Ion Radu Zilişteanu: Discursul lui Croitoru în Parlament a fost corect economic, dar... - Bloguri economice

miercuri, 4 noiembrie 2009

Ion Radu Zilişteanu: Discursul lui Croitoru în Parlament a fost corect economic, dar...

... a omis să spună foarte multe lucruri, printre care o retroaspectivă critică a modului în care România a ajuns într-o situaţie economică extrem de delicată. Nici nu putea, atâta vreme câtă în propunerea sa de guvern pe poziţii cheie, portofoliile finanţelor şi economiei, se găseau aceleaşi persoane care au condus la această situaţie.

Mai mult decât atât, discursul său nu a conţinut deloc politică într-un for în care decizia este eminamente politică.

Lucian Croitoru s-a dedat şi la versuri ale lui Lucian Blaga, în timp ce Varujan Vosganian i-a răspuns cu Mihai Eminescu.

Dincolo de toate acestea, Lucian Croitoru nu a făcut decât să se compromită prin acceptarea funcţiei de premier desemnat, indiferent care au fost resorturile sale lăuntrice. Acum rămâne să întoarcă la BNR.

Analiza economică a situaţiei actuale a fost, în mare corectă. Unul dintre lucrurile notabile este informaţia dată de Lucian Croitoru privind imposibilitatea statului român de a se împrumuta foarte mult de la băncile comerciale care operează în România, întrucât acestea se apropie de limita expunerii maxime pe un singur client. Această situaţie, combinată cu instabilitatea politică, ne va conduce la imposibilitatea de a finanţa deficitul bugetar la dobânzi rezonabile.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP