Mihai Marcu: Care e valoarea reală a unui credit de consum - Bloguri economice

marți, 29 septembrie 2009

Mihai Marcu: Care e valoarea reală a unui credit de consum

După cum bine ştiţi, piaţa creditului în România explodase între 2006 şi 2008. Creditele se dădeau doar cu buletinul, adeverinţele false de venit erau o adevărată industrie. Băncile se luptau pe cotă de piaţă iar calitatea creditului conta mai puţin.

S-au luat bonusuri serioase pentru vânzările fulminante, iar orice obiecţie a vreunui departament de risc era luată în râs.

Din octombrie 2008, creditarea s-a blocat. Din fericire, pentru că nebunia s-a oprit undeva sub 50% din PIB-ul României din 2008. Nivelul este mare, dar nu imposibil de gestionat.

Am discutat recent cu un practician în insolvenţă, destul de implicat în piaţa locală. După cele mai realiste estimări, suma care se mai poate recupera dintr-un portofoliu de credite de consum, fără garanţii, este cam 16%- 17%. Dacă mai sunt de recuperat 1000 lei din credit (principal, dobânzi), suma realistă cu care se poate vinde acel credit acum este cam 160 - 170 lei.

Creditele de consum negarantate îşi merită numele de active toxice româneşti. Din acest motiv, multe bănci îşi externalizează astfel de portofolii de credite, pentru a respecte cerinţele de adecvare a capitalurilor.

Situaţia nu se va îmbunătăţi pe termen scurt. Creşterea şomajului va compensa scăderea dobânzilor la lei. Cea mai bună opţiune a băncilor este să paseze integral clienţilor vechi reducerile de dobândă la lei (inclusiv posibilă scădere de azi). Scăderea profiturilor ar compensa provizioanele de constituit pentru pierderi.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP