vineri, 4 septembrie 2009

Cristian Orgonaş: Link Fest 04.09

1. Englezii au facut in ultimii trei ani peste noua milioane de plangeri legate de serviciile oferite de sistemul financiar-bancar din UK, dintre care 1.48 milioane doar anul trecut. Deci se poate si mai rau decat in Romania.

2. O imagine spune mai mult decat 1000 de cuvinte – cum arata cresterea economica vazuta din spatiu.

3. Vremuri grele – 65% dintre somerii americani ar accepta un salariu cu pana la 30% mai mic comparativ cu ce aveau inainte, numai sa aiba un loc de munca.

4. Avem cele mai profitabile banci din UE. Aceasta veste este buna sau rea, depinde de modul in care punem problema.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Daniel Cazangiu: Radiografia unei morţi premeditate: sectorul privat românesc

In Romania asistam cu totii la un blocaj economic generalizat. Cercul vicios incepe cu armata de salariati ai statului - supradimensionata dpdv al necesitatilor si al utilitatii -, continua cu ambitia prosteasca a politicului de a-si mentine angajatii cu orice pret, fapt care duce la insolventa si falimentul sectorului privat, si se termina cu sporirea numarului se oameni care trebuie sa fie platiti de stat (somerii si asistatii social) care genereaza noi deficite in buget.

Voi exemplifica rationamentul pe un caz concret (de buna credinta) trait de multi români, ca o radiografie a inceperii si desfasurarii crizei.

X-ulescu este proprietar al unei mici afaceri private de productie, cu cateva zeci de angajati. A incercat pe cat posibil sa nu isi expandeze afacerea dupa marimea cererii existente in sezoanele de varf, ci a crescut intr-un ritm moderat. Politica firmei: stocul de produse finite nu exista (tot ce se produce se vinde), impozitele si taxele platite la timp, furnizorii de asemenea, echipamente si utilaje destul de bune si forta de munca calificata. In decursul timpului, X-ulescu a paltit statului sume importante de bani sub forma de impozite si taxe, a platit salariile angajatilor si a obtinut un profit pe care l-a investit in afacere. Urmarea: salariatii si-au facut credite (aveau o baza – salariul), statul isi primea portia consistenta fara sa faca nimic in schimb si toata lumea era fericita.

Ciclul de productie dura cateva zile, apoi mai treceau cateva zile sau chiar saptamani pana marfa ajungea pe raft. Materia prima se platea la 60-90 zile, iar banii proveniti din vanzarea efectiva a produselor finite se incasau intr-un termen mai scurt. Practic, astazi se platea materia prima achizitionata in urma cu 2-3 luni (care era deja consumata), impozitele si taxele de luna trecuta. Tot astazi se incasau banii proveniti din vanzarile de acum 1-2 luni.

Sa presupunem ca tot astazi a inceput si criza. Vanzarile au inceput sa scada treptat, la fel si incasarile de la clienti.

Peste putin timp (sa zicem 1-2 luni), firma are de platit facturile furnizorilor de acum 3 luni, perioada in care a produs la capacitate maxima, si are de incasat banii pe marfa vanduta si ajunsa la scadenta. Din varii motive (legate in special de noile conditii ale pietei), firma lui X-ulescu nu-si mai primeste toti banii, o parte din creante devenind incerte. Acum, X-ulescu isi prioritizeaza platile, dirijandu-le in special catre furnizorii esentiali si salarii. Este faza in care platile neproductive – de ex. catre fisc - incep sa inregistreze restante.

Dar piata nu da nici un semn de redresare, ci isi continua trendul. Ne aflam deja in faza a doua, in care incep negocierile cu furnizorii si clientii pentru marirea termenelor de plata/ incasare, si pana la urma se ajunge la o solutie de compromis; blocajul financiar il resmit toate firmele, ceea ce mai inmoaie din pretentii la negocieri. Numai ca statul, desi total neproductiv, se incapataneaza si nu face nimic altceva decat sa calculeze niste penalitati aberante fata de realitatea economica, pe langa care mai creste si pretentiile prin marirea fiscalitatii.

Rezultatul? Cronicizarea blocajului financiar. In aceasta faza (a treia) multe litigii ajung la instanta comerciala pentru a-si clarifica situatiile de incasari/ plati.

Asa cum am vazut, pana in acest moment X-ulescu nu poate fi acuzat de rea-credinta in actiunile sale. Salariatii isi primesc in continuare salariile (chiar daca sunt reduse), furnizorii isi primesc banii la termenele re-negociate si firma supravietuieste.

Dar au trecut cateva luni bune cu lichiditati reduse, si fiscul isi cere dreptul intr-un mod cat se poate de prostesc: blocheaza conturile firmei, si cu aceasta masura taie aproape orice speranta de redresare.

Este stiut faptul ca valoarea activelor ale unei societati este mai mare in ipoteza continuitatii activitatii decat valoarea de lichidare. Pot sa afirm ca in conditii de criza, aceasta valoare de lichidare tinde spre zero in cazul activelor de productie specializate.

Bilantul: cele cateva zeci de salariati isi pierd locul de munca si trec din intretinerea lui X-ulescu in intretinerea statului ca someri, statul executa silit utilajele si bunurile firmei, dar recupereaza doar o mica parte din sumele pretinse, furnizorii care urmau sa fie platiti nu-si vor mai primi banii, fapt ce le va ingreuna si lor situatia. Salariatii care aveau credite contractate trec in randul restantierilor, fapt care duce la lungirea perioadei de inghetare a creditarii prin disparitia bazei (a veniturilor din salarii). Impactul social al crizei este astfel amplificat, si impinge politicul la cresterea datoriei publice pentru a acoperi incapacitatea gestionarii banului public.

Cazul lui X-ulescu este generalizat in economia romaneasca. Ca si blocajul financiar.

Concluzia? Prostie cat cuprinde, nivel de trai scazut si o moneda mai slaba.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Daniel Cazangiu

Cristian Orgonaş: Cât câştigă un bugetar în SUA şi care este diferenţa salarială dintre bugetari şi privaţi

In SUA, numarul angajatilor platiti de catre guvernul federal este de aproximativ doua milioane de persoane, ceea ce reprezinta un procent infim din totalul populatiei, respectiv 0.66%.

Incredibil este faptul ca acest numar s-a pastrat constant in ultimii 30 de ani, desi intre timp populatia a crescut cu 50%.

Cat castiga in medie un bugetar american? In 2008, acesta a castigat doar din salariu o suma de 79.197 de dolari, in crestere cu 54% fata de anul 2000, cand salariul mediu era in jurul a $51.000.

Daca mai adaugam si beneficile, venitul mediu pe cap de bugetar american ajunge la aproape 120.000 de dolari, o suma foarte mare chiar si pentru SUA.

Acum, daca vom compara aceste cifre cu venitul mediu anual incasat de cei 108 milioane de americani angajati in mediul privat, vedem ca diferenta este uriasa, mult mai mare decat cele 20 de procente cat reprezinta diferenta in Romania.

Evolutia castigurilor salariale: bugetari vs privat (sursa: cato at liberty)


Evolutia castigurilor salariale plus beneficii

Se poate usor observa ca diferenta dintre veniturile medii ale angajatilor guvernului federal si al celor care lucreaza in mediul privat a crescut foarte mult in ultimii ani, insa trebuie sa tinem cont si de faptul ca una este sa faci o medie intre castigurile a doua milioane de oameni, si alta este sa faci o medie a castigurilor unui grup de peste 100 de milioane.

S-a facut si o statistica legata de nivelul de securitate a jobului de bugetar in SUA, astfel ca in 2004, doar un bugetar din 5000 si-a pierdut locul de munca din cauza incompetentei, in timp ce in sectorul privat raportul era de 1/1200, mai multe detalii aici.

Mai jos gasiti un scurt film pe aceeasi tema, in care cei de la CNN se declara socati de aceasta situatie si de faptul ca salariile bugetarilor au fost marite pe timp de criza (imi vine sa rad), iar daca discutia nu ar fi in engleza, as putea jura ca este vorba despre situatia din Romania.

Partea proasta este ca Guvernul SUA mai trebuie sa angajeze 270.000 de persoane, desi criticii spun ca numarul lor ar trebui redus.

Iar scandalul asta a izbucnit din cauza a doua milioane de angajati din 110 milioane :-) . Sa vina CNN-ul in Romania sa vada cum stau lucrurile.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: De ce nu sunt creditate IMM-urile?

Potrivit strategiei de creditare a unei banci locale din top 10, expunerea in valuta in totalul portofoliului IMM medii (notiunea de Intreprindere Mica si Mijlocie medie poate starni zambete unora- n.m. DP) nu trebuie sa depaseasca 50%. “Expunerile noi in valuta ar trebui sa fie “acoperite in mod natural la riscul valutar”. Daca clientul nu este natural acorperit, atunci acoperirea EBITDA existenta trebuie sa fie de minim 1.3.

Sunt excluse de la creditare textile – productia de lohn; Jocuri de noroc; cazinouri, Energia nucleara, mineritul (carbune), companiile mici de creditare, finantare si cele de leasing; organizatii non-profit, religioase, politice, organizatii sindicale; constructii navale; case de schimb valutar si de amanet.
In cazul industriilor restrictionate la creditare, expunerea nu trebuie sa depaseasca 15% limitare pe portofoliu. Clientul tinta trebuie sa aiba EBITDA pozitiv si sa nu aiba o descrestere a vanzarilor cu mai mult de 20% in anul anterior, un trecut minim inregistrat: 3 ani in industrie, un management reputat, cu maxim 7 zile intarziere fara de banci in timpul anului trecut.

Intrucat normele interne sunt litera de lege pe care nimeni nu risca sa le incalce, iar pentru derogari (si ele limitate) sunt necesare tone de aprobari, evident ca se vor gasi foarte putine IMM`uri care sa indeplineasca toate conditiile cumulate. Asta e una dintre explicatii. Restul de cateva zeci sunt mai complicate. :)

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: La ce dobândă poţi lua un credit în Zimbabwe?

Zimbabwe este un stat care a ajuns in atentia lumii intregi odata cu explozia inflatiei, insa se pare ca acolo situatia incepe sa se normalizeze.

Astfel, bancile au inceput sa acorde credite pe termene foarte scurte pentru cei care pot aduce o locuinta drept garantie, sumele ce pot fi imprumutate putand ajunge chiar si la $25.000.

Aceste credite se acorda pe o perioada de maxim trei luni, iar dobanzile sunt urmatoarele: 10% pe an pentru un imprumut pe 30 de zile, 12% pentru 60 de zile si 14% pentru 90 de zile. As zice ca dobanzile sunt decente, in Romania un credit de nevoi personale garantat cu ipoteca contractat in dolari avand o DAE de peste 14%.

Lucrurile stau cu totul altfel daca vine vorba despre imprumuturile negarantate. Zimbabwenii care isi primesc salariul in dolari americani prin banca CBZ spre exemplu, pot primi un imprumut echivalent cu 50% din salariu, pentru care platesc o dobanda de 10% pe luna. La depozite, aceeasi banca plateste 1% pe an.

Situatia asta imi aminteste de faptul ca in primii ani de dupa Revolutie, in Timisoara puteai imprumuta marci de la camatari la o dobanda de 5-7% pe luna.

Si ca tot veni vorba despre aceasta tara, gasiti mai jos topul all time al celor mai mari inflatii, top in care Zimbabwe se afla doar pe locul doi. Se pare ca Mugabe nu a tiparit suficient de multi bani pentru a depasi Ungaria anilor de dupa al doilea razboi mondial, cand preturile se dublau la fiecare 15 ore.


sursa: The Zimbabwean

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Ofertele salariale în sistemul bancar, scădere cu 15%

In august 2009, una dintre bancile locale care a lansat recent un produs nou pe piata, a facut o oferta de angajare pentru postul de Customer Service Representative (Consilier vanzari), ofertandu`si candidatul cu 1500 de lei brut, plus laptop, telefon si bonuri de masa.
Anul trecut, banca a recrutat pe acelasi post cu 1700 net, plus telefon, laptop, bonuri de masa, servicii medicale platite de institutie si alte cateva mici compensatii, in functie de targetul atins de angajat.Anul acesta s`a renuntat la serviciile medicale asigurate de banca, iar venitul net e mai mic cu circa 15%.
Potrivit sefului de HR al bancii, “mai mult ca sigur ca oferta va fi acceptata, numarul celor care au aplicat pentru acest post depasind 3000 de persoane. Cei mai multi vin de la bancile concurente, unde restructurarile demarate inca de acum cateva luni ii face fac pe multi sa`si reevalueze pozitia in companie”.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Mihai Marcu: Articolul zilei - Paul Krugman în New York Times

In Ney York Times, Paul Krugman scrie un articol excelent - "De ce s-au inselat economistii atat de mult". Autorul observa fara mila ca prestigiul profesiei este la nivel minim; monetaristii sunt pusi la zid; stimulul fiscal al guvernelor este singurul care a evitat o noua "Mare Depresiune".

In ceea ce priveste Romania, situatia sta poate mai rau. Am citit interviuri si articole din 2008 - optimismul semi-moderat era la ordinea zilei, nici macar cei mai pesimisti nu intuiau dimensiunile crizei.

Daca exista o parte buna, atunci aceasta parte nu poate fi decat vaccinul cu ceva realism, dupa euforia nesustenabila din anii trecut. Paradoxal, faptul ca am avut doi ani electorali consecutivi poate ca este un lucru bun. Daca in anul electoral 2009 Guvernul nu ar fi sustinut economia cu 45 miliarde lei, situatia era mult mai trista.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Răzvan Pascu: Oferta de criză: 500 € de la Stat pentru fiecare copil

In pachetul de legi pentru care Guvernul isi va asuma raspunderea este cuprinsa si Legea Educatiei care va contine, conform celor declarate de prim-ministru ieri, o prevedere prin care Statul ofera un cadou virtual copiilor nou-nascuti. Este vorba de suma de 500 de euro care se depune de catre Stat in contul fiecarui nou-nascut, bani de care acesta va putea beneficia doar la varsta de 14 ani, si doar in scopul educatiei (altfel, banii vor fi luati de catre Stat).

Pe langa acest lucru, fiecare parinte va putea redirectiona catre acelasi cont al copilului 2% din impozitul pe venitul global platit de catre acesta catre Finante. Banii acestia nu vor fi impozitati, parintii putand depune si sume suplimentare in cont, care insa vor fi impozitate. Parintii nu vor avea acces la sumele acumulate.

Facand niste calcule insa, ramane de vazut de unde va lua Statul banii pentru acest proiect intrucat ei trebuie depusi in contul fiecaruia la nastere. Este putin probabil si ar fi anormal insa, ca ceea ce depune in cont Statul acum sa fie doar un certificat de garantie bancara, de exemplu, urmand sa faca rost de bani fizic abia la varsta de 14 ani ai copilului, pentru ca acest lucru ar insemna indatorarea excesiva a generatiilor viitoare. Lucru care totusi nu m-ar surprinde…

Calculele mele arata ca la o medie de 230.000 de nasteri pe an (numar aproximativ in 2008) suma totala ar fi in jur de 115 milioane de euro anual. In plus, conform INS salariul mediu brut este estimat la 1820 RON pentru acest an, iar 2% din aceasta suma ar insemna un efort bugetar (bani pe care bugetul de Stat ii pierde, in cazul in care parintii opteaza sa ii vireze catre contul copilului) de 36,4 RON lunar de la fiecare parinte al celor peste 230.000 de nou nascuti.

Masura cred ca este una buna intrucat la varsta de 14 ani tinerii vor avea o suma bunicica pentru a se inscrie la cursuri particulare sau pentru rechizite. Efortul bugetar nu este foarte mare si va fi considerat minor in anii care vor urma, daca vom trece cu bine peste perioada de criza. Impreuna cu masura de a acorda mamelor 85% din venitul brut ca si indemnizatie de crestere copil in primii 2 ani de la nasterea acestuia, noua masura incearca probabil sa stimuleze (nu doar electoral, pentru ca trebuie totusi sa realizam ca suntem inainte de alegeri) natalitatea, care incepand cu 1989 a scazut destul de dramatic.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Răzvan Pascu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP