Bogdan Glăvan: Coreea: denominare plus confiscare nu înseamnă revalorizare - Bloguri economice

miercuri, 2 decembrie 2009

Bogdan Glăvan: Coreea: denominare plus confiscare nu înseamnă revalorizare

După cum am aflat (graţie lui Radu Zilişteanu; vedeţi şi Mihai Marcu) Coreea de Nord a întreprins ieri o „reformă monetară”. Practic, a înlocuit înlocuit vechea monedă cu una nouă, la paritatea de 100 woni vechi pentru 1 won nou. Majoritatea analiştilor au numit asta „revalorizare”: de la simple canale de ştiri până la Business Week. Complet fals.

Ce a făcut statul nord-coreean? A tăiat două zerouri de pe bancnote şi a decretat că vechile bancnote nu mai au putere circulatorie, ele trebuind să fie schimbate în bancnote noi dar, atenţie, doar în limita a 100 000 de woni pentru fiecare familie. Cu alte cuvinte, a confiscat economisirile multor oameni care reuşiseră să îşi ridice nivelul de viaţă profitând de înmugurirea pieţei libere sau de afacerile derulate pe piaţa neagră.

Această măsură nu are nicio legătură conceptuală cu revalorizarea monetară, care înseamnă creşterea valorii monedei prin decretul autorităţii politice. Creşterea puterii de cumpărare a monedei se realizează prin „rarefierea” acesteia, adică prin reducerea masei monetare. Nici vorbă de aşa ceva în Coreea de Nord, unde statul comunist duce o consistentă politică inflaţionistă, mascată de planificarea centrală a preţurilor. Dacă aşa ar sta lucrurile, dacă putem vorbi de revalorizare, atunci nu pot decât să urez respectivilor analişti să aibă parte de cât mai multe asemenea „revalorizări”, dacă se poate una pe lună, imediat ce îşi încasează salariul! Îi asigur că în scurt timp vor ajunge să posede cea mai valoroasă monedă din lume. Asta dacă vor mai poseda ceva.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP