Bogdan Glăvan: Concurenţă monetară în Zimbabwe! - Bloguri economice

duminică, 15 noiembrie 2009

Bogdan Glăvan: Concurenţă monetară în Zimbabwe!

Veşti proaste pentru bancherii centrali din lumea întreagă şi pentru susţinătorii acestora. Zimbabwe, ţara care a stabilit cea mai înaltă rată a inflaţiei din istorie – 500 miliarde (109)% – a abandonat la începutul acestui an monopolul asupra producţiei monetare adoptând un regim de concurenţă monetară. Populaţia, plictisită să mai folosească moneda oficială – al cărei curs de schimb ajunsese la nivelul de 35 x 1015 dolari Zimbabwe pentru 1 dolar american – a renunţat de facto la aceasta încă de la sfârşitul anului trecut.

709px-ZWDvUSDchart

Denaţionalizarea banilor (chiar şi în beneficiul monopolurilor monetare străine) a fost singura soluţie pe care o mai avea guvernul lui Mugabe, după ce economia ajunsese în stare de moarte clinică. Deoarece schimbul monetar dispăruse aproape total, veniturile la bugetul de stat au scăzut la zero, iar şcolile şi spitalele au fost închise. Până la urmă statul a desfiinţat monopolul monetar, permiţând cetăţenilor să îşi plătească impozitele într-o monedă străină. În prezent, dolarul American şi randul sud-african sunt cele mai folosite monede, alături de euro şi lira sterlină. Mai multe detalii citiţi aici.

Uimitor, nicio calamitate nu s-a abătut asupra zimbabwenilor. Nivelul preţurilor (care acum se calculează în dolari americani) s-a stabilizat, tarabele şi magazinele s-au redeschis iar bursa şi-a revenit (tranzacţiile se operează tot în dolari). Economia e pe creştere – fără ca un guvernator înţelept să vegheze la tipărirea monedei naţionale.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP