Dan Popa: E bine sau e rău că avem o economie euroizată? - Bloguri economice

duminică, 6 septembrie 2009

Dan Popa: E bine sau e rău că avem o economie euroizată?

Ca suntem o economie cu un ridicat grad de euroizare, nu cred ca mai sunt multi urmasi ai dacilor care sa nege. Locuintele se vand in euro, masinile la fel, tranzactiile mari in genere sunt ancorate de moneda europeana, pana si Guvernul a plafonat imbecilul impozit forfetar in echivalent euro. Euroizarea a fost solutia romanasilor de a penaliza lungile perioade de inflatie si politicile macro la limita incoerentei. Dobanzile la depozite ajunsesera intr`o vreme real negative (cu suma ridicata la maturitatea unui depozit bancar nu puteai cumpara aceeasi cantitate de bunuri si servicii ca si cu cea pe care o depusesesi initial in banca).
Dar, daca euroizarea a contribuit la stabilizarea macroeconomica, ea a complicat conduita politicii monetare si a facut sistemele financiare mai vulnerabile. De asemenea, e un ghimpe in plus in procesul de tintire a inflatiei.

Ghimpe pentru ca adoptand flotarea leului, BNR a stiut ca risca o depreciere care nu face decat sa reflecte proasta parere pe care romanii o au despre moneda lor, obligand astfel Banca centrala sa intervina in piata pentru a stabiliza cursul. E cunoscut fenomenul ”temei de flotare”. In anumite cazuri, bancile centrale au ezitat sa floteze moneda locala, pe motivul efectelor pagubitoare ale unei deprecieri asupra actorilor pietei insuficient „acoperiti”.
BNR nu e singura banca centrala confruntata cu „problema pesoului” – adica o lipsa persistenta de incredere in moneda nationala, care se manifesta prin rate ridicate ale dobanzii reale ce indica prima impusa de catre piete, care se tem de o depreciere brusca a monedei, chiar daca acest risc este minim. Situatia a fost intalnita cu consistenta in timpul crizelor din America Latina a anilor 90. In situatia Bancii noastre Centrale sunt multe institutii similare si poate ca o monitorizare a modului in care acestea gestioneaza problema ar fi un bun capital de consultanta. Pe de alta parte, nu sunt in tabara celor care sugereaza ca, daca BNR ar fi fost mai credibila si si`ar fi respectat propriile tinte de inflatie, increderea in leu ar fi fost alta. Adevarul, cred, e mult mai nuantat.
Acum e oricum prea tarziu sa pui capat acestei euroizarii, din ratiuni ce tin de aderarea la Euroland, prevazute a avea loc in 2014-2015.
Sigur ca bancile centrale care se confrunta cu aceasta situatie ar trebui sa isi creeze instrumente care sa ajute monedele locale sa concureze mai bine cu moneda europeana si sa restranga reglementarile prudentiale aplicabile operatiunilor valutare (precum si expunerii intermediarilor financiari la riscul valutar), dar acest lucru este uneori foarte dificil de facut.
Dincolo de lupta cu inflatia si cu consecintele euroizarii, bancile centrale mai au uneori de luptat cu intrarile de capitaluri care au pus la incercare coerenta politicii monetare.
Chestiunea e destul de importanta, pentru ca tendinta dezinflationista ar putea pierde teren daca pietele nu pot anticipa si intelege deciziile bancii centrale. Din acel moment, reducerea inflatiei va necesita rate ale dobanzii mai ridicate decat daca aceasta tendinta n-ar fi existat, iar productia va resimti acest lucru.
In ultimii ani, un val al intrarilor de capital a exercitat asupra leului presiuni in sensul cresterii, plasand BNR in fata dilemei de a interveni sau nu pe piata valutara pentru a evita o apreciere in termeni reali. E drept, Banca Centrala nu a stat tare mult pe ganduri si a intervenit atunci cand a crezut de cuviinta. In plus, posibilitatea cresterii cursului petrolului ar complica si mai mult sarcina autoritatilor monetare, fiind de natura a reinflama inflatia.
In fata tensiunilor inflationiste, bancile centrale majoreaza de regula ratele dobanzii, dar acesta este doar un rezultat al noilor intrari de capitaluri, care au accentuat tendinta de apreciere a monedelor nationale. Ceea ce face ca interventiile pe pietele valutare sa contribuie la apararea competitivitatii externe, dar sa ingreuneze lupta contra inflatiei. In plus, ele compromit coerenta politicii monetare, ceea ce poate afecta credibilitatea bancii centrale si eficacitatea actiunii sale.
In schimb, a lasa moneda sa se aprecieze este prejudiciabil pentru sectorul bunurilor comercializabile, chiar daca aceasta franeaza inflatia si conserva coerenta politicii monetare.
Ce este, asadar, de facut?
In principiu, obiectivul fundamental al bancii centrale trebuie sa ramana stabilitatea preturilor, interventiile asupra cursului de schimb avand numai scopul de a contracara o volatilitate excesiva. Pentru a compensa costul unei aprecieri a monedei pentru sectorul bunurilor comercializabile, trebuie ca producatorii locali sa-si creasca productivitatea. In paralel, guvernele trebuie sa urmareasca reformele structurale pentru a-si face economiile mai suple (mai ales piata muncii) si chiar mai rezistente la socurile exogene.
Ceea ce nici unul, nici celalalt, n`o fac.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP