sâmbătă, 8 august 2009

Bogdan Glăvan: Robert Lucas m-a lăsat mască

The Economist a publicat de ceva vreme părerile pro şi contra ale unor economişti despre economişti. Sunt unii care îi arată cu degetul pe economişti (şi ştiinţa economică, în general) pentru inabilitatea prevenirii crizei. Sunt alţii care protestează, susţinând că ei sunt mari deştepţi. Printre ultimii se află şi Robert Lucas, laureat al premiului Nobel.

Citiţi cu atenţie ce are de spus acest economist. Pe scurt, Lucas afirmă că nimeni nu poate prezice întocmai viitorul. Ceea ce e corect. Însă foloseşte acest truism pentru a-i absolvi de vină pe şefii băncilor centrale care, săracii, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase şi, nu-i aşa, nici nu puteau anticipa criza. Cine citeste articolul ar face bine să ştie că, în prezent, majoritatea economiştilor au adopat poziţia de bun simţ conform căreia pomparea de credit ieftin a fost principala cauză a crizei. Ceea ce îl poziţionează pe Lucas în tabăra economiştilor puţini şi dogmatici, gen Krugman, care continuă să o ţină într-una cu teoria keynesiană.

Este incredibil. Considerat îndeobşte un economist de orientare liberală, părintele teoriei anticipărilor raţionale şi a inconsistenţei de timp (care au servit foarte bine la critica intervenţionismului) şi-a dat acum arama pe faţă. Într-un interviu în Spiegel la finele anului trecut, el se arăta mulţumit de modul în care merge producţia de bani – FED are grijă de asta. Iar oferta de bani poate fi suplimentată oricând, suntem asiguraţi, pentru ca blocajul financiar să se rezolve. Practic, Lucas îndeamnă băncile centrale să emită bani, fără număr, fără număr… Eventual, în cazul în care expansiunea monetară duce la creşterea preţurilor, banca centrală poate foarte simplu să retragă banii din circulaţie şi inflaţia este oprită în faşă.

În faţa acestui entuziasm debordant privind simplitatea şi eficienţa intervenţiei autorităţii monetare, mărturisesc că nu mai înţeleg nimic. Politica de tip stop and go (stimularea cheltuielilor prin relaxarea politicii monetare când recesiunea bate la uşă, respectiv reducerea cheltuielilor prin praticarea unei politici monetare mai stricte când apar semnele inflaţiei) a fost predată în manuale de la Keynes încoace. Alan Greenspan a fost considerat cel mai dibaci cârmaci al politicii monetare tocmai pentru că se părea că reuşise să evite deopotrivă inflaţia şi recesiunea. Dar astăzi ne confruntăm cu eşecul politicii sale – aproape niciun economist nu neagă acest lucru. Iar ceilalţi bancheri centrali, din timpul şi dinaintea lui, nu au avut rezultate mai bune. Să înţeleg că rezolvarea crizei stă tocmai în tipul de politică ce a provocat criza?

Însă perplexitatea mea izvorăşte mai cu seamă din altă sursă. Ani la rând am crezut că Robert Lucas a avut ceva de spus împotriva intervenţiei statului în ordinea pieţei. Nu Lucas ne-a învăţat că indivizii pot anticipa politica guvernului şi îşi pot modifica comportamentul în consecinţă, astfel încât politica să nu-şi atingă scopurile? Nu Lucas ne-a învăţat că este foarte uşor pentru autorităţi să promită un lucru, dar foarte greu să se ţină de promisiune? Din dilema aceasta nu pot să trag decât două concluzii: ori eu nu am înţeles nimic din teoriile lui Lucas, ori el nu pune mare preţ pe a spus şi scris de-a lungul timpului.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Impactul dobânzii cheie asupra dobânzilor din sistemul bancar

Ţintirea directă a inflaţiei a făcut necesară bazarea BNR (şi a băncilor centrale în genere) pe canalul ratei dobânzii şi pe cel al creditului, mai mult decât pe cel al cursului de schimb în transmisia efectelor politicii monetare.
Pentru Banca Centrala este astfel foarte important să înţeleagă cu rigoare viteza şi măsura în care rata dobânzii practicate de ele modifică rata inflaţiei. În mod special, este zuper important să se analizeze dacă transmisia efectelor ratei dobânzii de politică monetară asupra ratelor dobânzii pe termen lung stabilite pe piaţă şi asupra ratelor dobânzii comerciale este completă, având în vedere că este prima etapă în mecanismul de transmisie a politicii monetare.

Dacă transmisia efectelor ratei dobânzii de politică monetară nu este completă, impactul măsurilor de politică monetară prin canalele creditului, al ratei dobânzii sau al cursului de schimb va fi mult diminuat, ceea ce intr]un limbaj slang, ar insemna ca’i naspa.
O trupă de economişti inteligenţi din Banca Centrală a Austriei au elaborat un studiu din care a rezultat că în general transmisia este incompletă, iar reacţia la modificările ratei de politică monetară este lentă.
Băieţii au procedat aşa: au luat cinci bănci centrale din Europa de Est (Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Slovenia) şi au cercetat când şi cu ce intensitate se modifică dobânzile la credite şi depozite atunci când respectivele bănci îşi modifică dobânzile cheie. Practic, s’au uitat la la întregul lanţ al mecanismului de transmisie de la rata dobânzii de politică monetară via depozite şi credite bancare pentru persoane fizice, printr-un model VAR (cu autoregresie cu vectori). Pentru a corela răspunsul cu ceea ce se întâmplă şi în alte state mai vestice, au inclus în studiul lor şi Austria, Germania şi Spania. Auziseră ei că în respectivele ţări, reacţia e muuuult mai iute ca în Est şi şi-au propus să se convingă cu ochii şi cu pixurile lor.

Paranteză.
Acuma, se ştie că transmisia efectelor ratei dobânzii poate fi împărţită în două etape. Prima etapă măsoară cum sunt transmise modificările ratei dobânzii de politică monetară la ratele dobânzii pe termen scurt şi lung practicate pe piaţă, iar a doua etapă descrie cum influenţează ratele dobânzii stabilite pe piaţă ratele dobânzii la depozitele şi creditele bancare.
La rândul ei, prima etapă este influenţată în mare măsură de stabilitatea curbei randamentelor. Dacă structura pe scadenţe rămâne stabilă în timp, transmisia efectelor este considerată ca proporţionată.
De asemenea, forma curbei randamentelor este determinată de patru factori. Primul, structura pe lichidităţi a diferitelor scadenţe implică faptul că investiţiile pe termen mai lung sunt, în general, mai puţin lichide. Al doilea, este posibil ca ratele dobânzii pe termen scurt şi pe termen lung să fie determinate independent pe pieţe segmentate. Al treilea, ratele dobânzii pe termen lung se calculează ca medie a ratelor prognozate ale dobânzii pe termen scurt, strâns legată de aşteptările privind inflaţia.
Am încheiat paranteza

Pentru ratele dobânzii la credite, legătura cu ratele dobânzii practicate pe piaţă este
asigurată prin faptul că băncile se bazează pe piaţa monetară pentru finanţarea creditelor (pe termen scurt). De aceea, şi ratele dobânzii la depozite, care reprezintă costul creditelor, trebuie să se reflecte în rata dobânzii la credite. În acelaşi timp, randamentele la titlurile de stat pot fi considerate drept costuri de oportunitate pentru bănci. Astfel se menţine legătura între randamentele obligaţiunilor de stat şi ratele dobânzii la creditele pe termen mai lung.
Legătura între ratele dobânzii stabilite pe piaţă şi ratele dobânzii la depozite este asigurată prin posibilitatea ca populaţia şi companiile să-şi ţină activele financiare nu numai sub formă de depozite bancare, ci şi de titluri de stat.
La rândul lor, băncile se pot baza pe piaţa monetară şi nu pe depozite în finanţarea creditelor (ceea ce poate duce şi la egalizarea ratelor dobânzii la depozite şi a ratelor dobânzii stabilite pe piaţă).

Transmisia efectelor de la ratele dobânzii stabilite pe piaţă la ratele dobânzii percepute populaţiei nu este în mod necesar proporţionată. Substituţia imperfectă între depozitele bancare şi alte instrumente de piaţă monetară cu aceeaşi scadenţă şi între creditul bancar şi alte tipuri de finanţare bancară poate avea drept rezultat o elasticitate a cererii mai mică decât unu.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Daniel Cazangiu: Psihologia şi comportamentul economic

Comportamentul uman este dificil de prevăzut (este predictibil intr-o foarte mica masura), ca atare nu poate fi modelat matematic. In modelarea economica este necesara dezvoltarea unei componente care sa contina modele de prognoza economica, bazata pe comportamentul uman.

In procesul decizional, orice participant pe o piata reglementata, utilizeaza atat rationamente economice (mai ales in perioade de crestere), cat si rationamente dominate de subiectivism, aproape ilogice dpdv economic, in perioade de criza.

Psihologia a inceput sa fie utilizata si in domeniul economic, in diferite contexte de afaceri, cum ar fi pietele de munca, deciziile de investitii, de conducere si de raportare. Problema principala care trebuie rezolvata este determinarea intensitatii instabilitatii economice cauzata de perceptii, mai degraba decat de fundamentele reale economice.

In momentul in care functionarea unei piete deviaza de la linia pe care a urmat-o in trecutul apropiat – stiut fiind faptul ca oamenii sunt influentati in deciziile lor in mare masura de evenimentele recente – abaterile de la logica economica se manifesta nu numai in functionarea pietei, ci si in deciziile participantilor. Aceste distorsiuni de decizie inlocuiesc logica economica normala.

In rationamentul de luare a deciziei de investitie, oamenii tind sa incerce sa prevada ce se va intampla in piata prin prisma informatiilor pe care le detin, informatii acumulate in trecut. Insa aici apare problema informatiilor redundante(1). Cineva in media furnizeaza informatia X, tu o preiei si o spui si prietenilor tai, eu o public pe internet, si tot asa, informatia resprectiva se repeta, iar discutiile se inmultesc. Este clar ca aceasta informatie va influenta si decizia din piata. Ceea ce trebuie inteles este faptul ca aceasta informatie este o bucatica mica din totalul de informatie de care am nevoie pentru a decide, iar tendinta de a o generaliza ca o trasatura esentiala a pietei si de a-i supraestima impactul, este nociva.

Cu siguranta, recesiunea a crescut gradul de volatilitate al pietei in ultima periaoda, iar acest lucru a crescut substantial si distorsiunile de decizie. Considerand presa ca factor relevant, tot ce se vorbeste despre criza, o data auzit si inmagazinat, va influenta apoi oamenii in decizia lor si va crea astfel comportamente. O veste negativa repetata in mod constant pe diferite canale de comunicare si pe care toata lumea o discuta si o repeta formeaza o cutie de rezonanţă(2). Impactul in economie este cu atat mai mare cu cat oamenii au tendinta de a generaliza aceasta informatie.

Un exemplu cronologic:
a. nu exista nici o problema cu locurile de munca, job-ul tau nu este amenintat (realitatea);
b. dar exista intr-adevar probleme pe piata bursiera – stirea negativa, repetata, si care formeaza cutia de rezonanta;
c. tu nu ai jucat in viata ta la bursa, deci nu ai ce sa pierzi (realitatea);
d. rezultatul: distorsiunea de decizie – tu vei cheltui mai putin si vei incepe sa economisesti (comportament irational);
e. vanzarile firmelor scad, profitul la fel, si incep sa apara probleme reale de somaj (modificarea realitatii).

Astfel, o informatie redundanta creaza distorsiuni de decizie, apoi comportament, si in final, anomalii economice. Acest tip de comportamente irationale sunt dificil de prevazut si modelat deoarece manifestarea lor depinde de fiecare situatie in parte.

_______________
(1) redundanţă = surplus de informatie transmis fata de strictul necesar; abundenta inutila de expresii, de cuvinte sau de imagini in formularea unei idei (conform DEX).
(2) despre cutiile de rezonanaţă, V Volkoff spune ca “mijloacele de informare sunt predispuse la dezinformare prin insasi functia lor, care consta in a vinde o informatie susceptibila de a seduce, de a interesa, de a şoca, de a speria in mod agreabil inainte de a linisti, pe scurt, informatia cea mai placută posibil.”

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Daniel Cazangiu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP