Dan Popa: O întrebare - Bloguri economice

miercuri, 30 decembrie 2009

Dan Popa: O întrebare

Tintirea inflatiei, în cazul unui curs de schimb cu marja larga de flotare, transfera în mod explicit riscul valutar asupra sectorului privat; iar un curs de schimb fix transfera riscul asupra ratelor dobânzii.
Ce ar fi daca s`ar trece explicit la tintirea cursului, cu utilizarea marjelor largi? Este de departe cea mai apropiata optiune de spiritul ERM2 si, desi initial, presiunea pietei ar face sa fluctueze semnificativ cursul de schimb, ajustarile fiscale si monetare ulterioare vor aduce treptat leul la nivelul paritatii centrale.

Oricum, criteriul de stabilitate a cursului de schimb va pune la încercare actualele strategii de gestionare a riscurilor. Dupa aderarea la zona euro, ne vom putea linisti -moneda unica va constitui o protectie împotriva efectelor destabilizatoare ale volatilitatii contului de capital.
Etapa de dinainte, celebra ERM2, este conceputa pentru verificarea adecvarii politicii monetare si a paritatii centrale ca paritate permanenta. Din acest punct de vedere, stabilitatea pietei valutare este o dovada ca paritatea centrala este cursul de schimb irevocabil pentru conversia în euro a monedei nationale si ca politica monetara sustine suficient aceasta paritate.
Pietele emergente sunt vulnerabile la schimbarile cursului de schimb prin interactiunea a doua lucruri. Primul, cursul de schimb este influentat de factori greu de controlat (contagiune, comportament „de turma”). Al doilea este legat de posibilul efect destabilizator al cursului de schimb.
O alta decizie dificila este stabilirea corecta a paritatii centrale. Criza ERM din anii ’90 a aratat ce inseamna releva importanta evitarii unor paritati nerealiste si a unei reactii rapide la necorelare. Evaluarea cursului de schimb de echilibru va indica marjele posibile ale cursului de schimb. Decizia privind stabilirea paritatii în cadrul acestei marje tine de strategia de gestionare a riscului. Efectele stabilirii paritatii centrale si a cursului de conversie la un nivel prea scazut (inflatie si supraîncalzirea economiei) vor fi mai putin negative decât stabilirea lor la un nivel prea înalt (crestere economica scazuta, rata înalta a somajului si necesitatea reducerii preturilor si a salariilor).

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP