Ion Radu Zilişteanu: Propunere bombă a PNL: Bogdan Olteanu pentru viceguvernator BNR - Bloguri economice

marți, 6 octombrie 2009

Ion Radu Zilişteanu: Propunere bombă a PNL: Bogdan Olteanu pentru viceguvernator BNR

În ceastă după-amiază, au început audierile parlamentare pentru noul Consiliu de Administraţie al BNR, mandatul vechilor membri expirând zilele acestea. După discuţii prelungi între partide, despre ca am scris aici, s-a ajuns şi în faza audierilor, care, însă, aduc surprize faţă de ce ştiam anterior. Cea mai mare surpriză o constituie propunerea PNL pentru funcţia de viceguvernator: Bogdan Olteanu, vicepreşedinte al partidulului.

Din biografia sa de pe site-ul Camerei Deputaţilor, aflăm că domnia sa este licenţiat în drept al Universităţii din Bucureşti, în anul 1991, şi absolvent al unui program MBA organizat de Institutul Bancar Român şi City Univerisity of Seattle, în 2001. Aflăm din pagina Wikipedia dedicată lui Bogdan Olteanu că, în acelaşi an, 2001, s-a înscris la un doctorat în filosofie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, program e la care a fost exmatriculat la 1 noiembrie 2004 din cauza absenţelor prelungite de la cursuri. Tot din biografi somniei sale aflăm că experienţa sa profesională se rezumă la avocatură, diferite funcţii public şi nenumărate funcţii politice.

Se naşte imediat întrebarea ce a fost în mintea liberalilor când l-au propus pentru funcţia de viceguvernator al BNR. În Consiliul de Administraţie al băncii centrale, se iau decizii de extremă importanţă privitoare la politica monetară, care necesită cunoştinţe temeinice şi experienţă vastă în tratarea unor astfel de probleme. Probabil că au făcut acest gest din orgoliu. De altminteri, până mai ieri, PD-L şi PSD susţineau că liberalii au dreptul doar la un post de membrui simplu în CA al BNR. Odată cu modificarea configuraţiei politice, ca urmare a debarcării PSD de la guvernare, iată că şi PNL emite mai multe pretenţii.

Se ştie că PNL l-a susţinut pe Napoleon Pop pentru un mandat de membru în CA al BNR, funcţie pe care o ocupă şi acum, şi pe Daniel Dăianu pentru viceguvernator. Lucrurile s-au întors şi cei doi figurează pe lista candidaţilor independenţi la funcţiile din CA al BNR, ca şi Silviu Cerna.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP