Daniel Cazangiu: Ideologii şi modele economice - Bloguri economice

marți, 1 septembrie 2009

Daniel Cazangiu: Ideologii şi modele economice

Asa cum bine se observa, in ultimile postari mi-am exprimat pozitia clara in ceea ce priveste nocivitatea atitudinilor prin care se incearca gasirea unor “virtuali” vinovati, care sa poarte vina pentru “greselile si neîmplinirile măreţe ale poporului”. De fapt, cei care se ascund in spatele unor simple pareri conspirationiste (de genul cartelul bancilor, strainii care au venit si au luat totul, si alte bazaconii de acest tip), o fac doar pentru a-si ascunde incapacitatea de a rationa corect dpdv al economiei de piata si de a-si reprezenta corect propriile interese. Afirmatia este valida doar presupunand buna intentie a acestora, si nu faptul de a folosi in scop electoral aceste opinii.

Juridic vorbind, orice persoana cu capacitate de exercitiu deplina este raspunzatoare pentru actele si faptele proprii, precum si pentru consecintele acestora. Pretentiile unei reglementari care sa dicteze anumite actiuni ale pietei apartin trecutului.

Prezentul ne pune in fata certitudini si modele. Certitudinile se refera la o serie de tari cu economii de piata performante, in care nivelul de trai este destul de sus, iar modelele se refera la ideologiile care au stat la baza viziunii pe termen lung in implementarea institutiilor si modelelor economice.

Consider constructiv faptul de a prezenta sintetic latura socio-economica a principalelor conceptii despre democratie (liberala, conservatoare si sociala) , conceptii care au fost implementate cu succes in alte tari. Precizez ca ideile au fost preluate din “Ideologii politice şi idealul democratic” de Terence Ball si Richard Dagger.

Câteva concepţii despre democraţie:
- Democraţia liberală – provine din liberalism, de aceea accentuează drepturile şi libertăţile individului. Pentru liberali, democraţia este guvernarea poporului, dar incluzând protejarea drepturilor şi a libertăţilor individului, pentru care trebuie redus rolul majorităţii. În această accepţiune, democraţia este conducerea de către majoritatea oamenilor, dar numai atâta timp cât cei care alcătuiesc majoritatea nu încearcă să-i deposedeze pe indivizi de drepturile lor fundamentale;
- Conservatorismul - Conservatorii clasici încercau să restaureze o societate aristocratică atacată de liberalism şi de Revoluţia franceză. Ei apărau ierarhia socială tradiţională, insistau asupra unui guvernământ suficient de puternic încât să dirijeze pasiunile oamenilor, şi erau sceptici cu privire la încercările de a promova libertatea individuală şi egalitatea şanselor într-o societate competitivă;
- Social-democraţia – conceptul cheie al democraţiei este egalitatea. Democraţia liberală plasează săracii la discreţia celor bogaţi. Avantajul financiar nu este democratic. El trebuie corectat.

Democraţia liberală
În cazul liberalismului, fiinţele umane sunt concepute ca indivizi în mod fundamental raţionali. Ei sunt de acord că propriul interes este motivaţia pentru cei mai mulţi dintre oameni. Aceasta implică şi faptul că oamenii vor concura între ei pentru a-şi promova interesul. Competiţia este considerată ca o parte naturală a condiţiei umane.

În cazul liberalilor, agentul este individul. Opreliştile pot fi: tradiţiile sociale, legăturile de dependenţă feudală şi conformismul religios. Lor li se adaugă: sărăcia, apartenenţa sexuală sau rasială, neştiinţa şi boala. Scopul liberalismului: a trăi după cum crezi, atâta vreme cât nu îngrădeşti libertatea altora. Din perspectivă liberală, fiecare persoană ar trebui să aibă şanse egale de a se bucura de libertate, libertatea nimănui nefiind superioară libertăţii altuia.

Liberalii neoclasici susţineau că intervenţia statului ar trebui să fie foarte redusă pentru a lăsa loc exercitării libertăţii individuale.

John Maynard Keynes a argumentat că guvernul trebuie să îşi folosească abilitatea de a impune impozite şi de a le folosi pentru prevenirea depresiilor şi menţinerea unei economii sănătoase. Aceasta teorie a devenit ideologia dominantă a Vestului după al doilea război mondial.

Robert Nozick – statul este o gigantică agenţie de protecţie. «Statul minimal» este legitim atât timp cât nu violează drepturile nimănui. Politica de folosire a taxelor pentru a lua banii de la unii oameni în beneficiul altora este o situaţie similară cu «munca forţată».

Libertarianismul anarhist este prelungirea extremă a liberalismului. Din perspectiva lor, adevăratul liberalism conduce la anarhie. Murray Rothbard considera că anarhismul pe piaţa liberă este şi de dorit (când nu există constrângere din partea guvernului, orice individ va fi lăsat să facă tot ce doreşte), şi practic (orice face guvernământul, iniţiativa privată poate să facă şi mai bine!).

Liberalii neoclasici (sau libertarienii) consideră că avem nevoie să limităm guvernământul pentru a-l împiedica să ne jefuiască de libertate. Anarhiştii libertarieni militează pentru abolirea guvernământului în ansamblul său.

Conservatorismul
Convingerea umană a conservatorilor este că fiinţele umane sunt şi vor fi întotdeauna slabe. Mulţi numesc conservatorismul – «filosofia politică a imperfecţiunii». Oamenii nu sunt atât de inteligenţi pe cât se cred, iar raţiunea lor nu este capabilă să anticipeze toate consecinţele deciziilor luate. De aceea, cele mai bune intenţii sfârşesc adesea prin a provoca cel mai mare rău.

Conservatorii consideră că orice încercare de a reface fiinţele umane prin reconstruirea societăţii lor va sfârşi într-un dezastru. Susţinătorii radicali ai altor ideologii deţin viziunile unor societăţi utopice, ei cheamă la revoluţie pentru a realiza societăţi perfecte.

Libertatea nu este neapărat bună, deşi poate fi. Ca şi focul, libertatea poate fi utilă dacă este supusă unei bune întrebuinţări. Puterea distructivă a oamenilor eliberaţi de toate restricţiile tradiţionale şi legale este înspăimântătoare.

Conservatorii credeau că în orice societate există un grup restrâns care este potrivit pentru a guverna, prin capacităţi, experienţă şi temperament, în timp ce totalitatea este total nepotrivită.

Conservatorii tradiţionali sunt apropiaţi de Edmund Burke, de poziţiile conservatorilor clasici şi ale conservatorilor culturali. Societatea este concepută ca o ţesătură de pânză, în care fiecare individ are conexiuni cu ceilalţi. Societatea trebuie să promoveze libertatea, dar o libertate ordonată. Scopul activităţii politice este acela de a păstra fabrica socială. Capitalismul este considerat un solvent care poate dizolva ţesătura de relaţii tradiţionale.

Socialismul
Socialismul a început ca un răspuns la liberalismul sfârşitului de secol al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Socialiştii s-au opus accentului pus de liberali asupra competenţei şi libertăţii individuale, fiinţele omeneşti fiind prin natura lor creaturi sociale sau comunitare. Până la un punct, acesta este şi discursul conservatorilor. Numai că socialiştii nu acordă nicio valoare tradiţiei şi proprietăţii private.

Socialiştii fac apel la programe care distribuie bogăţia mai echitabil, în raport cu care conservatorii au acordat eticheta «egalizatoare». Socialiştii împărtăşesc convingerea fundamentală că societata în ansamblu trebuie să controleze proprietatea, şi nu indivizi particulari. Se pune aici o întrebare: cât de mult din proprietate trebuie să deţină şi să controleze societatea? Ca principiu general, orice contribuie semnificativ la producerea, distribuirea şi livrarea bunurilor trebuie să fie controlat social în folosul tuturor.

Pentru socialişti, agentul care trebuie să fie liber nu este individul izolat, ci indivizii-în-relaţie. Ei consideră că sistemul capitalist se opune aspiraţiilor lor prin aşezarea prea multor obstacole în calea muncitorilor. Cei care trebuie să-şi petreacă cea mai mare parte a timpului pentru a munci din greu ca să trăiască, nu pot spera să-şi dezvolte talentele pe deplin. Nimeni nu poate fi liber să scoată un profit privat din munca altuia.

Capitalistul exploatează muncitorul plătindu-i mai puţin decât valorează munca sa. Muncitorul este sărăcit, pe măsură ce capitalistul se îmbogăţeşte. Capitalistul este dependent de muncitor, fără a cărui muncă nu s-ar putea crea nicio bogăţie, şi nici identitatea capitalistă n-ar exista. Diviziunile de clasă sunt exploatatorii, unde se elimină clasa se elimină şi exploatarea.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Daniel Cazangiu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP