Bogdan Glăvan: Electra, Energetica şi Institutul Cantacuzino: campionii naţionali vechi şi noi - Bloguri economice

joi, 5 noiembrie 2009

Bogdan Glăvan: Electra, Energetica şi Institutul Cantacuzino: campionii naţionali vechi şi noi

Electra şi Energetica erau cele două companii energetice mamut, integrate pe verticală, care trebuiau să se nască în urma reformei sectorului energetic (nu am mai pus ghilimele, sunt prea multe). Criza politică şi răzgândirile de ultim moment din CSAT au amânat constituirea acestor holdinguri – „campioni naţionali de care avem nevoie”, după cum a zis unul din candidaţii la preşedinţie.

Ce se dorea, de fapt, prin constituirea celor două companii era cosmetizarea ajutoarelor de stat pe care guvernul le-a acordat până în prezent marilor pierzători din economie (includem aici Compania Naţională a Huilei şi unele termocentrale). Pentru că UE şi FMI se opun să mai subvenţionăm asemenea activităţi, guvernul le scoate în afara bilanţului, asemenea speculanţilor parşivi care au fost răstigniţi în discursurile publice din toată lumea. Le… „integrează pe verticală” cu producători de energie profitabili, precum hidrocentralele sau Cernavodă, astfel încât pierderile să fie compensate în interiorul nou-născutului conglomerat. Ei, să nu-l mănânce mama pe el de campion naţional?! Desigur, realitatea economică nu se schimbă cu nimic: guvernul scuteşte nişte ajutoare de stat simultan cu pierderea unor impozite din profitul producătorilor de energie rentabili. Mai mult, cum campionii naţionali rămân de stat, să vezi cum se vor concura ei în a produce… deficite cvasifiscale în viitor.

Însă nu există campion naţional mai mare zilele acestea decât Institutul Cantacuzino. Zilele trecute, un oficial al acestui institut a declarat că, atenţie, dacă se putea chiuli de la etapa de testare, vaccinul împotriva virusului H1N1 putea fi produs într-o săptămână. Să recunoaştem că Institutul Cantacuzino este foarte bun! Vă daţi seama cum ar da el vaccinuri la tot poporul, dacă ar fi putut ignora un pic etapa de testare?

Trecând din sfera empirică la teorie, sunt stupefiat că cineva care candidează la preşedinţie în anul de graţie 2009, fie şi într-o ţară de rangul 2 şi un sfert, mai poate veni cu argumentul că avem nevoie de campioni naţionali, de companii care să facă legea într-un anumit domeniu. Moda campionilor naţionali a apus demult şi doar nişte economişti de la ASE (să mă ierte bunii şi înţelepţii mei prieteni de la ASE!) puteau să mai includă acest lucru în programul prezidenţial al unui candidat. Le recomand acestor economişti de România să mai citească, eventual Dani Rodrik – probabil cel mai important specialist pe economia dezvoltării (deci un intelectual cu înclinaţii intervenţionist-socialiste) la ora actuală. Sau, dacă nu au timp, le ofer eu următorul citat din Dani Rodrik („Normalizing Industrial Policy”, 2007):

The appropriate question therefore is not whether a government can always pick winners—it shouldn’t even try—but whether it has the capacity to let the losers go.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP