Bogdan Glăvan: BNR, cât de multă inflaţie ai făcut în ultimii 5 ani? - Bloguri economice

marți, 24 noiembrie 2009

Bogdan Glăvan: BNR, cât de multă inflaţie ai făcut în ultimii 5 ani?

Deşi toată lumea recunoaşte că deficitul comercial înregistrat de România în anii premergători crizei era nesustenabil, nu toţi economiştii sunt de acord asupra cauzei. Ieri, am susţinut că responsabilitatea aparţine Băncii Naţionale care, în anii 2004-2008 a creat o uriaşă expansiune a creditului, similară doar cu „remonetizarea” economiei din anii guvernului Văcăroiu – fenomen încheiat cu criza din 1997-1998, când am fost doar la un pas de a concura Bulgaria la campionatul de cădere liberă… economică. Mi-am propus să explic mai pe larg această teză.

Acordarea de credite ieftine este factorul care a predispus societatea să îşi mărească în mod nesustenabil cheltuielile şi importurile. Iar aceste credite s-au bazat tocmai pe intrările masive de capital, stimulate la rândul lor de politica monetară ultra-permisivă (am putea spune, iresponsabilă) a statelor occidentale. Fiindcă instituţiile financiare au speculat diferenţa dintre costul creditului în dolari sau euro (ieftinit artificial) şi randamentul activelor denominate în lei, determinând apariţia a ceea ce se numeşte „carry-trade”: îndatorarea în dolari şi cumpărarea de active în lei. Însă acest fenomen nu este „de aşteptat” (inerent pieţei), ci rezultatul falsificării calculului economic, al scăderii artificiale a ratei dobânzii la principalele valute. Cu alte cuvinte, prin înregistrarea unui influx uriaş de investiţii străine nu am făcut decât să importăm inflaţie. Aşadar, „criza balanţei de plăţi” nu este, în ultimă instanţă, decât un efect colateral al expansiunii creditului la scară globală. În absenţa acestui tsunami de capital străin, românii nu ar fi putut cumpăra atât de multe produse din import, iar România nu ar fi avut un deficit comercial uriaş.

Mai mult, chiar şi aşa, România se putea proteja într-o oarecare măsură de „boom”-ul instalat pe marile pieţe ale lumii dacă BNR ar fi practicat un curs de schimb liber. În faţa intrărilor masive de capital, cererea pentru lei a crescut considerabil, iar cursul de schimb trebuia să se aprecieze corespunzător. Leul s-a apreciat cu 35% între toamna lui 2004 şi vara lui 2007 – fapt prezentat drept dovadă că piaţa valutară a funcţionat neîngrădit. Însă este o falsă dovadă. Proba că leul nu a flotat liber se găseşte în visteria BNR. În toţi aceşti ani, BNR a intervenit cumpărând masiv valută (rezerva valutară practic s-a triplat din 2004 până în 2008, crescând cu aproape 20 de miliarde de euro), adică a frânat ascensiunea cursului de schimb, permiţând speculanţilor să îşi deruleze liniştiţi „carry-trade”-ul. Dacă leul ar fi fost liber să se aprecieze în faţa influxului de valută, atunci ar fi devenit prea scump iar entuziasmul iraţional al speculanţilor s-ar fi domolit. În schimb, preferând să păstreze o cvasi-stabilitate artificială a cursului şi să nu jeneze interesele exportatorilor, BNR a cumpărat valută punând implicit în circulaţie o cantitate enormă de lei. Ceea ce a alimentat propriul „boom” economic, iresponsabilitatea guvernelor şi iluziile publicului. Am putea adăuga şi că BNR a căzut pradă propriilor iluzii, pentru că adoptarea politicii de ţintire a inflaţiei a determinat-o să se îndepărteze de practicile monetare sănătoase şi să tripleze fără nicio emoţie cantitatea de bani din economie (agregatul monetar M1).

Bilant BNR

Cu toate intrarile de capital din lume, România nu putea intra intr-un ciclu boom-bust dacă păstra o politică monetară responsabilă. În fond, intrările de capital înseamnă creşterea cererii de monedă (locală), iar creşterea cererii de bani nu a dus niciodată în istorie la construcţia de zgârie-nori, la mania speculaţiei imobiliare, la creşterea deficitului comercial ş.a.m.d. Toate aceste fenomene au fost întotdeauna – şi vor continua să rămână – rezultatul creşterii ofertei de bani.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP