joi, 29 octombrie 2009

Bogdan Glăvan: Studii, poturi şi focuri de armă

Nu ştiu dacă titlul e foarte inspirat, dar ce am aflat astăzi că pune la cale Consiliul Concurenţei mi se pare hilar şi nerealist. Consiliul Concurenţei propune modificarea legislaţiei privind activitatea notarilor. Conform unui studiu,

“Costul real al serviciilor notariale, reprezentat de nivelul onorariilor ajustate cu venitul mediu si exprimate ca procent din valoarea tranzactiei, este cel mai ridicat in Romania din cele 21 de state membre UE analizate, fiind de peste 4 ori peste medie. In comparatie cu alte state europene, Romania are un cost real al serviciilor notariale mai mare de 7 ori decat in Portugalia, de 14 ori decat in Germania, de 5 ori decat in Franta, de 6 ori decat in Austria sau Spania si de 4 ori decat in Belgia”.

Am vaga bănuială că salariul mediu din România este cel mai mic din cele 21 de state analizate. Ceea ce înseamnă că „nivelul onorariilor ajustate cu venitul mediu” este cel mai mic din cele 21 de state analizate. Având în vedere că atât onorariile cât şi preţul activelor tranzacţionate tind să se apropie de valoarea medie înregistrată în Occident, rezultă că cifra rezultată “exprimată ca procent din valoarea tranzactiei” este cea mai mare din din cele 21 de state analizate. Ce mare descoperire?!

Propun autorilor studiului, pentru consolidarea temerarei analize efectuate, să o extindă la compararea preţului pătrunjelului „ajustat cu venitul mediu si exprimat ca procent din valoarea tranzactiei”. Nu de alta, dar am impresia că mai sunt unii care exploatează săracul consumator şi care trebuie regulaţi de Consiliul Concurenţei.

Lăsând gluma la o parte (adică studiul citat), este adevărat că notarii trăiesc într-o oarecare măsură pe spinarea publicului larg, deoarece acesta este obligat de către legislaţie să cumpere servicii notariale. Astfel, această breaslă are o piaţă creată artificial, de către stat. În absenţa acestui pachet legislativ (vezi noul Cod civil) – rezultat al politicii de lobby – duse de notari, veniturile acestora ar fi mai mici. Consiliul Concurenţei se pare că doreşte destrămarea unora din aceste reglementări (cum ar fi stabilirea numărului de notari), ceea ce este un lucru bun. Dar rămân suspicios în privinţa demersului.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Leul, euro-ul, sentimentul regional şi cursul de 4,3

Sa nu ne facem iluzii aiurea. Politica de doi bani practicata in Romania nu conteaza decat intr`o infinit de mica masura atunci cand euro se apreciaza sau dimpotriva, se depreciaza in fata leului. Nici vizita FMI si nici fundamentalele pietei. Conteaza ceea ce economistii denumesc „sentimentul regional”. Perceptia investitorilor, adica a oamenilor care isi muta banii dintr`o tara in alta si care aprecieaza sau nu monedele regionale.
„Nu e nicio chestie de profesionisti, sa stii”, mi`a spus unul din dealerii cei mai buni din piata romaneasca. „Dealerii mari se uita la cursul euro/dolar. Am observat un lucru, de cand lucrez aici: daca euro/dolar se duce in jos, se cheama ca aversiunea la risc creste si, pe cale de consecinta, leul se depreciaza.

Pana la urma, gandeste`te ca dolarul e o moneda de refugiu. Ca aurul, daca vrei un exemplu concret. Cand creste, toti mizeaza pe el si lasa restul monedelor sa cada. Cand insa scade, lumea fuge pe alte monede. Pe euro, pe yen, pe alea emergente”, mi`a spus deealerul, care a mai observat ceva ciudat. „Cand monedele din jur se apreciaza, leul nostru sta pe loc, ca ardeleanul. Zici ca sta si cujeta, ca tine. Daca se depreciaza, leul se comporta la fel de ardeleneste. Se duce cu turma, dar cu o viteza mult mai mica”.
L`am intrebat daca a intervenit BNR in piata. „Oficial? Nu, nici vorba? Off the record? Sigur ca a intrat. Cei cu experienta recunosc imediat mana BNR`ului. Are clientii ei prin care intra si iti dai seama ce vrea. Nu poti intoarce tendinta pietei decat daca esti ori o banca foarte mare, ori esti chiar BNR. Adica te uiti in jur si vezi cum forintul, zlotul si celelalte monede se duc ca naibii in jos si te uiti la leu, care creste din mai nimic. Nu e clar ca e mana cuiva?”, se mai intreba retoric dealerul.
Ce s`ar intampla daca nu ar interveni BNR? „Leul ar urma o traiectorie descendenta, dar nu poti spune pana la ce curs. Unii spun 4,5 lei, altii 4,55 . Oricum, Basescu e clar pe langa subiect cand vorbeste de 5 lei. Se vede ca nu are treaba cu economia. Probabil i`o fi spus un consilier sau Guvernatorul, cine stie?, ca se duce euro la 5 lei, daca nu intra BNR. Se duce pe naibii. Oricum, si la 4,55 ar fi mari probleme pe defaultul companiilor”, a mai spus amicul meu.
„Problema BNR e ca de acum incolo trebuie sa se uite mai cu atentie cand intra si pana unde va sustine un anumit curs. O sa intram si noi ca oamenii in ERM II si acolo nu ai decat doua sanse. Ori te comporti ca unii vecini care au modificat marginea inferioara a intervalului de variatie a euro ca sa fie in grafic, ori incepi sa iti musti buzele ca ai aparat un nivel pe care piata nu il sustine. Acum, tot ce poti face e sa speri ca in timp, situatia se va indrepta. Uita`te insa si la dobanzile din piata monetara sa vezi incotro o iau cele de la o luna si la 3 luni si iti poti face o idee mai de ansamblu”, a conchis dealerul valutar.
Oricum, de multe ori sa stii ca nivelul cursului, nu depinde nici macar de fundamentale, uneori. Stii cum e? Ca si cum…hai sa dau un nume oarecare…e ca si cum Michael Jackson – Dumnezeu sa`l ierte- ar decide public sa investeasca in iahturi. In urmatoarele 5 minute, pretul iahturilor ar creste, pentru ca se stie ca Jackson e un om cu bani si e dispus sa cheltuie sume mari”

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Mihai Marcu: Euro peste 4.3

Merita mentionat momentul de azi, cand s-a depasit pragul psihologic de 4.3.

Presiunile pe curs cresc, mai ales din cauza incertitudinii venirii banilor de la FMI. La randul lui, guvernul actual are nevoie de bani pentru plata salariilor si pensiilor curente, in conditiile in care Finantele nu mai vor sa se imprumute scump de la banci.

BNR nu poate utiliza toata munitia acum, pentru ca urmeaza momentul decembrie, cand euforia alegerilor se va stinge si va veni momentul platii datoriilor.

Cursul este pastrat la nivele suportabile printr-o combinatie de lichiditate bine controlata a leilor, dobanzi mari si interventii directe. Cea mai buna directie este o depreciere lina, pana la nivele controlabile - ca sa-l citez pe presedintele Basescu: "sub 5", atat timp cat se mai poate.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Cristian Orgonaş: Cum evităm un nou bubble imobiliar?

Dupa ce intre 2000 si 2007, piata imobiliara romaneasca s-a confruntat cu un “bubble” de toata frumusetea, actuala criza economica a deschis ochii multor romani, astfel ca in acest moment, cei care incearca sa vanda imobile la suprapret, cam duc lipsa de clienti.

Dar, cum orice criza economica se termina la un moment dat, si piata imobiliara va reveni pe crestere, insa depinde doar de noi daca aceasta crestere se va transforma sau nu intr-un nou bubble.

Ce putem face pentru a nu pune umarul la dezvoltarea nou bubble imobiliar care, odata spart, sa dea dureri de cap debitorilor? Trebuie doar sa respectam cateva reguli simple, de bun simt zic eu, astfel incat sa nu ajungem in situatia de a contracta un credit scump, cu care sa cumparam o casa supraevaluata, pe care de fapt nu ne-o permitem.

Din punctul meu de vedere, cele mai importante 6 reguli sunt cele de mai jos, cu mentiunea ca astept si din partea vostra propuneri.

1. Ai grija cum iti alegi creditul - nu te uita doar la nivelul ratei pentru a calcula daca iti permiti sau nu creditul respectiv. Din nefericire, bancile romanesti nu ofera credite ipotecare in euro cu rata fixa, asa ca orice crestere a euribor,va duce la cresterea sumei pe care o ai de platit.

Fa-ti bine calculele si nu incerca sa vinzi pielea ursului din padure, adica nu te gandi ca marirea salariala pe care o vei primi anul viitor, va acoperi cresterea euribor sau (eventual) devalorizarea leului.

In plus, mai exista si credite cu rata fixa in primele 6-12-24 de luni, la care dobanda se mareste semnificativ dupa acest termen. Nu luati un credit de acest gen doar pentru ca va permiteti rata initiala, iar peste un an-doi, vedeti voi cum va descurcati.

2. Un avans initial mic, presupune asumarea un risc mare de-a lungul derularii creditului. Daca doriti sa va cumparati o locuinta si nu dispuneti de un avans de cel putin 15-20% din valoarea locuintei, poate ca ar trebui sa mai asteptati pana mai adunati ceva bani.

Unul dintre punctele slabe ale programului Prima Casa, este acela ca a dat posibilitatea cumpararii unei locuinte de 60.000 de euro cu un avans de doar 3000 de euro, facand astfel programul accesibil si celor care nu au putut economisi nici macar 10.000 de euro pentru avans.

Din punctul de vedere al clientului, un avans mic este tentant, insa daca nu ai putut pune deoparte mai mult de 3-4.000 de euro, cum vei putea plati 120.000+ in urmatorii 30 de ani?

3 Limitati-va cheltuielile cu rata la maxim 35-40% din venitul net. Daca depasesc acest nivel, veti avea probleme in a returna ratele in conditiile unei devalorizari a leului si/sau al cresterii euribor.

Debitorul care are o rata echivelenta cu 50-60% din venit, cumulata cu plata unui avans de doar 5% din valoarea locuintei, prezinta un risc imens de neplata in cazul in care conditiile initiale la care a luat creditul, se schimba.

4. Nu cumparati pe fond de panica – cunosc persoane care in 2007 s-au grabit sa cumpere o locuinta, cu gandul ca in 2008 poate nu isi vor mai permite.

Desi preturile au scazut in ultima perioada, locuintele tot raman supraevaluate in comparatie cu veniturile romanilor. Nu cumparati o locuinta supraevaluata doar pentru ca ati auzit la stiri sau ati citit prin ziare ca preturile vor creste in perioada urmatoare.

5. Nu iti cumpara o locuinta pe care nu ti-o permiti - si eu vreau sa am o casa cu gradina intr-o zona rezidentiala, insa deocamdata nu imi permit, desi daca m-as indatora la maxim + cu niste imprumuturi de pe la rude, probabil ca as reusi sa imi iau asa ceva.

Ce as rezolva insa? Daca se devalorizeaza leul, creste euribor, raman fara job etc, pierd casa, si chiar daca nu o pierd, probabil ca voi munci ca un sclav pana la pensie pentru a o putea plati.

Daca nu iti place sa stai cu chirie, dar in acelasi timp nu iti permiti inca o locuinta asa cum vrei tu sa ai, nu te impiedica nimic sa iti cumperi o locuinta pe masura posibilitatilor actuale, iar dupa 5-10 ani, o poti vinde si iti poti cumpara alta.

6. Uita de randamentele obtinute in ultimii 10 ani in sectorul imobiliar - probabil unii se gandesc daca nu cumva ar fi mai bine sa cumpere acum imobile la preturi mici, iar peste cativa ani, sa le vanda cu un profit frumusel.

Sfatul meu – uitati ce s-a intamplat intre 2000 si 2007, pentru ca aceasta perioada nu se va mai intoarce in Romania.

In anii urmatori, castigurile din imobiliare se vor baza tot mai mult pe fundamente economice, si tot mai putin pe exuberanta irationala a pietei. Cu alte cuvinte, randamentele vor fi mici si vor depinde in mare masura de revenirea economiei romanesti.

Nu va ganditi la cresteri de preturi mai repede de 2011, dar si acelea vor fi anemice si vor veni dupa ce preturile actuale se vor mai corecta cu inca 10-15%, cel putin.

Ar mai fi ceva de adaugat?

un articol inspirat de aici.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Bogdan Glăvan: De ce este piaţa eficientă?

Mă număr printre cei care cred în meritele economiei de piaţă. Sunt criticat de cei care îmi semnalează că piaţa are disfuncţii, că nu este perfectă, că nu este în echilibru etc. Să clarificăm un pic problema.

Piata este spaţiul în care proprietarii privaţi interacţionează sau, mai bine spus, însăşi reţeaua de schimburi creată de aceştia. Schimburile sunt întotdeauna avantajoase pentru părţile implicate, măcar ex ante, altminteri aceştia nu s-ar mai fi angajat în schimburile respective. Ex post, una dintre părţi poate regreta schimbul, însă eroarea este inevitabilă în economie. Posibilitatea de a greşi însoţeşte orice acţiune umană. Aşa că piaţa este imperfectă în măsura în care oamenii sunt imperfecţi. Imperfecţiunea nu este un atribut al pieţei, ci al omului. Piaţa este însă un joc cu sumă pozitivă, nu o ruletă de distribuit regrete. Oricine crede contrariul este liber să îşi asume o existenţă solitară, gen Robinson Crusoe.

Piaţa nu se află niciodată în echilibru; echilibrul este doar un concept, o stare ideală, folosit pentru a înţelege mai bine anumite fenomene economice. Nu este un deziderat. Este adevărat însă că piaţa tinde către echilibru, însă această tendinţă este permanent „deranjată” de schimbările survenite în preferinţele subiective ale consumatorilor, tehnologie şi disponibilitatea resurselor. Drept urmare, anumite procese de producţie pot fi afectate negativ, cu avalanşa de consecinţe cunoscute: şomaj, realocarea capitalului etc. Dar nu este nimic rău în asta. Pe piaţă resursele sunt tot timpul trimise către satisfacerea celor mai urgente nevoi ale publicului şi nu ne putem supăra că acesta îşi redefineşte permanent priorităţile.

Piaţa nu eşuează. Poluarea, de pildă, nu atestă un eşec al pieţei. Piaţa este reţeaua de tranzacţii între proprietari, între indivizi care schimbă între ei titluri de proprietate. Nu este vina pieţei că aerul pe care îl respirăm nu este în proprietatea nimănui. Aşa că poluarea nu este un eşec al pieţei. Din contră, este o problemă născută din absenţa pieţei! Categoric, drepturile de proprietate nu sunt perfect definite, nici nu vor fi vreodată. Însă progresul tehnologic şi talentul antreprenorial rezolvă această problemă pas cu pas, lărgind sfera proprietăţii private şi graniţele pieţei.

Piaţa este mecanismul de alocare raţională a resurselor, pe baza calculului economic. Calculul economic este posibilitatea pe care schimburile voluntare intermediate de monedă o oferă omului civilizat de a-şi satisface mai bine nevoile. Preţurile libere şi calculul economic bazat pe acestea sunt esenţiale pentru alocarea raţională a resurselor. Raţională, adică optimă în raport cu preferinţele indivizilor, reflectate în actele de vânzare cumpărare. Nu în raport cu idealurile acestora, cu opiniile exprimate în vreun sondaj de opinie ori cercetare de piaţă. Talk is cheap. Dacă oamenii vor droguri, arme, aur, piaţa le va oferi aceste lucruri. Dacă oamenii vor discoteci mai degrabă decât spitale, maşini scumpe mai degrabă decât şcoli, piaţa le va furniza cu prioritate discoteci şi maşini. În acest sens, piaţa este perfectă – în vreme ce oamenii pot fi lipsiţi de virtuţi morale.

Sabotarea pieţei ne aruncă în haos calculaţional, în capcana arbitrariului, a deciziei politice sinonimă cu jaful instituţionalizat – în esenţă, tot ce face guvernul este să ia de la Ion ca să-i dea lui Gigel. Distrugerea pieţei prin intervenţia guvernului nu ne aduce mai aprope de vreo stare ideală, pentru că cei care comandă economia sunt ei înşişi oameni (poate cei mai răi dintre noi). Piaţa este doar un mecanism. Înlocuirea ei ne lipseşte de singura posibilitate raţională de distribui resursele conform preferinţelor reale ale publicului.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Şomerii şi restanţierii

Conform datelor BNR publicate in aceasta saptamana, numarul persoanelor care au intarziat plata ratelor la credite mai mult de 30 de zile, a ajuns in august la 627.899, cu 178.389 mai multi decat la sfarsitul anului trecut.

Totalul sumelor restante a ajuns la 2.2 miliarde lei, respectiv 3500 de lei pe cap de restantier. Spre comparatie, la sfarsitul anului trecut, datoria medie era de doar 2182 lei.

Ce determina cresterea numarului celor care nu isi mai pot plati ratele? In primul rand cresterea somajului. Astfel, dupa cum se poate observa in graficul de mai jos, exista o stransa corelatie intre evolutia numarului de someri si cel al numarului de restantieri, iar cum in septembrie, numarul somerilor a crescut, este extrem de probabil ca si numarul restantierilor sa fi crescut cu cel putin 10-15.000, vom vedea datele luna viitoare.


In 2010, daca numarul somerilor va ajunge la un milion, si numarul restantierilor va fi tot pe acolo, iar in aceste conditii, ma intreb cui vor da bancile credite, stiut fiind ca acestea nu mai dau nici un leu celor care figureaza in evidentele Biroului de Credit ca avand restante.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Cu ce înlocuim PIB-ul?

Probabil ca multi dintre Dumneavoastra stiti ca statisticienii sefi ai lumii s`au reunit de la inceputul acestei saptamani la Busan, in sudul Coreii de Sud, unde au fost convocati (invitati, de fapt) de conducerea OECD (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica). Tema discutiilor e legata de posibila schimbare a setului actual de macroindicatori (in frunte cu „sfantul” PIB) cu un altul care sa masoare mai fidel dezvoltarea statelor lumii.
Dupa primele 3 zile de lucrari, s`a ajuns la doua concluzii. Una optimista si una pesimista. Cea optimista e ca indicatorii trebuie schimbati. Cea pesimista e ca va fi al naibii de greu, fiindca trebuie implementat acelasi sistem in toate tarile lumii, ceea ce presupune resurse suplimentare.
E drept, pesimistii sunt incurajati de insusi secretarul general al OECD, care a declarat aseara ca musai schimbat setul vechi de indicatori.
Despre ce e totusi, vorba?
Am sa iau un exemplu din Romania, pentru ca lucrurile sa fie clare.

De pilda, indicatorul intitulat „salariul mediu din economie”. Daca salariile sefilor de banci cresc, acest indicator urca si el, fara ca salariatul mediu sa simta in vreun fel asta. La calculul PIB/capita lucrurile pot deveni chiar hazlii, daca ne gandim in termenii unei epidemii care ar decima populatia. Un asemenea nefericit eveniment, ar sui PIB/capita si ne-ar plasa in randul tarilor cu locuitori aflati foarte sus pe scara bunastarii. Putini, dar statistic foarte fericiti.
Pana si PIB`ul e o notiune care poate fi reformata. Erorile pe care le poate da provin din situatia in care pe fondul unor cheltuieli amproasta facute de Stat, productia creste, PIB`ul se umfla, fara ca acest lucru sa fie in mod necesar considerat o dezvoltare sanatoasa a natiunii.
De asemenea, atunci cand evaluam un bun sau un serviciu, obisnuim sa utilizam pretul de piata. Numai ca iata ca pietele mai intra in colaps si spulbera toate masuratorile noastre anterioare. Te poti baza pe un asemenea indicator? De azi pe maine, da. Pe termen mediu si lung, clar ca nu.
Exceptie facand cei care au mania graficelor din orice si pentru care orice linie care urca e buna si oricare linie care coboara e ceva de rau, fara sa inteleaga altceva din graficul lor. Pentru ei, orice crestere a PIB e ceva zuper-bun, care ne dezvolta din punct de vedere al economiei si ne face mai mari, mai frumosi, mai fericiti. Nu si mai inteligenti, din pacate...

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP