luni, 27 iulie 2009

Bogdan Glăvan: Educaţie, pentru cine?

În articolul precedent mi-am spus opinia în legătură cu interesul studenţilor pentru educaţia superioară, oferind câteva exemple. Voi încerca acum să formulez câteva consideraţii mai generale privind calitatea învăţământului şi viitorul acesteia.

În sens larg, învăţământul produce ceea ce se cere. Aici intervin doi factori care împing în jos calitatea educaţiei.

Primul se referă la politica promovată de stat. Prin diplomele unice, prin procedurile de echivalare (şi alte intervenţii) importate de la alţi „performeri” în materie, sistemul educaţional centralizat, condus de stat, are consecinţe negative semnificative: devalorizarea diplomelor prin inflaţie, ruperea actului de învăţământ de realitatea economică etc. Nicio universitate nu are interes să ofere calitate, pentru că are un interes mai mare de a face bani – iar bani poţi face foarte uşor exploatând caracteristicile perverse ale sistemlui actual.

Al doilea se referă la „cerere”. Trebuie să recunoaştem că lumea nu vrea învăţământ de calitate. Nu este pregătită să suporte costurile acestuia. Studenţii vor diploma ieftine, dacă se poate, cât mai multe. În spatele acestei preferinţe se află comportamentul angajatorilor. Aceştia nu vor să aibă personal educat, de calitate. Din start să observăm că peste jumătate din forţa de muncă lucrează la stat (raportul angajaţi la stat/angajaţi la privat este de 1,3), deci am rezolvat problema rapid. Ce nevoie ai să înveţi serios dacă vei eşua prin birourile unei agenţii de stat? Acestea din urmă cer exact tipul de absolvenţi pe care îl oferă sistemul. Este un circuit închis. Statul produce educaţie pentru nevoile statului. Apoi, mare parte din mediul privat nu are nici el nevoie de angajaţi bine pregătiţi. Câtă vreme succesul în afaceri este garantat prin relaţiile politice, prin contractele “la comandă”, niciun “întreprinzător” nu este interesat de fapt să întreprindă ceva productiv; deci, nu are nevoie de angajaţi educaţi. Modelele de reuşită în afaceri sunt cele care sunt, iar studenţii le cunosc prea bine. Ele nu inspiră muncă sau tenacitate, ci „învârteli”. Ce nevoie e de educaţie, de capital uman, dacă succesul e obţinut nu prin inovare, nu prin talent antreprenorial, nu prin respect faţă de client, ci prin „învârteli”?

Când aud lamentările unora că nu avem nicio universitate în top 500 mă apucă greaţa. Nici nu vom avea vreodată, cu asemenea studenţi. Nici nu vom avea, pentru că societatea nu cere acest lucru. Suntem, în schimb, în vârful clasamentului mondial al ipocriziei. Stabilim criterii de asigurare a calităţii, copiem modele din Vest, „punem accent pe cercetare”… ca să ce? Ca să întărim birocraţia. Ca să ne facem că lucrăm, vorba poetului. În cercetarea s-au băgat sume astronomice dar, cel puţin în domeniul economic, rezultatele sunt nule. E şi firesc.

Cât despre profesori, numai de bine.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Executările silite, surse de profit pentru cei întreprinzători

Scoaterea la licitatie de catre banci a caselor celor care nu isi mai pot plati ratele a devenit o obisnuinta in SUA, iar vanatorii de chilipiruri atat au asteptat.

In orasul american Anaheim (populatie 350.000), in 26 iunie s-a organizat o licitatie la care o banca a oferit spre vanzare cateva proprietati, dintre care una a fost o casa al carei proprietar avea o datorie de $358.096.

Banca a scos imobilul la un pret de vanzare cu 66% mai mic decat datoria proprietarului, respectiv $123.350, insa pretul final de vanzare a fost de $154.100.

La cateva zile dupa ce a cumparat locuinta, noul proprietar a scos-o la vanzare la un pret de $229.000, iar pana a doua zi avea deja 4 oferte. Pretul final de vanzare a fost mai mare decat cel initial.

Cu alte cuvinte, in doar cateva zile, persoana respectiva a obtinut un profit de peste 75.000 de dolari speculand dorinta bancilor de a ii executa pe datornici cu price pret. Mai multe detalii aici.

Si in Romania s-au semnalat asemenea cazuri, numai ca la noi astfel de licitatii se adreseaza in primul rand cunoscatorilor, preturile ridicole la care se vand unele dintre proprietati fiind mana cereasca pentru cei descurcareti. In schimbul unei „mici” atentii, publicitatea care se face unor astfel de executari silite este zero, iar imobilul este castigat de cine trebuie, la pretul care trebuie.

Morala: nu lasati banca sa va execute - este posibil sa ramaneti si fara casa, si cu datorii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Ion Radu Zilişteanu: Acţiunile Băncii Transilvania avansează cu 12%, pe fondul zvonurilor de preluare

După primele două ore şi jumătate de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti, acţiunile Băncii Transilvania au urcat la 1,48 lei, cu 12,12% mai mult decât preţul de deschidere. Tranzacţiile cu acest titlu au totalizat în acelaşi interval 4,37 mil.lei. Această evoluţie poate fi pusă pe seama zvonurilor apărute la sfârşitul săptămânii trecute privind o eventuală preluare a BT de către National Bank of Greece (NBR). Agenţia Axia Plus, care a dat ştirea, mai menţionează faptul că şi fondul de investiţii Marfin Investment Group (MIG) poartă discuţii pentru preluarea Băncii Transilvania.

Banca Transilvania este cea mai mare instituţie de credit cu capital privat românesc, fiind controlată de un grup de investitori din Cluj, cel mai important fiind Horia Ciorcilă, preşedintele băncii, care deţine 5% din acţiuni. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare deţine o participaţie de 15%, iar SIF-urile controlează împreună încă 15%. Atractivitatea Băncii Transilvania constă în scăderea capitalizării bursiere a băncii de la 1,7 mld.€ în iulie 2007 la 310 mil.€ în iulie 2009. La sfârşitul lunii martie 2009, BT avea active de 4,65 mld.€. La sfârşitul anului 2008, Banca Transilvania era pe locul 7 în sistemul bancar românesc după total active, cu o cotă de piaţă de 5,4%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de 2007, aşa cum scriam aici.

Este de menţionat faptul că National Bank of Greece, cea mai mare bancă comercială din Grecia, mai deţine Banca Românească. NBR are la dispoziţie un fond de 1 mld.€ pentru achiziţia de active, în afară de Banca Transilvania, banca grecească mai vizează RBS Bank Romania, divizia locală a Royal Bank of Scotland, care este la vânzare.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Fitch dixit: Criza este pe punctul de a-şi atinge nadirul

Fitch Ratings a coborat ratingurile a 94 de banci americane in trimestrul al doilea (fata de 109 cazuri, cate fusesera in primele 3 luni din an), a anuntat agentia intr`un comunicat. In economiile emergente, 26 de banci si`au vazut ratingul coborat in trimestrul al doilea, fata de 50, cate fusesera downgradate in primul trimestru din 2009. Fitch “estimeaza ca actuala criza este pe punctul de a`si atinge nadirul (punctul cel mai inalt, situate la intersecţia verticalei observatorului şi sfera cerească, situat imediat sub observator. Nadirul este diametral opus zenitului- n.m DP). Bancile vor continua sa opereze intr`un climat dificil, din cauza somahului in urcare si al numarului tot mai mare de restantieri la credite”.

In SUA, 43% dintre banci au fost considerate cu perspectiva negativa (fata de 27% cate erau la 1 aprilie), in vreme ce in economiile europene emergente, 54 % dintre banci sunt asociate cu perspectiva negativa.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Ion Radu Zilişteanu: Vor începe primele convorbiri economice China-SUA din timpul administraţiei Obama

Prima întâlnire din timpul administraţiei Obama SUA-China, sub denumirea Dialogul Strategic şi Economic este pe cale să înceapă la Washington. Întâlnirea, care va dura două zile, va fi marcată de discursul preşedintelui Obama. China a trimis la aceste convorbiri doi înalţi oficiali: vice-premierul Wang Qishan şi consilierul de stat Dai Bingguo.

China este îngrijorată de valoarea dolarului SUA, pe fondul deţinerii de titluri de stat americane în valoare de 800 mld.$. Teama Chinei este alimentată de programul preşedintelui Obama de a încuraja consumul, ceea ar putea conduce la inflaţie, prin erodarea valorii dolarului, ceea ce ar face ca datoria SUA către China să valoreze mai puţin.

În cadrul convorbirilor, secretarul Trezoreriei SUA, Timothy Geithner, va încerca să atenueze aceste temeri. El a încercat să reasigure China că deţinerile sale vor fi protejate. Dar China nu este deloc convinsă.

Producătorii americani se plâng că nu pot concura cu predusele chinezeşti în condiţii de competitivitate. Unii chiar acuză Beijingul că devalorizează în mod deliberat reminbi-ul, moneda naţională chinezească, pentru ca exporturile să pară mai ieftine.

Preşedintele Obama s-a întâlnit cu preşedintele chinez, Hu Jintao, s-au întâlnit în timpul desfăşurării summitului G20 la Londra, în cursul lunii aprilie 2009. Cu acea ocazie, s-au pus bazele Dialogului Strategic şi Economic, prin care cei doi preşedinţi doresc colaborarea în vederea diminuării efectelor crizei economice mondiale şi întărirea sistemului financiar internaţional.

Nu este pentru prima oară când China îşi exprimă temeri în legătură cu evoluţia economiei americane şi a dolarului, exprimând dorinţa instituirii unei noi monede internaţionale de rezervă, care să înlocuiască dolarul american, aşa cum am scris în articolele Nouriel Roubini: yuanul chinezesc ar putea deveni noua monedă de rezervă a lumii şi Reuniunea Organizaţiei de la Shanghai şi BRIC de la Ekaterinburg: China devine lider de opinie. Nu este mai puţin adevărat că şi Rusia doreşte acelaşi rol pentru rublă.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Un exemplu care ar putea fi urmat

Seful FED, Ben bernanke, a coborat duminica in “America profunda” pentru a apara deciziile FED si a reconfirma diagnosticul economiei SUA: puternica, dar temporar fragilizata,
Bernanke a subliniat faptul ca actuala criza este de dimensiunile celei din 1930, necesitand prin urmare raspunsuri energice. “n`as vrea totusi sa raman in istorie ca presedintele FED care a prezidat a Doua Depresiune”, a marturisit Bernanke.

Circa 190 de localnici din zona Kansas (Missouri) au asistat la discursul presedintelui FED, caruia i`au putut adresa orice intrebare. Dealtfel, interesul localnicilor a variat de la protectia consumatorilor in fata bancilor si pana la traditionalele intrebari legate de evolutia cursului dolarului.
Ben Bernanke a incercat sa demistifice rolul FED si sa asigure auditoriul ca Banca Centrala nu are puteri nelimitate. Potrivit sefului FED, pentru a stabiliza nivelul somajului, e nevoie de o crestere ecoomica de 2,5 %, nivel care nu va fi atins cu siguranta in acest an, a spus Bernanke.
“Odata repornita economia, e foarte important ca FED sa urce nivelul dobanzii cheie”, a mai spus Bernanke. Intrebat despre evolutia cursului dolarului, seful FED a raspuns ca banca centrala sustine un dolar puternic. “Cea mai buna cale pentru a dispune de un dolar puternic, este sa avem o economie puternica”, a mai spus seful FED. Bernanke, al carui mandat expira in ianuarie 2010, a publicat saptamana trecuta in WSJ un foarte bun text despre strategia iesirii SUA din criza.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Seful Barclays: “Ce a fost mai rău a trecut, chiar dacă tunete şi fulgere vor mai apărea”

Directorul general al Barclays PLC (BCS), John Varley, a declarat pentru jurnalistii italieni de la Corriere della Sera ca ceea ce a fost mai rau a trecut, in ceea ce priveste criza. “Sfarsitul recesiunii depinde mult de nivelul somajului (iata ce scriam eu ieri, inainte sa aflu de acest articol din Coriere)”, a declarat bancherul. El a mai admis ca in acest moment “criza e departe de a fi terminata, insa o mare parte a eforturilor depuse pentru stoparea ei si`au aratat efectele. Chiar daca vor mai urma cateva tunete si fulgere, cerul se va mai insenina”, a conchis Varley.

Sursa

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Cât îşi mai permite statul român să menţină impozitul pe proprietate la un nivel atât de mic?

Romania este tara cu cetateni bogati, care insa traiesc in saracie. Datorita cresterii preturilor in sectorul imobiliar dincolo de orice calcul economic, o mare parte dintre proprietari s-au vazut in situatia de a detine unul sau mai multe imobile in valoare de zeci sau sute de mii de euro, pentru care insa platesc la stat sume foarte mici drept impozit.

Caz real - in Timisoara, pentru un apartament cu trei camere ce valoreaza pe piata aproximativ 60.000 de euro, s-a platit anul trecut un impozit de 140 de lei (38 de euro la cursul de anul trecut), respectiv 0.06% din valoarea locuintei, iar pentru o casa evaluata la peste 150.000 de euro, impozitul a fost de aproximativ 150 de euro, adica maxim 0.1% din valoare.

Cat pierde statul prin subimpozitarea locuintelor? Conform ultimului raport BNR (detalii aici), averea imobiliara a populatiei se cifreaza la aproximativ 220 miliarde de euro. Daca aplicam un impozit anual de 1%, statul ar colecta 2.2 miliarde de euro. Daca impozitul mediu ar fi de doar 0.5%, s-ar colecta la buget peste 1 miliard de euro, si asta doar de la persoanele fizice.

Cum impozitul mediu in Romania nu depaseste (in cel mai fericit caz ) 0.1% din valoarea reala a locuintei, rezulta ca la bugetul central si la cele locale se incaseaza maxim 2-300 de milioane de euro pe an de la persoanele fizice, la care se adauga impozitul platit de persoanele juridice.

Stim ca in Romania, procentul celor care stau in locuinta personala este de 96%, cel mai mare din Europa si prin urmare, dintr-un anumit punct de vedere ii inteleg pe guvernanti - cel care va decide marirea semnificativa a impozitului pe proprietate se sinucide din punct de vedere politic. Insa la fel de bine, inteleg ca situatia nu mai poate continua prea mult in aceeasi directie.

Ce se intampla la altii? In SUA, impozitul mediu anual se invarte in jurul a 1% din valoarea de piata a locuintei, in Austria taxa stabilita la nivel federal este de 0.2% din valoarea locuintei la care se adauga taxele locale ce pot creste taxa federala cu pana la 500%, in Germania se plateste anual o taxa de aprox 1.5% din valoarea estimata a imobilului, iar in Italia se plateste intre 0.5 si 0.6% (sursa: saptamana financiara).

Cu alte cuvinte, preturile din marile orase ale Romaniei rivalizeaza cu cele din orasele vestice, insa impozitele pe proprietate sunt de cateva ori sau chiar zeci de ori mai mici. In plus, si aceste impozite se aplica la valori ale locuintelor neactualizate de ani de zile.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Băncile vor chirii mai mici. Firmele din pharma sunt cele mai bune platnice.

Unele banci au realizat abia acum ca nivelul chiriilor platite pentru sedii era cam ridicat, incercand sa si le renegocieze . Astfel, unul dintre jucatorii locali care plateau in zona Chibrit 9200 eur (fara TVA) pe un sediu de agentie minuscul, au trimis la finele saptamanii trecute firmei de management care detinea in proprietate sediul, o scrisoare in care solicita scaderea nivelului chiriei cu 20%.

“Este a treia banca ce ni se adreseaza in acest sens. Una singura a cerut sa`i reducem la jumatate chiria, spunand ca e criza si ca ei stiu mai bine pretul real al proprietatilor imobiliare. Intrucat cu 50 % nici vorba sa reducem, nu exclud ca respectiva agentie sa fie relocata. Noi am avut noroc intrucat contractele le`am incheiat in octombrie trecut pe un an de zile, asa incat deocamdata stam si ne incasam banii”, ne`a declarat reprezentantul firmei. El a mai adaugat ca probabil in octombrie vor fi renegociate contractele, dar pretul nu va cobori cu mai mult de 15 %. “Cel mai bine ne platesc companiile din pharma la care avem date sedii in chirie. Niciodata nu au intarziat cu banii si nici notificari privind renegocierea nu am avut din partea lor”, ne`a mai declarat sursa citata.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Mihai Marcu: De ce în România există un risc al deflaţiei

Mai toți avem vechile sechele ale anilor trecuți când principala problemă a economiei românești era o convenabilă inflație.

Ideea unei scăderi a prețurilor poate părea ca la fel de străină romanilor ca lansarea mioriței în spațiu, însă situația nu stă deloc asa.

Creditul neguvernamental s-a contractat brutal la nivelul economiei reale și s-a evitat o ajustare extrem de dură a economiei prin creditarea statului.

Câteva explicații

Inflaţia este o creştere a ofertei de bani şi de credite faţă de bunurile şi serviciile disponibile. Cel mai recent exemplu este creșterea prețurilor la case, când se aruncă bani în piață. Numărul de case este același pe termen scurt, iar numărul de "hârtii" creşte. Exemplu: pentru 100 case, avem în circulație 1000 de euro; se aruncă gratuit în piață încă 1000 de euro, prețul se dublează, deoarece pentru aceleași 100 de case vor corespunde 2000 de euro. Au creat inflație băncile, deoarece BNR nu poate tipări euro.

Deflația este exact fenomenul invers, când din cauza dispariției fizice a banilor și a reducerii creditului, prețurile scad nominal. Cuvântul cheie este "nominal", deoarece scade și puterea de cumpărare.

Banii cash în circulație

BNR a controlat extrem de dur banii în circulație; banii disponibil fizic au rămas practic la același nivel din octombrie 2008, în timp ce dacă adaugăm și depozitele overnight masa monetara în sens restrâns s-a redus.

Tehnic, banii tipăriți de BNR nu au intrat în circulație deci nu au generat inflație.






Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Cristian Orgonaş: Suntem prea săraci pentru a ne permite un guvern atât de ieftin

In istoria recenta a Romaniei, nici un alt guvern nu a fost mai criticat decat este cel condus de domnul Boc, asa ca primul ministru trebuia sa faca ceva pentru a isi mai spala imaginea publica.

Vineri, am aflat ca in mod voluntar, primul ministru, ministrii si secretarii de stat isi vor reduce salariile cu 20% de la 1 agust, in incercarea de a da impresia ca membrii guvernului suporta si ei criza alaturi de romanii obisnuiti. Masura ar fi valabila pana la sfarsitul anului.

Cat economiseste statul? Daca toti cei vizati se vor conforma, statul va economisi in jurul a jumatate de milion de lei, suma total nesemnificativa, insa, dupa cum spuneam, nu suma conteaza, ci mesajul pe care primul ministru vrea sa il transmita.

Salariul primului ministru scade de la 8.800 la 7.000 de lei, al unui ministru scade de la 7.600 lei la 6.100 lei, iar salariul lunar al unui secretar de stat ajunge de la 7.000 la 5.600 de lei.

Acum, dupa ce privim aceste salarii, sa le comparam cu cele din mediul privat. Ce profesionisti pot angaja companiile private oferind un salariu de 1500-2000 de euro brut lunar? Pot angaja un specialist cu experienta, sau cel mult un middle manager. Daca discutam despre top management, suma este ridicola.

Prin comparatie cu mediul privat, salariile oferite membrilor guvernului (si parlamentarilor de altfel) sunt extrem de mici, situatie care duce la urmatoarele doua realitati:

- membrii guvernului nu traiesc din salarii, ci din tot felul de afaceri (oficiale sau mai putin oficiale) prin intermediul carora „dreneaza” banul public. Aceste afaceri sunt in mod decisiv favorizate de pozitia pe care acestia o detin in Executiv.

- sunt incompetenti, nu ar face fata in mediul privat, iar cariera politica este singurul mod prin care se pot imbogati si/sau face cariera.

Inteleg ca banii nu reprezinta totul, insa nu pot intelege cum un om cinstit si bun profesionist, ar accepta un post in Administratie spre exemplu, daca stie ca in mediul privat ar putea primi un salar de cel putin 5 ori mai mare, iar oportunitatile de dezvoltare a carierei sunt incomparabile cu cele oferite de Stat?

Tara are administratori incompetenti pentru ca salariile sunt proaste, iar cei care ocupa functii publice isi suplimenteaza veniturile furand cat pot de mult. Putem cere unui ministru sa traiasca dintr-un venit mai mic decat al unui middle manager dintr-o multinationala? Nu, iar cel care accepta o asemenea pozitie pentru un asemenea salariu este ori incompetent, ori are alte avantaje.

In aceste conditii, oferind salarii mici, ne furam singuri caciula: economisim milioane la fondul de salarii, dar pierdem miliarde datorita incompetentei celor care ne conduc.

Primul pas spre primenirea clasei politice si atragerea in sistem a unor adevarati profesionisti, il reprezinta marirea salariilor. Cat de mult? Un ministru ar trebui sa castige lunar de la 5000 de euro net in sus, iar un parlamentar 3-4000. Dupa ce le oferim aceste salarii, putem avea si pretentii. Acum, am impresia ca pretentiile pe care le avem de la politicieni sunt prea mari prin comparatie cu salariile pe care acestia le castiga.

In acest moment, nici un ministru nu traieste din salariu iar din acest motiv, reducerea cu 20% a unor salarii oricum ridicole nu reprezinta altceva decat o mostra de populism ieftin. Nu vreau ca Guvernul sa economiseasca jumatate de milion de lei, ci vreau sa aiba performante. Iar pentru a avea performante, sunt pregatit sa platesc mai mult.

Suntem prea saraci pentru a ne permite un Guvern atat de ieftin.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Criza, explicată pe 3 pagini pentru Regina Elisabeta a doua

Mai multi economisti britanici, in frunte cu Tim Besley, membru al Comisiei de Politica Monetara a Bancii Angliei (BoE), i`au scris Reginei Elisabeth a II-a a Marii Britanii o scrisoare in care ii explica cum a aparut aceasta criza si care sunt motivele recesiunii grave instalate in Regatul Unit.

Ei au pus pe seama “lipsei de imaginatie colectiva a multor oameni extrem de inteligenti” reculul pietelor financiare, explicandu`i Reginei cum sta treaba cu criza.

Scrisoarea a fost redactata la cateva zile de la vizita Suveranei la prestigioasa London School of Economics (LSE), vizita in care Regina s`a aratat extreme de curioasa de ce nimeni nu a putut sa prevada recesunea.

Pe cele 3 pagini format a4, cei mai buni economisti ai Marii Britanii explica cum costul scazut al creditului care a generat “un sentiment de entuziasm in spatele caruia se adancea dezechilibrul dintre economisire si indatorare. “Previziunile intotdeauna optimiste si orgoliile au convins ucenicii vrajitori ai finantelor sa distribuie riscul in p[ietele financiare. Fiecare isi facea corect treaba, insa esecul a venit din cauza incapacitatii de a vedea ca acest sistem de creditare dadea nastere unor dezechilibre legate unele de altele, asupra carora nicio autoritate de supraveghere nu avea nicio putere”, scriu economistii britanici, citati de ziarul The Observer.

Sursa

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Răzvan Pascu: Şansa României: serviciile de calitate în turism

Ma aflu de cateva zile la mare, in statiunea Mamaia. Nu am mai fost la mare in Romania de cativa ani, iar de atunci s-au schimbat destul de multe. Sigur ca ne-am dori mai multe si ca ne-am dori sa avem in Romania o “Coasta de Azur“, dar, asa cum de fiecare data am scris cand ceva nu mi-a placut, acum pot sa spun sincer ca am fost destul de impresionat. In sens pozitiv. De obicei esti impresionat doar atunci cand asteptarile tale sunt mai mici decat ceea ce descoperi si exact asta s-a intamplat si in cazul meu. Ma asteptam sa gasesc aceleasi hoteluri comuniste cu personal indolent si preturi mari. Si ma asteptam sa gasesc hoteluri in care criza (cea mult hulita de toti) sa lase camerele si parcarile goale. Nu a fost chiar asa…

Sunt cazat in nordul statiunii Mamaia (pe care vi-l recomand si voua pentru ca este mai linistit fata de zona Cazinoului), la Hotelul Splendid. Este un hotel nou, construit in 2007. Are peste 30 de camere si apartamente, parcare proprie (ceea ce a contat mult pentru mine intrucat statiunea era plina de Camera Splendidmasini parcate pe marginea drumului) si am avut parte de un mic dejun bogat si satios (chiar daca branza nu mi-a placut :) ). Am venit aici la invitatia lui Mihai, directorul hotelului, un tip direct si foarte politicos, surprinzator de tanar si manierat, care mi-a demonstrat inca o data convingerea mea ca o organizatie se individualizeaza cu conducatorul ei si tinde sa se asemene caracterului acestuia. Tocmai de aceea la companiile de stat-mamut conducatorii cu conceptii invechite distrug din temelie intai personalitatile angajatilor si apoi ale organizatiei, pe cand in afaceri tinere conduse de oameni de calitate, precum Hotelul Splendid, fiecare angajat conteaza pentru ca “seful” e un om de toata stima. Spun asta pentru ca mi-a placut sa vad la acest hotel “diviziunea muncii“, asa cum am invatat din primele manuale de economie. Fiecare angajat isi stia bine treaba si fiecare roia in jurul oaspetilor pentru a le face pe plac. Ce am remarcat este ca hotelurile din jur aveau parcarile pe jumatate goale, semn ca aceasta criza se simte mai mult in buzunarul celor care nu prea stiu sa isi trateze clientii. Ceea ce e bine, dupa parerea mea.

E adevarat ca serviciile de calitate costa ceva mai mult si ca noaptea de cazare aici costa ceva mai mult decat la alte hoteluri, dar sincer, cand vin dupa cativa ani la mare in Romania, prefer sa stau cu aceiasi bani 5 zile si sa fiu tratat fara cusur, decat sa stau 7 zile intr-un hotel vechi comunist sau intr-un hotel nou, dar tot comunist (ca mentalitate a angajatilor), in care nu conteaza decat banii pe care ii las la receptie, si mai putin eu ca persoana.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Răzvan Pascu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP