Ion Radu Zilişteanu: Numai jumătate din a doua tranşă a acordului stand-by cu FMI va merge la bugetul de stat - Bloguri economice

marți, 22 septembrie 2009

Ion Radu Zilişteanu: Numai jumătate din a doua tranşă a acordului stand-by cu FMI va merge la bugetul de stat

Vă amintiţi, probabil, că multă lume s-a mirat de decizia FMI de a răspunde rugăminţilor autorităţilor române de a direcţiona a doua tranşă din acordul stand-by spre bugetul statului. O astfel de practică nu este uzuală pentru împrumuturile date de Fond. Iată că FMI a dat publicităţii comunicatul privind a doua tranşă. Suma totală este de 1,718 mld.DST (1,854 mld.€ sau 2,727 mld.$). Consilul de Administraţie al Fondului a decis ca numai o jumătate din sumă să meargă la bugetul statului.

În comunicatul FMI, John Lipsky, prim-adjunctul directorului Fondului face o trecere în revistă a situaţiei economice a României, dar face şi recomandări: "În condiţiile unei deteriorări semnificative a activităţii economice de la aprobarea acordului stand-by din mai, implementarea politicilor a fost puternică. Dar, cu toate acestea, contracţia economică peste aşteptări necesită recalibrarea politicilor pentru a atinge un echilibru între răspunsul pe termen scurt la criză şi obiectivele pe termen mediu ale politicilor."

El a mai spus că ţintele fiscale au fost ajustate corespunzător, pentru a pune de acord parţial deteriorarea ciclică a veniturilor şi evitarea unui impuls negativ asupra cererii. Programul revizuit se concentrează pe măsuri pentru reducerea cheltuielilor, dar cu conservarea cheltuielilor sociale. Reducerile de cheltuieli vor cere reforme suplimentare pentru întărirea controlului asupra sectoarelor cu risc ridicat, printre care reforma sistemului de pensii şi a sistemului bugetar de salarizare.

În continuare, Lipsky laudă politicile BNR, dar atenţionează asupra necesităţii continuării lor în mod ferm: "Regimul de ţintire a inflaţiei şi politica unui curs de schimb flexibil au ajutat la atenuarea impactului crizei, furnizând în acelaşi timp o ancoră potrivită pentru politica monetară. O îmbunătăţire a pieţelor financiare şi o reducere a inflaţiei ar putea da posibilitatea unor relaxări ulterioare, dar o abordare prudentă este de dorit, în condiţiile în care ratele înalte ale inflaţiei rămân vulnerabilităţi la presiunile externe. Politicile financiare rămân potrivite pentru a atenua provocările crizei, însă va fi nevoie de vigilenţă în continuare pentru a putea răspunde la unele semne de stres în sistemul bancar, în special deteriorarea calităţii activelor care ar putea fi aşteptată ca un rezultat al continuării slăbirii economiei".

Autorităţile române trebuiau să se aştepte la o astfel de abordare din partea Fondului, adică la direcţionarea numai a unei părţi din această a doua tranşă a acordului stand-by către bugetul de stat, pentru acoperirea deficitului bugetar. Speculaţiile care s-au făcut în ultima vreme că banii direcţionaţi către bugetul statului vor merge în pensii şi salariile bugetarilor au fost infirmate de o parte dintre autorităţi. Întrebat dacă din această tranşă vor fi plătite salariile şi pensiile, ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea, a răspuns: "România, chiar dacă este într-o situaţie dificilă, de criză, are suficiente resurse să le plătească", după cum relatează Mediafax. Pe de altă parte, Traian Băsescu a declarat, joi, la Radio România Actualităţi, că România a cerut FMI ca tranşa a doua din împrumutul extern să fie dirijată către buget, şi nu spre BNR, pentru plata salariilor şi pensiilor, menţionând că nu crede că vor fi probleme din acest punct de vedere. Iată că au fost. Desigur, în ciorba bugetară, ministerul finanţelor publice poate cosmetiza lucrurile cum doreşte. După calculele Capital.ro, suma de circa 925 mil.€ care va ajunge la MFP ar fi suficientă pentru plata bugetarilor vreme de doar o lună.

Reamintesc faptul că, în luna martie 2009, România a ajuns la semnarea unui ansamblu de acorduri financiare de împrumut pentru suma totală de 19,95 mld.€ pe o perioadă de 2 ani, din care 12,95 mld.€ de la FMI, 5 mld.€ de la Comisia Europeană, 1 mld.€ de la Banca Mondială şi 1 mld.€ de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii şi International Finance Corporation.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP