Bogdan Glăvan: China cumpără lumea – modelul asiatic fără secrete - Bloguri economice

vineri, 13 noiembrie 2009

Bogdan Glăvan: China cumpără lumea – modelul asiatic fără secrete

Sună periculos de cunoscut. Şi nu mă tem pentru cei care sunt cumpăraţi de companiile chineze, ci pentru chinezii înşişi. Ce se întâmplă acum în lume este o copie la indigo a celebrului asalt investiţional asupra lumii, în special asupra SUA, promovat de corporaţiile japoneze în anii 1980.

În acea vreme, investitorii japonezi au pornit la cumpărături peste ocean, achiziţionând tot ce le părea mare şi lucios: de la zgârie-norii din metropolele americane până la studiourile cinematografice de la Hollywood. Unii autori au văzut în acest asalt un veritabil pericol la adresa identităţii economice americane, ajungând să considere Japonia drept a doua Uniune Sovietică. Cei mai mulţi economişti au interpretat acest fenomen drept consecinţa contabilă a competitivităţii exporturilor japoneze: excedentului de cont curent constituie baza pentru exportul net de capital; practic, japonezii nu făceau decât să reinvestească peste hotare banii câştigaţi din cucerirea pieţei auto, a aparaturii electronice şi de telecomunicaţii, ş.a.

De fapt, competitivitatea industriilor japoneze se explica ea însăşi în bună măsură prin sprijinul monetar acordat de stat. Alimentându-se de la pompa monetară a băncii centrale şi profitând de reglementările bancare laxe (în sensul că nivelul minimal al rezervelor şi capitalului era foarte mic), băncile japoneze au ajuns cele mai mari din lume, asigurând corporaţiilor japoneze sursele de finanţare necesare pentru cucerirea pieţei mondiale. În ultima parte a anilor 1980, carry-trade-ul (împrumutul ieftin în yeni şi cumpărarea de active în dolari) a atins proporţii considerabile.

Până la urmă celelalte state au găsit antidotul – Acordul de la Basel, prin care au urmărit „să pună în lanţ” băncile japoneze – iar Japonia a ajuns să suporte povara distorsiunilor create de expansiunea creditului: două decenii de stagnare economică.

China nu este prima care încearcă să imite „modelul de succes” al Japoniei. Coreea de Sud i-a luat-o cu câteva decenii înainte şi, cum era şi firesc, criza a pocnit-o deja în 1997. Dezvoltaţi artificial, cu subvenţii guvernamentale şi credit ieftin, coloşii cu picioare de lut ai industriei coreene au trebuit au trebuit să dea câţiva paşi înapoi, iar ţara a suferit a aterizare dură… pe tărâmul realităţii economice.

Acum, ce să vezi? China cumpără lumea! Cine poate crede că o companie chineză produce celebra marcă Hummer? Cu ce bani? Ca şi în anii 1980, mulţi spun că economia chineză foloseşte profiturile obţinute din exporturile ieftine. Alţii spun că la baza acestui fenomen se află puhoiul de economisiri (savings glut) generat de harnicul şi cumpătatul popor chinez. Aceşti analişti nu văd pădurea din cauza copacilor. China duce de ani buni o masivă politică inflaţionistă. Expansiunea creditului care are loc în China este de departe cea mai importantă dintre toate statele care emit pretenţia de a ocupa un loc la masa bogaţilor (Brazilia, India…)

Mai interesant este faptul că această infuzie de credit ieftin este sortită să înfigă economia în gard. Potrivit unei analize, din 2000 până în 2008 fiecare dolar din PIB-ul Chinei a fost construit cu ajutorul a 1,5 dolari credit. Acum, se pompează 7 dolari credit pentru a se fabrica tot 1 dolar din PIB. Masa monetară a crescut de la începutul acestui an cu 28,5%, un ritm care sfidează încercările statelor dezvoltate de a-şi resuscita monetar economiile şi care este apropiat de ritmul de creştere al masei monetare înregistrat în România în anii 2007 şi 2008, în plin boom.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP