luni, 9 noiembrie 2009

Ion Radu Zilişteanu: Controlul ANAF are consecinţe: Robert Negoiţă a înstrăinat imobiliare de 66,5 mil.lei

Intenţia ANAF de a obliga persoanele fizice care au făcut dezvoltări imobiliare să plătească către bugetul de stat TVA-ul aferent, despre care scriam aici, începe să determine mişcări în paişă. Bunăoară, Mediafax a aflat că Robert Negoiţă, deputat PSD şi om de afaceri cu importante activităţi de dezvoltare imobiliară, a înstrăinat în timpul controlului ANAF apartamente, terenuri şi loturi de parcare în valoare de 66,57 mil.lei către fratele şi tatăl său, astfel că Fiscul nu a putut dispune măsuri asiguratorii şi pentru aceste bunuri.

Potrivit Mediafax, manevrele s-au derulat prin intermediul firmei Domus Stil Construct SRL, prin majorări şi cesiuni succesive de capital. În cele din urmă, Robert Negoiţă a renunţat la calitatea de asociat.

ANAF a început pe 24 septembrie 2009 un control privind tranzacţiile din sectorul imobiliar realizate de Robert Negoiţă în perioada 2006-2008, pentru a verifica dacă trebuie plătită TVA la aceste operaţiuni.

În urma verificărilor, ANAF consideră că Negoiţă datorează bugetului de stat suma de 120 mil.lei (aproximativ 28 mil.€) , reprezentând TVA aferentă tranzacţiilor imobiliare derulate în perioada 2006-2008 şi penalităţi. Din totalul obligaţiilor la buget calculate de ANAF, 76,86 mil.lei sunt TVA, la care se adaugă penalităţi acumulate de 43,75 mil.lei.

Cu siguranţă că acesta este doar începutul poveştii. Vom mai auzi multe despre TVA-ul din imobiliare.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Familia Ionescu şi leasingul imobiliar. Sau cum să cumperi o casă de 220.000 de lei, cu numai 7500 de lei.

Familia Ionescu a cumparat o casa in leasing imobiliar. Undeva in Ardeal, nu are importanta acum unde anume. Pretul a fost bun, de circa 220.000 de lei, la nivelul anului 2008. Casa a fost ipotecata in favoarea unei banci si totul parea ok. Pana in acest an, cand familia Ionescu a fost evacuata.
Acum 6 luni, domnul Ionescu a ramas fara venituri. Firma pe care o administra, a dat faliment. Doamna Ionescu, care nu lucra intrucat se ocupa de cei doi copii, a plans cand a auzit vestea proasta, dar si-a zis ca se vor descurca ei cumva.
Zilele treceau iar veniturile pe care le obtinea domnul Ionescu nu ajungeau pentru plata ratelor. Mai intai au fost cateva telefoane prin care domnul Ionescu era atentionat ca s`ar putea sa aiba o problema daca nu isi achita ratele la timp. Din pacate, avea dreptate. Domnul Ionescu a asistat neputincios la la cum casa lui a fost scoasa la licitatie si vanduta. Doamna Ionescu ii repeta printre lacrimi ca va fi bine, ca vor rezolva cumva problema…

“Subsemnatul…., executor in cadrul Corpului Executorilor ..al…, autorizat de catre Ministerul Justitiei prin adresa nr …6/2008, in baza dispozitiilor O.M.J. .., precum si ale art 504 c.pr.civ., vazand titlul executoriu reprezentat de biletele la ordin emise de …, prin care debitorul …, cu domiciliul in ….., a fost obligata la plata sumei de 220.000,84 ron, la care se adauga dobanzile legale calculate pana la ultimul act de executare, precum si cheltuielile de executare, catre creditorul S.C. …..S.A., cu sediul in …

Prin prezenta publicatie de vanzare se aduce la cunostinta publica faptul ca in ziua de …2009, ora 1000, la sediul…., din Bucuresti, str. … va avea loc vanzarea la licitatie publica a imobilului situat in … , compus din teren in suprafata de 1.700 mp, si constructii in regim de inaltime P+1 si P, in suprafata de 290 mp, proprietatea lui …, cu domiciliul in … ,
Imobilul figureaza cu urmatoarele sarcini:
*Drept de ipoteca pentru suma de 460.000 ron + dobanzi aferente contractului de credit, in favoarea bancii …. S.A. – Sucursala …
Totodata, in cartea funciara a imobilului sunt inscrise:
*interdictie de instrainare si grevare in favoarea bancii …SA –;
*somatie de plata pentru recuperarea creantei in suma de 420.000 ron, in favoarea bancii …;
*somatie de plata pentru recuperarea creantei in suma de 80.000 ron, in favoarea firmei de leasing
*somatie de plata pentru recuperarea creantei in suma de 218.676,84 ron, in favoarea ….

Pretul de pornire al licitatiei este de 600.000 ron, reprezentand echivalentul in lei a sumei de 142.857 euro, stabilita conform raportului de evaluare din …2009 prin procesul verbal de stabilire a pretului de vanzare la licitatie, la un curs BNR de …. Pretul nu include tva.
.
Prin prezenta sunt somati toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului sa-si prezinte pretentiile, in scris, executorului pentru IFN, inainte de data stabilita pentru vanzare, sub sanctiunea de a nu mai fi luate in seama”

Dupa doua licitatii la care nu s-a prezentat nimeni, au venit 4 oferte. Una, de 7500 de lei (Saptemiicincisutedelei, ca sa fim rigurosi), a doua de 6200 de lei, iar celelalte doua, de 6150 de lei.
Casa s`a vandut la pretul cel mai bun, de 7500 de lei. Banca nu a vazut niciun leu, familia Ionescu a ramas in continuare datoare, iar executorul bancar si-a luat comisionul si a plecat fericit acasa.
Doamna Ionescu inca mai plange.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Ion Radu Zilişteanu: Păgubiţii dezvoltatorilor imobiliari încep să atace în justiţie

Ziarista Florina Andronache de la Gardianul mi-a pus la dispoziţie un comunicat de presă al firmei de avocatură Enescu & Cuc, orientată în special către investitori străini în România, specializată în drept comercial şi tranzacţii şi litigii imobiliare. Reproduc mai jos câteva pasaje:

Un număr important de dezvoltatori imobiliari din România care nu şi-au respectat angajamentele în legătură cu realizarea de apartamente off-plan în diverse oraşe din ţară, au fost sau urmează să fie daţi în judecată de către clienţi din afara ţării. Motivele diferă de la depăşirea termenelor de finalizare a construcţiilor până la anularea totală a proiectelor, fără posibilitatea de returnare a avansurilor.

"În ultimele luni, ne-au contactat mai multe zeci de clienţi care intenţionează să demareze proceduri în instanţă împotriva mai multor dezvoltatori din ţară, în oraşe ca Bucureşti, Braşov, Cluj şi Arad", spune Mihai Cuc, partener la societatea de avocatură.

Majoritatea dezvoltatorilor în cauză au încetinit foarte mult sau chiar sistat lucrările din cauza lipsei lichidăţilor, întârziind predarea apartamentelor către cumpărători.

"Există însă şi dezvoltatori care nici măcar nu au început lucrările, mai mult, nici măcar nu au obţinut vreodată autorizaţiile de construire, deşi contractele de vânzare-cumpărare au fost semnate începand cu 2007", spune Camelia Enescu, partener la aceeaşi firmă de avocatură. "Această situaţie ne face să ne îndoim de buna credinţă a multora. Tot ceea ce trebuia în România boom-ului imobiliar pentru a începe să vinzi ceva ce nu exista era un teren şi un proiect arhitectural care să ia ochii."

Cumpărătorii români sau străini au semnat adesea contracte care i-au dezavantajat, dezvoltatorii mizând pe faptul că preţurile apartamentelor creşteau de la o zi la alta şi fiind astfel în poziţia de a pune presiune pe investitori.

"Bineînţeles, majoritatea celor ce vor aduce în instanţă aceşti dezvoltatori au mari şanse să obţină decizii favorabile", este de părere Mihai Cuc. "Marea problemă este ca aceste firme să mai aibă de unde să dea înapoi aceşti bani. Realitatea este că legislaţia din România este extrem de permisivă cu aceşti dezvoltatori care, de fapt, nu sunt obligaţi să ofere nicio garanţie înainte de a scoate la vânzare proiecte off-plan. În multe ţări din Europa, aceştia sunt obligaţi să depună în bancă o anumită sumă de bani care să acopere o parte din valoarea proiectului sau există anumite cerinţe legate de capitalul social minim."

Avocaţii firmei de avocatură sunt de părere că România are de pierdut în momentul în care investitorii străini o percep ca pe un loc nesigur pentru a-şi investi banii. "Să presupunem că, în câţiva ani, piaţa imobiliară îşi revine", spune Camelia Enescu. "Toate aceste experienţe negative ale unora în România ne vor trage în jos. Suntem de părere că legiuitorul ar trebui să gândească în perspectivă şi să instituie anumite măsuri de siguranţă care să separe dezvoltatorii serioşi de cei amatori sau chiar de escroci internaţionali."


Desigur, avocaţii văd doar din punctul lor de vedere această situaţie. Chiar mă întrebam când vor începe cei păgubiţi, în mod instituţionalizat, să demareze procesele în justiţie. Un demers al unui singur păgubit împotriva unui dezvoltator are şanse mult mai mici de reuşită decât în cazul în care mai mulţi păgubiţi se îndreaptă împotriva aceluiaşi dezvoltator.

Pe de altă parte, dintre consecinţele pozitive ale crizei de pe piaţa imobiliară, este greu de crezut că vom mai reveni prea curând la frenezia cu care clienţii achitau avansuri pentru proiecte off-plan, adică aflate pe hârtie.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Ion Radu Zilişteanu

Dan Popa: Bancă bună, bancă rea

Stiti cu siguranta tehnica de interogare good cop, bad cop. In esenta, vine politistul cel rau care te ameninta, iti face zile fripte, te aduce pe marginea depresiei. Dupa care el pleaca si intra politistul cel bun, care e dispus la concesii, daca cel interogat e dispus sa marturiseasca.
Mai aproape de noi, tehnica e amplu utilizata inainte de a creste preturile unui produs. Initial apar zvonuri care dau ca sigura scumpirea cu 20-30 la suta a preturilor, iar dupa ce oamenii sunt bine frageziti, scumpirea cu numai 15% apare ca o mare binefacere.
Acum, revenind la banci. In povestioara de care discutam, good bank e aceeasi cu bad bank. Diferenta e de doi ani. In 2007, s`a dus banca la client, propunandu`i sa`i dea 400.000 de euro. Patrusutedemiideeuro, ati citit bine. Documentul, aici.
Firma nu a luat imprumutul, ca nu avea ce sa faca cu el.
Saptamana trecuta insa, a apelat pentru un imprumut destinat unor investitii. 50.000 de euro. O optime din ce voia banca sa ii dea acum doi ani. Raspunsul bancii? Nu ne intereseaza. Il aveti aici.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Mihai Marcu: Este exact invers!

In Business Standard, presedintele este citat spunand:

“Ar trebui coborâtă cota unică de impozitare, de la 16% la 14%, sau chiar 12%, începând cu 2011”


Trebuie procedat invers: in vremuri de crestere economica se cresc taxele (TVA-ul trebuia crescut din 2007 nu din 2010), se scad deficitele bugetare, se taie cheltuielile de personal, iar in vremuri de criza se scad taxe, se fac investitii.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Dan Popa: Fost angajat al unei bănci: ”Cred că eram singurii care făceau credite la altă bancă decât cea la care lucrau”

O scrisoare, pe care o redau aproape integral.
“Am simtit pe buzunarul propriu sa ramai fara bonusuri. Am lucrat timp de 8 ani intr-o banca, nu are importanta care anume. Acum am plecat si mi-am deschis o mica afacere. Nu se compara cu stressul pe care il aveam in banca. In biroul meu erau doua fete de 25 de ani, din care una era in anul 2 la o facultate care a tinut in ultima vreme prima pagina a presei. Habar nu aveau cum se citeste o balanta sau un bilant, dar erau primele care intrebau cand primesc si ele bonusuri. Aveam conditii bune pana anul trecut, cand a inceput toata nebunia. Lucram pe partea de corporate, la comitetul de analize credite. Pana in 2008 a fost o nebunie. Se dadeau credite pe banda rulanta.

Aveam niste tinte de profit pe care, ca sa ne luam banii, trebuia sa le atingem. Nu stiu daca stiti, dar in fiecare banca ai anumite avantaje care sa te tina legat de ea. Teoretic, ele suna foarte bine. Conform politicii de remunerare stabilite, avem dreptul la credite preferentiale, la anumite prime si bonusuri. La noi, creditele preferentiale sunt teoretic, ok. „Salariaţii beneficiază de un nivel de dobândă diferenţiat pentru creditele în lei si valuta (inclusiv cele pe card) acordate, fara ca aceasta sa fie sub costul mediu atras de catre banca, astfel: cu 5 p.p. sub dobânda uzuală practicată la categoriile respective de credite, pentru credite în lei pe termen scurt, mediu şi lung; cu 2 p.p. sub dobânda uzuală practicată la categoriile respective de credite, pentru credite în valută (USD şi EUR) pe termen scurt, mediu şi lung.
Pe urma, salariaţii beneficiază de comision 0 pentru toate operaţiunile efectuate, atât în sistem intrabancar, cât şi în sistem interbancar, cu numerar şi fără numerar. Daca suntem restructurati, primim tot teoretic, pana la 16 salarii. Daca se pensioneaza cineva anticipat, ia pana la 6 salarii. Numai ca partea proasta e ca foarte multe dintre aceste plati sunt legate de gradul de realizare a tintei de profit. Daca ai facut sub 50 % din tinta, iei spor zero. La 75 % din tinta de profit, te alegi cu sporuri de 50%. Inclusiv stimulentele de Craciun care se vor acorda in acest an sau primele de vacanta.
Am ajuns sa am colegi care s-au imprumutat la banci concurente, pentru ca aveau dobanzi mai bune chiar decat si alea reduse ale noastre. Cand au anuntat ca au facut un credit la alta banca, ai nostri au vrut sa ii mai reduca din dobanda, dar era prea tarziu. Cred ca suntem singurii angajati dintr-o banca, cu credite la alte banci decat cea la care lucreaza. Ceea ce vreau sa spun este ca ati avut dreptate cu bonusurile in scadere consistenta.
Eu mi-am dat demisia acum o luna din banca si mi-am deschis un srl cu care iau de la zero totul. Tineti`mi pumnii”

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: Lituania: dansând cu deflaţia

Se pare că deflaţia trece prin momente grele în Lituania. Da, am zis bine, nu Lituania trece prin momente grele din pricina deflaţiei, ci deflaţia are viaţă grea în Lituania. Deflaţia, the mother of all economic ills cum ar zice Roubini, pare să nu izbutească să trimită la morgă economia Lituaniei – în maniera în care a făcut-o în Japonia, de exemplu, cu ceva ani în urmă.

Spre deosebire de Japonia sau de alte naţiuni în care analiştii economici aproape s-au tăvălit pe jos mimând cu argumente false calamitatea pe care urmează să o producă scăderea preţurilor, Lituania cunoaşte în acest an deflaţie adevărată, adică reducerea masei monetare. Şi încă masivă, de aproape 20%. Spre comparaţie, reducerea masei monetare în SUA în timpul Marii Depresiuni – factor considerat decisiv în căderea economică – s-a situat (în funcţie de cine o calculează, Murray Rothbard sau Milton Friedman) între 17% şi 30%… atenţie, pe 4 ani (din 1929 până în 1933)!

Deflatia Lituania

Bineînţeles, creşterea nivelul preţurilor (moştenirea boom-ului) a decelerat puternic anul acesta, după cum se vede din figura de mai jos.
Preturile Lituania

Spre deosebire de alte naţiuni care au încercat să se salveze din criză cu ajutorul politicilor keynesiene, Lituania a ales în bună măsură o altă cale. Păstrând cursul fix în raport cu euro (în vigoare din 2002), Lituania a suportat efectul deflaţionist al ieşirilor masive de capital, şi a impus o strictă disciplină bugetară: a redus cheltuielile bugetare cu 8% din PIB anul acesta, plănuind o altă reducere de 5% din PIB anul viitor.

Rezultatul? În ciuda predicţiilor pesimiste ale celor care jelesc deflaţia, în trimestrul 3 economia a ieşit din recesiune, înregistrând creştere economică de 6%. Asta spre deosebire de România, de exemplu, unde în absenţa măsurilor corective, luminiţa ieşirii din criză se zăreşte… la anul. Bine, veţi spune, dar România nici nu a cunoscut prăbuşirea PIB pe care o are Lituania, de peste 15%. Este adevărat, însă tocmai aceasta este miza problemei. Cu cât este mai severă recesiunea cu atât efectele nocive ale boom-ului anterior sunt eliminate mai bine. Ţările care au preferat să-şi „tipărească” ieşirea din criză, precum Japonia, nu au cunoscut reducerea masivă a PIB, însă Japonia a sărit din deflaţie în… două decenii pierdute pentru creşterea economică. Pe de altă parte, este evident motivul pentru care PIB a scăzut atât de mult în Lituania: această ţară are o economie extrem de deschisă, comparativ cu alte state din estul Europei. Gradul de deschidere al economiei – (exporturi + importuri) / PIB – este în Lituania de 112% din PIB, în vreme ce în România este de sub 80%. Vreau să spun că inflaţia importată a lovit cu toată puterea micuţa naţiune baltică, în vreme ce România a fost mai protejată; în consecinţă, boom-ul a produs o dislocare mai amplă a resurselor în Lituania decât în România, iar depăşirea acestor efecte este, evident, mai dureroasă la ei decât la noi.
Lituania

Concluzia? O putem spune în multe feluri.
1. Efectele nocive ale deflaţiei sunt exagerate (despre deflaţie am vorbit pe larg aici)
2. Ieşirea din criză nu se face prin stimularea economiei
3. Aranjamentele monetare de tip currency board, departe de a se dovedi „inflexibile”, „rigide”, impun anumite constrângeri benefice economiei; a nu se interpreta că sunt de acord cu ele, însă sunt perferabile etalonului pur discreţionar pe care îl folosesc majoritatea celorlalte state.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Mihai Marcu: Consiliu monetar "flexibil"

Adrian Vasilescu a admis pentru inca odata, la televizor, ca emiterea de moneda nationala se face in corespodenta cu intrarile de valuta. Daca aceasta afirmatie este si adevarata, atunci avem o reala problema.

Tari precum Letonia, Bulgaria au consilii monetare. Cursul de schimb intre monedele nationale si euro este fix; aceste state nu au politica monetara proprie si nu au libertate in devalorizarea monedei. Nu pot decat sa devalorizeze intern adica sa scada cheltuielile publice.

BNR s-a opus din rasputeri adoptarii unei astfel de politici pentru Romania. Este evident ca nu au dorit sa-si amputeze singuri puterea reala - controlul monedei si al politicii monetare. Intotdeauna am auzit "tintim inflatia nu cursul de schimb".

Emiterea de lei in corespondenta cu intrarile de valuta nu are nicio logica, in condtiile de mai sus. Leii din economie ar trebui sa estimeze valoarea bunurilor produse si a serviciilor. Nu exista legatura directa intre intrarile de euro (care pot fi pentru achizitii de real-estate, depozitare in banci, cumparare de actiuni) si nivelul productiei. Repet, legatura nu e directa - daca intra 1 milion de euro pentru cumpararea de teren nu inseamna ca o fabrica din Romania produce automat mai mult, din luna urmatoare.

Revine intrebarea - de ce emitem moneda legat de euro? Pentru ca in realitate avem un consiliu monetar flexibil, nu vrem sa devalorizam moneda dar nici intern, tintim cursul nu inflatia, iar leul este util ca o moneda de decontare nu ca un indicator de valoare pe termen mediu si lung.

S-au dorit cursuri fixe, cu pastrarea politicii monetare proprii si in conditiile fluxurilor de capital liberalizate. Au exista crize majore - Mexic 1995, Asia 1997 care au demonstrat ca nu se poate.

Merita citite si doua articole in acest sens ale lui Bogdan Glavan: 1 si 2.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP