Ion Radu Zilişteanu: Despre G20 - Bloguri economice

joi, 24 septembrie 2009

Ion Radu Zilişteanu: Despre G20


Mai mulţi cititori m-au rugat să dau mai multe amănunte despre G20.

În primul rând, membrii G20 sunt: Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sus, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Turcia, Marea Britanie, SUA, Uniunea Europeană. Grupul s-a înfiinţat în 1999, grupând pe de-o parte ţările cu economiile cele mai puternice şi un grup de ţări emergente, cu economiile considerate cele mai dinamice. Scopula fost crearea unui cadru instituţional în care reprezentanţii ambelor părţi să poată schimba puncte de vedere asupra reglementării economiei mondiale în vederea ameliorării funcţionării ei. Este important de remarcat că ţările membre ale G20 reprezintă circa 90% din PIB-ul mondial, 80% din comerţul mondial (inclusiv schimburile intracomunitare din Uniunea Europeană) şi 2/3 din populaţia mondială. Aceste elemente conferă G20 soliditate, legitimitate şi oputernică influenţă asupra economiei mondiale şi sitemului financiar internaţional.

Este de remarcat faptul că în afară de ţările cu economiile cele mai dezvoltate din Uniunea Europeană, celelalte ţări membre sunt reprezentate la reuniunile G20 de către Comisia Europeană. În figura de mai sus, preluată din Le Figaro, cu portocaliu sunt reprezentate ţările membre ale grupului G20, iar cu bleu ţările care nu au reprezentare independentă, ci prin intermediul Uniunii Europene.

Actuala reuniune a G20, despre care am scris aici, se desfăşoară azi şi mâine la Pittsburgh şi va analiza progresele făcute de la reuniunea din aprilie 2009 de la Londra şi va lua în discuţie problemele pe care le-am analizat în articolul citat. Reuniunea de la Londra a avut drept scopuri: punerea bazelor unui nou sistem financiar, a fost întocmită o listă neagră a ţărilor care servesc drept paradisuri fiscale despre care am scris aici, a atribuit un rol mai mare şi mai multe resurse pentru Fondul Monetar Internaţional (FMI), a stabilit întărirea controlului asupra fondurilor speculative.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP