luni, 7 septembrie 2009

Dan Popa: Mă întreb şi eu...

Si daca sistemele de siguranţă financiară (în special fondurile de asigurare a depozitelor) sunt de fapt responsabile pentru aceste crize, deoarece acestea generează hazardul moral la nivelul comportamentului bancherilor?

Vezi Bhattacharya şi Thakor – 1993, Freixas şi Rochet – 1995 şi Santos – 2000.
Treaba e asa: există o părere larg răspândită, care spune ca reglementarea bancară şi supravegherea au în principal două obiective: să-i protejeze pe micii deponenţi, prin limitarea frecvenţei şi costurilor falimentelor băncilor individuale (politica microprudenţială) şi să protejeze sistemul bancar în ansamblu, prin limitarea frecvenţei şi costurilor crizelor bancare sistemice (politica macroprudenţială).
Din punct de vedere al analizei economice, aceste două tipuri de politică au justificări diferite.
Politica microprudenţială este justificată de presupusa incapacitate a micilor deponenţi de a controla întrebuinţarea banilor lor de către bancheri.
Din acest motiv, majoritatea ţărilor au organizat Fondurile de Asigurare a Depozitelor, care garantează depozitele mici în cazul în care există riscul ca banca să dea faliment. Rolul supraveghetorilor bancari este să reprezinte interesele deponenţilor în relaţia cu directorii şi acţionarii băncilor. Politica macroprudenţială este justificată de eşecul (parţial) al pieţei de a face faţă riscurilor agregate şi de latura publică bună a stabilităţii financiare. În timp ce politica microprudenţială pot în principiu să fie tratate la nivel strict privat, politica macroprudenţială are o latură publică intrinsecă. În mod tradiţional, guvernele controlează ambele dimensiuni ale politicii prudenţiale, ceea ce poate constitui sursa inconsistenţei dinamice care duce la presiuni politice asupra supraveghetorilor, amânarea aplicării reglementărilor şi administrarea defectuoasă a crizelor bancare.
Reforma în derulare a Acordului de la Basel se sprijină pe trei „piloni”: cerinţele privind adecvarea capitalului, evaluarea supravegherii şi disciplina pieţei. Cu toate acestea, punctul comun al acestor trei instrumente este departe de a fi clar. Recurgerea la disciplina pieţei este pe drept justificată de motive ce ţin de creşterea complexităţii activităţilor bancare şi imposibilitatea supraveghetorilor bancari de a controla în amănunt aceste activităţi. În concluzie, este permisă
încurajarea monitorizării băncilor de către investitori profesionişti şi analişti financiari – în completarea supravegherii bancare.
Este posibil ca nu asigurarea depozitelor, administrarea defectuoasă sau incompetenţa supraveghetorilor să fi fost principalul motiv al frecvenţei şi amplorii crizelor bancare recente, ci angajarea autorităţilor politice care pot exercita presiuni pentru îndepărtarea băncilor insolvabile şi pot întârzia rezolvarea crizelor.
Substituirea supravegherii cu disciplina pieţei nu este o soluţie care să remedieze problema presiunii politice asupra supraveghetorilor băncilor, deoarece disciplina pieţei poate fi eficientă numai dacă se anticipează lipsa unei intervenţii guvernamentale. Disciplina pieţei şi supravegherea centrală sunt mai degrabă complementare decât substitute. De fapt, credibilitatea politicii de închidere a băncilor poate fi redată prin asigurarea independenţei şi responsabilităţii supraveghetorilor bancari (aşa cum s-a procedat şi cu politica monetară).

Sursa: Prudential Policy – IMES Discussion Paper Series, Bank of Japan

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Ion Radu Zilişteanu: Programul "Prima casă" s-a împotmolit la Senat

Nu ne mai surprinde nimic în legătură cu programul "Prima casă". Iată că astăzi ne-a mai făcut o surpriză: nu a fost adoptat de Senat. Dacă raportul comisiei de buget-finanţe a întrunit 72 de voturi pentru, 19 împotrivă şi 7 abţineri, ordonanţa a strâns doar 60 de voturi pentru, 20 împotrivă şi 8 abţineri. Fiind în categoria legilor organice, ordonanţa are nevoie de o majoritate de minimum 69 de voturi pentru a fi adoptată.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că ordonanţa va fi repusă pe ordinea de zi a camerei superioare a Parlamentului. Sigur că domnia sa e interesat de asocierea numelui său de această ordonanţă populistă şi electorală.

Cifrele furnizate de oficialii guvernamentali în legătură cu succesul programului se bat cap în cap. Dacă, la data de 2 septembrie 2009, Maria Pârcălăbescu, secretar de stat în ministerul pentru IMM-uri, afirma că au fost semnate 753 contracte de finanţare prin programul "Prima casă", cu câteva zile mai înainte, premierul Emil Boc afirmase că zilnic se depun peste 100 de dosare şi că, dintre cele 1.503 cereri, 1.263 au fost soluţionate. Nu prea ies socotelile...

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Ion Radu Zilişteanu: Bulgarii au finalizat prima linie de metrou, după 30 de ani

După cum anunţă Novinite.com, bulgarii au reuşit să finalizeze prima linie de metrou completă. Lucrarea a început în anul 1979 şi are un total de 18 km şi 14 staţii. Ultimul tronson dat în folosinţă, în lungime de 2,3 km, a fost finanţat de Banca Japoneză pentru Cooperare Internaţională cu 104 mil.$. Linia leagă cele mai populate cartiere ale capitalei bulgare, Mladost (Sud-Est) şi Lyulin (Vest). În semn de bucurie, administratorii metroului au permis călătoriile gratuite timp de două zile.

S-a tot vorbit în ultima vreme despre ritmul ameţitor cu care România construieşte autostrăzi. Iată că şi Bulgaria este în apropierea noastră. Deh, obiceiuri balcanice...

Adevărul titrează: Bulgarii au avut nevoie de 30 ani ca să finalizeze o linie de metrou de 2,3 km. Nici măcar o ştire nu ştiu să citească...

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Ion Radu Zilişteanu: Consecinţe economice ale protestului magistraţilor

Aflaţi în divergenţe majore cu celelelalte două puteri în stat, magistraţii au decis să protesteze prin amânarea tuturor cauzelor civile şi penale, cu excepţia celor legate de arestări şi încredinţarea minorilor. Toate cauzele comerciale sunt, astfel, puse în situaţia să fie amânate, termenele prelungindu-se până în ianuarie 2010, cel puţin deocamdată.

Una dintre consecinţele acestui protest este faptul că judecătorii delegaţi pe lângă oficiile Registrului Comerţului, de câţiva ani subordonate Ministerului Justiţiei, nu se mai prezintă decât o dată pe lună, moment în care ar avea de rezolvat chiar şi 6.000 de cereri (înfiinţări firme, radieri, suspendări, acte adiţionale, etc.). O astfel de situaţie este o frână majoră în desfăşurarea activităţii economice, cu consecinţe considerabile, ce pot fi cuantificate în pierderi financiare.

În condiţii de criză, procedurile de insolvenţă sunt la tot pasul. O lege apărută în cursul acestui an spune că termenul de pronunţare a unui judecător asupra cererii firmelor de a se pune sub protecţia justiţiei este de 5 zile. În condiţiile protestului magistraţilor, cele 5 zile se pot transforma în 5 luni, ceea ce, în foarte multe dintre cazuri, poate conduce la falimentul unor firme care altfel s-ar fi putut redresa. Un avocat specializat în insolvenţă aprecia că pierderile s-ar putea cifra la circa 5 mld.€.

Deşi percepţia generală este că acest protest îşi are sorgintea în discuţiile pe marginea legii da salarizare unitare a bugetarilor şi în teama magistraţilor de a nu-şi pierde grămezile de privilegii, Mona Pivniceru, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, afirmă la Realitatea FM că "nemulţumirile magistraţilor sunt legate şi de alte probleme, la care autorităţile nu au reacţionat în niciun fel".

Este adevărat că semnalele din presă arată că judecătoriile şi tribunalele nu mai au bani nici măcar pentru timbrele ce trebuie aplicate pe citaţii, în condiţiile în care taxele de timbru încasate nu mai merg la bugetul justiţiei, ci la bugetul de stat.

Era de aşteptat ca o lege unitară de salarizare să nască proteste. Numai că însăşi naşterea legii este dubioasă: guvernul Boc vrea să-şi asume răspunderea, totuşi va permite parlamentarilor să studieze proiectul de lege vreme de o săptămână, dar îşi rezervă dreptul de a nu ţine seama de eventualele amendamente.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Bogdan Glăvan: Unde este Justiţia şi câţi lei trebuie să plătim ca să aflăm

Trăim vremuri interesante. Nu ştiu dacă mai există vreo ţară în care sistemul judecătoresc să se afle în stand-by. Însă nimeni nu pare prea afectat de pauza prelungită pe care au luat-o judecătorii, dovada supremă că sistemul judecătoresc este atât de ineficient, atât de disfuncţional, încât oprirea sa nu pare să genereze mai multe pagube decât funcţionarea sa. Atât timp cât mergea, justiţia era sublimă, dar lipsea cu desăvârşire. Acum, că s-a oprit, merge perfect.

De două decenii ni se vorbeşte despre reformă şi fiecare nou ministru se pune la mintea detaliilor mai mult sau mai puţin picante ale unui sistem dezordonat: aşa a apărut inamovibilitatea magistraţilor, de exemplu – găselniţă genială pentru fundamentarea iresponsabilităţii în formularea actului de justiţie. Realitatea a demonstrat ulterior că nu avem nevoie de judecători inamovibili cu salarii mici, aşa cum nu avem nevoie de judecători inamovibili cu salarii mari.

Problema noastră este că am pierdut Justiţia în labirintul legilor anapoda, măsurilor aiuristice şi politicilor de clan. Judecătorul a ajuns extrem de puternic, câtă vreme poate lua orice hotărâre doreşte cu o citire în diagonală a dosarelor pe care le are în faţă; însă justiţia a dispărut, căci orice hotărâre judecătorească se bazează pe vreun text de lege.

În aceste condiţii, a ne întreba câti lei trebuie să plătim pentru a da de urma Justiţiei este o falsă întrebare. Până când judecătorii nu se vor afla în slujba cetăţeanului (în mod real, adică contractual, nu naiv-propagandistic), nu putem spera la împărţirea dreptăţii. În prezent, judecătorul nu are mai multă treabă cu împricinaţii decât are profesorul cu elevii săi sau, dacă preferaţi, doctorul cu pacienţii. Cu toţii muncesc cu spor.

Mă întreb cum ar fi dacă poliţia ar intra în grevă pe perioadă nedeterminată.

P.S. Salariile magistraţilor conform legii salarizării mi se par, în general, mizerabile. Însă nici dacă s-ar tripla nu am putea spera la schimbarea sistemului. Am ceva experienţă cu sălile de judecată, suficientă pentru a le plasa înaintea camerelor de spital în clasamentul celor mai periculoase locuri în care mă pot afla vreodată.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Link fest

1. Este presa de business din Romania prea cuminte?

Legat de acest subiect – pe mine nu ma deranjeaza cumintenia presei, ci raritatea opiniilor si analizelor pertinente. Cu alte cuvinte, o prea mare pondere in continutul siturilor de business il are informatia de tipul copy/paste.

2. Monster.com, cel mai mare site de recrutare online din lume, a realizat un sondaj la care au raspuns 16.000 de angajati americani, intrebarea fiind “daca ati fi concediat maine, cat timp puteti trai din economiile pe care le aveti“. Socanta sau nu, concluzia a fost ca jumatate dintre repondenti traiesc practic de la un salar la altul, avand economii care le acopera maxim o luna de cheltuieli. Ma intreb cum stau lucrurile in Romania…

3. Gasiti aici un foarte interesant grafic interactiv prin intermediul caruia puteti afla valoarea PIB per capita in diferite tari, zone, grupuri de tari, religii…etc

4. In octombrie anul trecut, autoritatile engleze au fost la un pas de a decide inchiderea completa a sistemului bancar

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Mihai Marcu: Cât de mult ştiu oficialii români ce au de făcut?

Recesiunea romaneasca este abia la inceput. Revenire inseamna si daca din trimestrul 3 vom creste cu 0.1% sau se va opri scaderea si foarte putini din cei care viseaza la o intoarcere rapida la nivelele din 2008 isi dau seama cat este de dificil.

Intamplator sau nu, masurile luate de Guvern au fost - pentru moment - corecte. Practic, s-au aruncat in economie 45 miliarde lei, un stimul fiscal "deghizat" in acoperirea deficitului, e un stimul fiscal pentru doar 30% din salariati, cei de la stat. E neplacut pentru restul de la privati, dar au tinut cifrele pe linia de plutire.

Ca o solutie pe termen scurt, e o solutie care merge. Problema e daca oficialii romani inteleg tipul de recesiune pe care-l experimentam? E o recesiune clasica ce marcheaza incheierea ciclului de crestere inceput in 2000? E o recesiune bilantiera, cand firmele si populatia isi platesc datoriile si scade cererea de bani?

Daca nu se identifica cat de cat clar cauzele, actiunile guvernului sunt atunci luate la intamplare.

Momentan, Guvernul se comporta ca si cum in Romania exista o recesiune bilantiera - mai exact preturile activelor au scazut si firmele incearca sa-si reduca datoriile. Tot ce sper este ca nu e doar un pariu cu economia.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Dan Popa: Jurnalul premierului din Landia

*Am castigat, m`au numit premieeeer!!! Le`am promis tuturor bani, desi am auzit la Staţie ca e o criza undeva in lume si ca doi americani s`a sinucis. Asta e frate, nimeni nu`i highlander. Sa nu uit s`o sun pe mama. Si sa ma tund!!!!
*Azi m`am dus la birou. Dom`ne, e urias!!! In fine, m`am urcat cumva pe scaun si am chemat fotograful sa`mi faca o poza. Are zoom.
*Hahaha. Scrie un bou in ziare ca vine criza si in Romania.

Vine pe dracu s`o pieptene. Am mai citit si noi niste carti si nu`i cazul sa ne alarmam. Oricum, cica sa facem pentru orice eventualitate niste programe anticriza. Oare cum scap de matreatza asta?
*Am facut primul program antipriza din viata mea. “Romania e un stat unitar. Inflatia trebuie sa o coboram cumva in jos la mai putin. Deficitul bugetar exista. Sa aparam cetatenii acestei patrii. Traiasca Republica!”. Trebuie sa`l trimit consilierilor economici sa`l valideze, dupa care sa`l dau in presa.
*Tampitii din Consiliu mi`au schimbat Programul. Au scris un text de 100 de pagini, desi le`am spus ca trebuie sa fie scurt, ca altfel se plictiseste poporul sa`l citeasca. Al dreaq ceorap, cum nu sta el drept pe picior….
*Era cat pe ce sa merg la o emisiune tv, dar noroc cu Secretarul care mi`a spus ca o sa ma intrebe de acorduri cu nu stiu ce Fond si despre deficitele gemene. Le`am transmis ziaristilor ca nu pic eu asa usor in cursa. Economia noastra rezista si fara Fondul ala. Sau poate vrea Fondul sa`l finantam? Capitalisti saraci, ce sa le faci?
*Fantastic!!! Deficitul se refera la bani!!! Foarte ciudat. Si atunci deficitul de calciu cand e????
*Am inteles ca vom avea crestere de 2,5 % anul asta. Dom`ne, chiar ca e ciudat. Mie mi`au trebuit cinci ani ca sa cresc cu 2,5 % !!! Ce`nseamna incalzirea globala…
*Pana la urma, trebuie sa facem acordul ala cu Fondul. Si culmea, nu dam noi bani, ci primim. Pai e de bine cand cineva iti da bani. Ce se tot plang idiotii din presa? Oare unde mi`au pus telecomanda?
*Telefon de la Comisie. N`o sa crestem, ci o sa scadem. Inposibil. Cine a mai vazut in viata lui asa ceva? Cum o sa se contracte o economie? Ce face, se face mai mic strungul sau masinile???? Deci asa ceva nu exista!
*Oare cum sa le explic astora din Banca nationala sa nu ma mai incurce cu datele lor? Am zis ca nu vom avea criza decat la nivel individual. Maica`mea a facut aseara o criza de bila. Da` sa nu`mi spuna mie nimeni ca asta ca urmare a creditelor subprime!!! Chiar, oare eu am bila?
*Deficitul comercial scade. Oare sa fie vreo legatura cu faptul ca m`au numit pe mine premier? De gandit la aceasta problema pana vine frizerul sau maseuza, ca nu mai stiu care ajunge primul.
*Am primit azi niste sindicalisti care mi`au dat un raport despre cum vad ei iesirea din criza. L`am luat, l`am deschis, dar pana vine Consilierul responsabil cu citirea graficelor, nu le pot da niciun raspuns. Le`am zis bancul cu pestele, da` n`a ras niciunul. Pana la urma a trebuie sa fac numarul ala de jonglerie cu 3 mere, ca sa mai treaca timpul.

Va urma. Acest text este un modest pamflet si rog a fi interpretata ca atare. Va multumesc mult pentru intelegere.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Salariul minim şi Legea salarizării unice a bugetarilor

Odata cu ultima actualizare a Legii salarizarii unice a bugetarilor, am aflat si care sunt planurile guvernului in ceea ce priveste evolutia salariului minim pe economie in urmatorii ani.

Astfel, acesta ar urma sa creasca de la 600 de lei in prezent la 1100 de lei in 2015, si cum salariile viitoare ale bugetarilor sunt legate de salariul minim, acesta devine extrem de important in discutiile dintre guvern-sindicate-patronate.

Cu putin timp in urma, mi-am exprimat opinia ca salariul minim nu reprezinta altceva decat o interventie a guvernului in economie, nivelul acestuia fiind determinat nu de piata libera, ci de interesele de moment ale politicienilor.

Raman la aceeasi parere, insa de data aceasta, am sa incerc sa demonstrez ca autoritatile de la Bucuresti gresesc grav cand leaga salariile bugetarilor de salariul minim, care la randul sau este stabilit in mod artificial.

Atunci cand realizeaza orice proiectie economica, Guvernul se bazeaza pe datele Comisiei Nationale de Prognoza, organism cunoscut pentru „acuratetea” prognozelor pe care le ofera.

Prin urmare, cand a propus crestera salariului minim, domnul Pogea s-a uitat la evolutia PIB si a salariului mediu pana in 2015 asa cum a fost ea prognozata de CNP (dateleaici), a facut cateva calcule legate de incasarile la buget si a scos cifrele. Datele sunt in graficul de mai jos, click pentru marire.


In acest an, salariul minim brut este de 600 de lei iar cel mediu va fi de 1693 (conform CNP), ceea ce inseamna ca salariul minim va reprezenta 35.4% din cel mediu.

Conform guvernului, pana in 2015, salariul minim va creste la 1100 de lei, in timp ce CNP prognozeaza un salariu mediu de 2358, ceea ce duce raportul dintre salarii la 46.6%. Si care este problema, se vor intreba unii?

Problema este ca guvernul va stabili printr-o lege evolutia salariului minim, insa nu poate stabili prin lege evolutia salariului mediu, care depinde de evolutia economiei. Cu alte cuvinte, se obliga sa faca anumite cheltuieli pe baza unor venituri incerte.

Ce se va intampla daca economia va merge mai prost decat a prognozat CNP? Sindicatele vor cere respectarea legii, adica majorarea salariului asa cum a fost convenita initial, cu toate consecintele ce decurg de aici.

Ce se va intampla daca economia va merge mai bine decat a prognozat CNP? Din moment ce „sunt bani”, la presiunea sindicatelor, politicienii vor creste salariul minim mai repede decat este stipulat in lege, la fel cum s-a intamplat anul trecut cu majorarea pensiilor spre exemplu. Consecintele unei astfel de miscari le vom suporta cu totii.

Care ar fi cea mai buna solutie? Daca tot nu putem renunta la salariul mimim, macar sa il legam de salariul mediu existent in economia privata (fara sectorul bugetar), respectiv de un indicator pe care guvernul nu il controleaza in mod direct.

Astfel, in loc sa isi stabileasca drept tinta un salariu minim de 705 lei pentru anul viitor, guvernul ar trebui sa mentioneze doar ca in 2010, salariul minim pe economie va reprezenta un anumit procent din salariul mediu existent in privat, procent care ar trebui sa creasca la (sa zicem) 45% pana in 2015.

Desi din punct de vedere economic aceasta solutie ar fi mult mai buna decat cea aleasa de autoritati, nu va fi niciodata implementata pentru ca procedand astfel, Guvernul nu va mai controla nivelul salariului minim si astfel, pierde un atu important in jocurile politicianiste dintre autoritati si masa sindicala.

Guvernul habar nu are cum vor evolua PIB-ul si incasarile la buget pana in 2015, insa stabileste printr-o lege cum va evolua salariul minim. In aceste conditii, pentru a inlatura incertitudinea si a nu avea probleme cu executia bugetara, ii propun domnului Pogea sa conceapa o lege prin care sa stabileasca clar si fara echivoc, care va fi evolutia PIB si a incasarilor la buget in urmatorii ani.

Spre exemplu, daca vom avea o astfel de lege, vom sti sigur ca anul viitor PIB-ul va avea o valoare minima de 530 de miliarde lei, din moment ce, conform legii, valoarea nu poate fi mai mica de atat. In plus, tot conform legii, incasarile la buget vor fi de 32% din PIB, sau 169.6 miliarde.

Daca putem stabili prin lege evolutia salariului minim pentru urmatorii 5-6 ani, de ce nu putem stabili tot prin lege si evolutia principalilor indicatori macroeconomici?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Cristian Orgonaş: De ce magistraţii ar trebui să o lase mai moale cu protestele

Magistratii, nemultumiti de faptul ca guvernul a scazut nivelul salariilor pe care urmeaza sa le incaseze odata cu aplicarea legii salarizarii unice a bugetarilor, s-au gandit sa faca o greva prin care sa paralizeze practic justitia si astfel sa puna presiune pe autoritati pentru a modifica din nou proiectul de lege.

Nu stiu ce vor rezolva cu aceasta greva, insa stiu ce nu vor rezolva – problemele justitiei din Romania.

Daca discutam la nivel de principiu, atunci putem spune ca judecatorii merita si trebuie sa primeasca salarii mari, foarte mari chiar, insa intrebarea este ce primim noi, contribuabilii, in schimbul unor asemenea salarii platite din banii nostri.

In ultimii ani, ni s-a spus ca una dintre explicatiile disfunctionalitatilor din justitie este faptul ca judecatorii sunt sufocati de dosare si ca astfel se justifica atat lungimea proceselor, cat si greselile pe care acestia le fac.

Din fericire, Institutul National de Statistica ne ofera date in acest sens, astfel incat ne putem face o imagine asupra evolutiei volumului de munca pe cap de judecator de la Revolutie incoace.

In 1990, existau 1513 judecatori, in timp ce numarul cauzelor intrate pe rol a fost de aproximativ 590.000, raportul cauze/judecator fiind de 390. In 2007, numarul judecatorilor a crescut la 4111, iar numarul cauzelor la 1.53 milioane (246.000 penale si 1.29 milioane civile), ceea ce inseamna 373 de cauze pe cap de judecator. In graficul de mai jos se poate observa evolutia cauzelor/judecator din 1990 pana in 2007 (click pentru marire)


Desi datele INS se opresc la sfarsitul lui 2007, nu cred ca situatia s-a schimbat spectaculos de atunci. In aceste conditii, cum se explica cresterea continua a numarului deciziilor infirmate de CEDO si a timpului de solutionare a unui caz, daca numarul de cazuri ce revin unui judecator este cel mult egal cu cel din 1990?

In ce situatie se afla acum Justitia din Romania:

– avem printre cei mai bine platiti magistrati din UE daca luam in considerare salariul unui judecator versus salariul mediu pe economie;

– alaturi de Bulgaria, avem cea mai corupta justitie din UE (in Romania s-a inventat expresia “mori cu dreptatea in mana”)

– avem o gramada de decizii infirmate de CEDO pentru care platim milioane de euro;

– procesele dureaza tot mai mult desi numarul de dosare per judecator este mai mic decat in trecut;

– exista magistrati cu pensii de-a dreptul nesimtite datorita faptului ca pensia acestora nu se calculeaza la fel ca in cazul muritorilor de rand;

– din cauza ca sistemul refuza sa se reformeze, trebuie sa induram rusinea monitorizarii justitiei;

In aceste conditii, cred ca magistratii ar trebui sa o lase mai moale cu protestele, iar intrebarea care se pune nu este daca merita sa castige mai mult, ci cati dintre ei isi merita actualele salarii si pensii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Răzvan Pascu: Paradisul fiscal Insulele Cayman aproape de faliment

Insulele Cayman sunt teritoriu al Regatului Unit (UK) si se afla in Marea Caraibelor. Circa 40% din locuitorii insulelor sunt straini stabiliti aici pentru a beneficia de taxele reduse (spre zero) asupra averilor lor. Insa al cincilea centru financiar al lumii, Insulele Cayman, se afla foarte aproape de faliment dupa ce ani de zile s-a aflat in centrul atentiei bogatilor lumii, care au gasit aici un refugiu pentru banii lor, dar si a marilor companii (in special cele din domeniul financiar) care au gasit astfel o posibilitate de a evita plata taxelor mari catre statele in care isi desfasoara afacerile.

Pentru ca baza economiei este reprezentata de serviciile financiare si de turism (care au suferit scaderi importante) Insulele Cayman au probleme uriase acum, dupa ce o mare parte din companiile financiare care isi aveau sediul intr-una din casutele postale de aici si-au repatriat banii pentru a-si acoperi pierderile (asta in cazul fericit in care nu au intrat in faliment). Insulele Cayman sunt locul din lume in care sunt inregistrate cele mai multe fonduri de hedging si al cincilea teritoriu din lume ca numar de banci. Sa-ti faci o firma in Insulele Cayman presupune o taxa de 1800 de euro, suma care include si comisionul perceput de firma de avocatura. Companiile sunt scutite de impozite asupra profiturilor, singurele taxe pe care trebuie sa le achite fiind taxele de licenta in sume fixe, stabilite in functie de domeniul de activitate.

Insulele Cayman au ajuns acum la stadiul de a nu mai avea bani pentru plata putinilor angajati, a furnizorilor catre Guvernul local sau a firmelor contractate pentru refacerea infrastructurii dupa ce uraganul Ivan a distrus insulele in 2004.

Guvernatorul insulelor a cerut ajutorul Regatului Unit si asistenta pentru contractarea unui imprumut de 310 milioane de dolari, insa britanicii nu numai ca nu au fost de-acord, ci au cerut chiar introducerea de taxe asupra proprietatilor si a salariilor in paradisul fiscal. Iata cum, in doar cativa ani, a 12-a cea mai bogata jurisdictie a lumii (dupa PIB-ul pe locuitor) trece de la stadiul de paradis fiscal la acela de tara obisnuita (ba mai mult, la acela de tara care se straduieste sa supravietuiasca).

Concluzia: probleme sunt peste tot, chiar si in paradis:)

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Răzvan Pascu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP