Bogdan Glăvan: Când este datoria externă a României o problemă? - Bloguri economice

joi, 12 noiembrie 2009

Bogdan Glăvan: Când este datoria externă a României o problemă?

Când este datoria externă a României o problemă?

Datoria externă a României au crescut accelerat în ultimii ani, ponderea acesteia în PIB aproape triplându-se din anul 2000 până în prezent. Pentru mulţi, este alarmant. Este cu adevărat nivelul datoriei externe o problemă?
Datoria
Datoria externă nu reprezintă nimic rău în sine, mai ales dacă vorbim de datorie privată. Pur şi simplu pentru că îndatorarea unui individ nu reprezintă nimic rău în sine. Fiecare individ trebuie să fie liber să îşi aleagă moneda pe care doreşte să o utilizeze în contractile pe care le încheie, inclusiv în cele de împrumut. La prima vedere, creditele denominate într-o monedă străină conţin un element în plus faţă de cele exprimate în moneda locală, anume riscul valutar, iar economiştii ne avertizează că adesea uităm prea uşor de acest element. Însă posibilitatea variaţiei puterii de cumpărare este o trăsătură a oricărei monede, indiferent de producătorul (emitentul) acesteia. Contractele de creditare exprimate în moneda locală prezintă riscul creşterii/scăderii puterii de cumpărare a leului. Cei 100 de lei pe care îi iei cu împrumut astăzi pot avea altă valoare atunci când trebuie să îi rambursezi – mai mică sau mai mare. În mod similar, cei 100 de euro pe care îi iei cu împrumut astăzi pot avea altă valoare atunci când trebuie să îi rambursezi – mai mică sau mai mare. Nu este nimic special legat de moneda “străină”, poate doar faptul că suntem obişnuiţi să numim riscul creşterii valorii sale drept „valutar”.

Îndatorarea ne oferă posibilitatea de a avea acces la economisirile altora şi astfel, de a iniţia investiţii pentru care, altminteri ar fi trebuit să aşteptăm mulţi ani pentru a acumula capitalul necesar. Graţie globalizării, putem evita statutul de Robinson Crusoe (ca ţară) şi ne putem folosi de economisirile altora – ale străinilor, ceea ce creează o datorie externă.

Cum spuneam, nivelul datoriei nu este important pentru societate, câtă vreme vorbim de datorie privată. Problema apare atunci când este vorba se îndatorează statul, şi nu pentru că ar fi ceva rău cu datoria externă, ci pentru că este ceva rău cu datoria publică – indiferent faţă de cine este asumată. Statul nu are stimulentele necesare pentru a folosi eficient banii – nici banii pe care îi obţine din impozite şi, evident, nici banii pe care îi obţine din împrumuturi; de asemenea, nu poate calcula economic cum este mai bine să-i utilizeze. De aceea, orice cheltuială guvernamentală, inclusive cele bazate pe datorie reprezintă o pierdere pentru societate.

Mai apare o problemă atunci când datoria privată este de facto public – situaţie la care se ajunge dacă guvernul adoptă o politică de tip too big to fail. Iar aceasta este exact situaţia în care a ajuns România astăzi. În 2009 guvernul a contractat un împrumut de 20 de miliarde euro pentru a garanta datoriile (acoperi pierderile) unor bănci. Practic, aproape jumătate din datoria – externă, în acest caz; la fel de bine putea fi şi internă) privată a devenit publică sau, aşa cum s-ar spune în vocabularul specific economiştilor, “cvasifiscală”. Având în vedere acest lucru, dinamica datoriei ar trebui să ne îngrijoreze serios.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP