vineri, 11 septembrie 2009

Ion Radu Zilişteanu: Din nou despre legea unică de salarizare a bugetarilor şi despre cum a căzut Emil Boc sub masă

În ultimele zile, evenimentele s-au precipitat pe marginea viitoarei legi unice a salarizării bugetarilor. În nota cu care ne-a obişnuit, guvernul Boc a acţionat din nou pompieristic, modificând din mers coeficienţii prevăzuţi în proiectul de lege, atrăgând nemulţumiri din partea tuturor categoriilor de bugetari. De altfel, reprezentanţii acestora susţin că a fost o mimare de consultare între guvern şi sindicatele bugetarilor, în cele din urmă câştigând cei care au fost mai vocali. Până la urmă, toată lumea a rămas nemulţumită. Ca atare, sindicatele ne promit o grevă generală în data de 5 octombrie 2009.

Emil Boc a declarat despre această lege: "O lege a salarizării unice nu poate fi perfectă, nimic nu e perfect în lumea aceasta, dar e cea mai bună formă pe care o puteam scoate în acest context, şi poate asta deranjează. (...) Toate proiectele de legi pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea au fost pregătite şi negociate luni de zile, le-am negociat până am căzut sub masă."

Propuneam într-un articol anterior ca ancorarea indicilor prevăzuţi în proiectul de lege să nu facă în raport cu salariul minim pe economie, ci în raport cu un nivel de salariu care să se dovedească sustenabil în acord cu starea economiei la un moment dat. Iată că guvernul a acţionat în acest fel, numai că a decis ca salariul minim pe economie să fie diferit în sistemul bugetar şi în economia privată. În consecinţă, proiectul de lege prevede ca indicelui 1 în sistemul bugetar să îi corespundă următoarele valori: 705 lei în 2010, 765 lei în 2011, 845 lei în 2012, 935 lei în 2013, 1.015 lei în 2014 şi 1.100 lei în 2015. Numai că evoluţia economică ar putea să nu permită ca salariul minim pe economie să fie în anul 2010 la nivelul de 705 lei, ci undeva pe la 650 lei. Această discriminare va introduce o nouă distorsiune pe piaţa muncii.

În ceea ce priveşte decizia guvernului Boc de a îşi asuma răspunderea cu privire la legea unică de salarizare a bugetarilor, au intervenit fricţiuni politice între cele două partide aflate la guvernare. PSD nu este de acord cu asumarea răspunderii, PD-L este pentru asumare, iar PNL ameninţă cu moţiunea de cenzură. Având dimensiuni comparabile cu legea bugetului de stat, această lege nu ar fi trebuit în niciun caz să facă obiectul asumării răspunderii guvernului, ci al dezbaterilor în Parlament.

În paralel, starea din justiţie se acutizează, ieri având loc un meci mediatizat între preşedintele Traian Băsescu şi membrii Consiliului Superior al Magistraturii. Azi, premierul Emil Boc l-a mandatat pe ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, să aibă o nouă discuţie cu magistraţii privind grila de salarizare unitară, pentru a găsi o soluţie de rezolvare a solicitărilor acestora faţă de prevederile actuale ale legii. Reprezentanţii magistraţilor ar fi vrut să aibă convorbiri la Palatul Cotroceni sau Palatul Victoria, nu la nivel de ministru al justiţiei, cu care se află în conflit deschis, ceea ce le va spori starea de iritare.

În consecinţă, pare a ne aştepta o toamnă fierbinte. Contemplată de Emil Boc de sub masă.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Mini-însemnări de bancher. Pamflet scurt, deprimant

*Azi am tras o amenda catorva banci pentru ca nu au participat la licitatie. Eu cerusem 5 %, desi in piata dobanda era la 6 si clar ca pierdeau. Asa ca unele n`au vrut sa piarda si nu s`au bagat. Pai scrie negru pe alb sa`mi faca oferta? Scrie! Sa plateasca,frate! Ca pana la urma si alea care au intrat, platesc fiindca intre timp dobanda a urcat la 5,8.
Maine mai fac o licitatie, si poate cobor la 4% dobanda. Numai asa, de`al dreaq

*Dom`ne, cica urca euro pana la 4,28 lei si tre sa dam o explicatie oficiala. Asta cu decuplarea monedei de cele regionale nu mai tine, ca`i deja prafuita. A trebuit sa bag niste explicatii in care am amestecat politicile prociclice cu cele pro bono. In plus, sentimentul pietei s`a inrautatit teribil, dupa ce lui Bernanke i`au disparut neshte bani de pe card. Da` ce o sa le zic cand ajunge euro la 4,4 lei????

*De maine imi fac un Fond din ala de Garantare pentru Prima Casa, privat. Nu mai stau frate cu alea 3 dosare la coada, ca sa ma injure functionarii aia care lucrasera si la mine`n banca. Partea buna e ca dupa ce am aprobat un credit pentru fiul aluia de la Fond, mi`au venit toate cele 3 aprobari, plus o ciocolata Primola. Oricum, cu un Fond de Garantare privat o sa fie mai bine

*Am citit si eu in presa ce zicea Guvernatorul, cum ca ne revenim anul asta. Am fost in Dej ieri in control. Dom`ne, parca a stat timpul in loc acolo. Zici ca`i hounted town. In Turda, la fel. Ca sa mananc ceva decent, a trebuit sa ies din oras. Singura crestere care poate veni de acolo e cea a somajului. In forma de V, normal.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Şeful FMI: ”Nu trebuie să credem că turbulenţele s-au terminat. Pentru unii de-abia încep”

Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI, a pus punctual pe I intr`un interviu acordat publicatiei Le Monde, declarand ca inca nu se poate vorbi despre criza ca despre ceva ce a trecut si ca e nevoie de noi motoare de crestere economice, mai ales in cazul SUA. “Salariatul care tocmai si`a pierdut nu poate sa afirme ca are criza in spate. Pentru el, criza e de`abia acum in fata lui”, a explicat Kahn. Potrivit sefului FMI, poate ca vom fi fiind iesit din criza financiara, dar suntem in mod clar in criza economica si mai ales intr`o criza sociala.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: ING: ”Leul ar putea să continue să se deprecieze azi”

“Ratele de dobanda cu scadente reduse se tranzactioneaza in prezent la valorile sedintei de ieri si este posibil ca evolutia statica sa continue in sesiunea de astazi. Avand in vedere presiunea descendenta resimtita de acestea in ultimele sedinte pare putin probabil ca banca centrala se refinanteze luni operatiunea repo de 8,4mld ce ajunge la scadenta”, se arata in raportul financiar de azi al ING. Potrivit aceluiasi document, in acest caz presiunea ascendenta ar putea sa domine primele sedinte ale saptamanii urmatoare. Monedele regionale, se mai arata in raport, au fost supuse din nou unor presiuni de depreciere in pofida cresterilor inregistrate de bursele Europene. Din nou, evolutia leului s-adovedit mai rigida decat cea a mondelor din regiune. Tranzactionarea de la inceputul sedintei de astazi a dus leul la 4,2560/EUR.
Desi climatul international pare favorabil activelor cu risc relativ mai ridicat, judecand dupa tiparul sedintelor precedente, leul ar putea sa continue sa se deprecieze iar depasirea pragului de 4,26/EUR pare foarte posibila, conchid autorii raportului citat.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Ştiri din Africa. Pamflet nou noutz.

Guvernatorul din Ghana, Dr Paul Acquah, este acuzat in presa locala de laxism si orbire din cauza derivei in care plutesc bancile. In Ghana, ditamai directorul unei banci comerciale a fost arestat pentru trafic de moneda falsa, pe bune. Probabil, cu banii falsi au acordat un credit fals unei companii, fatalmente, false. Practic au incercat sa verifice daca pilda biblica a transformarii apei in vin din Ghana Galilei functioneaza si in Ghana.

Potrivit FMI, inflatia in Burundi (tara in care se vorbeste kirundi) va cobori in acest an la 9 %, dar nu se stie daca acest lucru este meritul populatiei tutsi sau hutu. Cele doua tabere se omoara intre ei de catava vreme, astfel ca numarul locuitorilor este din ce in ce mai mic, iar presiunea pe preturi tot mai stinsa. Daca lucrurile continua in acest fel, in curand se va ajunge la deflatie, Doamna fereste!

Bancile din Botswana au inregistrat in 2008 o crestere a activelor de 22 %, acestea atingand 45 de miliarde de monede botswaneze, Doamne iarta`ma. Tendinta este de crestere in continuare, in ciuda crizei care a afectat continentul negru. Iar cand vorbim de negri si de moneda din Botswana, lucrurile nu au cum sa nu stea drepte si tari.

Namibia, Lesotho si Swaziland vor sa formeze o uniune monetara ( a Randului sudafrican) in care este asteptata sa intre si Zimbabwe, potrivit ministrului zimbabwuean al Finantelor, Tendai Biti.. Inca mai avem timp sa atingem criteriile de convergenta pentru a adera si noi.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: În România, preţul fără taxe al benzinei este mai mare decât media europeană

Am scris de cateva ori despre faptul ca in Romania, companiile petroliere se grabesc sa creasca pretul carburantilor atunci cand pe plan international pretul barilului de petrol creste, in timp ce atunci cand cotatia scade, reduc preturile mult mai lent sau nu le reduc deloc.

In orice tara, pretul la pompa al benzinei sau motorinei este format din costul de productie, profitul companiilor petroliere si taxele pe care fiecare stat le aplica in functie de propriile interese.

Tocmai din acest motiv, nu putem compara pretul final de vanzare din diferitele tari membre UE pentru ca nivelul taxarii variaza mult de la o tara la alta, insa putem compara preturile fara taxe, preturi care, din fericire, sunt publicate periodic de Comisia Europeana.

Astfel, in 24 august, pretul pe tona de benzina Euro Plus 95 era in medie de 471.3 euro in UE 27 si de 485.7 eur in zona euro, in timp ce in Romania, pretul era de 479.14 euro. Daca am face un clasament, in UE exista 11 tari in care benzina este mai ieftina, printre care Austria – 445 euro, Bulgaria – 441, Suedia – 430 si Anglia - 424 euro, in timp ce in Cipru se practica cel mai mare pret, respectiv 531 euro. Datele complete aici.

Contactate de Capital.ro pentru a oferi explicatii, atat Petrom cat si Rompetrol au refuzat sa comenteze situatia, iar Lukoil a oferit o explicatie hilara:

Desi pare greu de crezut, pentru ca noi avem cele mai mici cheltuieli cu salariile, costurile totale la tona de carburant sunt mai mari decat la ei, in special cele cu transportul. Apoi, este o diferenta intre noi si ei legata de viteza de urmarire a cotatiilor internationale. Noi nu reducem preturile la fel de repede ca ei si nici nu crestem la fel de repede a declarat Andrei Chirilescu, director general adjunct la Lukoil Romania. sursa: Capital.ro

Daca ma uit la evolutia pretului barilului de petrol in perioada iulie-august, vad ca acesta a crescut de la aproximativ $60 pe baril la inceputul lui iulie, la peste $70 la mijlocul lunii august, iar daca ar fi sa ne luam dupa logica celor de la Lukoil, diferenta dintre preturile din Romania si cele de dincolo va fi si mai mare la urmatoarea raportare, din moment ce companiile romanesti reactioneaza cu intarziere.

Ca o concluzie – desi in Romania pretul benzinei la pompa este cel mai mic din UE, asta se intampla pentru ca statul roman percepe taxe mici, nu pentru ca producatorii romani ar practica preturi mici.

Practicarea unor preturi de vanzare mai mici in Austria, Suedia sau Anglia (deci in tari mult mai scumpe) decat in Romania, nu poate avea decat doua explicatii: ori la noi costurile sunt mult mai mari, ori marja de profit este mai mare.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Schimbare la vârf la Morgan Stanley

Banca americana Morgan Stanley a anuntat azi noapte ca incepand din ianuarie, il va schimba din functie pe actualul presedinte- director general, John Mack.
Succesorul lui nu va fi se pare Radu Ghetea, ci Walid A. Chammah, actualul co-presedinte.
Pe surse, plecarea lui Mack e legate de pierderile uriase inregistrate de banca, desi oficial se invoca varsta si alte proiecte private.
Bine, as putea sa traduc comunicatul, dar nu cred ca e extrem de relevant acum. Ascult Andries si n`am chef sa scriu mai multe despre MS. MS egal Morgan Stanley, in caz ca...

P.S. Pe site`ul bancii veti gasi si cateva analize macro bunutze tare.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Luni, discurs “major” al prezidentului american, pe tema crizei

Presedintele American Barack Obama se va adresa natiunii luni intr`un discurs considerat “major” de catre Casa Alba, in cadrul unui comunicat emis acum circa o ora. Discursul va atinge cu siguranta subiectul crizei financiare, la un an dupa falimentul Lehman Brothers si cu 10 zile inainte de summitul G20, se arata in comunicatul Casei Albe.
Evenimentul va avea loc la Federal Hall, aproape de sediul Bursei din New York, epicentrul crizei.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Un sondaj vechi în aşteptarea unui sondaj nou

Am primit pe mail mai zilele trecute un sondaj facut la sfarsitul lui octombrie trecut. Era legat de criza. Sigur ca acum nu mai e relevant, dar privit la distanta de un an, capata alta dimensiune. Asadar, in octombrie 2008, 14 romani dintr`o suta NU auzisera de criza.
La intrebarea „cat de afectata va fi Romania?”, 31 la suta declara ca nu va fi afectata sau oricum, mai putin decat celelalte state. Un roman din trei, cu alte cuvinte s`a dovedit a fi naiv. Relevant mi se pare si raspunsul legat de increderea in moneda nationala, mai mica decat in euro. 46 la suta dintre cei chestionati declara ca au incredere putina sau foarte putina in banci, dar intrebati fiind care e cea mai sigura cale de a economisi, 29% recomanda depozitul bancar.
Asta era acum un an. Din cate stiu, un sondaj similar este in desfasurare in aceste zile, dar la o alta companie de research. Zilele urmatoare (am inteles ca cel mai tarziu marti) primesc rezultatele si le voi pune comparativ.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Mihai Marcu: Între două devalorizări

Ca orice economie emergentă "respectabilă", România trebuie să devalorizeze ceva pentru a trece prin criză. Guvernul nu a decis ce. Aflați în continuare care sunt opțiunile.

Criza înseamnă că cineva trebuie să piardă. Cel mai des se pierde bunăstare prin devalorizare, scopul principal fiind creșterea competitivității.

Ce înseamnă devalorizare?

1. Devalorizarea monedei naționale.

Când se întâmplă acest lucru, țara respectivă se ieftineste. Mâna de lucru devine mai ieftină, activele devin mai accesibile și mai atractive pentru investitorii străini, exporturile devin mai competitive.

România nu are acest lux. Stabilitatea financiară depinde de cursul de schimb. Ratele la bănci, inflația, costul produselor, totul depinde de cursul de schimb.

Împrumutul cu FMI a fost gândit pentru atragerea de rezerve la BNR care să facă posibil controlul cursului. Din păcate, din "flotarea controlată" a leului a rămas doar controlul acestuia. BNR a ratat ocazia să corecteze cursul în perioadele mai liniștite de după luna mai.

2.Există o devalorizare internă

Devalorizarea internă presupune o reducere dură a cheltuielilor publice. Salariile nominale și prețurile scad, presiunea asupra deficitelor publice se reduce. Devalorizarea internă este un proces greu, dificil de implementat, cu consecințe sociale grave, mai ales dacă se dorește corecția prea bruscă, într-un singur an (2009) a unei lungi perioade de excese (2006 - 2008).

Aici intervine "vestita" lege a salarizării unice. Deja se pregătesc greve, dovedind că procesul este dificil și va întâmpina o rezistență enormă. În Letonia și Bulgaria s-a ajuns chiar la revolte populare. Mă aștept ca anul electoral 2009, România să nu cunoască reduceri de salarii în domeniul bugetar.

Soluția devalorizării interne este cea mai proastă. Letonia o aplică deoarece în acea economie minusculă se luptă două instituții - UE și FMI. UE nu dorește devalorizarea laț-ului (monedă letonă) pentru a nu creă un efect de contagiune în restul regiunii. Într-o economie mică precum a Letoniei, astfel de experimente nefericite sunt posibile.

Ceva trebuie să cedeze. Guvernul continuă să se îndatoreze; nivelul datoriei în PIB este încă scăzut, însă ceea ce contează este capacitatea de rambursare a datoriei.

Ratarea unei tranșe din împrumutul FMI și o creștere a deficitului bugetar vor însemna cu siguranță o retrogradare a ratingului de țară, dar competitivitatea nu o vom câștiga prin devalorizare internă.

Competitivitatea țării nu depinde de sectorul bugetar, iar inflația din România nu va fi comparabilă cu cea din zona euro câțiva ani de acum înainte. Din acest motiv, reducerea cheltuielilor publice, deși necesară, nu va fi nici pe departe suficientă.

De unde va veni creșterea economică în "V"?

Din consum intern, din investiții sau din exporturi?

Consumul și investițiile au cele mai reduse șanse de revenire rapidă în lipsa finanțării abundente, agricultura depinde exclusiv de capriciile meteo. Rămâne exportul, dar în condițiile unui leu valorizat corect.

România are 21 milioane de locuitori, cu 17 milioane peste cei 4 milioane cu credite în valută.

Ar fi frumos ca scopuri de gen "prosperitate", "stabilitate" să fie gândite pentru întreaga populație, nu doar pentru minoritatea cu credite în valută.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP