vineri, 28 august 2009

Ion Radu Zilişteanu: CE aprobă achiziţia Austrian Airlines de către Lufthansa

Comisia Europeană şi-a dat ieri acordul pentru achiziţia companiei Austrian Airlines de către Lufthansa, în anumite condiţii, legate de măsuri ce trebuie luate de compania germană care să înlăture anumite temeri legate de concurenţă pe anumite rute. Comisarul european pentru concurenţă, Neelie Kroes a declarat: "Acest caz arată că este posibilă consolidarea în sectorul transporturilor dacă se iau măsurile potrivite pentru apărarea intereselor consumatorilor".


Comisia Europeană a decis să ceară companiei Lufthansa sa cedeze companiei austriece spaţii pentru staţionarea avioanelor pe aeroporturile din Viena, Frankfurt, München, Stuttgart, Köln şi Bruxelles.

Tranzacţia va avea loc pentru suma de 377 mil.€. Lufthansa controlează, de asemenea, Swiss, Air Dolomiti, Eurowings şi Germanwings şi a achiziţionat recent British Midland şi SN Brussels Airlines. La rândul său, Austrian Airlines are drept subsidiare Lauda Air şi Tyrolean Airways. Ambele companii sunt membre ale Star Alliance.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Şef de retail către angajaţi: ”Nu mai completaţi aiurea cererile de credit şi citiţi-vă mailul la fiecare 3 ore!”

Disperat ca se preiau dosare de credit completate in dorul lelii, seful departamentului de retail al unei banci din top 10 a trimis un mail intern angajatilor, din care rabufneste starea de spirit pusa la grea incercare de neglijentele front-officerilor. Citez din mail:

“Contractul de credit trebuie sa fie completat corect cu toate datele necesare in toate campurile prevazute.

In cazul adeverintei de salariu, trebuie ca numele si CNP-ul sa coincida cu numele si CNP-ul din B.I. / C.I. .

Adeverinta de salariu sa fie inregistrata cu data si numar de inregistrare, sa fie stampilata cu stampila rotunda a firmei, semnata in clar si indescifrabil de catre doua persoane autorizate din firma. Numarul de telefon al firmei din adeverinta sa fie un numar de telefon fix; dosarele cu telefon mobil la angajator sunt refuzate;

La dosarele care au rezolutia “IN STUDIU” trebuie scris pe coperta dosarului “IN STUDIU “

La dosarele in studiu nu se elibereaza creditul pe loc!!

Nu mai uitati sa atasati dosarului si cererea clientului insusi.

Nu se accepta dosarele care au taloane de pensie pe care se specifica TALON SPECIAL; TALON PENTRU NEVAZATORI ;TALON PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP;

Cititi-va mail-urile la fiecare 3 ore

In sistemul de prescoring trebuie introdusa adresa de contact si NU cea din B.I. / C.I.

Nu mai fortati scoringul!! (introducerea de mai multe ori a aceluiasi contract cu modificarea unor parametri ca: situatia familiala, locuinta imprumutatului, profesia, locuieste la adresa din data de etc). Se accepta de cel mult doua ori introducerea datelor clientului. Daca se introduc de mai multe ori se considera tentativa de frauda, cu toate consecintele care decurg de aici.”

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: În vremuri de criză e nevoie de solidaritate?

Înainte de a pleca o nouă tură în vacanţă (motiv pentru care nu am mai scris nimic pe acest blog de o vreme), am aflat că, în ultima vreme, s-au vândut xşpe maşini Porsche, nşpe maşini Ferrari şi ţşpe maşini Maserati. Ceea ce a constituit un excelent prilej pentru a reflecta pe marginea unui cuvând folosit în exces de când cu criza: solidaritate.

Dacă este criză, ni se spune, atunci trebuie să fim solidari; să strângem cureaua; să mai renunţăm la pretenţiile salariale; să mai tăiem din cheltuielile pe care obişnuiam să le facem. Premierul Boc a folosit cuvântul „solidar” mai mult decât oricine, pentru a manipula opinia publică în a crede că noi toţi trebuie să suportăm povara crizei. La rândul lor, criticii lui Boc au acuzat guvernul că sectorul bugetar a continuat să se lăbărţeze pe spinarea sectorului privat, care suportă singur toate dificultăţile; şi ei au cerut solidaritate, în sensul că şi statul trebuie să facă economii, nu doar mediul de afaceri.

Astfel, tagma guvernanţilor cere solidaritate din partea populaţiei muncitoare; iar tabăra mediului de afaceri cere solidaritate din partea birocraţiei statale. Toată lumea vrea solidaritate. În aşa hal, încât cuvântul a fost compromis.

Fără îndoială, criticii guvernului au dreptate atunci când acuză statul de risipirea banilor, mai ales într-o perioadă atât de delicată. Însă greşesc atunci când spun că avem nevoie de solidaritate naţională. Pe timp de criză nu avem nevoie de aşa ceva. „Criza” este criza cuiva, nu a tuturor. Nu toţi am comis erori înainte, pe timpul boom-ului, ca sa avem de ce să suportăm acum. Şi nu văd care este motivul pentru care cei cumpătaţi ar trebui să plătească oalele sparte de alţii. Dacă este criză, atunci să fie penalizaţi cei ineficienţi, să falimenteze cei care au pierderi, să intre în şomaj cei care au trăit din exproprierea celorlalţi. Solidaritatea nu face decât să pună pansament pe rănile provocate de greşelile (ne)intenţionate ale unora. Îi salvează pe speculanţii proşti cu ajutorul celor care au ştiut cu adevărat să acumuleze avuţie. În acest fel, nu face decât să paveze drumul către următoarea criză.

Nu avem nevoie de solidaritate. Avem nevoie de curăţirea economiei de paraziţi – fie că ei sunt bugetari sau oameni de afaceri (adesea, distincţia între cele două categorii este dificil de făcut). Trebuie să reducem aparatul guvernamental, dar nu din motive de solidaritate cu mediul privat, ci pentru că aparatul de stat risipeşte resursele. Trebuie ca oamenii de afaceri să îşi ajusteze activitatea, dar nu din motive de solidaritate, ci pentru că mulţi dintre ei au risipit resursele în speculaţii imobiliare. Criza ne arată cine nu poate trăi pe picioarele lui, cine a prosperat pe datorie fără să îi pese de ziua judecăţii. Nu pot şi nu vreau să fiu solidar cu astfel de oameni.

Dar sunt solidar cu cei care şi-au cumpărat Porsche, Ferrari sau Maserati din bani obţinuţi în mod cinstit, prin muncă şi talent antreprenorial.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Bogdan Glăvan: Confesiunile unui redactor de revistă ştiinţifică

Sunt redactorul-şef al unei publicaţii ştiinţifice – revistă care îşi propune să găzduiască articole rezultate din munca de cercetare a profesorilor români şi nu numai. Majoritatea revistelor româneşti, inclusiv cea pe care o coordonez, percep o taxă de publicare. Prilej de îmbogăţire pentru unii, care renunţă la orice standard de calitate doar pentru a atrage cât mai mulţi autori, a publica cât mai multe articole şi a-şi umple cât mai bine contul din bancă. Cum aceasta este o practică pe care nu o agreez, am operat o selecţie între articolele primite. Cu surprindere – deşi, poate, nu ar fi trebuit să mă mire, 3 dintre lucrările care mi-au parvenit erau plagiat în cea mai pură formă. A trebuit să le resping, alături de multe altele vinovate de “păcate” mai mici. Nu-mi fac iluzii că gestul meu înseamnă mare lucru; cu siguranţă, respectivele persoane vor găsi alte reviste unde să îşi publice “opera”.

Am o singură nemulţumire: aceea că nu pot divulga numele “profesorilor” care copiază munca altora pentru a-şi lărgi nemeritat propriul CV.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Reprezintă emigrarea singura soluţie pentru un trai mai bun? Pentru mine nu.

Aud tot mai des ca Romania este condamnata la subdezvoltare, ca nu o mai putem schimba si ca daca vrem sa traim mai bine, nu putem decat sa emigram. In SUA, Canada, Germania, UK, Italia, Spania, Australia sau oriunde lumea este mai civilizata, oriunde poti avea un salariu decent iar autoritatile iti ofera servicii de calitate in schimbul banilor pe care ii platesti sub forma de taxe si impozite.

Trebuie sa spun ca desi am de pe vremea lui Ceausescu rude in strainatate, nu am plecat. La inceputul anilor `90 nu am plecat pentru ca eram prea mic pentru a lua astfel de decizii, iar acum nu plec pentru ca sunt prea “batran” pentru a o lua de la capat. Si mai am un motiv pentru care nu plec - cred ca ma pot realiza in Romania mai usor decat in Vest.

Pe toti ne deranjeaza faptul ca la 20 de ani de la Revolutie, ne conduc aceeasi comunisti din esalonul doi al PCR (ei sau rudele/prietenii lor), ca nu avem autostrazi, ca sanatatea si invatamantul sunt la pamant, ca avem una dintre cele mai corupte clase politice din Europa, ca statul cheltuie prost banii nostri, ca micile afaceri sunt condamnate din start la faliment sau sunt fortate sa traga statul in piept datorita birocratiei si coruptiei din administratie, ca traim intr-o tara manelizata, otevizata, intr-o tara in care intalnesti nesimtirea pe toate drumurile.

Ii inteleg pe cei care au plecat deja, pe cei care doresc sa plece sau pe cei care s-au saturat de Romania si privesc Vestul drept singura solutie pentru un trai decent. Acesti oameni nu sunt de condamnat pentru ca nu au mai vrut sau nu mai vor sa astepte inca 20-30 de ani pentru a ajunge la un anumit grad de civilizatie.

Nu inteleg insa un alt lucru: de ce unii dintre romanii care pleaca in Germania spre exemplu, in momentul in care trec granita devin nemti? Cum pot deveni brusc civilizati, cum pot respecta regulile de circulatie, de ce nu mai arunca hartii sau chistoace pe strada? De ce nu “se fac ca lucreaza” ci chiar pun osul la treaba? Pentru ca intr-o tara civilizata, trebuie sa te comporti si tu in mod civilizat.

De ce in momentul in care se intorc in Romania, uita de bunul simt de care au dat dovada ACOLO si o iau de la inceput? Pentru ca Romania este o tara necivilizata, pentru ca aici oricum toata lumea se comporta la fel.

Sunt acum la moda termenii ”Rromania” si “rromani” cand discutam despre toate cele de mai sus, insa nu ne intrebam cati dintre noi, cei care credem ca suntem romani si nu rromani, avem de fapt o parere prea buna despre propria persoana?

Trebuie sa intelegem ca avem clasa politica pe care o meritam, pentru ca ei nu pot fi altfel decat suntem noi. Ca avem invatamantul pe care il meritam, ca avem sistemul sanitar pe care il meritam, ca avem justitia pe care o meritam.

La urma urmei, Romania nu este formata dintr-o gloata de 20 de milioane de oameni, ci din Orgonas, Ionescu, Popescu sau Georgescu, din oameni care prin deciziile pe care le iau in fiecare zi, influenteaza evolutia noastra ca tara si ca popor.

Toata lumea vrea sa traiasca mai bine, insa nu cred ca emigrarea reprezinta cea mai buna solutie. Din punct de vedere economic, o economie emergenta precum cea a Romaniei iti ofera mai multe oportunitati decat o economie asezata, randamentele investitiilor sunt mult mai mari si iti poti dezvolta mult mai repede cariera, deci per total, cred ca te poti realiza mai usor aici decat in strainatate.

Zilele trecute am avut o discutie cu cineva pe marginea acestui subiect si m-am gandit ca mi-ar placea sa plec in Germania, sa ma stabilesc intr-un orasel medieval din Bavaria, departe de zgomotul marilor orase, departe de tot ce ma deranjeaza in Romania. Insa, desi ma incanta o asemenea perspectiva, cel putin deocamdata nu pot sa plec.

De ce? Pentru ca de fiecare data cand m-am dus dincolo (cu jobul sau in vacanta), m-am simtit ca un strain. Pentru ca de fiecare data cand m-am intors in tara, m-am bucurat ca m-am intors. M-am bucurat ca m-am intors la familie, prieteni, la “cutia de chibrituri” in care stau, la traficul infernal, la tara in care parcurgi 100 de km in trei ore, sau unde din cauza birocratiei esti nevoit sa te plimbi cu doua acte pe la zece ghisee.

Nu raman in Romania pentru ca am vreo datorie morala fata de cineva, cu atat mai putin fata de “tara si popor” si cred ca sunt un bun roman doar prin faptul ca ma comport si actionez intr-un mod civilizat.

Raman pentru ca vreau sa ma realizez aici. Nu plec, cel putin deocamdata.

Voi, care ati ramas, de ce ati ramas? Care ati plecat, de ce ati plecat?

PS: de data asta sunt de acord cu domnul Patriciu

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Mihai Marcu: Credite neperformante (I)

Unele rapoarte incep sa se preocupe de creditele neperformante din sistem. Creditele neperformante sunt cele care nu mai aduc venituri, dar nu reprezinta in mod neaparat pierderi sau restante. Inca. Incepem de azi sa ne ocupam de aspecte teoretice cu mentiunea obligatorie ca procentele in sine nu inseamna si nici nu prezic nimic.

Raportul Unicredit este cel care a deschis interesul.



Conform acestui raport, se inregistreaza un procent de 17.8% in mai 2009 (reamintim ca procentul de credite neperformante era 58% in 1999, inainte de infiintarea AVAB).

Astfel devine mai clara ratiunea aflata in spatele acordurilor de imprumut cu FMI si a acordurilor de mentinere a limitelor de expunere, precum si masurile de reducere a rezervelor minime obligatorii.

Imprumuturile neperformante pot deveni intr-un final pierderi, pierderi ce nu pot fi acoperite legal decat din capitalurile proprii. De aici rezulta cererile repetate ale oficialilor pentru recapitalizarea filialelor locale de catre actionari.

Remarcam ca procentele linistitoare oferite in comunicatele oficiale iau in calcul pierderile ajustate cu provizioanele, garantiile si ratele neplatite in suma absoluta, ca si cum dupa 3-4 rate neplatite restul creditului ar fi ok; e o metoda de inspiratie ruseasca, asa cum noteaza Deutsche Bank.

Propunerea domnului Geoana, ce este luata serios in considerare de industrie, are un merit - schimba definitia creditelor neperformante, iar cerintele asupra capitalurilor sunt reduse sau macar esalonate in timp.

Sursa imaginii - raport Unicredit

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Răzvan Pascu: Cum câştigi 7% în 3 luni dacă euro scade la 4 RON

Saptamana trecuta, analistii Deutsche Bank au facut o mare surpriza romanilor, oferindu-ne dupa mai bine de 2 ani un raport optimist asupra economiei tarii noastre si in special asupra evolutiei cursului euro. Nu voi insista prea mult asupra acestui raport pentru ca, probabil, multi dintre voi cunoasteti detalii. Daca nu, foarte bine prezentate datele din acest raport le aveti in acest articol ZF.

In mare, economistii nemti sustin ca datorita faptului ca deficitul de cont curent (iesirile nete de valuta din Romania) s-a ajustat foarte mult de la peste 12% anul trecut, la aproximativ 6% anul acesta si mai ales datorita diferentialului de dobanda (diferenta de dobanda la leu in Romania fata de dobanda la euro in zona UE), cursul euro/leu are mari sanse sa scada catre 4 RON/euro pana la sfarsitul anului. De asemenea, analistii Raiffeisen Bank estimeaza un curs al euro de 4,1 RON, dar sunt si pesimisti precum cei de la Unicredit Bank care vad un curs al euro la 4,5 RON sau ING Bank care vede cursul la 4,6 RON in martie anul viitor.

Nu vreau sa insist asupra acestor aspecte intrucat a trecut o saptamana de la publicarea raportului si posibil ca voi sa fi aflat intre timp mai multe detalii. Ceea ce vreau eu sa va exemplific este pe ce fel de calcule se bazeaza acest raport si cum se poate castiga din diferentialul de dobanda despre care scriam mai sus.

Sa spunem ca aveti 10.000 de euro. Banii acestia ii schimbati in lei (atrasi de dobanzile frumoase la leu) la un curs mediu de 4,2 RON, adica veti avea 42000 RON. Acestia bani ii depuneti la banca intr-un cont in lei in Romania, unde veti obtine in medie o dobanda de 10% pe an, adica 4200 RON/an, ceea ce inseamna 1050 RON in cele 3 luni, pana la sfarsitul anului, cand analistii germani estimeaza ca euro va fi 4 RON. Trebuie sa mentionez ca aveti si noroc ca anul acesta nici nu se plateste impozit asupra sumelor castigate din depozite bancare. In decembrie adunam toti banii, adica cei 42000 RON initiali + 1050 RON dobanda castigata si vom avea un total de 43050 RON. Cu acestia bani cumparam euro din nou, la cursul de 4 RON/euro, cat se estimeaza ca va fi peste 3 luni, adica vom cumpara un total de 10762 euro, ceea ce inseamna ca avem un castig, in euro, de 7,6% in 3 luni de zile (ceea ce corespunde unui randament de aproximativ 30% anual). Randament care pentru europenii vestici este mai mult decat interesant.

Trebuie sa ne gandim insa ca poate fi vorba de investitori de calibru, cu bani multi si care chiar pot schimba multe prin sumele pe care le aduc in Romania. Exact pe exemplu de mai sus se bazeaza economistii Deutsche Bank, ei preconizand ca multe miliarde de euro vor intra in tara tocmai pentru a specula aceasta diferenta de dobanda. Si s-ar putea sa aiba dreptate. Vom vedea.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Răzvan Pascu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP