vineri, 23 octombrie 2009

Dan Popa: Pogea: “Doamne-ajută!” Tănăsescu :”Să facă Bugetul, că altfel nu vin banii!”

Am vorbit acum cateva minute cu actualul ministru de finante. Un om de foarte buna calitate, dar nu suficient de eficient ca ministru. Un om al carui loc nu e evident in postul de diriguitor al Finantelor unui stat. Stie ca riscul de a nu fi validat, e urias. “Sunt retinut si nu prea vrea sa vorbesc despre cum va fi in Parlament”, mi`a spus. Orice as spune, va fi intors impotriva mea.

Am vorbit doar cateva minute, pe teme legate de proiectele sale pe termen scurt si mediu. Daca va fi sa si le duca la bun sfarsit. “Noi am lucrat si in perioada asta, chiar daca media a fost mai atrasa de zgomotul politic. Avem pe cap legea responsabilitatii fiscale, Bugetul pe 2010…credeti`ma ca sunt mai ocupat decat ….” si a lasat fraza in vant. “Om vedea ce-a fi! Doamne`ajuta!”, a incheiat el.
Despre premier: “Lucian Croitoru a facut treaba buna. A facut mari eforturi, sa stiti! Sa vedem daca Parlamentul o va aprecia…”
Despre Buget:” E vital sa`l trecem!”

Tanasescu, cu care vorbisem cu 5 minute inainte, a zis un singur lucru. Daca nu avem Buget pe 2010, nu avem transa urmatoare. Urmare

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Ion Radu Zilişteanu: Economia Marii Britanii se contractă pentru al şaselea trimestru consecutiv

Împotriva aşteptărilor, economia britanică s-a contractat în T3 2009. Acesta este al saselea trimestru consecutiv de declin, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată.

Un alt semn de rău augur pentru guvernul lui Gordon Brown este faptul că, la următoarele alegeri, Partidul Laburist, pe care îl conduce este dat drept perdant. Economia Marii Britanii a rămas blocată în recesiune în T3 2009 şi a suferit chiar cea mai lungă perioadă de declin pentru mai bine de o jumătate de secol.

În timp ce economiştii sperau ca economia britanică, intrată în recesiune în T2 2008, să revină la o creştere slabă între iulie şi septembrie, prevăzută la 0,2% de către Office for National Statistics (ONS), realitatea a arătat, dimpotrivă, o scădere a PIB de 0,4% faţă de t2 2009 şi de 5,2% faţă de T3 2008. Este ceva mai bine decât în T2 2009, când PIB-ul a scăzut cu 0,6%. Contracţia economiei Marii Britanii a fost de 5,9% de la intrarea în recesiune.

ONS a comunicat că niciodată nu s-a înregistrat o perioadă de contracţie a activităţii economice atât de lungă din 1955. Marea Britanie ar putea fi, de fapt, singura dintre economiile mari care s-a contractat în T3 2009. Multe alte ţări, inclusiv Franţa, Germania şi Japonia, au revenit la creştere economică în T2 2009.

London Stock Exchange nu a suferit de pe urma acestor anunţuri. În schimb, lira sterlină s-a devalorizat de la 1,11 € până la 1,09 €. Potrivit economiştilor, scădere dramatică a lirei reflectă faptul că Banca Angliei ar putea fi forţată să-şi continue programul său de cumpărare a activelor neperformante ale băncilor comerciale, în care a investit deja mai mult de 170 mld.Ł (aproximativ 185 mld.€), care este programat pentru finalizare în luna noiembrie 2009.

Redau mai jos graficul pus la dispoziţie de NSO.



Cu linie continuă este descrisă evoluţia anuală a PIB, iar cu coloane evoluţia trimestrială.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Bogdan Glăvan: Cine e cel mai tare la inflaţie?

Cine e pe primul loc,
Cine e pe primul loc,
Fed-ul e, Fed-ul e…


Îndrumat de un blog interesant, am găsit o analiză comparativă a politicii monetare derulate de principalele bănci centrale din lume, Banca Centrală Europeană (ECB), Banca Japoniei (BoJ) şi Rezerva Federală a SUA, (Fed).

Comparaţia arată că, în raport cu mijlocul anului 2007, campioană la inflaţie este banca centrală americană, care şi-a mărit de peste două ori volumul activelor din bilanţ (când banca cumpără active, emite practic monedă). Nu este de mirare că dolarul s-a depreciat în comparaţie cu principalele sale monede concurente.

Active 1

Precizare: întrebarea din titlu se referă la ţările dezvoltate, posesoarele principalelor monede de rezervă pe plan mondial. Dacă vorbim la general, atunci China, ca să nu zic Zimbabwe, produc mai mulţi bani.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Bogdan Glăvan: “Succesurile” politicii inflaţioniste: Marea Britanie

În ciuda eforturilor băncii centrale, care a încercat să impulsioneze economia prin tipărirea de bani, Marea Britanie nu a reuşit să iasă din recesiune. Ultimele date statistice arată că trimestrul trei a fost cel de-al şaselea trimestru consecutiv de declin economic, un fenomen nemaiîntâlnit. Căderea cumulată a ajuns la aproape 6%, ceea ce se cheamă depresiune. PIB real a ajuns astfel la nivelul pe care îl înregistra în 2005. De atunci încoace avem, aşadar, 4 ani pierduţi. Cum constrângerile bugetare se agravează pe zi ce trece, este destul de probabil că vor mai urma şi alţii, chiar dacă economia va parasi temporar actualul trend.

192


Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Creşterea preţurilor materiilor prime indică o creştere a activităţii economice la nivel mondial

Evolutia preturilor materiilor prime reprezinta unul dintre cei mai buni indicatori ai evolutiei activitatii economice la nivel mondial. Daca cererea este mare, preturile cresc, iar daca cererea este mica, asa cum a fost anul trecut, preturile scad.

Bursa din SUA are un indice care masoara evolutia contractelor futures avand ca suport materiile prime, si anume The Dow Jones-AIG Commodity Index, in componenta caruia intra 19 produse, de la gaz la petrol, cupru, zinc, etc, lista completa o gasiti aici.

Acest indice a atins o valoare maxima de 238 de puncte in iunie 2008, dupa care a inceput sa scada dramatic, ajungand la 102 puncte in februarie 2009, atunci cand criza economica se pare ca atins apogeul. Dupa aceasta data a inceput din nou sa creasca, ajungand acum la 138 de puncte, valoare cu 35% mai mare decat cea din februarie.

Bineinteles, o crestere de 35% din minime, nu anuleaza decat o mica parte a scaderii masive de anul trecut, insa orice revenire economica incepe cu un prim pas.

In graficul de mai jos se poate observa evolutia din ultimele sase luni a preturilor unor materii prime. Sursa: Carpe Diem



Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Ion Radu Zilişteanu: Factura electronică a fost îngropată

După eforturi susţinute ale industriei IT, promovate cu cerbicie de Varujan Pambuccian, preşedintele comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor, a fost adoptat un pachet de legi privind comunicaţiile prin Internet, factura electronică, semnătura electronică şi posibilitatea de a semna contracte în mod virtual. Iată că legislaţia privind emiterea de facturi electronice, adoptată în 2007, a fost abrogată printr-o ordonanţă de urgenta a guvernului, împreună cu alte reglementări privind impozitele şi taxele prevăzute de Codul Fiscal. În condiţiile în care piaţa aştepta de 2 ani apariţia normelor de aplicare, legea 260/2007 a fost abrogată.

În lipsa acestor norme, care trebuiau emise de către Ministerul Finanţelor Publice, factura electronica nu a mai apucat să devină realitate. Între timp, mai mult firme care activează în domeniul IT proiectaseră platforme de emitere a acestor facturi electronice.

Abrogarea legii privind factura electronică a fost motivată prin necesitatea transpunerii în legislaţia naţională a unor directive europene.

Este adevărat faptul că, de la 1 ianuarie 2007, momentul admiterii României în Uniunea Europeană, facturile nu mai trebuie tipărite cu regim special şi nu mai sunt necesare semnătura şi ştampila pe facturi. În consecinţă, o factură poate fi foarte bine trimisă prin poştă electronică, într-un format convenabil, PDF, spre exemplu, şi nu mai este necesară trimiterea ei prin poştă.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Bogdan Glăvan: Tehnologia, capitalul şi Letonia

Dan Popa ne-a povestit astăzi că guvernul Letoniei a decis să facă economii la buget prin utilizarea de soft-uri gratuite. Ideea mi se pare excepţională.

Factorul fundamental din spatele creşterii economice este acumularea de capital. Ceea ce ne separă de naţiunile dezvoltate este, în principal, faptul că ele au acumulat de-a lungul timpului mai mult capital decât noi, ceea ce le-a permis să extindă structura de producţie şi să adopte metode de producţie mai productive. Ţările de rangul doi, precum Letonia sau România, nu pot progresa decât (1)printr-o acumulare susţinută de capital, ceea ce presupune o rată înaltă a economisirii şi (2) prin existenţa unui sistem economic de piaţă, care să folosească abilitatea antreprenorială în interesul societăţii.

Aşa stând lucrurile, „investiţiie” operate de stat în tehnologii state of the art implică risipirea, nu economisirea, banului public. Contrar aparenţelor, adoptarea unor tehnologii ieftine (nu foarte îndepărtate calitativ de tehnologiile avansate) este cea mai bună opţiune pentru naţiunile sărace. Din două motive:
• Minimizarea cheltuielilor publice este, de fapt cea mai bună cale de creştere a economisirilor, investiţiilor şi acumulării de capital. Banii cheltuiţi de stat sunt risipiţi prin definiţie – după cum spune dictonul „Tot ce face statul, mediul privat poate face de trei ori mai ieftin”.
• Tehnologiile trebuie să se plieze pe structura de capital existentă. Nu tehnologia dictează dezvoltarea, ci acumularea de capital. Pentru a oferi un exemplu simplu, gândiţi-vă la un bucătar care este instruit la cele mai înalte şcoli, are cele mai faimoase manuale culinare, însă găteşte într-o bucătărie lipsită de instrumentar adecvat, microunde, cuptor electric, frigider ş.a. Ce „producţie” credeţi că poate livra această persoană?

Dacă ne uităm în jurul nostru, observăm că deciziile oamenilor reflectă permanent raritatea capitalului. Nu ne cumpărăm maşini noi ci second-hand-uri (deşi consumă mai mult combustibil), nici măcar nu mergem cu automobilul nou cumpărat la revizia periodică, preferând să schimbăm uleiul în spatele blocului (deşi service-ul ne oferă garanţie), nu mâncăm la restaurant ci acasă (deşi la restaurant mâncarea este mai gustoasă) şi exemplele pot continua. Nimeni nu este interesat de ultima tehnologie, ci de tehnologia pe care şi-o poate permite – în urma calculului economic, desigur.

De aceea decizia Letoniei de a folosi tehnologii gratuite mi se pare de o extraordinară raţionalitate, ceva neobişnuit pentru un guvern. Autorităţile politice de la noi ar avea ce învăţa. Să nu mai cumpere autoturisme scumpe, aer condiţionat performant, calculatoare sau mobilier de ultimă generaţie. Nu cred că sunt mai productive dacă se dotează în halul ăsta. Aceste „cheltuieli materiale” nu sunt investiţii. Din contră, este exact drumul către pauperizare – căci tot acest lux trebuie suportat de naţiune, ceea ce reduce stimulentele de a economisi si acumula capital.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Bogdan Glăvan: Unde nu e proprietate, e legea picnicului

Tocmai am auzit o nouă campanile publicitară în favoarea reglementării modului în care poţi să aprinzi focul şi să aşezi grătarul cu mititei. Să recunoaştem, cu greu poţi inventa o lege mai năstruşnică decât legea picnicului. Ceea ce nu înseamnă că problema pe care încearcă să o rezolve iniţiatorii legii nu există în realitate. Există – lumea invadează proprietatea publică conform bunului plac, eventual cu grătarele şi cărbunii de foc – însă legea este o proastă soluţie la aceasta. În fond, legea spune că nu poţi face ce vrei pe proprietatea publică, un lucru de la sine înţeles dintotdeauna, însă pe care nimeni nu dă mai mult de doi bani din însăşi faptul că vorbim despre proprietate publică, adică un spaţiu al nimănui.

Soluţia pentru rezolvarea problemelor de mediu este, în limbaj ştiinţific, „internalizarea” acestora. Cea mai bună metodă de eliminare a externalităţilor precum „poluarea” este definirea clară a drepturilor de proprietate. Iar acolo unde nu există, introducerea proprietăţii private. Aşadar, nu avem nevoie de o lege redundantă (mai sunt încă 15 care au, în esenţă, acelaşi scop!) şi ridicolă, ci de privatizare.

Poate unii vor protesta spunând că dacă spaţiul dintre Sinaia şi Cota 1400 va fi trecut în proprietate privată, lumea nu va mai avea unde să facă grătare deloc. Aceasta este o speculaţie gratuită. Câtă vreme în Bucureşti proprietarii privaţi au deschis chiar şi parcări (în unele cazuri, respectivul spaţiu era anterior un simplu teren viran, folosit tot ca… „parcare”), răspunzând nevoii publicului de locuri de parcare, este nerealist să presupunem că proprietarii de poieniţe, pădure, iarbă verde etc. vor ignora nevoia turiştilor de a aprinde un foc şi a găti mititei.

Despre privatizarea munţilor am mai vorbit aici.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: De ce creşte preţul aurului?

In ultimul an, pretul exprimat in dolari al unei uncii de aur a crescut cu aproximativ 45% (28% in euro), si probabil multi se intreaba care a fost motivul acestei evolutii si ce se va intampla in continuare.

De-a lungul istoriei, in vremuri de criza, aurul a fost un activ de refugiu pentru cei cu aversiune la risc, iar in conditiile in care speculatiile legate de iminenta prabusire a dolarului se inmultesc pe zi ce trece, concentrarea atentiei investitorilor pe aur este oarecum normala.

Insa, de data aceasta, lucrurile sunt ceva mai complicate pentru ca in joc se afla si Bancile Centrale din intreaga lume, care, in 2009, pentru prima data in ultimii 20 de ani, se pare ca vor deveni cumparatori neti de aur.

Incepand cu 1989, acestea au vandut masiv aur, iar teoria conspiratiei spune ca au facut asta pentru a sustine un dolar puternic si a forta scaderea pretului la aur pentru a il face neatractiv in ochii investitorilor, aurul fiind vazut ca o amenintare la adresa rezervelor in dolari pe care Bancile Centrale le aveau.

Timp de peste 10 ani, pretul aurului a scazut aproape continuu, ajungand la 255 de dolari pe uncie in 2001, dupa care a inceput sa creasca sustinut, coincidenta sau nu, aceasta evolutie avand loc pe fondul scaderii importantei dolarului ca moneda suprema in comertul international.

In acest an insa, optica Bancilor Centrale s-a schimbat, in sensul ca de frica unei deprecieri a monedei americane, acestea incearca sa scape de dolari si sa cumpere aur in scopul diversificarii rezervelor, desi la nivelul Chinei spre exemplu, cateva zeci sau chiar sute de tone de aur cumparate, nu reprezinta mai nimic in comparatie cu “marea” de dolari pe care aceasta tara o are in rezerva.

Click pe graficul de mai jos pentru a observa cum au evoluat vanzarile de de aur ale Bancilor Centrale si pretul acestui activ in ultimii 20 de ani. Sursa: Jesse`s Cafe Americain


FMI a facut public faptul ca va vinde 403 tone de aur pentru a face rost de fonduri cu ajutorul carora sa ajute tarile sarace, insa valoarea acestei cantitati nu reprezinta mai mult de 14 miliarde dolari si oricum, se pare ca exista deja cateva Banci Centrale interesate sa cumpere acest aur. Prin urmare, cresterea ofertei este putin probabil sa duca la scaderea pretului.

Cum a evoluat cererea de aur in 2009

In mod normal, cresterea pretului arata ca cererea este mai mare decat oferta. Sa vedem cum au evoluat cererea si oferta intre 2007 si 2009, click pe graficul de mai jos pentru marire, sursa datelor: World Gold Council. De mentionat ca datele nu includ cererea care vine din partea Bancilor Centrale.

Astfel, in primele 6 luni ale acestui an, cererea totala de aur la nivel mondial a fost de 1743.4 tone, in crestere cu 222.7 tone (14.6%) fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Daca intram insa in detalii, observam ca aceasta crestere a fost generata in exclusivitate de catre cei care au cumparat aurul pentru investitii, nu pentru a il consuma.

Fondurile de investitii si investitorii individuali au cumparat in primele sase luni ale acestui an, cu 160% mai mult aur decat anul trecut, insa este vizibila o scadere semnificativa a interesului pentru metalul galben in al doilea trimestru. Nu avem inca date pentru T3.

Cum evolutia cererii la nivel mondial nu justifica o crestere atat de abrupta a pretului, deducem ca ”jocul” pe care il fac Bancile Centrale are un rol extrem de important in ceea ce priveste cresterea cotatiilor.

In 2009 spre exemplu, daca oferta de aur scade cu 200-300 de tone datorita stoparii vanzarilor de catre Bancile Centrale, dar in acelasi timp, cererea creste cu 3-400 de tone, ajungem la un deficit de cel putin 500 de tone, de unde rezulta si cresterea pretului.

Pentru a sumariza cele de mai sus – cel mai important rol in tot acest joc al cererii si ofertei il au Bancile Centrale, nu investitorii privati. Daca acestea vor continua sa fie cumparatori neti de aur, pretul va continua sa creasca.

Pe de alta parte, daca Bancile Centrale vor ca pretul aurului sa scada, este usor sa vanda o fractiune din rezervele pe care le detin (detalii aici) si astfel sa duca pretul unde vor.

Nu stiu insa in ce masura acestea sunt dispuse sa renunte la aur, in conditiile in care americanii nu dau nici un semnal clar ca ar fi interesati sa sustina un dolar tare.

Si inca un grafic interesant, in care se observa vanzarile nete de aur ale Bancilor Centrale din 1980 incoace.


Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Patriotism nemţesc. Sau despre ce n-o să vedeţi în România prea curând

Textul (www.appell-vermoegensabgabe.de) avea aseara 44 de semnaturi. Oameni de afaceri cu bani, chiar daca printre ei nu sunt cei mai bogati germani. Calculul e simplu. Daca cele 2,2 milioane de germani care au 500.000 de euro in conturi, dau statului 5 % timp de doi ani, circa 100 de miliarde de euro vor intra in conturile Statului, banii urmand sa fie folositi pentru fortificarea economiei.
Initiatorul petitiei, medicul pensionar Dieter Lehmkuhl, 66 ani, spune ca intentia lui e cat se poate de fireasca. Cei care au facut bani multi in si pe care uneori chiar Statul i`a ajutat sa faca acesti bani, pot sa ajute la randul lor economia, fara a suferi foarte tare din pricina celor 5 %.
“Vrem ca cei 5% sa serveasca la finantarea proiectelor din educatie, sanatate si mediu”, a declarat un alt semnatar al petitiei, Peter Vollmer, care a admis ca la cei 69 de ai, a mostenit mult mai multi bani decat are nevoie pentru a trai decent.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Letonia vrea să renunţe - pentru a face economii la buget - la softurile Microsoft, în favoarea celor gratuite

Asta solutie, frate!
Premierul leton Valdas Dombrovskis a semnat un decret prin care autorizeaza companiile sa utilizeze softuri gratuite in locul celor platite, in scopul realizarii de economii la buget, a declarat Liga Krapane, purtator de cuvant al Guvernului.
Decretul, care vizeaza firmele de stat, recomanda gasirea de solutii „financiare si legale” pentru a ocoli solutiile “producatorului american Microsoft Corporation”, a mai declarat Krapane.

Bineinteles ca asociatiile de IT&C din Letonia s`au zburlit rau, ele reactionand printr`un comunicat in care spun in esenta ca Statul nu ar trebui sa inceapa un razboi cu Microsoft Corporation sau cu orice alta companie, numai pentru a creste competitivitatea sectorului guvernamental. Adica un fel de „Bah, voi sunteti tampiti?”

Letonia (2,3 milioane de locuitori) a aderat la UE odata cu valul din 2004 si a cunoscut pana in 2007 cresteri de doua cifre (nu ma puneti acum sa va spun care sunt cele doua cifre) In 2008, criza i`a prins cu garda lasata, astfel ca in acest an, scaderea PIB a fost de 18 %.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Salariile mari din firmele preluate de stat - reduse de FED cu până la 90%

Administratia Obama a anuntat aseara ca salariile principalelor 7 companii in care Statul a bagat bani ca sa le salveze de la faliment vor fi reduse cu pana la 90 %. Discutam aici de salariile celor aflati la nivelul conducerii companiilor, nu de simplii uvrieri. In cazul acestora din urma, salariile vor fi taiate cu 50%.
Companiile vizate sunt Citigroup, Bank of America, AIG, General Motors, Chrysler, GMAC si Chrysler Financial.

Kenneth Feinberg, insarcinatul Casei Albe cu aceasta problema a declarat ca desi autoritatea lui se opreste la firmele „de stat”, sugereaza si Wall Street-ului sa aplice aceeasi masura..
Mai mult, FED a publicat recomandarile sale cu privire la remuneratia sefilor de banci aflati in responsabilitatea institutiei (circa 6000), pentru a descuraja asumarea riscurilor excesive.
Deciziile lui Feinberg, care vor intra in vigoare din noiembrie, au produs lacrimi si durere in randul celor vizati. Directorul general al AIG s`a plans ca impactul deciziilor FED asupra salariilor va fi usturator, Casa Alba raspunzandu`i sa`si vada de treaba, ca s`a atins de numai 25 cele mai mari salarii din companie.
Oricum, „cultura bonusurilor” a rezistat bine crizei, cata vreme Goldman Sachs a confirmat ca va acorda bonusuri de 16,8 miliarde de dolari, dupa ce alte 10 au fost rambursate Statului.
In urmatoarele luni, FED va face o inspectie in bancile americane, axata pe sistemul de bonusuri si salarii din cele mai mari 30 de banci (si institutii financiare) din SUA.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP