duminică, 18 octombrie 2009

Bogdan Glăvan: Fără reguli pe drumurile publice?

Un experiment recent în organizarea traficului a avut rezultate spectaculoase. Primăria din Drechten – un oraş cu 50 000 de locuitori din Olanda – a acceptat să elimine regulile de circulaţie existente, pornind de la ideea că oamenii sunt capabili să se descurce mai bine fără reguli impuse arbitrar. Aşa că indicatoarele rutiere, semafoarele şi marcajele au dispărut.

Drept urmare, numărul accidentelor şi al victimelor acestora s-au redus drastic, cu până la 90%! În paralel, viteza traficului aproape s-a dublat. Hans Monderman, iniţiatorul ideii – care se pare că a câştigat aderenţi din Germania până în SUA – explică foarte clar motivul: „Funcţionează atât de bine pentru că este periculoasă, exact aşa cum am plănuit. Însă, în loc ca guvernul să preia riscul, conducătorul auto este cel care devine în întregime responsabil pentru acesta.”

Experimentul din Drachten arată că reglementările impuse de guvern sunt nocive chiar şi în acele domenii în care puţină lume ar crede că ne putem descurca fără să fim ghidaţi „de sus”. În realitate, aceste reglementări creează adesea hazard moral, sporind tocmai riscul apariţiei acelor probleme pe care ar fi trebuit să le evite.

Să recunoaştem însă că acest experiment are o valoare limitată. Planul adoptat de olandezi este o soluţie second-best la problemele de trafic cu care ne confruntăm. Pentru că este o soluţie ce vizează îmbunătăţirea traficului pe drumurile publice. Ca atare, ea poate prezenta avantaje certe actualului cod rutier. Însă nu duce la rezolvarea problemelor fundamentale asociate cu drumurile publice: aglomeraţia şi proasta gestionare. Aglomeraţia este rezultatul firesc al faptului că drumul este public, deci gratis. Proasta gestionare derivă din faptul că statul nu are nici posibilitatea nici stimulentele de acţiona în direcţia creşterii valorii drumului.

Adevărata rezolvare a problemelor constă în privatizarea drumurilor, astfel încât regulile acestora să poată fi stabilite de către proprietari. Decât Drechten, mai bine North Oaks! Într-un regim de proprietate privată, traficul va fi reglementat în aşa cum crede de cuviinţă proprietarul drumului. De exemplu, nu vor mai exista dezbateri naţionale cu iz populist despre limita de viteză, deşi întreprinzătorii vor fi interesaţi în stabilirea celor mai adecvate reguli pentru drumurile pe care le administrează. Decizia privind limita de viteză va rezulta nu din interesul celui care ajunge să domine în lupta birocratică, ci din interesul proprietarului drumului, care este stimulat să emită reglementări de traffic astfel încât să garanteze o circulaţie fluentă. Minimizarea numărului şi a gravităţii accidentelor ar reprezenta un scop intermediar al acestor reglementări. Dacă proprietarul drumului decide să nu instaureze niciun fel de reguli, atunci aşa va fi. Însă este puţin probabil să se întâmple acest lucru – pentru acelaşi motiv pentru care nimeni nu oferă străinilor acces fără reguli în propria sufragerie.

Regulile drumului trebuie să reflecte scopul acestuia. Din acest punct de vedere este evident că doar proprietarii pot decide cel mai bine. Să luăm de exemplu străzile de cartier – genul de arteră rutieră ai cărei proprietari vor fi, probabil, chiar cei care locuiesc în zonă. Nu există niciun motiv pentru ca circulaţia să se desfăşoare uniform, cu acelaşi tip de reguli, indiferent de stradă – aşa cum este cazul în prezent. Proprietarii pot decide reglementarea traficului astfel încât să atingă scopurile pe care le consideră mai importante. Ei ar putea stabili chiar interzicerea accesului maşinilor, dacă această decizie le serveşte interesele – de exemplu, dacă preţuiesc foarte mult liniştea sau siguranţa celor mici sau, cine ştie, dacă strada găzduieşte şcoli ori grădiniţe (nu este greu să ne imaginăm că proprietarul şcolii poate fi şi un proprietar semnificativ al drumului).

În general, dat fiind că cererea pentru accesarea drumului variază pe parcursul a 24 de ore, proprietarii drumului ar putea adopta o politică de taxare asemănătoare cu cea practicată de companiile de telefonie care, în esenţă, oferă tot un serviciu de comunicaţii. În ceea ce priveşte intersecţiile, acestea pot fi tot private, semaforizarea fiind folosită ca şi procedură de alocare a spaţiului din intersecţie. Proprietarii rutelor care se intersectează ar licita pentru culoarea verde a semaforului, la fel cum fac firmele ce vor să închirieze spaţiul comercial dintr-un mall. De fapt, cu cât ne gândim mai mult la situaţia rezultată în urma privatizării drumurilor realizăm că nu trebuie să inventăm roata.

Există, desigur, obiecţia că drumurile reprezintă un bun public, un lucru atât de important încât nu poate fi lăsat pe seama economiei de piaţă. Celor care obiectează astfel trebuie să le răspundem că (1) situaţia naturală (eficientă) în acest domeniu este cea caracterizată de proprietate privată şi liberă iniţiativă – statul a apărut ulterior în schemă, naţionalizând drumurile – şi că (2) managementul guvernamental şi-a dovedit ineficienţa peste tot în lume. La urma-urmei, consideraţia că drumurile sunt atât de importante trebuie să joace în favoarea privatizării, nu în defavoarea ei. Un interviu cu Walter Block, pe această temă poate fi citit aici.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Premiul Nobel şi visurile tinerilor români geniali

Intre 1901 si 2009, numarul Laureatilor Premiului Nobel a fost de 806 persoane carora li se adauga 23 de organizatii, numarul tarilor cu cel putin un laureat fiind de 64 daca judecam lucrurile prin prisma locului de nastere a celor care au primit acest premiu.

Daca discutam despre distributia pe tari a premiilor, observam ca din cele 806 premii acordate persoanelor, SUA, Marea Britanie si Germania au luat impreuna 517, respectiv 64% din total. Cele trei tari au in acest moment doar 6.6% din populatia globului si genereaza 34% din PIB-ul mondial.

In ultimii trei ani, discrepanta dintre aceste trei tari si restul lumii a fost si mai mare. Astfel, dintre cele 37 de persoane care au primit premiul Nobel intre 2007 si 2009, 30 (81%) traiesc fie in SUA, fie in Germania sau Marea Britanie, ceea ce inseamna ca este aproape imposibil sa speri la un Nobel daca nu traiesti intr-o tara bogata.

Americanii detin in acest moment 320 premii (40% din total), 81 dintre ele fiind luate de persoane care nu s-au nascut in SUA, iar 239 de premii fiind luate de americani get-beget.

In State se investesc cei mai multi bani in educatie si cercetare, iar asta se reflecta in distinctiile obtinute de catre cei care lucreaza acolo.

In aceste conditii, de ce ne mai miram cand vedem ca visul tinerilor romani geniali, respectiv a celor care obtin medalii de aur la olimpiadele internationale, este sa studieze “dincolo” si eventual, sa nu se mai intoarca in Romania?

Putem sa ii acuzam de ceva?

PS: ar fi luat George Emil Palade Premiul Nobel pentru Medicina in 1975 daca ar fi ramas in Romania si nu ar fi plecat in SUA in 1945?

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Scrisoare către premierul desenat

Va scriu pentru ca nu`mi ies calculele si stiu ca Dumneavoastra sunteti inconjurat de oameni destepti care cu asta se ocupa: sa le iasa calculele, indiferent de ce si cum.
Acu cateva luni (8, ca sa fiu riguros), domnul presedinte Basescu si domnul Guvernator Isarescu tunau si fatalmente fulgerau impotriva unui acord cu FMI. Ca n`avem nevoie de banii veneticilor, ca raul, ramul ne sunt prieteni samd. Azi,zicea mama ca nu mai sunt bani.
Intre timp insa in tara au intrat cateva miliarde de euro, echivaland cu cateva procente bune din PIB. Deci cum ar veni noi aveam bani, nenea aia rai din FMI ne-au bagat 20 de miliarde pe gat si acum nu mai avem nici de pensii sau salarii.
Unde mama naibii credeti ca s`au dus banii aia, domnu` premier?

Ca de platit ii platim amandoi, daca`mi permiteti.
Mama a zis ca domnul Boc a facut investitii de 10 miliarde, da` tata a vrut s`o pocneasca. Cica nici vorba, zice tata. Mama a zis pe urma ca poate au finantat ceva deficite, da tata s`a infuriat si i`a zis ca deficitul de cont a ajuns, de plictiseala ca nimeni nu reusea sa`l aduca in limite normale, sa se ajusteze singur ca prostul.

Am inteles ca nu sunt venituri la buget, ceea ce mi-a spus mama ca e rau. E ca si cum ai da drumul la robinet dar n`ar curge apa, ca vecinii de la trei, disponibilizati acum 3 luni, nu si`au mai platit intretinerea asa ca ne`au taiat apa.

Mama a inceput sa rada si a zis ca sigur ca n`o sa aveti incasari la buget cata vreme dati salarii de 2500 de lei comisarilor de la Garda Financiara. Ca sa nu va mirati daca la salariile astea o sa faca exact ca seful Garzii din Arges, care lua spaga ulei si faina. Tata a dat din cap ca asa e si ca daca vreti sa vina bani la buget, sa le dati 5000 de euro lunar. Iar evaziunea sa fie pedepsita cu inchisoare de pana la 30 de ani si interdictia de a mai avea firma.

Pe urma tata, dupa ce s`a scobit intre cativa dinti, a zis ca ce stat e ala in care un secretar de stat ia salariu de 4600 de lei? Ca rad si curcile de el, da` eu nu am auzit inca nicio curca razand sa stiti.

Cand ne-a pus desertul pe masa, mama a mai zis ca ar trebui taiate 20 la suta din cheltuielile bugetare, da` nu din salarii musai sau din locurile de munca. A zis ca poate gasiti niste investitii cu factor de multiplicare micut, pe care sa le amanati un an. Tata a ras si i`a aratat pe cei 5 muncitori din fata blocului, care descarcau o placa de polistiren pentru reabilitarea aia termica si acum stateau toti 5 si fumau in jurul ei. „Astea`s afaceri! Faci un contract cu Statul, umfli devizul, organigrama si mai traiesti cateva luni pe cheltuiala bugetului. Ca esti in constructii, sanatate, invatamant..totul e sa stii sa repari o scoala, un spital, o biserica si te`ai scos”, a zis tata.

Mama nu cred ca l`a aprobat, ca i`a dat doar o feliuta mica de prajitura si i`a zis ca ar trebui sa aveti bilute si sa coborati taxele in anumite zone, sa ii convingeti pe romanii cu bani dositi in afara sa ii repatrieze si sa scoateti economia gri la lumina, daca vreti bani la buget.

Da` nu de asta v`am scris, domnule premier. Ci sa imi explicati unde naibii s`au ascuns alea 20 de miliarde de euro care oricum nu ne trebuiau, de a ajuns bunica sa ne sune disperata in fiecare zi sa`ntrebe daca o sa`i vina pensia si luna asta.

Chiar si`a batut domnul Boc joc de noi? M`ar durea si i`as cere bonzaiul facut cadou acum 3 luni, ca am auzit ca numai in el sta.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Mihai Marcu: Weekend reading - recesiunile bilanţiere

Mai jos am atasat o prezentare excelenta despre unul din subiectele mele preferate - recesiunea bilantiera, care apare atunci cand principalul scop al firmelor si persoanelor fizica este sa-si reduca datoriile. Dupa parerea mea, este si cazul Romaniei.


Nomura: The Age of Balance Sheet Recessions 2009

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP