Dan Popa: Familia Ionescu şi leasingul imobiliar. Sau cum să cumperi o casă de 220.000 de lei, cu numai 7500 de lei. - Bloguri economice

luni, 9 noiembrie 2009

Dan Popa: Familia Ionescu şi leasingul imobiliar. Sau cum să cumperi o casă de 220.000 de lei, cu numai 7500 de lei.

Familia Ionescu a cumparat o casa in leasing imobiliar. Undeva in Ardeal, nu are importanta acum unde anume. Pretul a fost bun, de circa 220.000 de lei, la nivelul anului 2008. Casa a fost ipotecata in favoarea unei banci si totul parea ok. Pana in acest an, cand familia Ionescu a fost evacuata.
Acum 6 luni, domnul Ionescu a ramas fara venituri. Firma pe care o administra, a dat faliment. Doamna Ionescu, care nu lucra intrucat se ocupa de cei doi copii, a plans cand a auzit vestea proasta, dar si-a zis ca se vor descurca ei cumva.
Zilele treceau iar veniturile pe care le obtinea domnul Ionescu nu ajungeau pentru plata ratelor. Mai intai au fost cateva telefoane prin care domnul Ionescu era atentionat ca s`ar putea sa aiba o problema daca nu isi achita ratele la timp. Din pacate, avea dreptate. Domnul Ionescu a asistat neputincios la la cum casa lui a fost scoasa la licitatie si vanduta. Doamna Ionescu ii repeta printre lacrimi ca va fi bine, ca vor rezolva cumva problema…

“Subsemnatul…., executor in cadrul Corpului Executorilor ..al…, autorizat de catre Ministerul Justitiei prin adresa nr …6/2008, in baza dispozitiilor O.M.J. .., precum si ale art 504 c.pr.civ., vazand titlul executoriu reprezentat de biletele la ordin emise de …, prin care debitorul …, cu domiciliul in ….., a fost obligata la plata sumei de 220.000,84 ron, la care se adauga dobanzile legale calculate pana la ultimul act de executare, precum si cheltuielile de executare, catre creditorul S.C. …..S.A., cu sediul in …

Prin prezenta publicatie de vanzare se aduce la cunostinta publica faptul ca in ziua de …2009, ora 1000, la sediul…., din Bucuresti, str. … va avea loc vanzarea la licitatie publica a imobilului situat in … , compus din teren in suprafata de 1.700 mp, si constructii in regim de inaltime P+1 si P, in suprafata de 290 mp, proprietatea lui …, cu domiciliul in … ,
Imobilul figureaza cu urmatoarele sarcini:
*Drept de ipoteca pentru suma de 460.000 ron + dobanzi aferente contractului de credit, in favoarea bancii …. S.A. – Sucursala …
Totodata, in cartea funciara a imobilului sunt inscrise:
*interdictie de instrainare si grevare in favoarea bancii …SA –;
*somatie de plata pentru recuperarea creantei in suma de 420.000 ron, in favoarea bancii …;
*somatie de plata pentru recuperarea creantei in suma de 80.000 ron, in favoarea firmei de leasing
*somatie de plata pentru recuperarea creantei in suma de 218.676,84 ron, in favoarea ….

Pretul de pornire al licitatiei este de 600.000 ron, reprezentand echivalentul in lei a sumei de 142.857 euro, stabilita conform raportului de evaluare din …2009 prin procesul verbal de stabilire a pretului de vanzare la licitatie, la un curs BNR de …. Pretul nu include tva.
.
Prin prezenta sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului sa-si prezinte pretentiile, in scris, executorului pentru IFN, inainte de data stabilita pentru vanzare, sub sanctiunea de a nu mai fi luate in seama”

Dupa doua licitatii la care nu s-a prezentat nimeni, au venit 4 oferte. Una, de 7500 de lei (Saptemiicincisutedelei, ca sa fim rigurosi), a doua de 6200 de lei, iar celelalte doua, de 6150 de lei.
Casa s`a vandut la pretul cel mai bun, de 7500 de lei. Banca nu a vazut niciun leu, familia Ionescu a ramas in continuare datoare, iar executorul bancar si-a luat comisionul si a plecat fericit acasa.
Doamna Ionescu inca mai plange.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP