luni, 20 iulie 2009

Ion Radu Zilişteanu: Ziarul Financiar rememorează 10 pierderi din 2009



Pe muzică de Vangelis, iată părerea Ziarului Financiar despre cele mai mari pierderi din 2009.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Ion Radu Zilişteanu: Guvernul vrea să şteargă datorii de 1,1 mld.lei ale CET-urilor

Într-o conferinţă de presă care a avut loc astăzi, Dan Nica, viceprim-ministru şi ministru al administraţiei şi internelor, a anunţat că guvernul va şterge datorii de 1,1 miliarde de lei ale unui număr de 35 de centrale electrotermice aflate în subordinea primăriilor, operaţiunea urmând să se încheie în cel mult 3 luni.

"Vom asista fiecare primărie care are un CET să ceară ajutor de stat pentru ştergerea datoriilor. Este vorba doar de datoriile către stat, cele comerciale nu pot fi şterse. Acest lucru putea fi făcut încă din 2006", a declarat Nica, citat de Mediafax.

Nica s-a întâlnit, azi, cu primarii principalelor localităţi care deţin sisteme centralizate de încălzire şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Economiei, ANRSC şi ANRE.

La nivel naţional sunt încălzite în sistem centralizat 1,64 milioane de apartamente, din care 571.000 doar în Bucureşti.

Parcă presimţind că se va ridica problema compatibilităţii acestei măsuri cu politica strictă a Uniunii Europene de a limita strict ajutoarele de stat, Dan Nica a declarat că măsura este în acord cu reglementările europene.

Pe de altă parte, însă, se comite din nou o nedreptate faţă de bunii platnici la sistemul de termoficare. Statul român a dat ani de-a rândul ajutoare pentru căldură familiilor cu venituri reduse şi, cu toate acestea, datoriile au ajuns la o sumă colosală. Statul român vrea cu tot dinadinsul să fie social, dar, spre deosebire de vechiul proverb chinezesc, el dă fiecăruia câte un peşte, în loc să-l înveţe să pescuiască.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Ion Radu Zilişteanu: Programul "Prima casă": diferendele între băncile comerciale şi autorităţi par a se rezolva joi

Aşa cum scriam aici, 8 bănci au amânat semnarea convenţiei cu FNGCIMM din motive juridice. Între timp, una dintre bănci a şi renunţat la a mai face parte din program, urmând să ofere clienţilor săi un credit asemănător ca nivel de dobândă.

Diferendele dintre băncile comerciale şi autorităţi erau legate de caracterul irevocabil al garanţiei acordate de stat, pus în discuţie de convenţia cadru ce trebuia semnată de bănci cu FNGCIMM, şi de caracterul ipotecii în favoarea statului, care poate fi legală sau convenţională. În cazul ipotecii convenţionale, ea trebuie autentificată la un notariat, ceea ce ar fi condus la cheltuieli suplimentare din partea clienţilor.

În cazul ipotecii legale, care izvorăşte dintr-un act normativ, aceste cheltuieli se evită. Mai mul decât atât, ordonanţa privind programul "Prima casă" prevede că băncile ipotechează imobilul ce urmează a fi cumpărat în favoarea statului român, ceea ce nu este posibil din punct de vedere legal.

"Ministerul Justiţiei a decis ca ipoteca, în cadrul programului Prima casă, trebuie să aibă statutul de ipotecă legală şi nu convenţională şi a recomandat să fie modificat Ordinul comun" (care conţine Convenţia de garantare şi Convenţia de implementare ale programului), a declarat Irina Constantinescu, director în cadrul FNGCIMM, pentu Hotnews.ro - EurActiv.ro. Băncile şi autorităţile de resort se vor întâlni joi pentru a finaliza modificările necesare la documentul care reglementează garantarea creditelor acordate, a mai declarat ea.

Reamintesc faptul că banca cu oferta cea mai mare în programul "Prima casă", BCR, care a oferit credite în valoare de 450 mil.€, se găseşte în fruntea celor 7 bănci care nu au semnat convenţia.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: De ce nu recunoaştem?

De cate ori in presa straina apar lucruri care nu convin, oficialii BNR se enerveaza si ies cu aplomb sa spulbere dusmanul de clasa. Cum sa crezi in cineva care nu compatimeste cu sarmaluta romaneasca si nu exerseaza ohtatura, ca mijloc de existenta? A venit Moody prin octombrie 2008 sa ne spuna ca vom scadea in 2009 cu 4%? A sarit imediat in sus, sustinand ca Moody nu e profet si ca vom avea crestere de 3-4 %, in cel mai rau caz. Cand insa aceleasi agentii de rating ne urcau in clasamente, era un fapt firesc.

Cand se rateaza tinta de inflatie, se vine cu cea mai aiuritoare explicatie posibila:“Nu ratăm ţinta. Şi dacă o ratăm, nu BNR ratează ţinta. România ratează ţinta.”

Ultima gaselnita este cea din documentul Bancii Mondiale, in care se spune ca BNR a cheltuit 4,5 miliarde de euro pentru stabilizarea leului. “Nici nu ştiu ce le-a venit experţilor de la Banca Mondială să facă această adnotare. Nu ştiu şi nimeni de la Banca Naţională nu ştie de unde au luat experţii Băncii Mondiale această cifră de 4,5 miliarde de euro. Un lucru este sigur, că nu au primit-o de la BNR pe cale oficială”, au spuns oficialii BNR la The Money Channel (TMC).

Nu inteleg de ce nu se recunoaste ca putem avea si slabiciuni. De ce trebuie sa sarim la beregata unora, pentru ca dupa cateva luni de zile sa constatam ca strainii aceia aveau dreptate? Ce e atat de grav in a admite ca putem gresi? De ce suntem in permanenta ingeri? De ce l`enfer c`est toujours les autres?

Iata o mostra ca a gresi e omenesc.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Germania ar putea avea un trimestru doi mai bun. Primul a fost dezastruos.

Recesiunea da semne de incetinire in Germania, se arata in raportul lunar al Finantelor si Bundesbankului, aparut astazi. „Dupa un debut de an dezastruos, tendintele recesioniste dau semen de incetinire”, se arata in raportul amintit. In primul trimestru, reculul economiei nemtesti a fost de 3,8 %, oficialii germani estimand ca impactul pe 2009 al turbulentelor economice va eroda cu 6% economia Germaniei – cea mai mare scadere de dupa cel de`al doilea razboi mondial. Cea mai mare necunoscuta in acest moment este situatia creditului, bancile germane nefiind dispuse sa reia creditarea cu viteza pe care ar dori`o oficialii Bundesbank. Exporturile insa par a urca incet, la fel ca si constructiile.

Datele oficiale care vor confirma sau vor infirma asteptarile responsabililor din Finante si din Bundesbank vor veni in 13 august. Pana atunci, rabdare si tutun.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Mihai Marcu: Raportul Băncii Mondiale

Daca doriti sa cititi de la sursa raportul Bancii Mondiale care a fost tradus in stirile din ultimele zile, il puteti consulta aici.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Ion Radu Zilişteanu: Bilanţul primului târg "Prima casă", mai degrabă negativ

În perioada 17-19 iulie 2009, a avut loc la Palatul Copiilor din Bucureşti, primul târg intitulat "Prima casă", sintagmă care pare a fi devenit un brand ce va fi exploatat încă multă vreme de-acum încolo. Organizatorii au fost Project Events si Zero Point Consulting, acesta din urmă fiind şi jucător pe piaţa imobiliară.

Intenţia organizatorilor a fost să prezinte publicului locuinţe noi, în stadiu de execuţie sau chiar în stadiul de proiect, care să se încadreze în prevederile programului "Prima casă". Târgul a reunit oferte dintre cele mai diverse, nu toate încadrându-se în preţul maxim al programului amintit, 60.000 €. Desigur, legislaţia permite accesul la program pentru imobile cu orice preţ, dar diferenţa de la 60.000 € până la preţul imobilului, în cazul în care acesta este mai mare, intrând în avansul pe care trebuie să-l plătească cumpărătorul. Totuşi, ţinta declarată a programului este de a se adresa celor care nu au bani de vanas, deci celor care pot să-şi cumpere maximum o locuinţă de 60.000 €.

"Ofertele dezvoltatorilor sunt extrem de variate, de la garsoniere la case de lux şi de vacanţă, în România şi străinatate. Unul dintre expozanţi oferă vizitatorilor chiar şi varianta achiziţionării unei vile construite în imediata vecinătate a capitalei, la preţul de aproximativ 60.000 €, cu terenul inclus în preţ", au declarat organizatorii pentru Hotnews.ro.

Preţurile ofertelor prezentate la târg: garsonierele 26.000-83.000 €, apartamentele de 2 camere 44.000-105.000, apartamentele 62.000-132.000 €. Bilanţul: din 9.000 oferte prezentate, s-au încheiat 220 antecontracte, adică 2,44% dintre oferte şi 1,47% dintre cei circa 15.000 vizitatori.

"Mulţi dintre participanţii la eveniment au venit hotărâţi să-şi cumpere prima casă. Toţi cei 220 de vizitatori care au semnat precontractele au plătit cu bani cash", a afirmat Sorin Săraru, directorul târgului, pentru Cotidianul.

Dacă este să încercăm să dăm un diagnostic al momentului pe piaţa imobiliară românească, vom constata că cel mai potrivit cuvânt este "aşteptare". Cum preţurile au scăzut cu circa 50% de la începutul crizei, românii par a crede că acest ritm de scădere va fi etern. Nu va fi. Numai că această aşteptare dă semnalul lipsei de tranzacţii de pe piaţă. Mulţi dintre cei care se aşteaptă la chilipiruri se vor trezi prea târziu.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Am primit politica de creditare a unei bănci locale pentru Prima casă. Îl verific şi apoi îl dezbatem.

Un cititor al acestui colt de net care lucreaza intr`o banca mi`a trimis un set de documente – care nu sunt secrete de serviciu, subliniez, legate de programul Prima Casa. Este vorba despre cum se acorda, care sunt comisioanele si care obligatiile fiecarui participant. Cine se califica, cum se calculeaza gradul de risc al clientilor, care sunt pasii exacti de urmat, care e gradul de indatorare si cum se calculeaza, cate rate restante la alte credite poti sa ai si sa te califici totusi pentru “prima casa” samd. Deocamdata am inaintat conducerii bancii documentele in cauza pentru a le verifica acuratetea, dupa care le putem dezbate pe blog, fara a nominaliza institutia financiara, daca mi se va specifica acest lucru. Deocamdata, spicuiesc doar un foarte scurt fragment, din capitolul “Dobanzi si comisioane”.

“Beneficiarul are de achitat :· comision de gestiune datorat Fondului de 0,37% pe an, calculat la soldul finanţării, atât pentru creditele în lei, cât şi pentru cele în eur, astfel:a) pentru primul an de valabilitate a contractului de garantare, în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la primirea aprobării solicitării de garantare (termen obligatoriu de respectat pentru a ne încadra în termenul de virare a acestui comision la FNGCIMM);b) pentru anii următori de valabilitate a contractului de garantare – la data de 25 februarie a anului de plată, sau până la data scadenţei finale, dacă în ultimul an scadenţa finală este anterioară datei de 01 martie (termen obligatoriu de respectat pentru a ne încadra în termenul de virare a acestui comision la FNGCIMM);· taxă de gestiune lunară de 0,2%/ lună aplicat la soldul creditului – numai pentru creditele acordate în lei (taxă percepută pe întreaga perioadă de creditare);· taxă de înregistrare la AEGRM a contractului de depozit colateral constituit pentru garantarea dobânzii în valoare egală cu trei rate de dobândă valabil pe întreaga durată a finanţării;· comision unic de analiză de 0,15% aplicat la valoarea promisiunii unilaterale de creditare emisă de finanţator, atât pentru creditele în lei, cât şi pentru cele în eur“

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Plec în Maldive, ca din partea Raiffeisen

“Daca ati primit acest e,mail inseamna ca ati intrat in ultima suta de merti pentru castigarea concursului “Iti sta bine in Maldive”. Pentru a va inscrie descarcati in calculatorul dumneavoastra si completati formularul de inscriere atasat la acest email.”

Asa ma spamuieste/phishinguieste cineva ca din partea Raiffeisen Bank, institutie cu care nu mai am treaba de acum doi ani cand, din 10.000 de euro depusi la ei, am ridicat dupa mai bine de un an, vreo 9200.

Raiffeisen nu e singura institutie din partea careia primesc asemenea mesaje. Zilnic vin mailuri de la BT, in care sunt rugat sa`mi modific datele contului (inexistent si el) si sa le dau cnp`ul si PIN`ul cardului.

Pana acum, “austriecii” ma rugau frumos doar sa le dau datele personale, fara sa`mi promita ceva in schimb. Cum nu le mergea, vad ca au mai lasat de la ei si`mi ofera acum excursii in Maldive.
Sunt curios care va fi pasul urmator, intrucat nu am de gand sa marsez nici de data asta. O sa ma trimita oare pe Luna? O sa`mi schimbe placa de baza ca sa nu`mi mai faca figuri computerul? O sa`mi cumpere detergent de rufe, ca mi`i lene sa merg pana la magazinul din colt? O sa vina sa`mi repuna in functiune Dolce Tv`ul mai repede decat echipa de la Romtelecom, pe care am anuntat`o inainte de a pleca in concediu? Ce`o sa`mi faca oare? Dau permanent refreshuri mailboxului, curios…

Mai bine nu. Le trimit eu pe office@raiffeisen.ro un mail in care`i rog sa`mi trimita toate politicile lor interne de creditare, promitandu`le in schimb ca ii iau cu mine in Maldive. Sa vedem, le convine?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Trei scenarii sau hai pa!

Se tot vorbeste despre relansarea economica apropiata, despre scenariile recesiunii in forma de v mic de mana, L mare de tipar sau de dublu ve. Personal, inclin catre ultima varianta. V`ul isarescian cred ca poate fi lasat deoparte cu toate nuantele optimiste lansate ale Guvernatorului, care stie cum stau lucrurile dar nu poate sa o spuna din motive lesne de dedus de cei care nu iau Prozac.

Sa presupunem asadar ca relansarea se apropie. Asadar, sa ne imaginam in 2010. Exista 3 riscuri ca aceasta reluare a economiei sa fie avortata. Primul risc vine din modul de comportament al americanului de rand. Nimeni nu stie cu rigurozitate cum se va comporta el.

Dupa ce s`a indatorat mai mult decat poate duce, a trecut la un grad de economisire de 7 % in doar cateva luni. „Media” internationala a economisirii in tarile bogate este in jur de 10 %. Unii analisti spun ca acest 7 % la cat au ajuns ei in prezent ar putea fi un bun motiv sa inceapa sa se indatoreze din nou. Altii, ca vor deveni mult mai prudenti, schimbandu`si asadar aproape radical modul de viata. Cel mai probabil in opinia mea, americanii vor continua cel putin doua trimestre sa economiseasca, punand astfel presiune pe cresterea economica globala si justificand astfel un scenariu al recesiunii in forma de U mare de mana.

Al doilea risc vine din cresterea dobanzilor cheie ale bancilor centrale. Deocamdata, cei mai vulnerabili par americanii (in UE probabil ca dobanzile vor ramane o bucata de vreme, coborate). Istoria ne arata ca bancile centrale se simt neputincioase efectelor perverse pe care o urcare brusca a dobanzii cheie le aduce in piata. Teoria corespunde unui scenariu al recesiunii in forma de w.

Al treilea risc este riscul suveran. Este imposibil de aflat cand anume gradul de indatorare al unei tari este nesustenabil. Nu exista cifre care sa confirme o teorie valida in acest sens. Desigur, e mai linistitor daca indatorarea populatiei scade, chiar daca indatorarea statului creste, insa riscul este sa ne trezim cu o recesiune in forma de L, daca vreunul din statele europene intra in default.

Daca toate aceste riscuri vor fi corect gestionate, cresterea economica va fi sustenabila. Daca nu, hai pa.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Almunia vrea suspendarea creditării IMM, până când băncile nu vor avea bilanţuri curate

Joaquin Almunia, comisarul european pentru afaceri economice si monetare a respins propunerea ministrului german de Finante, Peer Steinbrück, privind cresterea creditarii pe segmentul IMM, cel putin pana trece actuala criza, scrie saptamanalul german WirtschaftWoche.

Intr`un interviu acordat hebdomadarului amintit, Almunia explica de ce propunerea Germaniei nu va rezolva problema de fond a economiei, cata vreme sistemul financiar nu va fi asanat in totalitate. „Bancile trebuie sa isi faca curatenie in bilanturi, depreciind activele pana la nivelul necesar. Ele (bancile) nu crediteaza fie pentru ca nu si`au curatat bilanturile, fie pentru ca nu au gasit acel segment de cerere in care sa aiba incredere”, a adaugat Almunia. El a criticat indirect si politica aplicata de guvernatorul BCE, JC Trichet, declarand ca institutia acestuia „a injectat mai multa lichiditate decat pot bancile absorbi pe termen scurt”.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Vom fi obligaţi să venim şi sâmbătă la lucru?

Unul dintre avantajele trecerii Romaniei de la comunism la capitalism este saptamana de lucru de 5 zile, situatie de neconceput pe vremea lui Ceausescu, atunci cand eram obligati sa realizam cincinalul in patru ani si jumatate, ori asta nu se putea realiza cu un program de lucru de doar 40 de ore pe saptamana.

Parlamentul European insa tocmai a votat modificarea legislatiei muncii, angajatorii putand acum sa ii cheme pe angajati la lucru si sambata fara sa ii plateasca suplimentar, mai multe detalii in Evenimentul Zilei:

Sensul cresterii programului la 48 de ore pe saptamana trebuie inteles astfel: patronatul poate solicita prelungirea programului pe toata durata anului sau numai în anumite perioade, temporar, atunci cand exista presiunea onorarii unor comenzi mari. Din acest punct de vedere, patronatele ar întâmpina cu mare caldura saptamana de 48 de ore, pentru ca, in situatii neprevazute, pot chema oamenii la treaba fara a-i plati suplimentar.

Ca angajat, problema mea este urmatoarea - stiu ca atunci cand compania are extrem de multe comenzi, castiga multi bani. In aceste conditii, de ce as lucra eu o zi in plus pe gratis? Relatia angajat-companie se discuta in termeni de business, nimeni nu face acte de caritate. Cu alte cuvinte, eu, prin munca mea, generez firmei un profit, iar firma, din profitul asta ma plateste pe mine. Daca nu aduc profit companiei, vor zbura din firma cu prima ocazie. In aceste conditii, daca vin la lucru si sambata fara sa fiu platit, fac un act de caritate in folosul firmei.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Daniel Cazangiu: Riscuri posibile

In conditii atipice, de criza, predictibilitatea oferita de analiza tehnica este nula. Trebuie avute in vedere o serie de ipoteze privitoare la perceptiile maselor si raportarea acestora fata de risc. In acest rationament, gradul de educatie si increderea sunt foarte importante.

1. Semnalul ca economia romaneasca se afla pe drumul unui colaps al politicii bugetare va fi dat daca data alegerilor va fi devansata. In mod normal, alegerile prezidentiale ar trebui sa fie la sfarsitul lunii noiembrie. O miscare politica care indica secătuirea veniturilor la bugetul de stat si neputinţa mentinerii calmului social pana in momentul alegerilor ar fi definitia acestei devansări.

2. Protestele din Justitie si cadrul legal prost alcatuit pot crea precedente periculoase in obligarea statului la plata diverselor sporuri salariale prin sentinte executorii. Le numesc ‘periculoase’ deoarece, in anumite conditii, ar putea duce la incalcarea unor prevederi ale acordului cu FMI in ceea ce priveste destinatia putinilor bani de la buget. Asa cum se previzioneaza, scaderea economica va continua, iar nemultumirile bugetarilor si lipsa de masuri concrete risca sa afecteze stabilitatea sociala.

3. Circul electoral care va urma va contine cu siguranta mesaje negative in ceea ce priveste economia, utilizate cu scopul scoaterii in evidenta a alternativelor. Aceste mesaje vor eroda cu siguranta capitalul de incredere in mediul economic, iar consecinta principala va fi pierderea unor avantaje castigate prin semnarea acordului cu FMI, in principal acela de “import de incredere”.

4. In ipoteza scaderii veniturilor bugetare sub pragul actual care permite intretinearea masei de salariati coroborata cu mentinerea datei alegerilor, in mod cert vom asista la o rectificare pozitiva a fiscalitatii, cel mai probabil la sfarsitul lunii septembrie.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Daniel Cazangiu

Dan Popa: Capitalizarea bursieră a Băncii Industriei din China, mai mare ca PIB-ul României

Era normal ca topul mondial al bancilor sa se schimbe dupa seismul economic la care inca mai asistam. Potrivit CCTV (Televiziunea Centrala a Chinei), cele mai mari 3 banci chineze se afla in topul institutiilor financiare mondiale.

Banca Industriala si Comerciala a Chinei ocupa primul lor dupa capitalizarea bursiera, cu 257 miliarde de dolari. Banca de Constructii si Banca Chinei (scuze pentru cacofonie) erau si ele in top 4 al bancilor mondiale, s`a mai spus azi dimineata la CCTV. Valoarea totala la Bursa a primelor 15 banci a inregistrat un recul de 28% in ultimii doi ani, pe fondul pierderilor generate de criza economica. Nu este insa cazul Chinei ori al Braziliei, ale caror institutii financiare par a sta foarte bine. Ceea ce desigur, va dorim si Dumneavoastra.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Ştiri din Africa, uşor pamfletizate

Responsabilii cu reglementarea bancara din mai multe state ale Africii de Est s`au reunit la Mombasa pentru a stabili mecanismul de garantare a depozitelor bancare in caz de faliment. Potrivit lui Selon Kakai Cheloti, ddirectorul Fondului de Protectie a depozitelor, au fost prezente 9 tari din cele 15 invitate. Celelalte state s`au aratat interesate sa constituie depozite bancare pentru populatie, dupa ce afla mai exact ce sunt alea

SUA vor acorda o subventie in valoare de 470 milioane FCFA in vederea organizarii de alegeri corecte in Republica Centrafricana, potrivit ambasadorului american in regiune, Frédérick B. Cook. Daca in urma alegerilor, americanii constata ca cel ales nu este suficient de corect cu ei, probabil ca vor mai aloca o subventie pentru organizarea unui razboi civil. Operatiunea se va repeta atata timp cat este necesar.

Guvernatorul Bancii Centrale a Congo-ului (BCC), Jean Claude Masangu, a inchis 6 birouri de schimb valutar, care speculau pe francul congolez. Banca Centrala a publicat in ultimele zile mesaje celor care pun in pericol eforturile BCC in domeniul stabilizarii cursului. Specialistii spun ca intre Jean Claude Masangu si Mugur Isarescu nu exista nicio relatie de rudenie dovedita

Burundi cauta investitori particulari locali pentru revigorarea industriei cafelei, in care lucreaza 10 % dintre locuitorii tarii, adica 800.000 de burundezi. „Vrem sa stimulam sectorul cafelei”, a declarat Nivyabandi Martin, ministrul insarcinat cu Privatizarea si Buna Guvernare ( asa se numeste portofoliul). Probabil ca sunt preferati burundezii mai instariti, adica cei care au masina.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Daianu confirmă: “Nu vă uitaţi cu optimism la ce se întâmpla cu băncile americane”

La nici o jumatate de zi dupa ce am suit pe blog postul acesta, Daniel Daianu a confirmat cele spuse de mine, adica faptul ca trebuie sa citim rezervati rezultatele bancilor americane, aici.

Asta dupa ce o serie de cititori au tinut sa`mi atraga atentia ca prea sunt pesimist intr`o vreme in care e nevoie de optimism, de bunadispozitie macroeconomica si in general de un fel de hora generala, din moment ce bancile americane revin pe plus. E un plus inselator, insa. Asa cum spuneam si in postul la care faceam referire la inceputul acestei note, mai discutam peste 3 luni.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Mihai Marcu: Cât s-a investit în realitate în stabilitatea cursului?

Am spus mai demult pe blog ca principala investiție a ultimei perioade a fost investiția BNR în cursul de schimb.

Un articol din Business Standard, citând documente ale Băncii Mondiale, afirma ca în ultimele noua luni, s-au cheltuit 4.5 miliarde EUR pentru susținerea monedei naționale.

Suma ar putea veni ca o surpriza pentru cei care citeau comunicatele BNR referitoare la rezerva și vedeau modificări mici, de câteva sute de milioane de euro în sus sau în jos. Problema este ca aceste comunicate nu sunt citite cum trebuie.

Fraza de început a fiecărui comunicat este : "La 30 iunie 2009, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul...". Deci, rezerva este prezentata doar ca un sold, o "poza" la finalul lunii, iar rezervele sunt "la" BNR si nu "ale" BNR. Astfel observam ca în luna mai 2009, in conditiile unor intrari de aproximativ 5 miliarde EUR (4.37 miliarde DST de la FMI), rezerva a crescut cu doar 2 miliarde EUR.

O parte din mister este lamurita de o declaratie a lui Adrian Vasilescu, care spune ca: "inca un miliard de euro au iesit prin ajungerea la scadenta a unor operațiuni de swap valutar derulate de BNR pentru a injecta lichiditati in lei pe piata".

Putem trage concluzia ca prin folosirea swap-urilor valutare ale BNR cu bancile comerciale, prezentarea rezervei valutarea fost mult cosmetizata, evitandu-se variatiile majore.

Daca luam drept corecte estimarile Bancii Mondiale, atunci ajungem la urmatoarea problema simpla de aritmetica:

  • BNR a retras din piață aproximativ 18 miliarde RON (4.5 mld EUR x 4.1 RON/EUR);
  • M2 (masa monetara intermediara) a crescut totuși cu 14 miliarde din octombrie pana in mai 2009
Situatia se coreleaza cu necesarul enorm de finanțare a deficitului bugetar al anului 2008.

Exista o logica a mentinerii unui curs usor supraevaluat al leului:

  • inflatie mai mica;
  • evitare punerii de presiuni pe solvabilitatea sistemului bancar;
  • efect psihologic bun la nivelul populatiei;
  • evitarea unor falimente generalizate ale firmelor si populatiei cu datorii in euro.
Problema principala este ca un euro supraevaluat va adanci criza si va forta ca ajustarile sa se faca in salarii, iar sectorul bugetar nu este capabil inca sa faca aceste ajustari.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP