miercuri, 23 septembrie 2009

Ion Radu Zilişteanu: Programul "Prima casă" din SUA

Conceptul de first time buyer (cumpărător al primei locuinţe) este folosit de mulţi ani în diferite ţări din lume. Adaptându-se la criză, autorităţile din SUA au decis să ofere un astfel de program adaptat la condiţiile actuale ale pieţei. CNN vorbeşte pe larg despre acest program.

Voi descrie pe scurt acest program pentru ca cititorii mei să înţeleagă diferenţele dintre "Prima casă" românească şi cea americană. Programul din SUA are următoarele condiţii:
- se aplică cumpărărilor de imobile între 1 ianuarie 2009 şi 30 noiembrie 2009;
- este destinat persoanelor care nu au deţinut în ultimii trei ani o proprietate;
- proprietatea care urmează să fie cumpărată să constituie locuinţa principală a solicitanţilor;
- acoperă 10% din preţul locuinţei cumpărate, dar nu mai mult de 8.000 $;
- solicitanţii trebuie să aibă venituri anuale mai mici de 75.000 $, în cazul persoanelor singure, sau 150.000 $, în cazul cuplurilor;
- constă dintr-un credit fiscal de maximum 8.000 $, acordat de către Internal Revenue Service (fiscul american).

Se pare că mai mult de 1,4 mil. persoane au solicitat acest credit fiscal. Dacă solicitanţii care se califică în program nu sunt plătitori de impozite sau nu au datorii la IRS, atunci vor căpăta un cec cu suma cuvenită. Mulţi analişti imobiliari din SUA pun uşoara revigorare a pieţei pe seama acestui program şi se tem că, odată cu terminarea lui, piaţa imobiliară americană va suferi un nou recul. De aceea, reprezentanţii industriei imobiliare din SUA fac presiuni asupra legislativului de a prelungi acest program măcar până la sfârşitul anului 2010 şi de a-l extinde la toate categoriile de cumpărători.

Mulţi analişti financiari, însă, consideră că acest program ar putea să se transforme în multe credite neperformante, considerând că riscul de neplată pentru categoriile de persoane vizate este foarte mare. Ei susţin că, de fapt, acest program ajută băncile, industria construcţiilor şi agenţiile imobiliare, fiind susceptibil de a produce pierderi mai târziu.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Taxi driver

E negru. E din Congo. Kinshasa, nu Brazaville. A venit aici pentru ca la ei, gherilele seara fac “pac-pac” din arme. Vorbeste stricat romaneste, dar e meshter in franceza. Lucreaza la o firma de taxi, al carei nume incepe cu M. Nu vreau sa ii fac reclama companiei, de aia nu`i dau numele complet.
Intelege romaneste perfect, dar nu poate vorbi asa cum si`ar dori. Il deranjeaza oamenii care`i spun “maimutza”, crezand ca nu pricepe. “Daca reusesc sa trec peste asta, e ok. Uneori insa imi vine sa….” si strange pumnul cu furie. A avut si clienti care au refuzat sa urce in masina lui. “Au venit, urcat in masina si apoi dat jos repede-repede, vorbind. Poate s`au speriat, on ne sais jamais…”, zice trist. A aplicat pentru cetatenie si spera sa o obtina. In Congo nu se mai intoarce. Acolo nu e traire, zice stalcit. Fiu fost presedinte care impuscat, acum presedinte. C`est toujour dangereus vivre la-bas”.
Ii place Romania mult. “Aici oameni buni. Fac maimutze din mine, dar oameni buni”, zice trist.
Uite, si de asta regret ca sunt conational cu unii marlani. I`am lasat un bacsis care a incercat sa spele macar o parte din rusinea pe care am simtit`o.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Medicamentele de picioare nu sunt bune pentru gât

Presedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, a realizat ca tarile bogate opun o rezistenta aproape naturala la reformarea sistemului financiar, chestiune care va afecta evolutia viitoare a economiei globale. Seful Braziliei a publicat azi un text in mai multe zoare internationale in care isi exprima regretul cu privire la atitudinea ostila reformarii finantelor mondiale, exprimata mai voalat sau mai pe fata de economiile puternice. Pai e normal, cata vreme asistam la o dictatura a resurselor financiare, aflate mai la indemana statelor dezvoltate decat economiilor emergente.
Atata vreme cat nu se reformeaza din radacini sistemul financiar, crizele ca cea din care tocmai ne revenim, se vor perpetua. Nu poti sa te vindeci de bolile de gat luand medicamente pentru picioare, cum se procedeaza acum.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Ce se vinde bine în România?

Potrivit INS, topul celor mai bine vandute produse la 6 luni, pe segmentul bunurilor de larg consum, e ocupat pe primele 3 locuri de sucuri, carne si ulei. Urmeaza laptele, branzeturile si biscuitii.
Date statistice aveti aici.
Tigarile nu au fost incluse, ele ocupand constant locul intai in ultimii ani.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Mihai Marcu: Care va fi lecţia noastră?

Procesul de invatare nu e intodeauna simplu. Se spune ca oamenii inteligenti invata din greselile altora. Intrebarea care se pune este urmatoarea: Romanii din ce greseli vor invata?

Autoritatile americane au dat o lectie foarte grea cand au permis falimentul Lehman Brothers; nimeni nu a crezut ca acest lucru este posibil. Falimentul Lehman Brothers a permis lumii sa priveasca in abis si sa retraga cu spaima, salvand printre altele AIG si nenumarate alte institutii financiare.

Autoritatile engleze au permis falimentul Northern Rock, inainte de a veni cu un program extrem de puternic de salvare a bancilor.

Care va fi lectia noastra si cu ce vom ramane? Pana una alta, anul 2008 s-a evaporat. Toata cresterea economica a lui 2008 a disparut.

Radu Georgescu observa corect ca lumea inca nu e suficient de disperata, desi ar fi trebuit sa fie.

Ramane intrebarea: care va fi lectia ce ne este rezervata? Scaderea imobiliarelor? Deja se produce treptat, lent, in ciuda optimismului deplasat al ultimilor prinsi in cursa. Bancile? BNR a evitat o panica bancara, acordand in octombrie 2008 un imprumut considerabil unei banci in dificultate. Explozia deficitului bugetar?

Romania mai are putin timp; dupa intrarea in zona euro, lucrurile vor deveni extrem de dificile.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Ion Radu Zilişteanu: Ce va aduce întâlnirea la vârf G20?

După cum se ştie, în perioada 24-25 septembrie 2009, va avea loc la Pittsburgh o reuniune a G20, a ţărilor cu cele mai puternice economii din lume. Multe voci au speculat faptul că liderii celor 20 de ţări vor discuta despre o nouă arhitectură a economiei mondiale.

Una dintre propunerile care s-ar face ar fi apelul făcut Chinei de a abandona politica de menţinere a monedei sale naţionale, reminbi-ul (yuanul), subevaluate. Foarte mulţi analişti consideră că yuanul este ţinut în mod artificial la cote scăzute, acţiune care este văzută ca o subvenţionare a comerţului de produse chinezeşti, făcându-le mai ieftine, ceea ce le conferă un avantaj comercial nemeritat.

Reuniunea G20 va lua în considerare mecanisme apte să echilibreze economia globală. Participanţii ar putea solicita ţărilor bogate cu datorii mari, cum ar fi SUA sau Marea Britanie, să facă economii mai mari.

Un alt punct pe ordinea de zi se va centra asupra mecanismelor de înlăturare treptată a ajutoarelor guvernamentale oferite pentru contracararea prezentei crize. Liderii celor 20 de ţări trebuie să găsească metode transparente şi credibile de a înlocui ajutoarele guvernamentale ce vor fi retrase. Este puţin probabil ca reuniunea să decidă că momentul retragerii acestor ajutoare să fi venit.

Axel Webber, preşedintele BundesbankBanca centrală a Germaniei consideră că retragerea prematură a ajutoarelor guvernamentale ar putea conduce la o creştere a şomajului şi o descreştere a consumului. Preşedintele Bundesbank, Axel Webber, a subliniat faptul că Germania ar porni în perioada post-recesiune de la un nivel scăzut, astfel că o eventuală retragere a ajutoarelor guvernamentale nu ar afecta-o prea mult.

În fine, un alt punct al reuniunii, despre care am scris aici, va fi limitarea bonusurilor oferite bancherilor, punct asupra căruia există o dispută între americani şi europeni. Cei din urmă vor o reglementare clară a acestor bonusuri, pe când americanii se opun.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: A intervenit BNR în piaţă, azi? Nu vom afla-o poate, niciodată…

Nu numai BNR, ci mai toate bancile centrale au in piata un comportament care`mi aduce aminte de Minulescu si de versul lui: “noi nu vom sti`o poate niciodata”.
Unii zic ca ar fi interveni azi pe curs, ca sa suie leul in fata euro. Altii zic ce`s copil? Asta`i viatza insash, leul suie, coboara, influentat de cerere si fatalmente, oferta. “Leul este tranzactionat momentan in jurul valorii de 4,2380/EUR, semnificativ mai apreciat fata de inchiderea de ieri de 4,2520/EUR. Aceasta tendinta nu este vizibila in cadrul altor monede din regiune si este foarte posibil sa fie din nou rezultatul actiunilor bancii centrale. Astfel, este posibil sa continuam sa asistam
la o apreciere a leului desi, dupa cum am mai subliniat, o asemenea evolutie nu este sustinuta de fundamentele economiei Romaniei”, spun oficialii ING.
Treaba e ca unii spun ca si ieri s`ar fi intervenit. Leul a inceput sedinta de ieri usor mai depreciat (la 4,27/EUR) in pofida stirii conform careia FMI a aprobat a doua transa a acordului Stand-By (in valoare de 1,85mld € din care jumatate este destinata finantarii deficitului
bugetar). Cu toate acestea banca centrala, beneficand de bani primiti de la Fond, a simtit probabil nevoia trimterii unui semnal pozitiv puternic intervenind agresiv pe piata valutara prin anumite banci locale, urmand tiparul obisnuit. Astfel leul s-a apreciat rapid la 4,2550/EUR iar apoi la 4,2450/EUR. Cu toate acestea, piata s-a dovedit rezistenta la aceasta presiune, flow-urile comerciale parand sa profite de orice nivel mai apreciat al leului. Dupa cum am mai aratat
in rapoartele precedente, banca centrala se pare ca compenseaza scaderea ofertei de euro a participantilor straini. Aceasta sugereaza ca ne putem astepta la o continuare a inteventiilor si o scadere a rezervelor utilizabile ale bancii centrale atat timp cat leul ramane in jurul valorii de 4,20/EUR”, mai spun aceiasi oficiali.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Emerging Europe Monitor: ”România, una dintre cele mai prost plasate economii din CEE”

Am primit azi prin posta raportul celor de la Emerging Europe Monitor, care include si o analiza pe Romania. E pe print si probabil ca abia deseara dupa ce ajung acasa o sa`l scanez ca sa`l sui pe blog. In esenta, ideea e ca autorii zic ca punctul cel mai de jos al crizei va fi atins in T3 sau T4.
Va fi mai bine de prin trimestrul al doilea 2010, cel mai devreme.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Un G20, ca un G2 între SUA şi China

In aprilie 2009, pe vremea intalnirii celor mai tari 20 economii din lume, cuvantul de ordine era Unirea. Nu`i vorba aici de brandul de cognac, cat de starea de spirit. Ma mir ca in comunicate nu aparea sintagma “uniti in cuget si`n simtiri”, atat pareau de lipite intre ele statele care formeaza G-20. Criza era in punctul ei cel mai bezmetic si e de inteles ca in fata unei primejdii ca lumea sa cada intr`o depresie financiara, trebuiau reunite toate fortele economice “responsabile”, cum ar zice nenea care a adus minerii in Bucuresti.
Daca ne`am luat pastila de memorie, ne putem aminti cum au decis cei 20 sa refuze orice miscare protectionista si sa creasca rezervele FMI si ale BM. In paralel, G20 a mai anuntat masuri care sa reglementeze mai bine pietele, intarirea controlului FED asupra bancilor americane, cresterea contributiei Chinei (care, dincolo de faptul ca si`a intarit rolul de putere de prim rang, a avut un foarte consistent rol in terminarea crizei. Viitorul va dovedi asta)

Mai mult, pentru a`i face si pe europeni feirciti, G20 a publicat doua liste de paradisuri fiscale. Una neagra, pe care figurau 4 state (azi nu mai figureaza niciunul) si o alta “gri”, cu 42 de state, dintre care au fost taiate (la presiunea Chinei) Macao si Hong Kong.

In rest, totul denota optimism si unitate in Marea Lupta Impotriva Crizei. Unde suntem azi?

Unele state inregistreaza deja semnalele apropiatelor cresteri economice (firave, dar…). Nu mai zic de China, care nu numai ca nu a cunoscut recesiunea, dar a afisat chiar cresteri obraznice ale vanzarilor din retail , de pana la 15%.
Ceea ce vreau sa spun e ca, spre deosebire de summitul londonez, acum presiunile economice nu mai impun ca necesar o coeziune similara. Ba mai mult, unitatea din aprilie pare sa se sfarseasca, daca e sa luam in calcul semnalele aparute. China nu vrea sa`si aprecieze yuanul, americanii au marit taxele vamale la unele produse importate din China, mentinerea unui diferential ridicat intre dobanzile cheie ale FED si BCE. De fapt, intre cele doua banci centrale difera si felul in care vad viitorul; in timp ce europenii vad posibila o inflamare a inflatiei, americanii sustin ca cel putin pana in primavara vor continua politica monetara acomodanta la realitatile din piata, fara sa se sinchiseasca de pericolul inflationist.
Ultimul dezacord dintre UE si SUA este cel legat de prevederea privind limitarea bonusurilor bancherilor si care ar putea produce frictiuni importante intre cele doua parit.
Desi am impresia ca acest G20 va fi de fapt un G2. Intre SUA si China.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: De ce nu cred în indulgenţa FMI

Daca in urma cu cativa ani, un acord cu FMI era o sperietoare numai buna de aratat sindicalistilor care cereau mariri de salarii si pensii, iata ca acum, am ajuns in situatia in care Fondul suporta o parte din cheltuielile de personal ale guvernului.

De ce a actionat FMI in totala opozitie cu principiile pe baza carora s-a ghidat pana acum? Pentru ca nu avea alternativa, cel putin pentru moment. Sa nu ne imbatam insa cu apa rece.

Ce ar fi rezolvat Fondul daca nu ar fi aprobat a doua transa? Nimic. Statul roman s-ar fi imprumutat si mai mult de la banci pentru a isi acoperi cheltuielile aruncand astfel sectorul privat intr-o criza si mai mare, leul s-ar fi depreciat iar BNR ar fi fost nevoita sa arunce in piata alte cateva miliarde de euro pentru a tine cursul, iar FMI ar fi fost din nou hulit si acuzat ca a lasat Romania sa cada. Cu alte cuvinte, FMI ar fi iesit foarte prost, chiar daca vina principala era a guvernului.

Ce se intampla acum? Guvernul a facut rost de bani pentru a mai supravietui cateva luni, insa a ajuns sa fie mai dependent ca niciodata de FMI. Poate parea o comparatie fortata, insa stiti cum isi fidelizeaza dealerii de droguri clientii? Oferindu-le gratis cateva doze pana cand acestia ajung dependenti, moment in care dealerul preia controlul.

In acest moment, guvernul nu vrea sau nu poate sa reformeze profund sistemul bugetar. FMI si-a dat seama de asta si neavand o alternativa viabila, s-a angajat sa plateasca o parte din cheltuieli. Ce se va intampla insa cand banii se vor termina, iar guvernul va intinde din nou mana?

FMI poate spune nu, si poate conditiona acordarea unor noi transe de imprumut (care sa fie din nou directionate spre salarii si pensii) de implementarea reformelor pe care guvernul acum le amana. Iar daca va avea de ales intre reforma si neplata salariilor si pensiilor, dl Boc (sau cine va fi atunci Prim Ministru), va face orice ii va cere FMI.

Fara a fi adeptul niciunei teorii a conspiratiei, nu cred ca indulgenta FMI vine din convingerea ca guvernul condus de dl Boc administreaza bine tara, ci cred ca este rezultatul unui calcul pragmatic cu bataie mai lunga. Iar aceasta atitudine a birocratilor de la Washington poate lucra pentru noi sau impotriva noastra, depinde de situatia in care se afla fiecare dintre noi. Personal, m-ar avantaja o punere a piciorului in prag de catre FMI la inceputul anului viitor. Bugetarii nu vor fi insa avantajati.

PS: Dl Tanasescu pentru Gandul: 400.000 de bugetari nu au ce cauta acolo. Atunci de ce a acceptat FMI sa le plateasca salariile?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Ou sont forumurile bancare d`antan?

Acum doi ani cred ca am “bifat” vreo 5 forumuri bancare internationale. Anul trecut, am fost la doua. Anul asta, exceptie facand doua invitatii pe care nu le`am putut onora fiindca erau la mama naibii si tema nu ma interesa foarte tare, nu am mers la niciunul.
Ieri insa, am primit pe mail o invitatie la un eveniment, ceva intre forum bancar si CSR. Va avea loc luna viitoare in Lille si suna interesant. Va veni si cantaretul senegalez Youssouf N’Dour ( ala cu trilul lui “Miillllion voices”), care are un mic IFM axat pe creditare (Birima). Vor mai veni ca vorbitori un brazilian zuper interesant, Joaquim de Melo celebru prin banca lui situata intr`o “favela” cu 30.000 de locuitori. Asta e celebru prin faptul ca isi tipareste proprii bani, valabili doar in comunitatea lui. Va mai fi un american, Peter Liu, fondatorul New Ressource Bank, care nu finanteaza decat businessuri cu impact pozitiv pentru mediu, Laura Berry, o tipesa din SUA care conduce o institutie ce reuneste comunitati religioase cu fonduri de 110 miliarde de dolari. In fine, lume pestrita, dar cu care inca nu m`am intalnit.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Premiera piesei inspirate din afacerea Kerviel are loc în seara asta, la Nisa

Deseara, la Nisa, are loc premiera piesei de teatru inspirata din Afacerea Kerviel. “Romanul unui trader”, piesa scrisa de Jean-Louis Bauer este montata la Teatrul National, unde se va juca cel putin 3 saptamani, urmand ca, in finctie de success, reprezentatiile sa continue au ba. Aparentele indica un mare succes, toate televiziunile importante din Franta, plus radiouri si presa scrisa anuntandu`si participarea la premiera.
In piesa, potrivit presei franceze, lucrurile se termina pentru Kerviel mult mai rau decat in viata reala, unde traderul si`a gasit un job si nu a fost inca judecat.
Chiar, la noi a scris careva vreo carte, scenariu dupa toate mega-afacerile gen Caritas, FNI samd? Nicolaescule, ce mai astepti?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Deseară va veni şi comunicatul FED, dar fără mari surprize anunţate

Deseara pe la zece si un sfert o sa apara comunicatul FED, in urma celor doua intalniri pe teme de politica monetara.
Nu cred ca va contine chestii spectaculoase, cel mai probabil Banca Centrala a SUA (sau sistemul de banci centrale, mai exact) urmand sa mentina nivelul dobanzii cheie aproape de zero. Probabil va mai fi reiterata speranta cu privire la terminarea recesiunii si la fragilitatea reluarii cresterii economice, iar in final se va spune ca este prematura luarea in calcul a incetarii masurilor de sprijin a economiei. Am zis.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Raportul UE prinvind băncile europene. Unde se situează România?

Comisarul insarcinat cu drepturile consumatorului, Meglena Kuneva, a declarat aseara ca bancile europene au o problema cu transparenta, parandu`le a le lipsi respectful fata de consummator. Chestiunea, cu care romanii s`au obisnuit, a facut`o pe Kuneva sa le ceara bancherilor sa isi schimbe mentalitatea. Potrivit unui raport (desi mai degraba survey) care cuprinde 224 banci acoperind 81% din piata bancara europeana, clientii europeni ai bancilor se confrunta cu ce e mai rau. Speze (taxa ori comisioane) ascunse, lipsa unor informatii clare, un sistem cel putin “complex” de tarificare a serviciilor.
Rezultatele:
1. Opacitatea tarifelor bancare
• Structura si modul in care sunt gandite costurile cu detinerea unui cont current sunt adesea de neinteles. O trime dintre consumatori nu sunt capabili sa compare cu adevarat oferta din piata, din cauza taxelor ascunse.
• Informatiile online cu privire la tarife sunt incomplete. In doua cazuri din trei, clientul trebuie sa se deplaseze la banca pentru a afla costul real al produsului/serviciului. O banca din zece nu are deloc sau doar intr`o masura foarte mica informatii cu privire la costuri, iar 3 banci din 10 livreaza informatii incomplete cu privire la tarifele practicate. .
• Diferenta dintre costurile detinerii unui cont curent intre bancile apartinand diferitelor state europene, este uriasa. De la 253 € in Italia, la doar 27 € in Bulgaria, in cazul utilizatorului mediu. In cazul unui client care utilizeaza intensiv contul curent, diferenta e si mai si: 831 € maximum in Italia si 28 € minimum in Bulgarie.
2. Informatii si recomandari
• Clientii bancilor apreciaza ca informatiile precontractuale pe care le primesc sunt dificil de inteles, insuficiente
• 79 % dintre cetatenii UE doresc nu doar informatii clare, ci si comparative, insistand pentru aflarea de amanunte cu privire la noua directive privind creditul de consum..
• In Germania, clientii bancilor pun capat unor investitii pe termen lung din cauza sfaturilor inadecvate date de bancheri, lucru care provoaca pierderi aggregate de pana la 30 de miliarde de euro, anual..
• Cei care vand produse financiare nu inteleg ei insisi pe deplin produsele, asa ca ce sa`i mai explici unui client ne-specializat?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Cristian Orgonaş: Burse: investitorii au recâştigat $18.31 mii de miliarde, dar mai este mult până departe

In toamna lui 2007, bursele din intreaga lume atingeau o capitalizare record de $62.57 mii de miliarde, din care bursele din SUA reprezentau aproximativ 30%.

In martie 2009, capitalizarea burselor la nivel mondial a atins un minim al ultimilor 5 ani, ajungand la $25.6 mii de miliarde, in scadere cu $36.97 mii de miliarde, respectiv 59% fata de septembrie 2007. Ponderea burselor din SUA in totalul capitalizarii mondiale a crescut la 31.6%, ceea ce inseamna ca tara care a avut cel mai mult de pierdut de pe urma crizei, a suferit o scadere a capitalizarii bursiere mai mica decat media mondiala. Interesant.

Suntem in septembrie 2009, iar in ultimele 6 luni, bursele au crescut spectaculos, investitorii asistand probabil la cel mai important rally bursier din istorie.

Capitalizarea totala a burselor a crescut cu 71%, investitorii recastigand $18.31 mii de miliarde, adica jumatate din pierderea suferita in perioada septembrie 2007-martie 2009. Ponderea SUA a scazut de la 31,6% la 29% datorita cresterii mai lente a capitalizarii (daca +60% se poate numi crestere lenta).

Datele in graficele de mai jos, sursa bespoke invest

6a00d8349edae969e20120a5decd33970c-800wi6a00d8349edae969e20120a58864ff970b-800wi


Desi bursele au crescut sustinut in ultima jumatate de an, acestea se afla departe de maximele din 2007: capitalizarea mondiala mai trebuie sa adauge 42% pentru a ajunge din nou de unde a plecat, in timp ce americanii mai trebuie sa creasca cu 47%.

Dupa cum spuneam si in titlu, desi investitorii au recuperat jumatate din pierderi, mai este mult pana departe. Bursele au crescut prea mult prea repede, iar riscul unor corectii (mai serioase sau mai putin serioase, nimeni nu stie cu adevarat) este destul de ridicat.

Cu toate acestea, atingerea din nou a minimelor din martie este destul de improbabila, doar o catastrofa economica putand genera asa ceva.

Si inca un grafic interesant – cei de la nowandfutures.com au pus la punct un indicator care masoara gradul de frica si de lacomie de pe piata bursiera, graficul mai jos, click pentru marire.

Se poate observa faptul ca in ciuda cresterilor din ultima perioada, frica inca predomina in piata. In momentul in care lacomia va predomina, atunci se va naste probabil un nou bubble.

PS: in mod sigur, investitorii care au pierdut intre septembrie 2007 si martie 2009, nu sunt 100% aceeasi cu cei care au castigat intre martie si septembrie 2009.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Răzvan Pascu: Companii în prag de faliment…?

Citeam recent un articol pe Yahoo Finance despre un raport al Audit Integrity in care erau enumerate companiile americane cele mai predictibile la un faliment. Dintre toate cele enumerate de raport pe baza unor indicatori precum capitalizarea bursiera/active, Yahoo Finance a ales cateva dintre ele, iar eu va voi prezenta cele mai cunoscute dintre acestea pe meleagurile noastre:

1. Hertz – compania are foarte multe imprumuturi luate de la banci sau leasinguri pentru a-si finanta flota de masini, iar in situatia in care tot mai putini clienti apeleaza la inchirierea de masini, viata companiei e din ce in ce mai grea. Companiile de rating Fitch sau Moody’s i-au scazut ratingul in Iulie. Cu toate acestea insa, pe Bursa din State, Hertz este intr-un rally puternic, de la minimul de 2$ pana pe la 11 $ zilele acestea.

2. Goodyear – cererea pentru aceasta marca de cauciucuri pentru masini a scazut simtitor, odata cu scaderea puternica a cererii pentru masinile noi. Practic, afacerea principala a companiilor care produc cauciucuri pentru masini nu consta in 1-2 cauciucuri pe care le cumparam noi din an in an pentru a le inlocui pe cele vechi, ci loturile noi de masini care ies pe poarta fabricilor “incaltate” direct cu anumite cauciucuri. Afacerea cea mare consta in convingerea directorilor de achizitii din mari companii producatoare de masini (care lanseaza un nou model) ca acele cauciucuri sunt cele mai potrivite pentru respectivul model. In felul acesta, toate masinile noi vor iesi echipate cu acele cauciucuri, ceea ce este o afacere imensa pentru o companie producatoare de astfel de produse.

3. AMD (Advanced Micro Devices) – compania producatoare de componente pentru calculatoare pierde bani incepand de prin 2007 si, in plus, are un imprumut de 5 miliarde de dolari pe care cu greu reuseste sa il inapoieze. Analistii se asteapta ca pierderile sa fie si mai mari in 2009 sau 2010. Maximul unei actiuni AMD a fost in 2006 de 40$, iar minimul a fost de 2$ in martie anul acesta.

Revenind la Romania, ce mi se pare mie destul de ciudat este cum de poate exista criza in tara noastra fara ca macar o companie de renume sa falimenteze. Falimentul este practic si un mod de a curata sistemul economic de companiile “problema“. Daca ai falimentat inseamna ca ceva nu a mers: ori managementul nu a fost suficient de bun, ori s-au luat decizii strategice gresite, ori produsul nu a fost suficient de bun sau marketingul nu a fost la tinta. Si atunci trebuie sa te cureti si sa vina altul mai bun. Pare insensibil, dar asta este economia de piata; numai cei puternici rezista.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Răzvan Pascu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP