Bogdan Glăvan: Bloguri economice sau reviste ştiinţifice? - Bloguri economice

joi, 3 decembrie 2009

Bogdan Glăvan: Bloguri economice sau reviste ştiinţifice?

Prestigiul unui economist depinde de numărul articolelor pe care le publică în revistele de specialitate (aşa-numitele journals). Încă. În SUA (ca şi în România, într-o măsură mai redusă), palmaresul publicistic este esenţial pentru promovare sau pentru angajarea într-o universitate cu renume. Încă. Spun “încă” pentru că, de ceva timp, o nouă formă de comunicare subminează rolul revistelor în diseminarea informaţiei de calitate: blogurile economice.

Este evident de ce. Publicarea unui articol într-o revistă bine cotată durează între 6 luni şi 2 ani – de la trimiterea articolului spre publicare (submission) până la apariţia lucrării în revistă. În tot acest timp, articolul este analizat de recenzori (reviewers), este trimis înapoi autorului pentru modificare, reanalizat, acceptat, şi, în cele din urmă, publicat. Asat în cazul cel mai fericit, pentru că este posibil ca toată această aşteptare să se soldeze cu un eşec – articolul să fie respins. Personal, am trecut prin ambele experienţe. Într-un caz, am aşteptat un an doar pentru a afla că, până la urmă, board-ul revistei a hotărât respingerea articolului. În alt caz, am aşteptat doi ani să îmi văd lucrarea publicată. În tot acest timp nu poţi valorifica lucrarea într-o altă publicaţie, pentru că îţi asumi angajamentul că lucrarea trimisă spre evaluare este originală, nu a mai fost pulbicată şi nu a mai fost trimisă spre publicare în altă parte. Total sau parţial.

Vreau să spun că publicarea articolelor ştiinţifice este un time-consuming process. Nici nu am pus la socoteală timpul necesar elaborării lucrării (timpul scurs din momentul în care ai ideea subiectului şi până când definitivezi lucrarea şi o trimiţi editorului pentru evaluare). Toate astea, pentru ce? Pentru a avea publicată o lucrare care a trecut prin procesul de blind review, proces care atestă calitatea demersului ştiinţific.

Se pare însă că tot mai puţină lume este interesată de revistele ştiinţifice. Bibliotecile investesc mai puţin în achiziţia lor. Sunt citite şi preţuite mai puţin, deoarece lumea este atrasă de această noă formă de diseminare a cunoaşterii – blogging-ul. Apar din ce în ce mai multe bloguri, au apărut deja cataloage de bloguri (vezi aici, aici şi aici), o manifestare ştiinţifică de înalt nivel a organizat deja un panel dedicat blogurilor. Blogul îţi oferă posibilitatea de a comenta în timp real evenimentele; asigură cititorului acces la demonstraţii şi argumente serioase într-un timp extrem de scurt. Iar selecţia o face piaţa, concurenţa dintre bloggeri: site-urile serioase câştigă vizitatori, cele slabe pierd. În fine, este din ce în ce mai clar că blogurile influenţează dezbaterea publică (în consecinţă, politica), ameninţând rolul revistelor ştiinţifice şi pe cel al publicaţiilor comerciale.

În România există puţine bloguri de profil. Pe o parte, pe cele mai semnificative cred, le-am inclus în blogroll-ul acestui site (vă rog să îmi scrieţi sugestiile voastre). Părerea mea este că aceste bloguri au publicat uneori (deseori?) analize şi comentarii al căror nivel îl concurează serios pe cel al unui articol scris de profesori români în publicaţiile ştiinţifice româneşti care contează la CV. Ca de obicei, România a rămas în urmă, dar până la urmă va prelua moda din Occident, iar importanţa blogurilor va fi recunoscută la nivel academic.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP