miercuri, 9 septembrie 2009

Bogdan Glăvan: Socialismul e excelent – câtă vreme eşti regizor, nu actor

Se pare că festivalul de film de la Veneţia a reprezentat podiumul de defilare al starurilor socialismului modern: Oliver Stone şi Michael Moore, în postura de regizori de Hollywood, respectiv Hugo Chavez, primul regizor al Venezuelei. Acesat din urmă a afirmat că socialismul are menirea de a salva lumea de la distrugerile provocate de economia de piaţă: „vrem justiţie socială, educaţie gratuită pentru toţi, dreptate, locuri de muncă, o dezvoltare socială armonioasă, respect pentru natură.”

Multă lume suspină zilele astea după socialism, în special cei care nu au apucat să-l cunoască în practică. Dacă sunt aşa de încântaţi de virtuţile socialismului, Oliver Stone şi Michael Moore ar trebui să renunţe la viaţa nabab-burgheză pe care o duc în prezent şi să se mute în Cuba, Venezuela sau Coreea de Nord; aşa ar putea fi mai convingători când predică moartea capitalismului.

Marea majoritate a susţinătorilor socialismului nu gândesc însă atât de profund. Ei cad pradă discursurilor populiste conform cărora toată lumea (sau aproape) o poate duce mai bine începând de mâine, dacă se întreprinde o reformă simplă: socializare, naţionalizare, colectivizare, sau cum vreţi să-i spuneţi. În esenţă, toţi socialiştii cred că avuţia izvorăşte de la sine, doar că este inegal distribuită, problemă pe care îşi propun să o rezolve prin impozitare diferenţiată şi exproprierea celor mai bogaţi.

Ce ar trebui să le replicăm?

Că oamenii nu sunt asemenea pieselor de pe o tablă de şah, care se lasă manevrate de mâna maestrului, ori precum actorii dintr-un film, care ascultă fără să crâcnească indicaţiile regizorului; că nu sunt precum nişte biluţe care se plimbă pe un plan ce poate fi înclinat într-o parte sau alta în funcţie de preferinţele inginerului social; că nu sunt nişte roboţi ce pot fi instruiţi ce şi cât să muncească, ce şi cât să mănânce, unde şi cu cine să se întâlnească. Din contră, ei sunt fiinţe inteligente, mânate de propriile scopuri, care reacţionează la stimuli sau constrângeri. Este simplu să spui „creşteţi impozitele pentru bogaţi!”, dar este infinit mai greu să-i faci pe bogaţi să plătească mai mult. Ca şi pe cei mai puţin bogaţi, de altfel. Ar trebui să le arătăm că distribuţia venitului este intim legată de crearea acestuia – cele două nu sunt decât faţete ale aceluiaşi proces. Că socialismul încă nu a răspuns la întrebarea: „Cine trebuie să care gunoiul?”

Că nimic nu este pe gratis. Vrem transport gratuit? Foarte bine, dar suntem conştienţi că trebuie să renunţăm la ceva în schimb? Şi dacă da, atunci cum ne dăm seama dacă sacrificiul merită sau nu? Ar trebui să precizăm că proprietatea privată reprezintă condiţia esenţială pentru exercitarea calculului economic – baza intelectuală a economiei de piaţă. Fără proprietari, nu există piaţă. Fără piaţă nu există preţuri. Nu există calcul economic. Nu există posibilitatea de a determina alocarea eficientă a resurselor. Avem, desigur posibilitatea de a imita jocul pieţei, prin fabrici de stat care se prefac că licitează resursele, însă socialiştii consecvenţi ar trebui să renunţe la această variantă. De ce ar mai trebui să imităm un sistem care, nu-i aşa, provoacă distrugerea omenirii?!

Că proprietatea privată şi economia de piaţă dezvoltă calităţi şi valori morale esenţiale pentru creşterea bunăstării şi a coeziunii sociale: cumpătarea (avem grijă cum cheltuim banii, pentru că am muncit pentru ei), economisirea (în absenţa căreia mâine nu o vom putea duce mai bine), preocuparea pentru cei de lângă noi (altminteri diviziunea muncii se duce de râpă). Proprietatea privată ne motivează să conservăm valoarea resurselor, să le folosim în scopul satisfacerii intereselor celorlalţi şi să ne perfecţionăm abilităţile. Ce trăsături morale dezvoltă socialismul? Indiferenţa faţă de semeni (pentru că statul are grijă de ei), risipa (la ce bun să economiseşti, dacă totul este raţionalizat?), lenea (pentru că fiecare are un job şi de ce ar spera la mai mult?), hoţia (pentru că ce-i al meu e al tuturor).

Că socialismul este formidabil, excelent, însă doar câtă vreme tu eşti cel care dă indicaţii despre cum trebuie împărţită avuţia societăţii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Tare mă rog ca Isărescu să aibă dreptate...

...atunci cand vorbeste de faptul ca economia a luat`o deja in sus, fiind pe partea “buna” a V`ului.
Sa dea Domnul sa fie cum zice, desi la ce “istoric” are in materie de predictii – si nu ma refer doar la tinta de inflatie- parca ma incearca niste rezerve.
In fond, sunt si eu platitor de taxe la stat si de rate la banci, asa ca nu mi`ar conveni ca economia s`o ia razna. Dar ma intreb de unde ar putea veni cresterea?
voi reveni

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Bogat cu datorii sau sărac fără datorii?

Pe situl The Economist, putem gasi un grafic interactiv extrem de interesant prin intermediul caruia se contorizeaza evolutia datoriei publice la nivel mondial.

Astfel, in 1999, la un PIB global de aproximativ 40 mii de miliarde de dolari, datoria publica totala a guvernelor era de mai mica de 19 mii de miliarde de dolari, respectiv 45% din PIB.

In 2009, valoarea PIB a crescut la $60 de mii de miliarde, iar datoriile la $39 de mii de miliarde, astfel ca raportul datorii/PIB a ajuns la 65%, iar pana in 2011 va depasi probabil 70-75% din moment ce suma datoriilor este asteptat sa creasca la $47 de mii de miliarde. Din aceasta datorie, partea care va reveni SUA este de $12 mii de miliarde, respectiv 25.5% din total.

Ritmul de crestere al datoriei publice globale este de aproximativ 10 milioane de dolari pe minut. Conform The Economist, cea mai mica datorie publica o are Belarus (1.4% din PIB), iar cea mai mare Japonia, unde datoria guvernamentala este dubla fata de PIB.

Daca studiem putin datele, vedem ca in general, tarile cele mai dezvoltate au si cele mai mari datorii publice, in timp ce guvernele tarilor din Europa de Est, Africa sau America de Sud sunt mai putin indatorate.

Aceasta situatie ne face sa ne intrebam daca nu cumva este mai bine sa ai un nivel de trai ridicat si datorii mari, decat un nivel de trai mic si datorii pe masura.

Eu as alege prima varianta.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Ion Radu Zilişteanu: Isărescu crede că băncile au suprareacţionat şi cere mai multă flexibilitate faţă de clienţi

Prezent la seminarul "Aspecte ale procesului de economisire în România", organizat de Banca Naţională a României, Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancare şi Centrul Român de Politici Economice, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a prezentat o expunere cu tema "Analiza a contului curent din perspectiva diferenţei dintre economii şi investiţii".

Cu această ocazie, Isărescu a declarat: "Cred că şi băncile au suprareacţionat, fiind excesiv de prudente faţă de clienţi. Mai multă flexibilitate din partea băncilor este un lucru care se impune." El a dat drept exemplu derularea foarte lentă a atragerii fondurilor UE şi a arătat că România are multiple oportunităţi în folosirea fondurilor europene, însă în prezent atragerea acestora este "sub un nivel minim" acceptabil, iar "procesul se derulează foarte lent".

Mă miră foarte mult reacţia guvernatorului BNR, după ce ani la rând a stopat elanul acordării de credite de către sistemul bancar prin pârghiile pe care le are la dispoziţie banca centrală. Domnia sa nu a explicat nici faptul că lichidităţile băncilor au luat calea statului român de la începutul anului 2009. De altfel, revenim la perioada anilor '90, când băncile comerciale trăiau confortabil de pe urma dobânzilor imense pe care le percepeau statului român la împrumuturile prin titluri de stat. Oricum, băncile comerciale trebuie să ia remarca de mai sus drept o opinie şi nu o directivă a BNR.

În ceea ce priveşte evoluţia crizei economice, Isărescu a menţionat un factor foarte important şi dătător de speranţe: stabilizarea aversiunii investitorilor faţă de risc.

Nu trebuie uitat faptul că Mugur Isărescu se găseşte în campanie electorală acum, dat fiind faptul că expiră mandatul Consiliului de Administraţie al BNR, şi declaraţiile domniei sale trebuie privite şi prin această prismă.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Revenirea cu mystery callingul

Va spuneam ieri de mystery calling`ul facut recent la o banca de top. Au fost testate in principal doua lucruri. Cat de serviabili sunt functionarii cu clientii (in special in privinta promovarii serviciului de internet banking) si cat de repede se poate ajunge la directorul unitatii. Testele au fost facute pe 38 de unitati, amplasate in sectoarele doi si sase. In documentul atasat , care prezinta foarte pe scurt rezultatele acestui MC, veti vedea ca media satisfactiei la primul test este de 47.07 (sub jumatate, scala satisfactiei urcand de la 0 la 100), in vreme ce la al doilea test satisfactia este si mai redusa, de numa 30.76.
Am mai observat ca, cu cat unitatea bancara e amplasata mai bine (in Taberei de pilda, sau in Malluri), angajatii sunt mai „slefuiti”. De asemenea, cu cat te indepartezi de centru, cu mici exceptii, angajatii devin tot mai putin cooperanti.
Ar fi interesant de vazut ce se intampla in zona rurala, din acest punct de vedere.
In majoritatea cazurilor (80 %), angajatii nu se prezinta la telefon, sau o fac rostind numele bancii si atat.
Una peste alta, trebuie vazut si punctul de vedere al angajatilor. Cu salariile diminuate sau cu perspectiva concedierii, gradul de motivatie scade, iar calitatea serviciilor oferite nu se mai ridica la aceleasi standarde. Asta ne spune practica, chiar daca teoretic functionarul bancar ar trebui sa uite de problemele personale cand ridica receptorul..
Asadar, cititi aici

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Argumente pro şi contra adoptării în România a Legii falimentului personal

In conditiile in care numarul restantierilor creste de la o luna la alta, se discuta tot mai serios despre necesitatea unei legi a falimentului personal, existand in acest moment la Senat un proiect de lege in acest sens.

Ce inseamna faliment personal? In momentul in care activele pe care le detii valoreaza 100.000 de euro dar tu ai datorii la banca in valoare de 200.000 de euro, poti decide sa te declari falit.

Creditorii iti vor vinde activele, vor recupera o parte din bani iar diferenta o trec la pierderi, fara sa te mai urmareasca toata viata pentru a recupera intreaga suma datorata, asa cum se intampla acum.

Avem nevoie de o astfel de lege si in Romania? Pentru a raspunde acestei intrebari, sa vedem care sunt argumentele pro si contra.

Argumente Pro


1. Nu ajungi in situatia de a plati toata viata pentru o decizie luata pripit, fara sa iti fi calculat prea bine riscurile la care te expui. Ce se intampla dupa ce iti declari falimentul? O iei de la zero, desi vei avea toata viata o tinichea legata de “coada”.

Odata ce ai un faliment personal in spate, nu vei mai gasi nicio banca dispusa sa iti dea un credit ipotecar cu un avans de doar 15-25% si cu un grad de indatorare de 50-60%, insa vei gasi banci care sa te imprumute daca aduci un avans de 50% sau mai mare, iar gradul de indatorare nu depaseste 30%.

Aceasta realitate te va motiva sa muncesti si sa economisesti mai mult, te va responsabiliza cu alte cuvinte, si te va face sa intelegi ca 50.000 de euro reprezinta o suma uriasa, nu o suma ridicola care nu iti permite sa cumperi mult de o garsoniera in Bucuresti.

2. Responsabilizeaza bancile, astfel incat nu vom mai avea aberatii de genul “credit ipotecar fara avans, cu sase luni perioada de gratie si un grad de indatorare de pana la 70%”.

Unul dintre motivele pentru care preturile pe piata imobiliara au crescut atat de mult in ultimii ani, a fost acela ca bancile acordau creditele foarte usor.

Daca putem considera ca unii dintre cei care s-au imprumutat pana in gat habar nu aveau ce fac, deci le putem gasi o scuza, bancile nu au nici o scuza ca au participat activ la umflarea balonului imobiliar.

In momentul in care va exista o lege a falimentului personal, bancherii vor pune problema astfel: vrei sa cumperi un apartament vechi de 25 de ani cu 1000 de euro pe mp? Ok, noi consideram ca nu face mai mult de 500 de euro, iar tu clientule, daca chiar vrei sa platesti 1000 de euro, nu ai decat sa scoti din buzunarul propriu jumatate din suma.

In acest fel, si preturile se vor aseza pe baze mult mai solide, si riscurile la care se supun atat debitorul cat si creditorul vor mai mici.

Argumente contra
1.Prostia se plateste. Putem gandi ca cei care au fost “necugetati” si s-au inglodat in datorii pentru a cumpara imobil la preturi exorbitante, trebuie acum sa plateasca.

Bancile nu au dat imprumuturi din banii lor, ci in principal din banii deponentilor, iar orice pierdere marcata prin vanzarea activelor celor care isi vor anunta falimentul, va fi recuperata intr-un fel sau altul suprataxand cilentii buni. In aceste conditii, de ce ar plati altii oalele sparte de catre cei care nu s-au uitat la bani cand au cumparat case si apartamente?

2. Stabilitatea sistemului bancar national este mai importanta decat stabilitatea financiara a unor persoane. In ciuda blocarii creditarii si a cresterii numarului restantierilor, bancile romanesti nu au mari probleme tocmai din cauza ca nu au ajuns in situatia de a isi executa silit datornicii si astfel sa marcheze pierderi.

Cum merge treaba acum – mai o rescadentare, mai o amanare la plata, mai o crestere de dobanda pentru a compensa scaderea valorii activelor..etc, si toata lumea este multumita.

Ce prefera debitorii in acest moment? O rescadentare sau o marire de dobanda, sau executarea silita urmata de hartuirea bancherilor pentru recuperarea unei eventuale diferente? Bineinteles ca vor alege prima varianta, insa daca ar putea sa isi declare falimentul, parca se schimba perspectiva.

Una peste alta, cred ca in actualul context o astfel de lege ar fi binevenita, insa conceperea si aplicarea ei ar trebui facuta impreuna cu Asociatia Romana a Bancilor. Dupa cum am spus, stabilitatea financiara a unei banci este mai importanta decat stabilitatea financiara a clientilor sai.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Mihai Marcu: Din nou despre limitarea creditării în euro

Cititorii blogului cunosc preferinţa mea pentru credite în lei. Nu pentru că aş fi vreun pasionat al dobânzilor mari ci din cauza riscului valutar. Iată că acum intervine şi UE în peisaj.

Din Cotidianul aflăm că:
"Comisia Europeană (CE) doreşte să introducă reglementări care să limiteze creditele ipotecare în alte valute decât cea în care împrumutatul are venituri în statele Uniunii Europene, scrie Financial Times."

Este soluţia corectă despre care am scris pe blog în nenumărate rânduri. Împrumuturile în monedă străină trebuie limitate pentru cei care au venituri în altă monedă.

Mulţi au crezut şi cred că în estul Europei s-a dat liber la bani gratis: ne împrumutăm în EURO la 2%, schimbăm în lei, facem depozite în lei la 10%, schimbăm înapoi în EURO. Randamente uriaşe din nimic! Valabil şi la credite - dobânzile la EURO sunt mici, cursul se apreciază.

Situaţia nu este sustenabilă - băncile cred că nu au risc valutar şi cer înapoi tot EURO, dar riscul valutar pentru bănci este transferat cu bună ştiinţă către împrumutat sub formă de risc de credit. Dacă împrumutatul este şi o persoană fizică, ce nu poate da faliment, cu atât mai bine!

Să ne fie clar că nu există nimic gratis. Pentru sănătatea financiară a celor care au luat credite în valută, Banca Naţională a cheltuit miliarde de euro pentru susţinerea cursului. Toţi vrem credite în euro, la dobânzi mici, dar avem pretenţii să avem un leu tare susţinut de BNR. Nu se poate!

Din acest motiv, trebuie redus administrativ accesul la credite în EURO pentru cei care nu au venituri în EURO. O reglementare europeană în acest sens ar fi modalitatea perfectă de a înfrânge rezistenta BNR, deoarece unul din principalii oponenţi ai ideii este chiar BNR.

Am scris într-un articol din luna iulie despre restructurarea masivă a datoriei în valută și iesirea din capcana creditelor în euro. Ei bine, Ucraina a adoptat măsuri în acest sens:

"Banca Naţională a Ucrainei (NBU) doreşte că instituţiile financiare să stopeze creditarea în valută atât către companii, cât şi către persoanele fizice, potrivit unui oficial al băncii.

NBU s-a aratat, de asemenea, dispusa sa ofere credite in grivna bancilor pentru a le "despovara" de depozitele lor in valuta. Bancherii nu se arata impotriva tranzitiei catre creditare doar in moneda nationala, cu toate acestea, se tem ca initiativa bancii centrale va reduce ratele dobanzii la depozitele in valuta, fapt ce va provoca o retragere masiva de fonduri, ce va conduce tot la o devalorizare a monedei nationale."


Problema este că băncile-mamă nu ştiu şi nu vor să schimbe modelul de finanțare pentru pietele non-EURO. Au finanţare în EURO iar riscurile valutare trebuie aruncate pe spinarea altcuiva. Când există rezerve considerabile și promisiunea BNR de a menţine consiliul valutar flexibil iar persoanele fizice nu pot da faliment, prost să fii să nu-i încarci cu dobânzi și comisioane cât pot duce!

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Cristian Orgonaş: România în clasamentul mondial al competitivităţii – top 5 cei mai competitivi şi cei mai puţin competitivi indicatori

Forumul Economic Mondial a dat publicitatii noul top al competitivitatii la nivel global, top in care Romania a urcat patru locuri fata de anul trecut, de pe 68 pe 64.

Acest raport a fost realizat pe baza datelor statistice aferente anului trecut, la aceste date adaugandu-se si raspunsurile managerilor din tarile respective la un sondaj care a avut loc la inceputul acestui an.

Voi comenta pe scurt indicatorii la care stam cel mai bine, si cei la care stam cel mai prost

Top 5 cei mai competitivi indicatori

Locul 5 – Datoria guvernamentala
Romania are o datorie guvernamentala mica, de doar 21.6% din PIB (2008), ceea ce ne situeaza pe locul 33 din 133 de state. Aceasta datorie va creste semnificativ in acest an din moment ce statul se imprumuta masiv pentru a plati salariile si pensiile si prin urmare, in clasamentul viitor Romania nu va mai fi atat de sus.

Nu este meritul clasei politice de dupa `89 pentru aceasta performanta, ci a lui Ceausescu, cel care a reusit sa lase in urma o tara fara datorii.

Locul 4 – Calitatea invatamantului
Din punctul de vedere al calitatii invatamantului cu profil real (matematica si stiinte), Romania se afla pe locul 29, iar din punctul de vedere al calitatii invatamantului in general, pe locul 52.

Avem insa doua mari probleme

1. Desi sistemul de invatamant produce absolventi cu o pregatire peste medie, autoritatile nu sunt in stare sa creeze conditii pentru ramanerea lor in tara. Astfel, din punctul de vedere al capacitatii de retentie a oamenilor talentati, Romania se afla pe locul 102. Cu alte cuvinte, Guvernul plateste pentru formarea specialistilor, iar alte tari beneficiaza de pe urma lor.

2. Sistemul de invatamant este subfinantat daca luam in considerare procentul din PIB destinat Educatiei., acest indicator plasand Romania pe locul 91.

Locul 3 – Capacitatea legii de a apara drepturile creditorilor si debitorilor
Din acest punct de vedere ne aflam pe locul 18, insa sistemul bancar este perceput ca fiind slab, in timp ce gradul se sofisticare al pietei financiare este extrem de redus.

Mai mult, daca luam in considerare diferenta dintre dobanzile la depozite si cele la credite, Romania se situeaza pe locul 63 cu o diferenta medie de 5.3%. Pe primul loc se afla Ungaria cu 0.3%, iar pe ultimul loc (exceptand Zinbabwe) Brazilia, cu o diferenta de peste 35%.

Locul 2 – Costul angajatorilor cu concedierea angajatilor
In Romania, este putin costisitor pentru o companie sa isi concedieze angajatii, costurile medii reprezentand salariul angajatului concediat pe 8 saptamani, ceea ce ne situeaza pe locul 14 in lume.

Pe locul 1 se situeaza printre altele Danemarca si SUA unde costul este zero, in timp ce in Germania spre exemplu, costurile ating echivalentul a 69 de saptamani, iar in Franta, echivalentul salariului pe 32 de saptamani.

Pe de alta parte, daca luam in considerare rigiditatea pietei muncii, Romania se afla pe unul dintre ultilele locuri, respectiv 122.

Locul 1 – Tarifele vamale
Alaturi de multe alte tari, Romania se afla pe locul 5 cu un tarif mediu ponderat de 1.1% intr-un clasament in care conduce Hong Kong cu 0% iar pe ultimul loc se afla Siria cu 22.9%.

Pe un loc decent (22) ne aflam si daca luam in considerare timpul necesar infiintarii unei firme, respectiv 10 zile. In Noua Zeelanda iti faci forma intr-o zi, in timp ce in Brazilia ai nevoie de 152 de zile.

Top 5 cei mai putin competitivi indicatori

Locul 5 – Rigiditatea pietei fortei de munca – locul 122 din 133
Acest indicator reprezinta o medie a altor 3 indicatori, respectiv dificultatea cu care companiile reusesc sa angajeze personal, rigiditatea programului de lucru si usurinta cu care companiile isi pot da afara angajatii. O rigiditate mare inseamna ca investitorii se gandesc de doua ori inainte de a angaja personal.

Locul 4 – Influenta taxarii asupra mediului de business – 122 din 133
Cu alte cuvinte, in Romania, nivelul taxarii are un impact extrem de negativ asupra mediului de business, insa la acest capitol, desi ne aflam pe unul dintre ultimele locuri, trebuie spus ca se poate si mai rau din moment ce Danemarca, Belgia sau Ungaria se afla sub noi, iar Geramnia si Japonia nu se afla departe.

Tot legat de taxe: Romania se afla pe locul 84 dupa nivelul taxelor, acesta fiind de 48%. Bulgaria spre exemplu, se afla pe locul 43 cu 34.9%.

Locul 3 – Costul politicilor agricole – 126 din 133
Romania se afla in clasament imediat sub Burundi, cu un cost foarte mare al politicilor agrare, cu alte cuvinte, guvernul cheltuie mult si obtine putin desi potentialul agricol al Romaniei este urias.

Mai prost decat noi stau japonezii, insa este de inteles din moment ce aceasta tara are orice numai potential agricol nu.

Locul 2 – Transparenta deciziilor guvernamentale – 128 din 133
La acest capitol situatia este cu adevarat dramatica din moment ce ne batem pentru evitarea ultimului loc cu tari ca Ciad, Burundi, Bolivia si Venezuela.

Tot legat de acest subiect, sa mai adaugam ca din punctul de vedere al onestitatii criteriilor pe baza carora autoritatile iau decizii ne aflam pe locul 117 (autoritatile iau foarte des decizii care favorizeaza anumite grupuri de interese), din punctul de vedere al eficientei cheltuirii banului public Romania se afla pe locul 112 (guvernul cheltuie extrem de prost banii), iar din punctul de vedere al increderii populatiei in clasa politica, ne aflam pe locul 106, adica nivelul de incredere este extrem de mic.

Locul 1 si cel mai prost indicator – calitatea drumurilor, 129 din 133
Cine are drumuri mai proaste decat Romania? In ordine: Paraguai, Timorul de Est, Bosnia si Mongolia. Atat.

Nu cred ca ar mai fi ceva de adaugat legat de acest subiect, calitatea proasta a drumurilor din tara asta devenind legendara.

Concluzii
Desi in clasamentul general a urcat de pe 68 pe 64, Romania ramane aceeasi tara inapoiata cand vine vorba despre infrastructura, despre coruptie si despre calitatea clasei politice, dar cu acelasi potential imens daca vorbim despre agricultura, despre educatie sau dezvoltarea afacerilor.

Vor mai trece insa 20 de ani pana cand vom reusi sa valorificam macar partial acest potential urias de care dispunem.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP