturilor activelor, urmata de prabusirea acestora, determina o crestere consistenta a volatilitatii si a inflatiei, amenintand stabilitatea sistemului financiar.
Niste minti luminate din FMI au descoperit ca o crestere excesiva medie a preturilor activelor dureaza doi ani si jumatate si este asociata cu o pierdere de 4 la suta din PIB care afecteaza atat consumul, cat si investitiile. Desi mai putin frecvente si mai putin grave, cresterile excesive inregistrate de preturile proprietatilor (sau ale caselor), dureaza de doua ori mai mult si sunt asociate cu pierderi de productie care sunt de doua ori mai mari.
Cresterea economica aduce evident o crestere rapida a consumului, urmata de o prabusire a acestuia. Majorarile inregistrate de pretul capitalului propriu inlesnesc finantarea unor noi proiecte de catre firme, conducand la o crestere excesiva si apoi la o prabusire a investitiilor. Garantiile la imprumuturi sunt supraevaluate, astfel incat, in momentul in care preturile se prabusesc, se produc dezechilibre la nivelul bilanturilor intermediarilor financiari care au efectuat imprumutul.
Cresterile excesive tind sa mareasca venitul fiscal, incurajand reducerea impozitelor si
expansiunea cheltuielilor, care nu pot fi reversibile din punct de vedere politic in momentul in care inevitabil se produce prabusirea.
E drept ca pana sa se ajunga aici, bancherii centrali ar trebui sa se intervina, eliminand efectele economice pe care le produce supraevaluarea preturilor activelor.
Orice discutie care face referire la supraevaluari trebuie sa faca apoi diferenta intre preturile capitalului propriu si preturile proprietatilor din mai multe motive.
In primul rand, ipoteza unor piete eficiente pare sa se aplice mai bine capitalului propriu decat proprietatilor. In al doilea rand, chiar si in putinele tari care au piete de capital propriu semnificative, proprietatea continua sa fie concentrata la nivelul populatiei bogate, ale carei decizii privind consumul nu depind de vicisitudinile pietei bursiere.
In multe tari cumpararea locuintelor este puternic sustinuta, ceea ce face ca atat bilanturile populatiei, cat si cele ale intermediarilor financiari sa fie expuse la scaderi
puternice ale preturilor. Acest lucru sugereaza ca impactul macroeconomic al unui ciclu „boom and crash” la nivelul preturilor proprietatilor ar putea fi mai mare in tarile care au mai mult credit nerambursat.
Inovatia financiara reduce costurile si imbunatateste eficienta transferului de risc. Riscul este astfel transferat catre cei care pot face mai bine fata acestuia, iar rezultatul consta intr-un consum mai atenuat.
Ciclul „boom and bust” la nivelul preturilor activelor nu numai ca duce la o crestere a
volatilitatii inflatiei si a productiei, dar poate, de asemenea, sa mareasca riscul producerii unor evenimente nefericite. La fel ca si administratorii riscurilor din sistemul economic si financiar, si decidentii politici sunt nevoiti sa aiba grija de supraevaluari.
Este important de precizat ca preturile activelor se incadreaza in mod natural in oricare cadru politic modern al unei banci centrale. Includerea acestora este in deplina conformitate cu tintirea inflatiei asa cum este practicata in mod obisnuit. Conform afirmatiilor Guvernatorului Bancii Angliei, Mervyn King „orice politica monetara coerenta poate fi definita ca o tinta a inflatiei plus o reactie la socurile din partea ofertei“. Cu alte cuvinte, orice cadru functional de politica monetara trebuie sa se bazeze pe o tinta a inflatiei implicita sau explicita si pe o rata a inflatiei stabilita de factorii politici pentru a atinge tinta inflatiei in urma socurilor care determina o evolutie opusa a productiei si a inflatiei.
Este si cazul Romaniei? Eu zic ca nu.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP