Ion Radu Zilişteanu: În septembrie, inflaţia lunară trece în domeniul pozitiv: 0,39% - Bloguri economice

luni, 12 octombrie 2009

Ion Radu Zilişteanu: În septembrie, inflaţia lunară trece în domeniul pozitiv: 0,39%

Astăzi, Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii comunicatul privind indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2009. Dacă inflaţia lunară în luna precedentă a fost negativă, -0,19%, aşa cum scriam aici, iată că inflaţia lunară în septembrie 2009 a trecut în domeniul pozitiv, situându-se la 0,39%. Inflaţia anuală a scăzut la 4,94%, faţă de 4,95% în luna precedentă, aşa cum se poate observa din graficul de mai jos (click pentru mărire).

În a doua imagine, am reprezentat inflaţia lunară (cu verde) şi media mobilă a Indicelui Preţurilor de consum (cu portocaliu), valoare care intră în cadrul criteriilor de convergenţă nominală pentru admiterea în zona euro. În luna septembrie 2009, această medie mobilă (media inflaţiilor anuale în ultimele 12 luni faţă de precedentele 12 luni) s-a situat la 6,16%.

Creşterea inflaţiei lunare a fost cauzată, în septembrie 2009, de creşterea preţurilor mărfurilor nelimentare cu 0,79% faţă de luna precedentă şi a serviciilor cu 0,51%, dar a fost atenuată de scăderea preţurilor la mărfuri alimentare cu 0,16%. Ponderea cea mai mare la creşterea preţurilor au avut-o ţigările şi produsele din tutun, care au crescut în septembrie 2009 cu 5,78% faţă de august 2009 şi cu 25,37% faţă de începutul anului. După cum se ştie, din luna septembrie 2009, s-a operat o nouă mărire a accizelor la ţigări, ceea ce a condus la mărirea preţului cu circa 0,40 lei pe pachet. Dacă se exclud băuturile alcoolice şi tutunul, s-ar obţine o inflaţie lunară de numai 0,05% în septembrie 2009.

În primele 9 luni ale anului 2009, inflaţia medie a fost de 3,27%, cele mai mari scumpiri fiind înregistrate la ţigări (25,37%), utilităţi (13,09%), combustibili (10,47%) şi citrice şi alte fructe meridionale (7,34%).

Faţă de tendinţa manifestată în ultimele luni, este de presupus că ţinta de inflaţie stabilită de BNR, de 3,5% +/- 1 punct procentual, va putea fi respectată în acest an.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP