Ion Radu Zilişteanu: Programul "Prima casă" de-abia se târâie - Bloguri economice

marți, 15 septembrie 2009

Ion Radu Zilişteanu: Programul "Prima casă" de-abia se târâie

Cătălin Doscaş de la Realitatea FM mi-a semnalat conferinţa de presă care a avut loc la sediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) în legătură cu stadiul acordării de credite ipotecare prin programul "Prima casă". Conferinţa de presă, relatată de revista Capital, de unde am preluat şi imaginile alăturate, a fost susţinută de Vasile Coman, director coordonator în cadrul Fondului.





În fond, Coman recunoaşte că există nenumărate probleme în derularea programului. Până la 14 septembrie 2009, 1.950 dosare (66,78%) au fost aprobate de FNGCIMM, alte 656 dosare (22,47%) sunt în analiză, iar 314 dosare (10,75%) au fost retrimise băncilor pentru completări, dintr-un total de 2.920 dosare. Valoarea garantărilor aprobate se cifrează la 125 mil.€, reprezentând cele 1.950 dosare aprobate. Având în vedere că, din diferite motive, nu toate dosarele aprobate de fond se traduc şi în credite de către băncile comerciale care au aderat la programul "Prima casă", se profilează un ritm absolut îngrijorător.

Problemele cele mai frecvente care au condus la respingerea dosarelor se numără cazurile în care „acelaşi client solicită un credit la mai multe bănci sau în care documentele depuse ieşeau din termenul de valabiliate”, afirmă Vasile Coman. Având în vedere că peste 10% dintre dosare au fost retrimise băncilor comerciale pentru completări, FNGCIMM a convenit cu Asociaţia Română a Băncilor „ca ordinea documentelor din dosar să corespundă strict cu ordinea în care sunt enumerate în normă pentru a optimiza procesul de aprobare”, ceea ce frizează ridicolul, dacă ordinea documentelor a împiedicat aprobarea garanţiei.

Desigur, vina se află atât la FNGCIMM, cât şi la băncile comerciale. În ceea ce priveşte fondul, dintr-o instituţie călduţă, unde nu se făcea mare lucru şi dovadă sunt puţinele credite acordate IMM-urilor cu garanţia statului, s-a trezit cu o mulţime de dosare de analizat cu responsabilitate şi cu multă muncă.

Mulţi români au pierdut avansurile plătite la semnarea antecontractelor cu proprietarii imobilelor întrucât au depăşit termenul limită până la care trebuia finalizată tranzacţia. La această încetineală au contribuit atât băncile comerciale, care nu au intrat cu prea mare entuziasm în programul "Prima casă", cât şi FNGCIMM, care a trebuit să se trezească după o lungă perioadă în care nu a avut mare lucru de făcut.

Astfel, acest program, care părea generos la început, a rămas doar o iniţiativă populistă şi preelectorală, dublată de încremenirea în proiect a instituţiilor statului.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP