Mihai Marcu: Între două devalorizări - Bloguri economice

vineri, 11 septembrie 2009

Mihai Marcu: Între două devalorizări

Ca orice economie emergentă "respectabilă", România trebuie să devalorizeze ceva pentru a trece prin criză. Guvernul nu a decis ce. Aflați în continuare care sunt opțiunile.

Criza înseamnă că cineva trebuie să piardă. Cel mai des se pierde bunăstare prin devalorizare, scopul principal fiind creșterea competitivității.

Ce înseamnă devalorizare?

1. Devalorizarea monedei naționale.

Când se întâmplă acest lucru, țara respectivă se ieftineste. Mâna de lucru devine mai ieftină, activele devin mai accesibile și mai atractive pentru investitorii străini, exporturile devin mai competitive.

România nu are acest lux. Stabilitatea financiară depinde de cursul de schimb. Ratele la bănci, inflația, costul produselor, totul depinde de cursul de schimb.

Împrumutul cu FMI a fost gândit pentru atragerea de rezerve la BNR care să facă posibil controlul cursului. Din păcate, din "flotarea controlată" a leului a rămas doar controlul acestuia. BNR a ratat ocazia să corecteze cursul în perioadele mai liniștite de după luna mai.

2.Există o devalorizare internă

Devalorizarea internă presupune o reducere dură a cheltuielilor publice. Salariile nominale și prețurile scad, presiunea asupra deficitelor publice se reduce. Devalorizarea internă este un proces greu, dificil de implementat, cu consecințe sociale grave, mai ales dacă se dorește corecția prea bruscă, într-un singur an (2009) a unei lungi perioade de excese (2006 - 2008).

Aici intervine "vestita" lege a salarizării unice. Deja se pregătesc greve, dovedind că procesul este dificil și va întâmpina o rezistență enormă. În Letonia și Bulgaria s-a ajuns chiar la revolte populare. Mă aștept ca anul electoral 2009, România să nu cunoască reduceri de salarii în domeniul bugetar.

Soluția devalorizării interne este cea mai proastă. Letonia o aplică deoarece în acea economie minusculă se luptă două instituții - UE și FMI. UE nu dorește devalorizarea laț-ului (monedă letonă) pentru a nu creă un efect de contagiune în restul regiunii. Într-o economie mică precum a Letoniei, astfel de experimente nefericite sunt posibile.

Ceva trebuie să cedeze. Guvernul continuă să se îndatoreze; nivelul datoriei în PIB este încă scăzut, însă ceea ce contează este capacitatea de rambursare a datoriei.

Ratarea unei tranșe din împrumutul FMI și o creștere a deficitului bugetar vor însemna cu siguranță o retrogradare a ratingului de țară, dar competitivitatea nu o vom câștiga prin devalorizare internă.

Competitivitatea țării nu depinde de sectorul bugetar, iar inflația din România nu va fi comparabilă cu cea din zona euro câțiva ani de acum înainte. Din acest motiv, reducerea cheltuielilor publice, deși necesară, nu va fi nici pe departe suficientă.

De unde va veni creșterea economică în "V"?

Din consum intern, din investiții sau din exporturi?

Consumul și investițiile au cele mai reduse șanse de revenire rapidă în lipsa finanțării abundente, agricultura depinde exclusiv de capriciile meteo. Rămâne exportul, dar în condițiile unui leu valorizat corect.

România are 21 milioane de locuitori, cu 17 milioane peste cei 4 milioane cu credite în valută.

Ar fi frumos ca scopuri de gen "prosperitate", "stabilitate" să fie gândite pentru întreaga populație, nu doar pentru minoritatea cu credite în valută.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP