Bogdan Glăvan: Fără reguli pe drumurile publice? - Bloguri economice

duminică, 18 octombrie 2009

Bogdan Glăvan: Fără reguli pe drumurile publice?

Un experiment recent în organizarea traficului a avut rezultate spectaculoase. Primăria din Drechten – un oraş cu 50 000 de locuitori din Olanda – a acceptat să elimine regulile de circulaţie existente, pornind de la ideea că oamenii sunt capabili să se descurce mai bine fără reguli impuse arbitrar. Aşa că indicatoarele rutiere, semafoarele şi marcajele au dispărut.

Drept urmare, numărul accidentelor şi al victimelor acestora s-au redus drastic, cu până la 90%! În paralel, viteza traficului aproape s-a dublat. Hans Monderman, iniţiatorul ideii – care se pare că a câştigat aderenţi din Germania până în SUA – explică foarte clar motivul: „Funcţionează atât de bine pentru că este periculoasă, exact aşa cum am plănuit. Însă, în loc ca guvernul să preia riscul, conducătorul auto este cel care devine în întregime responsabil pentru acesta.”

Experimentul din Drachten arată că reglementările impuse de guvern sunt nocive chiar şi în acele domenii în care puţină lume ar crede că ne putem descurca fără să fim ghidaţi „de sus”. În realitate, aceste reglementări creează adesea hazard moral, sporind tocmai riscul apariţiei acelor probleme pe care ar fi trebuit să le evite.

Să recunoaştem însă că acest experiment are o valoare limitată. Planul adoptat de olandezi este o soluţie second-best la problemele de trafic cu care ne confruntăm. Pentru că este o soluţie ce vizează îmbunătăţirea traficului pe drumurile publice. Ca atare, ea poate prezenta avantaje certe actualului cod rutier. Însă nu duce la rezolvarea problemelor fundamentale asociate cu drumurile publice: aglomeraţia şi proasta gestionare. Aglomeraţia este rezultatul firesc al faptului că drumul este public, deci gratis. Proasta gestionare derivă din faptul că statul nu are nici posibilitatea nici stimulentele de acţiona în direcţia creşterii valorii drumului.

Adevărata rezolvare a problemelor constă în privatizarea drumurilor, astfel încât regulile acestora să poată fi stabilite de către proprietari. Decât Drechten, mai bine North Oaks! Într-un regim de proprietate privată, traficul va fi reglementat în aşa cum crede de cuviinţă proprietarul drumului. De exemplu, nu vor mai exista dezbateri naţionale cu iz populist despre limita de viteză, deşi întreprinzătorii vor fi interesaţi în stabilirea celor mai adecvate reguli pentru drumurile pe care le administrează. Decizia privind limita de viteză va rezulta nu din interesul celui care ajunge să domine în lupta birocratică, ci din interesul proprietarului drumului, care este stimulat să emită reglementări de traffic astfel încât să garanteze o circulaţie fluentă. Minimizarea numărului şi a gravităţii accidentelor ar reprezenta un scop intermediar al acestor reglementări. Dacă proprietarul drumului decide să nu instaureze niciun fel de reguli, atunci aşa va fi. Însă este puţin probabil să se întâmple acest lucru – pentru acelaşi motiv pentru care nimeni nu oferă străinilor acces fără reguli în propria sufragerie.

Regulile drumului trebuie să reflecte scopul acestuia. Din acest punct de vedere este evident că doar proprietarii pot decide cel mai bine. Să luăm de exemplu străzile de cartier – genul de arteră rutieră ai cărei proprietari vor fi, probabil, chiar cei care locuiesc în zonă. Nu există niciun motiv pentru ca circulaţia să se desfăşoare uniform, cu acelaşi tip de reguli, indiferent de stradă – aşa cum este cazul în prezent. Proprietarii pot decide reglementarea traficului astfel încât să atingă scopurile pe care le consideră mai importante. Ei ar putea stabili chiar interzicerea accesului maşinilor, dacă această decizie le serveşte interesele – de exemplu, dacă preţuiesc foarte mult liniştea sau siguranţa celor mici sau, cine ştie, dacă strada găzduieşte şcoli ori grădiniţe (nu este greu să ne imaginăm că proprietarul şcolii poate fi şi un proprietar semnificativ al drumului).

În general, dat fiind că cererea pentru accesarea drumului variază pe parcursul a 24 de ore, proprietarii drumului ar putea adopta o politică de taxare asemănătoare cu cea practicată de companiile de telefonie care, în esenţă, oferă tot un serviciu de comunicaţii. În ceea ce priveşte intersecţiile, acestea pot fi tot private, semaforizarea fiind folosită ca şi procedură de alocare a spaţiului din intersecţie. Proprietarii rutelor care se intersectează ar licita pentru culoarea verde a semaforului, la fel cum fac firmele ce vor să închirieze spaţiul comercial dintr-un mall. De fapt, cu cât ne gândim mai mult la situaţia rezultată în urma privatizării drumurilor realizăm că nu trebuie să inventăm roata.

Există, desigur, obiecţia că drumurile reprezintă un bun public, un lucru atât de important încât nu poate fi lăsat pe seama economiei de piaţă. Celor care obiectează astfel trebuie să le răspundem că (1) situaţia naturală (eficientă) în acest domeniu este cea caracterizată de proprietate privată şi liberă iniţiativă – statul a apărut ulterior în schemă, naţionalizând drumurile – şi că (2) managementul guvernamental şi-a dovedit ineficienţa peste tot în lume. La urma-urmei, consideraţia că drumurile sunt atât de importante trebuie să joace în favoarea privatizării, nu în defavoarea ei. Un interviu cu Walter Block, pe această temă poate fi citit aici.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP