luni, 31 august 2009

Dan Popa: Citigrup renunţă încet-încet la portofoliile de carduri de credit pe care le operează

Citigroup a anuntat in aceasta seara ca a vandut 3 portofolii de carduri de credit pentru suma de 1, 3 miliarde de dolari. Fara sa faca publice alte amanunte, oficialii celei de`a treia banci din State dupa marimea activelor au precizat ca operatiunea face parte din strategia Citi de renuntare la activele cu performante slabe.

Programul de renuntare la portofoliile de carduri de credit pe care le opereaza se intinde pana in vara anului viitor, au mai spus oficialii bancii citate.
Se mai stie doar ca cele 3 portofolii faceau parte din Citi Hodings, o divizie care grupeaza activele pe care banca intentioneaza sa le vanda pe termen scurt si mediu.
Citigroup este detinuta in proportie de 34 % de Stat, institutia financiara fiind serios avariata de pe urma crizei financiare.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Kerviel a fost trimis oficial în faţa tribunalului corecţional

Jérôme Kerviel a fost trimis oficial in judecata in urma cu doua ceasuri de catre judecatorii de instructie (faza premergatoare tribunalului corectional) Renaud Van Ruymbeke si Françoise Desset, procesul lui urmand sa inceapa in primavara lui 2010 cel mai devreme, scrie presa locala..
Avocatii Societe Generale sunt fericiti pentru ca teza lor, potrivit careia Kerviel ar fi actionat de unul singur, pare sa fi fost acceptata. Mai mult, banca franceza s`a constituit parte civila in dosar, insa e putin probabil ca pierderea cauzata de Kerviel sa fie recuperata. Traderul risca 5 ani de inchisoare si o amenda de 375.000 euro, capetele de acuzare fiind fal, uz de fals, abuz de incredere si intruziune intr`un sistem informatic.
Scandalul a avut parte de o mediatizare in exces. In ianuarie 2008, banca franceza a descoperit ca traderul riscase aproape 50 de miliarde de euro, seful de atunci al SocGen, Daniel Bouton, calificandu`l pe Kerviel ca „terorist”.
Dupa ce a fost dat pe mana Justitiei, Kerviel a schimbat 3 echipe de avocati, neincetand sa acuze SocGen ca ar „sponsoriza” ancheta derulata de judecatori. Traderul sustine si in ziua de azi ca sefii sai stiau de riscurile pe care si le`a asumat. De cealalta parte, banca a luat o amenda de 4 milioane de euro (din cuantumul maxim de 5 mil.) si a dat afara o serie de persoane care se aflau deasupra lui Kerviel, ierarhic vorbind.
Una peste alta, cred ca adevarul e undeva la mijloc. Si pe urma, fata de pierderile care au urmat in sistemul bancar, cea datorata lui Kerviel este o nimica toata. Spun asta fara sa`l scuz nicio secunda.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Şeful FED New York: ”Totul e bine, dar avem două întrebări cât casa!”

Seful FED New York, William Dudley, a recunoscut azi ca economia americana este pe cale sa se redreseze, dar ca exista semne de ingrijorare legate de anul 2010. ”Economia e pe cale sa se redreseze si nu exista nicio indoiala asupra acestui lucru. Marea intrebare este ce se va intampla la anul” a spus WD intr`un interviu acordat canalului tv CNBC.
Cu toate aceste semne bune, „exista doua intrebari mari si late care se pun in ceea ce priveste termenul mediu si lung. Pentru ce vor opta consumatorii americani, avand de ales intre consum si economisire? Asta e prima intrebare, iar a doua : cum va iesi sistemul financiar din actuala situatie, tinand cont ca va mai avea mult de suferit” , a mai spus WD.
Potirvit acestuia, “sectorul bancar va suferi pierderi suplimentare enorme care vor reduce capitalul disponibil din sistem ceea ce va pune presiune pe disponibilitatea bancilor de a acorda credite. Va mai lua ceva timp pana cand sistemul bancar se va insanatosi”, a conchis seful FED New York.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Ion Radu Zilişteanu: Piaţa muncii: o propunere şi câteva observaţii

Aşa cum scriam, piaţa muncii este distorsionată de statul clientelar politic. Impunerea de către Fondul Monetar Internaţional a adoptării în acest an a legii unice de salarizare a bugetarilor va ştirbi din pârghiile politicienilor de toate culorile de a-şi recompensa clienţii politici. De aceea, politicienii caută tot felul de subterfugii pentru a amâna punerea în aplicare a viitoarei legi.

Unul dintre motivele pentru care această lege nu este aplicabilă repede este ancorarea tuturor indicilor salariali de salariul minim pe economie. Cum acesta nu va putea fi crescut substanţial prea curând, legea riscă să nu poată fi aplicată. De aceea, propunerea mea ar fi ancorarea indicilor salariali de alt indicator, nu neapărat salariul minim pe economie, ci un salariu indicativ care să facă aplicarea mai rapidă a legii sustenabilă într-un timp mai scurt. De altminteri, nici FMI nu a cerut ancorarea indicilor din lege în salariul minim pe economie. Acest salariu indicativ ar putea fi calculat ca valoarea care ar fi sustenabilă pentru buget într-un anume moment.

Alte jonglerii făcute de statul angajator sunt legate de cele 10 zile de concediu fără plată pe care vrea să le impună bugetarilor până la sfârşitul anului. O alternativă ar fi reducerea prin alte mijloace a salariilor bugetarilor cu 15,5% până la sfârşitul anului. Sâmbătă. ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea, a declarat că variantele - ce pot fi combinate - sunt acordarea de zile libere, diminuarea salariilor, disponibilizări, reducerea programului de lucru şi trebuie agreate cu salariaţii.

„Nu suntem de acord cu reducerea timpului de lucru, pentru că în administraţia locală lucrăm cu deficit de personal. La Cluj, de pildă, deficitul e de 30% şi nu se pot lua concedii de odihnă, se fac ore suplimentare”, a declarat pentru Evenimentul zilei Valer Suciu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Publică Locală. „În cazul în care se vor impune astfel de măsuri, în final vom declanşa grevă generală de 10 zile, cu întreruperea activităţii în toată administraţia locală, dacă tot e să nu muncim”, a adăugat el.

Este evident faptul că, din motive populiste şi electorale, guvernul evită să facă disponibilizări masive din ineficientul aparat funcţionăresc plătit de la buget pînă la alegerile prezidenţiale din toamnă.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Paradigma legii salarizării unice

Legea salarizarii unice va deveni in cel mai scurt timp legea salarizarii de unica folosinta. Sau legea de unica folosinta a salarizarii.
Accept variante.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Au avut agenţiile imobiliare vreun rol în creşterea preţurilor imobilelor?

In Romania, preturile imobilelor au crescut in zece ani de zece ori, iar in SUA, din 2000 si pana in 2006, preturile s-au dublat. In cazul ambelor tari, cresterea a fost atat de mare, incat noile niveluri de pret nu mai puteau fi justificate din punct de vedere economic, indiferent cat de mult incercau analistii imobiliari sa demonstreze ca piata va creste la nesfarsit.

In acest sens, am sa va dau doua exemple pentru a vedea cum au influentat ”specialistii” si agentii imobiliari piata atat in SUA cat, mai ales, in Romania, cresterea preturilor imobilelor datorandu-se in parte si faptului ca unii dintre acestia isi urmareau doar propriul interes, respectiv un castig cat mai mare pentru ei.

Primul exemplu vine din SUA si este edificator in ceea ce priveste modul in care oamenii au fost de-a dreptul prostiti sa investeasca in imobiliare pentru a se imbogati.

Stim cu totii ca la americani, cumpararea unor case in paragina, renovarea acestora si vinderea lor cu un profit oarecare a devenit de mult timp o adevarata industrie. Au aparut si o gramada de emisiuni TV in care ni se prezinta succesul unor intreprinzatori de acest gen, aveti mai jos un exemplu.

Era prin 2006 cand, in cadrul emisiunii „My house is worth what”, era prezentat cazul unei doamne care a cumparat o casa cu 725.000 de dolari iar expertul imobiliar i-a explicat ca dupa ce va cheltui $52.000 pe renovari, pretul va urca la $1.3 milioane, iar daca va mai cheltui niste bani in plus pentru refacerea piscinei, pretul de vanzare ar putea ajunge chiar la $1.6 milioane. Observati in clipul de mai jos reactia femeii cand aude aceste cifre – parca ar fi castigat la loto.



Au trecut trei ani de la acea emisiune, iar casa nu numai ca nu s-a vandut cu $1.6 milioane, ci este de vazare acum la un pret de $650.000, datele aici, (sursa). Ce face americanul cand vede astfel de emisiuni in care expertii imobiliari ii lamuresc ca sutele de mii de dolari se obtin atat de usor iar pretul caselor creste peste noapte? Cauta cu infrigurare case paraginite pe care sa le renoveze si astfel sa se imbogateasca. De data asta, nu a fost sa fie.

Al doilea exemplu este unul personal.

La sfarsitul lui 2007, cautam pentru cineva o garsoniera de inchiriat, conditia fiind ca aceea ca locuinta sa fie confort unu, mobilata decent si sa fie situata intr-o zona buna a Timisoarei. Nivelul chiriei pentru o astfel de garsoniera incepea in cel mai bun caz de pe la 200 de euro pe luna, si urca pana la 270-300 de euro pentru o garsoniera situata in centrul orasului.

Targetul meu era sa gasesc ceva la 200 de euro, insa dupa ce am dat cateva telefoane pe la agentii, mi-am dat seama ca nu pot gasi nimic sub 230-250 de euro, cel putin asa mi-au explicat agentii cu care am vorbit. Neavand ce face, am stabilit o intalnire cu un agent imobiliar pentru a viziona o garsoniera disponibila.

M-a dus la o locuinta care se inchiria cu 170 de euro, situata relativ central insa intr-un bloc din acela cu 100 de garsoniere pe palier. Starea locuintei era deplorabila: culoarea peretilor era nedefinita, baia era un dezastru, existau un pat si un dulap vechi de cel putin 20 de ani, iar bucataria era doar un fel de separeu de jumatate de metru patrat ascuns dupa o perdea.

Cand am vazut unde m-a adus, m-am cam enervat pentru ca initial ii explicasem clar ce caut. Omul mi-a spus atunci ca mai are „ceva”, dar la 250 de euro, conditiile fiind insa „de lux”.

A doua zi ne-am intalnit din nou, am vazut locuinta, mi-a placut, si am incercat sa negociez pretul. Proprietarul ii daduse mana libera agentului si cum acesta nu dorea sa lase nici macar un euro, am renuntat.

Dupa cateva zile, din greseala am sunat din nou la aceeasi agentie, intreband daca au ceva de inchiriat. De data asta mi-a raspuns seful agentiei, care mi-a spus ca are ceva la 200 de euro, si ca intr-o ora se poate intalni cu mine sa imi arate garsoniera. Surpriza – era aceeasi garsoniera!!! Patronul si angajatul sau nici macar nu s-au pus initial de acord asupra pretului pe care urmau sa il ceara, asa ca cei 250 de euro reprezentau probabil un pret facut pe loc de catre agent dupa ce m-a masurat din cap si pana in picioare.

Era cat pe aci sa accept cei 250 de euro gandindu-ma ca daca asta-i piata, atat trebuie sa platesc iar garsoniera arata cu adevarat bine. Daca as fi platit, nu as fi facut dect sa particip si eu la trendul crescator al chiriilor.

Cati dintre cei care au fost in situatii similare au acceptat sa plateasca pentru ca toti agentii le-au explicat ca “asta este pretul pietei si mai ieftin nu gasiti”?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Secretul bancar. Mize, riscuri şi pedepse

Miza legata de desfiintarea secretului bancar este uriasa. Ganditi`va doar ca in fiecare an, Fiscului american i se preling printre degete scapand de impozitare circa 150 miliarde de dolari (comparabil cu PIB`ul Romaniei). Banii se duc in Elvetia, Liechtenstein, Bermuse, Cayman sau in Hong Kong.

Evident ca in vreme de criza devii infinit mai atent cu fiecare ban, drept pentru care IRS (Internal Revenue Service – Fiscul american, ca sa fiu mai scurt) a pus ochii pe tarile care adapostesc banii americanilor. Numai ca nu a fost usor de pornit acest razboi.
“De cand exista impozitul pe venit, IRS`ul nu a avut niciodata acces la conturile americanilor din paradisurile fiscale. Aceasta fisura in mecanismul paradisiac este o consecinta a crizei, care ne-a impins sa urmarim capitalurile care luau drumul strainatatii”, explica Doug Shulman, unul din cei mai grei oameni din IRS. “Legal, am putut interveni numai dupa ce am avut dovada ca reprezentanti ai bancilor elvetiene au venit in SUA, cautand si apoi incurajand miliardarii nostri sa isi depuna activele la adapostul bancherilor elvetieni. Era o instigare, asa ca am putut interveni”, mai adauga Shulman.
Potrivit oficialului IRS, sanctiunile aplicate de Fisc americanilor care si`au ascuns banii in paradisuri fiscale sunt de doua tipuri. Cei care se autodenunta platesc 386.000 de dolari la fiecare milion de dolari auto-denuntat. 38,6 % net, cu alte cuvinte. Daca insa Fiscul te`a prins inainte ca tu sa te fi denuntat, se mai aplica o amenda de 2,5 milioane de dolari pe langa impozit. “Suntem inflexibili din acest punct de vedere. Nici nu discutam cu evazionistul! Daca a riscat sa isi ascunda banii de noi, sa plateasca si “prima de risc”, spune Shulman.
Daca IRS este cunoscut prin duritatea lui, in Franta lucrurile par a fi mai suportabile. Cei 3000 de francezi prinsi “descoperiti” vor plati Statului o amenda “flat” de 1500 euro pentru fiecare cont, dupa care incepe calculul impozitului propriu zis. Omologii francezai ai IRS, adica Direction nationale des enquêtes fiscales (Dnef) calculeaza mai intai impozitul datorat Statului (care se aplica sumei aflate in conturi), dupa care se aplica penalitati de intarziere care variaza intre 40% si 80 %, daca se demonstreaza ca banii au servit unor operatiuni frauduloase.
Contribuabilul prins poate negocia suma in functie de banii pe care e dispus sa ii acghite pe loc. (De pilda daca unui francez i s`a calculat o datorie finala totala neta de 10 mio eur, el poate scapa achitand 8 mio eur pe loc). Daca insa refuza sau contesta suma, procesul se muta in penal, unde o eventuala pierdere a contestatiei se lasa cu 5 ani de inchisoare pentru contribuabil. Miza e uriasa si ma astept ca reactia bancilor sa nu fie deloc una blanda.
Despre cum a aparut secretul bancar, zonele paradisurilor fiscale si despre avantajele/dezavantajele acestui mecanism, data viitoare.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Foame mare la Guvern

In 1995, Parlamentul a aprobat Legea 112, prin care era reglementata situatia juridica a locuintelor trecute in proprietatea statului dupa 1945, aceasta lege oferind fostilor proprietari posibilitatea de a recupera ceea ce statul comunist le-a furat oferind chiriasilor posibilitatea de a isi cumpara locuintele.

Problema este ca acestia au recuperat cumparat doar locuintele, nu si terenul aferent, care acum se afla in proprietatea primariilor. Cum in acest moment foamea de bani a guvernului este mare, ce s-a gandit domnul Boc – hai sa dam o lege prin care sa ii obligam pe actualii proprietari sa cumpere si terenul, o afacere care ar putea aduce la buget un miliard de euro in urmatorii doi ani.

Exista doua probleme aici: (i) faptul ca statul ii obliga pe proprietari sa cumpere terenul respectiv desi in momentul in care acestia au cumparat imobilul, nu li s-a spus ca prin contractul semnat se obliga ca la un moment dat sa cumpere si terenul aferent si (ii), terenul se vinde la pretul pietei, ceea ce inseamna ca vor plati pretul facut in primul rand de speculatori.

Iata la ce situatii poate duce aceasta lege:

Desi preturile la terenuri au scazut, un metru patrat in centrul Bucurestiului, unde se afla multe astfel de blocuri, se invarte inca în jurul sumei de 1.000 de euro. In zona Unirii, de exemplu, exista doua blocuri, cu 18 apartamente, care au un teren de 1.000 de metri patrati, adica 55,5 metri patrati de proprietar. Daca legea ar intra în vigoare, fiecare proprietar de apartament ar trebui sa plateasca statului 55.500 de euro pentru terenul aferent.

Cu alte cuvinte, proprietarii deposedati de comunisti si reimproprietariti de catre capitalisti, dupa ce au asteptat zeci de ani pentru a li se face dreptate, actualii proprietari vor fi acum obligati de catre stat sa cotizeze la buget pentru ca dommul Boc sa aiba cu ce plati pensiile si salariile unui aparat administrativ pe care refuza sa il reformeze.

Guvernul isi va asuma raspunderea pe aceasta lege, ceea ce inseamna ca va fi probabil aprobata. In aceste conditii, scandalul care va izbucni, va unul “pe cinste”.

Un articol complet pe aceasta tema gasiti in Saptamana Financiara

UPDATE: asa cum au semnalat unii dintre comentatori, se pare ca am facut o confuzie intre legi, Legea 112 oferind posibilitatea chiriasilor care locuiau in case nationalizate sa le cumpere, si nu se referea la dobandirea caselor de catre fostii proprietari. Problema insa ramane – guvernul obligandu-i pe actualii proprietari sa cumpere terenul, ceea ce nu este deloc corect.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Mihai Marcu: Creditarea la 31 iulie 2009

Inainte sa vedem cu cifre care sunt efectele programului "Prima Casa", e interesant sa stim de unde plecam. Urmeaza in continuare analiza soldului creditului in economie, la 31 iulie 2009.

Restante

BNR publica si niste cifre care reprezinta restante. Nu voi comenta acele cifre deoarece nu spun nimic relevant analizate singure.

Creditul neguvernamental

Creditul neguvernamental este creditul acordat persoanelor fizice si agentilor din economie. De la maximul inregistrat in luna octombrie 2008, soldul creditelor continua sa scada, iar economia continua sa se contracte.

Creditul in lei reprezinta in cele mai dese cazuri credite de consum pentru populatie si credite pe termen finantarea capitalului curent pentru firme. Pana in luna iulie 2009, creditul in lei a scazut in continuu, cu impact puternic in rezultatele electro-retailerilor.


(sumele din tabel sunt exprimate in mii lei, sursa datelor: BNR)

Creditul in valuta reprezinta credit ipotecar, credite de consum garantate cu ipoteci, credite de investitii. Din octombrie 2008, soldul continua sa scada.


(sumele din tabel sunt exprimate in euro, sursa datelor: BNR)

Creditul ipotecar in euro a crescut cu 0.04% in iulie. Pretul locuintelor este dependent in mare parte de creditul disponibil.


(sumele din tabel sunt exprimate in euro, sursa datelor: BNR)

In concluzie, luna iulie a fost doar putin mai slaba decat luna iunie; piata creditului a ramas inghetata pentru sectorul privat.

Creditul guvernamental

Din fericire sau nu, expansiunea creditului a continuat in sectorul bugetar. Am depasit deficitul de anul trecut si am intrat pe cel de anul acesta. Guvernul a continuat sa se imprumute masiv, iar cheltuielile cu pensii si salarii amortizeaza recesiunea si deflatia, chiar daca sunt nesustenabile pe termen mediu.



In concluzie, tot ce ne-a "salvat" (sau dupa preferinta - "a prelungit agonia") pana acum (iulie 2009) de la o ajustare mult mai dura a fost guvernul: fara deficitele publice, ajustarea economiei si a preturilor ar fi fost mult mai adanci.

Chiar daca deficitele sunt nesustenabile pe termen lung, s-a cautat o solutie de a "trece anul", dar fragilitatea bugetului nu permite mult spatiu de manevra, mai ales daca nenumaratele garantii ale guvernului ("Prima Casa", credite pentru IMM) se vor transforma in cheltuieli.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Răzvan Pascu: Infrastructura – motorul ieşirii din criză

Am fost in acest weekend spre Giurgiu, dupa 3-4 luni in care nu am mai ajuns in acea zona. Ma obisnuisem cu jumatate de drum foarte prost, plin de gropi si ingust in zona localitatilor Adunatii Copaceni sau 1 Decembrie. De ani de zile drumul era doar “carpit“, iar uneori iti era groaza sa faci slalom printre gropi.

Acum insa lucrurile se schimbasera. Drumul a fost amenajat si refacut, iar o alta portiune de drum paralel, la care se lucreaza de ani de zile, a fost data in folosinta. Noul drum face parte din Coridorul Pan-European si pare sa dezvolte si mai mult zona de sud a Bucurestiului, prin ocolirea localitatilor ajutand la fluidizarea traficului. Ce m-a surprins era insa faptul ca desi era duminica, oamenii munceau, lucru de admirat, in cazul in care nu era doar “de fatada“, pentru vreo coloana oficiala.

Guvernul actual se lauda cu sume din ce in ce mai mari cheltuite pe infrastructura. Romania este deficitara la acest nivel si cred ca trebuie sa investeasca masiv in domeniu. Germania iesise din al doilea razboi mondial cu infrastructura si economia la pamant, insa investitiile facute in infrastructura au aduso la nivelul de dezvoltare de astazi si au creat premisele unei dezvoltari economice ulterioare fara precedent. Investitiile in infrastructura pot crea pe termen scurt locuri de munca noi in domeniul constructiilor (iar unele persoane se pot reprofila profesional), iar pe termen lung pot aduce bunastare prin crearea si dezvoltarea de servicii conexe: servicii turistice, mici afaceri particulare, transport de calitate de marfa si calatori, etc.

Toti cei care au fost cu masina in afara tarii s-au plans de acelasi lucru: 12 ore de mers din Bucuresti pana la granita pe drumuri aglometare, proaste si deloc intretinute si apoi inca 5 ore de mers pe autostrada de la granita si pana la Viena, spre exemplu. Lucrarile la celebrele noastre autostrazi sunt intarziate foarte mult din cauza “samsarilor de terenuri”, care fie cumpara terenuri la pont, afland din timp traseul autostrazii, fie gasesc “nod in papura”, iar daca pretul oferit nu le convine descopera subit noi vestigii arheologice in drumul autostrazii, intrerupand lucrarile.

Eu cred ca, pana ce nu vom realiza autostrazi de calitate, drumuri express noi, centuri ocolitoare, poduri si podete noi, drumuri nationale, aeroporturi in afara oraselor (nu in oras, precum Baneasa), Romania nu se poate dezvolta si va trai in continuare de pe o zi pe alta precum un copil subnutrit – nu moare, dar este intr-o permanenta letargie.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Răzvan Pascu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP