duminică, 6 septembrie 2009

Dan Popa: Supărarea bancherului şef elveţian

Pierre Mirabaud, seful bancherilor elvetieni, e suparat pe presedinteleConfederatiei si totodata ministrul de Finante Hans-Rudolf Merz, pe motiv ca acesta nu`i acorda o audienta. Drept pentru care a iesit in presa sa`l faca cu ou si cu acid acetic (popular, otet). Ba ca nu a negociat foarte bine acordul cu SUA, ba ca nu`i posibil sa fii si sef de stat si ministru de finante si sa inaugurezi fiecare scoala construita. Mirabaud a mai spus ca declaratie ministrului francez al Finantelor, legata de conturile a 3000 de francezi este un bluff, intrucat nicio banca elvetiana nu a confirmat existenta respectivelor conturi.

Via

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Treaba cu Ţinutul Secuiesc

Ca sa functionezi autonom, ai nevoie de cateva lucruri foarte bine puse la punct. O industrie care sa te sustina, o populatie activa cel putin egala cu cea pasiva, infrastructura si un bun management administrativ. Indiferent ca te numesti Iowa, Tinutul Secuiesc, Chile sau Franta.

Am prieteni buni maghiari, asa incat sper ca acest post sa nu fie privit drept unul discriminatoriu.
Tinutul Secuiesc (intelegand aici Harghita, Covasna si Mures plus/minus cele cateva localitati izolate din Bacau sau alte judete litrofe), lucrurile stau asa:

Suprafata 17.063 kmp

Veniturile medii nete /cap de locuitor: 850 lei

Total populatie: 1.133.000 persoane

Populatie ocupata: 450.900

Numar pensionari: 243.000

Nr medici: 2608

Nr spitale:21

Regiunea contribuie cu foarte putin la bugetul public (locul 35 din 41 ca valoare a contributiei/cap de locuitor) ceea ce inseamna ca nu`i de unde.
Asadar avem asa. Un cetatean activ trebuie sa tina in spate aproape doi concetateni, dintr`o contributie sociala corespunzatoare celor 850 de lei castigati in medie. Se poate asta, economic vorbind? Nu se poate, fara angajarea unor surse de venit consistente (imprumuturi, care si ele se dau in baza unor performante deocamdata…). End of discussion. Fara servicii secrete, conspiratii debile samd. Economic, nu ai cum. Nu poti manca friptura de porc, cata vreme singurele ingrediente pe care le ai in casa sunt pastarnacul si apa.
La revedere si sa se opreasca ploaia.

Datele sunt de la INS

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: E bine sau e rău că avem o economie euroizată?

Ca suntem o economie cu un ridicat grad de euroizare, nu cred ca mai sunt multi urmasi ai dacilor care sa nege. Locuintele se vand in euro, masinile la fel, tranzactiile mari in genere sunt ancorate de moneda europeana, pana si Guvernul a plafonat imbecilul impozit forfetar in echivalent euro. Euroizarea a fost solutia romanasilor de a penaliza lungile perioade de inflatie si politicile macro la limita incoerentei. Dobanzile la depozite ajunsesera intr`o vreme real negative (cu suma ridicata la maturitatea unui depozit bancar nu puteai cumpara aceeasi cantitate de bunuri si servicii ca si cu cea pe care o depusesesi initial in banca).
Dar, daca euroizarea a contribuit la stabilizarea macroeconomica, ea a complicat conduita politicii monetare si a facut sistemele financiare mai vulnerabile. De asemenea, e un ghimpe in plus in procesul de tintire a inflatiei.

Ghimpe pentru ca adoptand flotarea leului, BNR a stiut ca risca o depreciere care nu face decat sa reflecte proasta parere pe care romanii o au despre moneda lor, obligand astfel Banca centrala sa intervina in piata pentru a stabiliza cursul. E cunoscut fenomenul ”temei de flotare”. In anumite cazuri, bancile centrale au ezitat sa floteze moneda locala, pe motivul efectelor pagubitoare ale unei deprecieri asupra actorilor pietei insuficient „acoperiti”.
BNR nu e singura banca centrala confruntata cu „problema pesoului” – adica o lipsa persistenta de incredere in moneda nationala, care se manifesta prin rate ridicate ale dobanzii reale ce indica prima impusa de catre piete, care se tem de o depreciere brusca a monedei, chiar daca acest risc este minim. Situatia a fost intalnita cu consistenta in timpul crizelor din America Latina a anilor 90. In situatia Bancii noastre Centrale sunt multe institutii similare si poate ca o monitorizare a modului in care acestea gestioneaza problema ar fi un bun capital de consultanta. Pe de alta parte, nu sunt in tabara celor care sugereaza ca, daca BNR ar fi fost mai credibila si si`ar fi respectat propriile tinte de inflatie, increderea in leu ar fi fost alta. Adevarul, cred, e mult mai nuantat.
Acum e oricum prea tarziu sa pui capat acestei euroizarii, din ratiuni ce tin de aderarea la Euroland, prevazute a avea loc in 2014-2015.
Sigur ca bancile centrale care se confrunta cu aceasta situatie ar trebui sa isi creeze instrumente care sa ajute monedele locale sa concureze mai bine cu moneda europeana si sa restranga reglementarile prudentiale aplicabile operatiunilor valutare (precum si expunerii intermediarilor financiari la riscul valutar), dar acest lucru este uneori foarte dificil de facut.
Dincolo de lupta cu inflatia si cu consecintele euroizarii, bancile centrale mai au uneori de luptat cu intrarile de capitaluri care au pus la incercare coerenta politicii monetare.
Chestiunea e destul de importanta, pentru ca tendinta dezinflationista ar putea pierde teren daca pietele nu pot anticipa si intelege deciziile bancii centrale. Din acel moment, reducerea inflatiei va necesita rate ale dobanzii mai ridicate decat daca aceasta tendinta n-ar fi existat, iar productia va resimti acest lucru.
In ultimii ani, un val al intrarilor de capital a exercitat asupra leului presiuni in sensul cresterii, plasand BNR in fata dilemei de a interveni sau nu pe piata valutara pentru a evita o apreciere in termeni reali. E drept, Banca Centrala nu a stat tare mult pe ganduri si a intervenit atunci cand a crezut de cuviinta. In plus, posibilitatea cresterii cursului petrolului ar complica si mai mult sarcina autoritatilor monetare, fiind de natura a reinflama inflatia.
In fata tensiunilor inflationiste, bancile centrale majoreaza de regula ratele dobanzii, dar acesta este doar un rezultat al noilor intrari de capitaluri, care au accentuat tendinta de apreciere a monedelor nationale. Ceea ce face ca interventiile pe pietele valutare sa contribuie la apararea competitivitatii externe, dar sa ingreuneze lupta contra inflatiei. In plus, ele compromit coerenta politicii monetare, ceea ce poate afecta credibilitatea bancii centrale si eficacitatea actiunii sale.
In schimb, a lasa moneda sa se aprecieze este prejudiciabil pentru sectorul bunurilor comercializabile, chiar daca aceasta franeaza inflatia si conserva coerenta politicii monetare.
Ce este, asadar, de facut?
In principiu, obiectivul fundamental al bancii centrale trebuie sa ramana stabilitatea preturilor, interventiile asupra cursului de schimb avand numai scopul de a contracara o volatilitate excesiva. Pentru a compensa costul unei aprecieri a monedei pentru sectorul bunurilor comercializabile, trebuie ca producatorii locali sa-si creasca productivitatea. In paralel, guvernele trebuie sa urmareasca reformele structurale pentru a-si face economiile mai suple (mai ales piata muncii) si chiar mai rezistente la socurile exogene.
Ceea ce nici unul, nici celalalt, n`o fac.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: Oxford Analytica şi dreptul la liberă exprimare

Un raport al Oxford Analytica a condamnat presa românească pentru critica excesiv de virulentă a puterii politice. Nu contează cine a scris raportul, dacă a fost scris cu bună intenţie sau nu. Nu contează dacă are dreptate sau nu, dacă unele ziare şi posturi tv critică în mod nemeritat guvernul sau clasa politică.

Dacă aşa ceva ar conta, atunci dreptul de proprietate privată şi dreptul asociat acestuia – libertatea de expresie – ar putea fi aruncate la gunoi. Dacă informaţiile transmise de ziare trebuie să fie „corecte”, după un standard politic de evaluare, atunci ar trebui înfiinţată o comisie de experţi care să evalueze ştirile şi talshow-urile şi să decidă ce merită difuzat şi ce nu. Probabil ar trebui să angajăm Oxford Analtytica în acest sens.

În societate persistă o interpretare confuză asupra conceptului „presă independentă”. Cei mai mulţi cred că presa independentă este datoare să ne ofere o abordare echidistantă a problemelor societăţii, doar de asta e independentă. Fals. Presa independentă ne oferă ceea ce consideră patronii ei că merită să ne ofere. Dacă nu s-ar întâmpla acest lucru, am asista la o serioasă încălcare a dreptului de proprietate privată şi a celui de liberă expresie. Un ziar reprezintă o investiţie, precum oricare alta. Iar cel care susţine financiar un ziar are tot dreptul să hotărască direcţia editorială, doar nu o va face altcineva pe banii lui.

Bineînţeles, prin orientarea politică adoptată, proprietarul ziarului poate comite o eroare, la fel ca oricare alt om de afaceri. Dacă publicaţia sa nu convinge suficienţi cititori, va fi înlăturat de pe piaţă de concurenţă. Însă interzicerea unui ziar (în varianta soft, critica unui ziar pentru că nu este echidistant) este un abuz, echivalând cu încălcarea proprietăţii private şi a dreptului de liberă exprimare.

Această ultimă aserţiune poate părea dubioasă acelora care cred că libertatea de expresie apartine doar jurnaliştilor, nu şi celorlalţi, în special nu şi patronilor din presă. De fapt, jurnaliştii nu-şi pot exercita dreptul la libera exprimare pe proprietatea altora. Un blogger, de pildă, poate spune ce doreşte, pentru că este posesorul legitim al unei pagini de internet. Ziaristul nu poate spune orice doreşte, pentru că nu este proprietarul unei pagini de ziar. El îşi poate exprima opiniile doar atât timp cât acestea nu contrazic dorinţa patronului ziarului. Este firesc ca aşa să stea lucrurile, altminteri ce ar mai rămâne din libertatea de expresie a patronilor?

Cei care cred că vărs lacrimi de crocodil pe umerii mogulilor ar face bine să observe diferenţa colosală între modul de exprimare al guvernanţilor şi cel al „mogulilor”. În vreme ce proprietarul unui post tv sau ziar este îndreptăţit să propage informaţiile care îi convin, pentru că suportă costul aferent, preşedintele sau primul-ministru „se exprimă” pe banii poporului. Chiar, acceptând că şi unii şi alţii mint, această diferenţă nu poate fi trecută cu vederea. Pentru că preşedintele nu are niciun drept la liberă exprimare (inclusiv la minciună) decât la el acasă, între prieteni sau între cine vrea să îl asculte, dar nu în exercitarea unei funcţii publice, pe care este obligat să o folosească în interesul societăţii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Crize, pieţe supraevaluate şi bănci centrale

Una din intrebarile care mi se adreseaza pe mail este de ce actuala criza este cea mai grava (ca dimensiuni) si cum se face ca, pe masura ce se cheama ca avansam ca specie (ceea ce ar presupune ca ne rafinam atentia la pericole), crizele se inmultesc si se adancesc.
Primul raspuns deloc riguros, este ca asa e normal sa se intample. In sec al III`lea, cadeai cel mult din caruta si te juleai la genunchi. Azi, cazi din avion, iar julitura e ceva mai consistenta.

Daca e sa abordezi mai serios problema, trebuie sa ai in vedere faptul ca pe masura ce inaintam in istorie, populatia detine intr-o masura tot mai mare proprietati si capital
propriu decat in trecut. Prin urmare, cresterea si prabusirea preturilor activelor au in prezent un impact direct asupra bunastarii a infinit mai multor oameni. In perioada in care numai cei foarte bogati (latifundiarii) detineau proprietati si capital propriu, fluctuatiile inregistrate de valoarea activelor ridicau mai putine probleme la nivelul economiei in general. Si atunci cresteau sau se prabuseau preturile, dar consecintele erau suportate in mare parte de proprietarii bogati. Pe romaneste, ei speculau, ei suportau dezumflarea bubble`ului.
Acum, treburile stau altfel. Multe banci centrale se confrunta cu aceasta mare problema a pietelor supraevaluate atunci cand au de luat decizii, pentru ca de multe ori respectivele decizii arunca la gunoi obiectivele macroeconomice anterior stabilite. E ca si cum ai decide sa faci dragoste cu nevasta intr`o zi anume, iar ea ar avea frisoane si febra, dand de pamant cu toate planurile tale.
In termeni economici, supraevaluarea preturilor activelor, urmata de prabusirea acestora, determina o crestere consistenta a volatilitatii si a inflatiei, amenintand stabilitatea sistemului financiar.
Niste minti luminate din FMI au descoperit ca o crestere excesiva medie a preturilor activelor dureaza doi ani si jumatate si este asociata cu o pierdere de 4 la suta din PIB care afecteaza atat consumul, cat si investitiile. Desi mai putin frecvente si mai putin grave, cresterile excesive inregistrate de preturile proprietatilor (sau ale caselor), dureaza de doua ori mai mult si sunt asociate cu pierderi de productie care sunt de doua ori mai mari.
Cresterea economica aduce evident o crestere rapida a consumului, urmata de o prabusire a acestuia. Majorarile inregistrate de pretul capitalului propriu inlesnesc finantarea unor noi proiecte de catre firme, conducand la o crestere excesiva si apoi la o prabusire a investitiilor. Garantiile la imprumuturi sunt supraevaluate, astfel incat, in momentul in care preturile se prabusesc, se produc dezechilibre la nivelul bilanturilor intermediarilor financiari care au efectuat imprumutul.
Cresterile excesive tind sa mareasca venitul fiscal, incurajand reducerea impozitelor si
expansiunea cheltuielilor, care nu pot fi reversibile din punct de vedere politic in momentul in care inevitabil se produce prabusirea.
E drept ca pana sa se ajunga aici, bancherii centrali ar trebui sa se intervina, eliminand efectele economice pe care le produce supraevaluarea preturilor activelor.
Orice discutie care face referire la supraevaluari trebuie sa faca apoi diferenta intre preturile capitalului propriu si preturile proprietatilor din mai multe motive.
In primul rand, ipoteza unor piete eficiente pare sa se aplice mai bine capitalului propriu decat proprietatilor. In al doilea rand, chiar si in putinele tari care au piete de capital propriu semnificative, proprietatea continua sa fie concentrata la nivelul populatiei bogate, ale carei decizii privind consumul nu depind de vicisitudinile pietei bursiere.
In multe tari cumpararea locuintelor este puternic sustinuta, ceea ce face ca atat bilanturile populatiei, cat si cele ale intermediarilor financiari sa fie expuse la scaderi
puternice ale preturilor. Acest lucru sugereaza ca impactul macroeconomic al unui ciclu „boom and crash” la nivelul preturilor proprietatilor ar putea fi mai mare in tarile care au mai mult credit nerambursat.
Inovatia financiara reduce costurile si imbunatateste eficienta transferului de risc. Riscul este astfel transferat catre cei care pot face mai bine fata acestuia, iar rezultatul consta intr-un consum mai atenuat.
Ciclul „boom and bust” la nivelul preturilor activelor nu numai ca duce la o crestere a
volatilitatii inflatiei si a productiei, dar poate, de asemenea, sa mareasca riscul producerii unor evenimente nefericite. La fel ca si administratorii riscurilor din sistemul economic si financiar, si decidentii politici sunt nevoiti sa aiba grija de supraevaluari.
Este important de precizat ca preturile activelor se incadreaza in mod natural in oricare cadru politic modern al unei banci centrale. Includerea acestora este in deplina conformitate cu tintirea inflatiei asa cum este practicata in mod obisnuit. Conform afirmatiilor Guvernatorului Bancii Angliei, Mervyn King „orice politica monetara coerenta poate fi definita ca o tinta a inflatiei plus o reactie la socurile din partea ofertei“. Cu alte cuvinte, orice cadru functional de politica monetara trebuie sa se bazeze pe o tinta a inflatiei implicita sau explicita si pe o rata a inflatiei stabilita de factorii politici pentru a atinge tinta inflatiei in urma socurilor care determina o evolutie opusa a productiei si a inflatiei.
Este si cazul Romaniei? Eu zic ca nu.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Topul celor mai scumpe credite oferite de bănci

In urma cu trei luni, am facut aici un top al celor mai scumpe credite ipotecare si de nevoi personale oferite de catre bancile care activeaza in Romania. Multe s-au intamplat intre timp: scaderea EURIBOR, a ROBOR, aparitia programului Prima Casa, relativa calmare a situatiei economice la nivel mondial..etc, deci prin urmare, cred ca putem arunca din nou o privire asupra celor mai scumpe credite aflate in ofertele bancilor pentru a vedea cum au evoluat lucrurile.

Pentru a face acest top, voi folosi din nou site-ul conso.ro

1. Cele mai scumpe credite ipotecare/imobiliare in lei – am luat in considerare un credit de 300.000 lei luat pe 30 de ani
In urma cu trei luni, DAE maxima era de 32.79%, ceea ce insemna ca la un credit de 300.000 de lei luat pe 30 de ani, returnezi o suma de opt ori mai mare. Iata cum arata clasamentul acum:

1. Bancpost Credit Ipotecar, DAE 21% si o suma returnata de 1.688.000 lei

2. Bancpost Credit Ipotecar cu garantii sporite, DAE 20.4%, 1.644.000 lei

3. ING Avantaj Plus Standard, DAE 20.05%, 1.646.000

Desi intre timp Bancpost si-a imbunatatit semnificativ oferta, tot are cele mai scumpe credite ipotecare in lei, si ma intreb cine este dispus sa ia un astfel de credit stiind ca la un imprumut de 300.000 de lei, are de returnat aproape 1.7 milioane in 30 de ani.

In acest moment, media aritmetica a DAE la ofertele listate pe conso.ro este de 17.3%, in scadere comparativ cu sfarsitul lunii mai cand era de 20.9%

2. Cele mai scumpe credite ipotecare/imobiliare in euro (fara Prima Casa) – 50.000 euro, 30 de ani
In urma cu trei luni, DAE maxima era de 20.35% si era practicata de Bancpost. Acum, topul este cel de mai jos.

1. MKB Romexterra Bank, DAE 16.2%, suma de returnat 219.000 eur

2. ING Euroclasic Standard, DAE 13.1%, 188.200 euro

3. Carpatica Casa 9, DAE 12.68%, 164.700 euro

De remarcat faptul ca ING are in portofoliu atat al doilea cel mai scump credit ipotecar, cat si cel mai ieftin, cu o DAE de 6.4%

3. Cele mai scumpe credite pentru nevoi personale in lei, 10.000 ron, 5 ani
In urma cu trei luni, DAE maxim era in jurul a 35% iar daca privin topul de mai jos, vedem ca din punctul de vedere al dobanzilor, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, doar bancile sunt altele cu exceptia Raiffeissen.

1. Unicredit, DAE 36.1%, suma returnata 19400 lei

2. Raiffeisen, DAE 32.45%, suma returnata 18500 lei

3. Libra Bank, DAE 31.53%, 18.100 lei

4. Cele mai scumpe credite pentru nevoi personale in euro, 10.000 eur, 5 ani

1. Alpha Bank: 22.84%, 15.783 euro

2. BCR: 22.8%, 15.951 euro

3. Unicredit: 22.2%, 15749 euro

In urma cu trei luni, DAE maxima era de 31.6%, acum aceasta a scazut la 22.84%, insa media ofertelor a ramas relativ constanta in jurul a 13.2%.

Luand in considerare dobanzile mentionate mai sus, ma intreb daca bancile chiar au clienti pentru astfel de credite. Voi reveni cu nou top peste trei luni.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Banca elveţiană, către clienţi: ”Vindeţi toate titlurile de valoare deţinute în dolari şi nu mai investiţi în SUA!”

Nu mai calatoriti in SUA, vindeti orice actiuni sau titluri de valoare pe care le aveti legate de moneda americana sau mai pe sleau, nu mai investiti in Statele Unite. Acesta e apelul publicat pe site`ul oficial al Wegelin & Co (o banca cu active de 16 mld euro), apel inca nemaintalnit in lumea finantelor “de sus”, desi raceala relatiilor elvetiano-americane este evidenta.

Neoficial, se stia de recomandarile bancherilor din Tara Cantoanelor, care sugerau clientilor sa taie orice legaturi ar avea cu SUA, insa nimeni nu a indraznit sa publice un text ca “Adio, America”.
Pana si presedintele Asociatiei Bancherilor Privati, Konrad Hummler, un foarte bun diplomat, a recunoscut ca el personal impartaseste punctul de vedere al Wegelin,declarand ca asistam la o agresivitate puternica a finantelor SUA si ca isi va revizui sansele de a mai vizita in graba SUA.
Un razboi tacit intre bancile elvetiene si SUA a inceput. Elvetia, la fel ca multe alte economii, vor sa pedepseasca economia SUA pentru afacerea “paradisurilor fiscale”. Libiei i s`a pus pata pe Elvetia. Elvetiei i s`a pus pata pe SUA. SUA si Libia sunt dusmani traditionali. Ce va iesi de aici?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP