sâmbătă, 29 august 2009

Dan Popa: Stiglitz:”Tehnic, atunci când ai creştere pozitivă, unii cred că recesiunea s-a încheiat. Fals!”

”La nivel global, punctul cel mai de jos al crizei a trecut, dar economia e fundamental slabita. Economistii definesc recesiunea atunci cand ai doua trimestre consecutive de scadere economica. Tot ei spun ca atunci cand treci pe plus, recesiunea e terminata.
Nimic mai fals. Majoritatea oamenilor percep recesiunea ca pe un mediu in care nu isi mai pot gasi un loc de munca. Pentru manageri, e atunci cand nu ai pentru cine produce.

E greu sa vorbesti despre reluarea cresterii celor care si`au pierdut economiile si care nu vor gasi nici in doi ani calea catre o viata normala. Poate ca in patru ani vom reveni acolo unde eram inainte.
Impresia asta de ameliorare vine din cauza ca nu mai asistam la prabusiri cu 20-50 % ale importurilor sau exporturilor.
Presiunile inflationiste exista. Dupa ce Fed a aruncat atata lichiditate in sistem, ea va trebui sa o retraga in exact aceeasi cantitate. Nici mai mult, nici mai putin. Efectele masurilor luate de bancile centrale se vad dupa 6-18 luni de la implementarea lor.

Alte probleme ar putea aparea pe segmentul cartilor de credit si al creditelor comerciale. Oamenii, ma refer aici strict la cei care reuseau sa isi achite ratele la banci, incep sa aiba dificultati tot mai mari in serviciul datoriei iar cu cat aceasta recesiune sa va prelungi, cu atat efectul social va fi mai devastator.

Sistemul financiar nu a iesit din criza, sa nu ne iluzionam.

Obama nu a restructurat cu adevarat sistemul bancar. El a urmat politicile deplorabile ale administratiei Bush. Schimbarea adusa de Obama e legata de planurile de relansare. Cu toate astea, cele 800 de miliarde de dolari intinsi pe doi ani nu cred ca vor cantari prea tare.
Eroarea administratiilor Bush si Obama e ca ei cred ca marile banci nu pot fi restructurate. Ei vor aparent sa salveze capitalismul, dar Wall Streetului nu`i pasa de capitalism. Wall Streetului ii pasa de bancile lui si de bancherii lui.
E nevoie de legi care sa permita falimentul bancilor considerate prea mari, si de o mai mare transparenta a sistemului financiar.
Se stie ca bancile isi cosmetizeaza bilanturile atunci cand au nevoie, iar evolutia din ultimele luni arata ca ne indreptam catre o tot mai redusa transparenta. Si fara produse derivate.

Daca ii ceri unei banci sa aleaga intre transparenta si opacitate, banca va alege opacitatea pentru ca ii convine mai mult, Numai ca nu ai voie sa o lasi sa opteze. Daca faci asta, intreg sistemul financiar va ramane amenintat.

Capitalismul american a devenit un fenomen foarte complex. Desi e la originea inovatiilor capitale ale acestui secol (computerele, biotehnologiile, Google samd), venitul clasei mijlocii din SUA este, in moneda constanta, mai mic in 2007 fata de 1999. La nivel mondial cred ca vom asista la echilibrarea fortelor. Probabil China va juca un rol mai important.

Daca iesim din aceasta criza cu o economie si o societate care va face posibila aparitia unei noi crize, se cheama ca nu am invatat nimic din ea. Daca vom sti sa reformam sistemul, se cheama ca iesirea din criza va fi o reusita.”

Din interviul acordat francezilor de la Challenges.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: Ne trebuie un capitalism românesc?

Din când în când sunt bâzâit cu afirmaţii ridicole potrivit căruia avem nevoie de un model economic potrivit societăţii româneşti, de un capitalism adecvat malurilor Dâmboviţei, în fine, nu de economie de piaţă în general, ci de un tip de economie care să se plieze pe trăsăturile culturale ale românilor.

Studiul peste care am dat recent demontează mitul că fiecare societate are nevoie de un tip aparte de economie – o mai veche reminiscenţă marxistă. Ceea ce îi contrazice pe cei care susţin că liberalismul occidental (mă rog, ce a mai rămas din el) nu se potriveşte în unele locuri de pe mapamond; că economia de piaţă nu poate funcţiona în societăţi care nu au o tradiţie a dreptului de proprietate privată ş.a.m.d.

Cercetările au arătat că piaţa dezvoltă valorile culturale adecvate pentru creşterea bunăstării societăţii. Concurenţa instituie tocmai acele valori care sprijină funcţionarea pieţei, nu o subminează, aşa cum credea Marx. Piaţa duce inclusiv la creşterea nivelului de încredere al indivizilor, facilitând astfel relaţiile inter-umane şi sporind coeziunea socială.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Bogdan Glăvan: Raţia de salariu nu mai mulţumeşte pe nimeni

După cum anticipam într-un articol postat în luna mai, legea unică a salarizării a ajuns o sursă uriaşă de belele. Susţineam atunci, ceea ce a devenit evident acum, că legea salarizării unice nu are nicio legătură cu justiţia socială. Mostră de gândire socialistă, echivalând cu planificarea centrală a salariilor unor categorii profesionale diverse, legea a reuşit să învrăjbească pe toată lumea, azvârlind România într-un adevărat ocean de nemulţumire socială.

Mă bucur însă că sindicatele au căpătat în sfârşit ceea ce merită. La început, toată lumea era pe culmile extazului, visând fericită cum raţionalizarea salariilor îl va face pe fiecare mai “dulău” decât vecinul “căţel”. Acum, când legea e aproape gata, unii au început să caute justificări penibile de genul “Ştiţi, legea nu poate să mulţumească pe fiecare” etc.

E chiar aşa de greu de înţeles că nu din puţul gândirii birocraţiei guvernamentale poate veni soluţia la multele probleme economice şi sociale cu care ne confruntăm? E chiar aşa de greu de înţeles că orice lege nu face altceva decât să distribuie privilegii unora, jumulind avuţia altora? E chiar aşa de greu de înţeles că, încercând să dibuim recompensa potrivită pentru munca judecătorului sau profesorului, nu facem decât să orbecăim prin haosul calculaţional care afectează fiecare decizie a autorităţii publice?

Nimeni nu pare să înţeleagă meritele privatizării şi descentralizării (vă amintiţi, se vorbea cândva de descentralizare…). Ce mai speră sindicatele, să capete încă 0,5 la coeficientul de ierarhizare?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Povestea celei mai mici bănci din SUA

Astazi nu o sa scriu despre bancile aflate in topul mondial si despre greutatile cu care acestea se confrunta, ci despre Oakwood State Bank, cea mai mica dintre cele 8200 de banci din SUA, cu active in valoare de 3 milioane de dolari, 600 de conturi bancare si depozite de $2.13 milioane.

Are un singur punct de lucru situat in Oakwood (populatie 471), are doar doi angajati si este condusa de un bancher in varsta de 82 de ani, batranul mostenind banca de la tatal sau care a fondat-o in urma cu 100 de ani. Cei doi angajati lucreaza la aceasta banca din 1954, respectiv 1974.

In momentul in care intri in sediu, te intorci in timp cu cel putin 40-50 de ani. Banca isi pastreaza toate datele pe hartie, nu are decat un singur calculator pe care il deschide din cand in cand pentru a “discuta cu FED-ul” si foloseste conturi bancare doar pentru ca o obliga autoritatile, proprietarul spunand ca nu are nevoie de asa ceva din moment ce ii cunoaste pe toti cei 600 de clienti.

Aceasta banca nu pune la dispozitie servicii de online banking, nu are nici un ATM si nu elibereaza carduri, insa este acolo de aproape 100 de ani.

Conform datelor financiare pe care le gasiti aici, in primele 6 luni ale acestui an a avut un profit de 52.000 de dolari, in scadere cu aproape 87% fata de anul trecut.

La 82 de ani, Roddy Willey ne spune cum poate un business de familie sa reziste un secol: ”we know you, you will get to know us. That`s the way we do business”. Respect!

Povestea acestei banci, in filmul de mai jos.



Spre comparatie, cea mai mare banca americana are active de peste 1000 de ori mai mari, click aici pentru detalii

sursa

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: De ce nu capitulează dolarul

Foarte multi europeni mizeaza pe o cadere abrupta a dolarului in perioada urmatoare. Argumente ar fi destule: dobanzile vor ramane jos inca o buna bucata de acum incolo in State iar investitorii vor fi descurajati de starea economiei (deficit public de 10 % din PIB in acest an si 11 % in 2010). Aparatorii deprecierii USD mai aduc in discutie cresterea modesta a economiei si riscul unei uriase creatii monetare- sa nu uitam ca intr`un singur an baza monetara (lichiditatea creata de FED) a progresat cu 120 %, zic ei, ceea ce e de`a dreptul gigantesc.

Toate acestea ne`ar conduce la concluzia ca dolarul va ingenunchia in fata monedei euro, “plomband” diferenta de competitivitate dintre cele doua regiuni.
Lucrurile chiar asa s`ar petrece daca ne`am baza analiza doar pe ceea ce se intampla in SUA. Numai ca dolarul nu este doar moneda Statelor Unite. Foarte multe tari isi au economiile ancorate puternic de dolar. Orientul Mijlociu, Hong Kong sau mai nou, China contureaza o zona a dolarului infinit mai mare decat teritoriul SUA. Iar dezechilibrele interne din aceste zone adiacente nu au efecte asupra cursului USD. S`a si vazut acest lucru mai ales in ultimii ani. Cand China vrea sa`si stabilizeze cursul nonedei proprii (si asta se intampla de cate ori are un excedent comercial cu SUA care nu e compensat de un flux financiar dinspre chinezi spre americani), banca centrala cumpara active in dolari. Adica acumuleaza rezerve de schimb in moneda americana. Numai in trimestrul al doilea 2009, aceste acumulari au fost de 177 miliarde de dolari, potrivit datelor pe care le am.
Toata lumea castiga, ceea ce ma face sa cred ca aceasta stare de lucru ar putea dura. China, ca si celelalte economii emergente din zona, evita astfel franarea productiei (datorate pierderii de competitivitate suferite in perioadele de apreciere a monedelor proprii in fata dolarului); tarile din Orientul Mijlociu (producatorii de petrol) isi mentin astfel valoarea veniturilor din petrol, iar de cealalta parte, SUA isi poate finanta linistita la dobanzi “calme” deficitele public si comercial.
Sigur ca dintr`un anume punct de vedere, ceea ce se intampla este inetic. SUA profita de de rolul dominant al propriei monede pe diferitele piete mondiale. Dar din punctul de vedere al Europei, este evitata o catastrofa economica. Ganditi`va unde s`ar ajunge daca raportul euro/dolar ar ajunge de la nivelul de azi (circa 1.40) la un 1,80 de pilda.
Am scris acest post, incitat de cativa cititori care m`au intrebat cum e posibil ca intr`o economie ciuruita, moneda sa se tina atat de bine. Uite, de asta cred ca e posibil!

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP