Bogdan Glăvan: Cristian Pîrvulescu despre impozitare - Bloguri economice

miercuri, 7 octombrie 2009

Bogdan Glăvan: Cristian Pîrvulescu despre impozitare

În „Cotidianul” Cristian Pîrvulescu continuă să îşi verse năduful pe capitalism. Este de apreciat că un intelectual are curajul să îşi exprime într-un mod atât de transparent opiniile egalitare. Dar părerile domniei sale nu trebuie să treacă necriticate, mai ales dacă îşi găsesc ecou printre alţi analişti. Este cazul opiniei în privinţa impozitării:

“Când elitele îşi neglijează datoriile faţă de popor, acesta reacţionează. Or, elitele, căzute după 1990 în capcana ideologică a autoreglării „naturale“, au neglijat poporul. Aspectele etice au fost nu doar neglijate, ci de-a dreptul excluse din mecanismul politic. Economia a fost contrapusă tuturor celorlalte domenii sociale în speranţa că astfel vor fi rezolvate toate problemele. Şi dintr-o asemenea perspectivă a fost impus, spre exemplu, fără nici o dezbatere impozitul unic pe venit, asumat de toate partidele parlamentare încă din 2005 şi niciodată de atunci contestat. Or, într-un recent interviu, reputatul filozof politic german Peter Sloterdijk afirma tranşant că impozitul progresiv pe venit este cel mai important progres moral de la Cele Zece porunci încoace. Dar, spuneau cinic politicienii români, morala nu ţine de foame. După cinci ani de la adoptare constatăm că impozitul unic nu a rezolvat problemele, dar a contribuit la accentuarea derivei consumeriste”.

Ca de obicei, socialiştii gândesc totul pe invers. Ce ar trebui să replice un adevărat liberal? Păi, în primul rând, că liberalii, partizanii “autoreglării naturale” nu omit aspectele etice, din contră, susţin proprietatea privată şi libertatea neîngrădită de acţiune a indivizilor tocmai din considerente etice. Just este ca fiecare să poată dispune de roadele muncii sale aşa cum consideră necesar. Dacă vrea să cheltuie banii la casino, dacă vrea să cadă în patima “consumerismului” – apropos, poate ne explică domnul Pîrvulescu ce înseamnă să consumăm… raţional (altă rimă nu am găsit) – este treaba lui. În fond, sunt banii pe care i-a câştigat în mod cinstit, fără să înşele pe nimeni.

Injust este ca cineva să se folosească de roadele muncii mele. Iar statul, care face ca unii să se “aboneze” la banii câştigaţi de mine în mod cinstit este cu atât mai imoral. Şi oare cum putem caracteriza democraţia nelimitată prin care populiştii licitează între ei pentru a atrage calicimea la vot, plusând la capitolul cheltuieli bugetare cu o uşurinţă pe care dependentul de poker nu o va avea niciodată? Populişti care promit 20000, ba chiar 25000 de euro oricui se întoarce în patria mumă şi care, evident, sunt consiliaţi de domnul Pârvulescu!

Impozitarea – impozitarea progresivă cu atât mai mult – este profund imorală. Este pur şi simplu un act de constrângere. Iar violenţa exercitată în mod organizat, prin perceperea de impozite de către govern, nu este mai puţin rea decât violenţa la care recurge banditul care atacă la colţ de bloc, din contră.

În plus, ceea ce ignoră partizanii impozitării progresive (precum Liviu Voinea) şi socialiştii de genul lui Pîrvulescu este că oamenii nu sunt simple jucării, uşor de folosit în maşinaţiunile guvernamentale. Nimeni căruia i se ia un leu nu va continua să lucreze ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Şi cu cât i se ia mai mult cu atât va încerca mai abitir să se protejeze împotriva banditismului bugetar. Într-o ţară cu impozite ridicate, fuga într-un paradis fiscal este o adevărată investiţie! Nu eşti oare naiv dacă crezi că poţi lua “de la fiecare după puteri” şi toată lumea o să fie fericită? Istoria a oferit răspunsul cu vârf şi îndesat.

În capitalism (în capitalismul adevărat, nu în schema parodiată de România), fiecare poate spera la mai bine, căci şansele nu se epuizează niciodată. În socialism e invers. Respectiv, cei fără scrupule nu au decât o şansă: să încerce să ajungă şi ei un fel de Bureaucrat-God (vorba lui David Friedman); cei cu moralitatea ridicată nu au nicio şansă – vor sfârşi prăduiţi de primii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP