duminică, 5 iulie 2009

Dan Popa: Franţa se alătură “complotiştilor” împotriva dolarului

Franta si Rusia au pledat azi la unison in favoarea discutarii monedelor internationale de rezerva, subliniind ca sistemul mondial dominat de dolar este perimat. Afirmatia a fost facuta azi, in cadrul intalnirii Cercului Economistilor din Aix en Provence, unde a participat si guvernatorul BCE Jean Claude Trichet. E drept, rusii au admis ca in acest moment nu exista alternativa la dolar, dar ca o dezbatere serioasa trebuie sa aiba loc. Trichet nu a vrut sa comenteze aceasta idee, marginindu`se sa declarae ca e foarte important ca SUA sa continue sa promoveze un dolar puternic. Alianta Rusiei cu Franta pare mai degraba o intelegere in ideea apropiatului summit din Italia (care va avea loc in 8-10 iulie), nefiind exclus sa se ia o decizie simbolica in cadrul intalnirii G8.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Ministrul Apărării din Elveţia:”SUA nu sunt un partener pe care să putem conta!”

Tare, nu? Cand aceasta fraza vine din partea unui ministru elvetian, lucrurile par a sta mai nuantat. Fireste, e vorba despre decizia justitiei americane referitoare la clientii din SUA ai bancii UBS, banuiti ca ar fi fraudat Fiscul. Ei, Ueli Maurer a dat un interviu in jurnalul germanofon „Sonntag”, in care a facut afirmatia din titlu. Mai mult, ministrul elvetian a punctat ca tara sa nu va face concesii si nu va renunta la principiile privind demnitatea.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Guvernatorul francez: ”O concurenţă excesivă între state poate destabiliza pieţele”

Interventiile Statului sunt indispensabile in acest moment, daca vrem sa iesim din criza. Pe termen scurt, ponderea datoriilor in PIB pe termen vor cunoaste un trend crescator in toate tarile. Acest lucru este normal, firesc, a declarat guvernatorul Frantei, Christian Noyer, in cadrul intalnirii economistilor din Aix-en-Provence, despre care vorbeam in postul anterior. „Insa dupa depasirea crizei, o reducere a rolului Statului – retineti ca nu spun stabilizare- este la fel de indispensabila”, a mai spus Noyer.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Ion Radu Zilişteanu: România va cere FMI majorarea deficitului bugetar

După cum s-a anunţat, ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea, anunţa triumfalist acum câteva zile că, în S1 2009, deficitul bugetar a fost de 2,70% din PIB, sub ţinta convenită cu FMI, de 2,73% din PIB, cu 0,03 puncte procentuale. Cu toate acestea, este foarte probabil ca România să solicite Fondului Monetar Internaţional o majorare a deficitului bugetar cuprins în acordul stand-by de la 4,6% din PIB la 5,5% din PIB.

"Faţă de sumele bugetate, Ministerul Finanţelor Publice estimează acum un grad de nerealizare a veniturilor în echivalentul a 1,7 - 2% din PIB. În aceste condiţii, se are în vedere o creştere a deficitului undeva în jur de 5,5% din PIB", au declarat pentru Mediafax surse care vor participa la discuţiile cu FMI.

Astfel, MFP prognozează o reducere a veniturilor mai mare decât creşterea deficitului, ceea ce înseamnă că ia în considerare o rectificare în scădere cu aproape 1% din PIB şi a cheltuielilor bugetare.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Ion Radu Zilişteanu: Dincolo de concertul lui Carlos Santana

Am fost aseară la concertul lui Carlos Santana, din cadrul festivalului B'estfest. Am crescut cu muzica lui, alături de a altora. Magician al chitarei, Santana a fost prezent pentru prima oară la Bucureşti. Asistenţa, apreciată la circa 30.000 de persoane, nu i-a făcut o primire prea entuziastă la început. Apoi, atmosfera s-a încălzit şi au urmat 2 ore de virtuozitate.

Dincolo de concertul lui Santana, merită menţionate câteva lucruri care ţin de organizare şi de natura economică a manifestării.

În primul rând, am avut plăcerea să-mi pot cumpăra biletul on-line, de pe site-ul myticket.ro. Totul a fost comod şi fără probleme. Am comandat, am plătit on-line cu cartea de credit şi am primit în două zile prin curier biletele.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Criza educaţiei economice din cea mai bună şcoală din lume: Harvard Business School

E una dintre cele mai bine cotate scoli. A fost fondata ca raspuns la o criza financiara anterioara, iar absolventii ei au ajuns printre cele mai mari nume in economie. E vorba despre Harvard Business School, al carei rector, Jay Light, spune ca e nevoie si acum de absolventii HBS. Poate chiar mai mult ca niciodata, desi realitatea il contrazice. Din pacate, scoala lui trece prin momente critice acum. Contestata public din exterior si pe tacute din interior, HBS incearca sa se reinventeze. „Nu cautam uberliderul”, ci pe acei cativa oameni care au cea mai buna capacitate de a`i conduce pe ceilalti. Formam economistii care vor face in viitor, diferenta”, povesteste relaxata Deirdre Leopold, sefa departamentului de admitere si alocari ale burselor. Recrutarile se fac prin intermediul celor 5 „antene”pe care HBS le are intinse in California, Paris, Tokyo, Hongkong si Bombay. O alta va fi intinsa in curand la Shanghai. Un master la HBS costa 80.000 de dolari pe an.

Cat priveste studentii, din cele doua treimi care aplica pentru o bursa (care acopera 23.000 de dolari pe an), doar 40 % o obtin.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Concluziile unei întâlniri care va avea loc

Miercuri, reprezentantii G8 se vor reuni la Aquila, in Italia, pentru a relua discutiile legate de criza economica. Subiectele discutiilor vor fi mai mult ca sigur starea economiei mondiale, reglementarea pietelor, schimbarile climatice si comertul. Declaratia finala, la care deja se lucreaza, va cuprinde un mesaj optimist, in care cele mai puternice 8 economii ale lumii se vor declara de acord asupra semnelor stabilizarii, adaugand probabil ca perspectivele redresarii sunt pozitive. Mai mult ca sigur ca se vor discuta strategii de iesire din criza, dar comunicatul final va spune ca e prea devreme pentru scenarii post-criza.
In privinta reglementarii pietelor, chiar daca nu se va ajunge la un consens, mesajul public va face trimitere probabil la concluziile reuniunii din septembrie, de la Pittsburgh (SUA).

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Criza economică - isteria populară începe să se potolească

Pana in toamna anului trecut, pentru majoritatea romanilor termenii “criza” si ”criza economica” reprezentau ceva exotic. Cu totii am auzit cate ceva despre prabusirea economica a SUA, dar cum sa discuti despre criza in Romania cand PIB-ul crestea cu peste 9%?

A venit insa luna octombrie iar lucrurile au scapat brusc de sub control, toata media a inceput sa scrie doar despre criza iar rezultatul a fost acela ca populatia a intrat intr-o stare de panica. Ce faci cand vrei sa afli mai multe despre ce se intampla cu economia? Cauti pe google.

In graficul de mai jos se poate vedea evolutia cautarilor pe google a termenilor ”criza” si “criza economica” (click pentru marire).

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Bogdan Glăvan: Despre cum boom-ul diluează valorile morale

Interesant articol în Wall Street Journal - A Bank Run Teaches the ‘Plain People’ About the Risks of Modernity. Preocupările şi valorile unei comunităţi Amish sunt distruse de uraganul inflaţiei şi al expansiunii artificiale. Atraşi de perspective îmbogăţirii peste noapte, oamenii se înstrăinează unii de alţii, renunţă la vechea meserie adoptând cu voioşie ceea ce în esenţă nu sunt decât speculaţii, sunt contaminaţi de vicii odinioară necunoscute (“nu cumva să-l lăsăm pe vecin să ne arate că e mai bogat decât noi”). Bomboana de pe tort – creşterea îndatorării, urmată în cele din urmă de prăbuşirea piramidei financiare.

Concluzia? Nu capitalismul, ci interventionism-socialismul întinează valorile morale!

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Jurnalul unui bancher. Pamflet revizuit şi adăugit

Circula zvonul ca vor sa ne faca un al doilea stress test. Am adunat directorii de departamente si am decis: facem ca la primult test. Ori negociem rezultatele, ori le cosmetizam de n`o sa mai priceapa saracii nimic…Oricum, in testele alea interne de ni le cere actionarul majoritar, am introdus nu numai deprecierea cu 30 la suta a leului, ci si scandalul Ritzi si posibilitatea ca Boc sa afirme ca din 32 de masuri anti criza, 28 sunt gata aplicate. Ceea ce uite ca s`a adeverit.

Ma suna un angajat de la departamentul de compliance, ca pe primul trimestru o sa inregistram o depreciere a activelor de 28%, ducand pierderea totala la vreo 45 de milioane de euro. Mare branza…Peste doi ani, cand o sa reluam creditarea, imi recuperez banii astia in trei luni numai din comisioane. Sa nu uit s`o angajez pe fata sefului comisiei din Senat.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: Recomandare de lectură

Abia mi-a fost semnalat articolul lui Bogdan Enache – Clişeele de stânga ale domnului Geoană – o excelentă critică la adresa prescripţiilor socialiste cu iz mai tineresc, de genul celor susţinute azi de Geoană. În opinia mea, autorul punctează decisiv la toate capitolele, reuşind să apere piaţa liberă şi capitalismul în faţa celor care susţin că neoliberalismul este vinovat de marasmul economic actual.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP