miercuri, 11 noiembrie 2009

Dan Popa: Culmea marketingului bancar: să încerci să vinzi un produs colegului de birou şi el să nu vrea să-l cumpere

Angajati ai unor banci care se joaca, incercand sa isi vanda produse unul altuia, acordarea de sfaturi ce tin de tehnica manipularii si de “body language” astfel incat clientul sa se creada cel mai important om de pe pamant pana semneaza contractul – toate acestea sunt mici trucuri pe care angajatii bancilor le invata de la coacheri sau traineri si apoi le aplica intru succesul institutiei financiare la care lucreaza.

Din cuprins: “După dezvoltarea acestor concepte au fost prezentate BANCII motivele necesităţii cunoaşterii şi utilizării CRM: Pentru a-l face pe client să se simtă important, Pentru a-l face să cumpere” Jocul este făcut astfel încât să tenteze participanţii să trişeze, tocmai pentru ca rezltatul să aibă un impact mai mare asupra lor. Fiecare echipă a adoptat strategia câştigătoare până la ultima etapă când echipa nr 2 a vrut să câştige această rundă. Este de asemenea de remarcat că cele două echipe nu au vrut să se întâlnească decât o singură dată”

Cititi aici cum arata un asemenea curs de negociere si aici, unul de Customer Relationship Manager.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Şeful FSA: ”Bancile ar trebui să îşi asume responsabilitatea a ceea ce s-a petrecut în ultimii doi ani”

Hector Sants, seful FSA (reglementatorul britanical pietelor financiare – Financial Service Authority) a acuzat bancile ca nu au inteles propriile responsabilitati pe care le au in vreme de criza. „Exista o absenta in a recunoaste responsabilitatea colectiva a bancilor cu privire la ceea ce s`a petrecut in piete, in ultimii doi ani”, a spus Sants.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: Stiglitz în 2002: probabilitatea de faliment a Fannie Mae este extrem de mică

Am citit un studiu comandat de Fannie Mae și scris de Joseph Stiglitz încă doi coautori în 2002. Lucrarea își propune să evalueze probabilitatea de faliment a Fannie Mae și Freddie Mac și efectele asupra bugetului de stat. „Lucrarea concluzionează că probabilitatea de faliment a celor două instituții subvenționate de stat este extrem de mică… costul derivat din riscul insolvenței… este relativ redus – chiar presupunând un nivel foarte ridicat al datoriei companiilor și chiar presupunând că guvernul ar ar suporta întreaga datorie în cazul insolvenței acestora… mai puțin de 2 milioane dolari.”

Autorii subliniază că, în evaluarea riscului, au luat în calcul cele mai anapoda condiții economice petrecute vreodată în SUA și că, „probabilitatea rezultată este atât de mică încât este dificil de detectat chiar și în simulările de anvergură, precum cea din studiu”. În final, afirmă că „pe baza datelor istorice, riscul pe care și-l asumă guvernul dintr-un potențial faliment al celor două companii este efectiv zero”.

Ce se poate deduce citind aceste lucruri? Că Stiglitz este un economist care nu prea știe să facă predicții, dar care cu siguranță știe să facă bani.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Investiţiile străine scad cu 50%, dar muncitorii români din străinatate continuă să trimită bani în ţară

Conform unui comunicat al BNR, in primele noua luni ale acestui an, investitiile straine au totalizat 3.525 milioane euro, in scadere cu 49.6% comparativ cu cele 6.994 milioane euro investite in aceeasi perioada a anului trecut.

Din aceasta suma, creditele intra grup au însumat 1.774 milioane euro (comparativ cu 2.417 milioane euro in 2008), iar participatiile la capital, inclusiv profitul reinvestit 1.751 milioane euro (4.577 milioane in 2008).

In perioada ianuarie-septembrie, deficitul de cont curent a fost finantat in proportie de 106% din investitii straine. In 2008, procentul a fost de doar 56.6%.

Privind cifrele, se observa ca participatile la capital si profitul reinvestit s-au redus cu 61.7%, iar creditele intra-grup cu doar 26.6%, ceea ce inseamna ca, pe de o parte, companiile mama din strainatate continua sa pompeze bani in filialele din Romania sub forma de imprumut, iar pe de alta parte, multe companii au decis repatrieze profiturile realizate anul trecut si nu sa le reinvesteasca asa cum au facut-o pana acum.

Evolutia lunara a investitiilor straine in ultimii ani o puteti observa in graficul de mai jos.


In ceea ce priveste transferurile de bani din strainatate in Romania, sume care in marea lor majoritate reprezinta banii trimisi in tara de muncitorii romani care lucreaza in alte tari, acestea au totalizat 5.08 miliarde euro in primele noua luni, in scadere cu “doar” 24% comparativ cu suma de 6.69 mld euro aferenta aceleiasi perioade a anului trecut.

Si luna septembrie dovedeste faptul ca in ciuda conditiilor grele de pe piata muncii din Spania (mai ales) si Italia, romanii continua sa mentina un ritm bun al remitentelor, detaliile in graficul de mai jos.


Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Daniel Cazangiu: Capitalism. Ce urmează?

Despre urmarile si implicatiile in economie ale deciziilor politicului am mai scris; la fel si despre reglementare. Insa, privita in ansamblu, criza economica poate fi definita si ca o criza a capitalismului. Asa cum comunismul a fost aplicat sub diferite forme comparativ cu doctrina marxista, rezultand sisteme socio-economice specifice fiecarei tari, la fel si capitalismul a fost influentat negativ de mai multi factori. Este foarte probabil ca aceasta criza sa reprezinte de fapt sfarsitul capitalismului asa cum il stiam pana acum. Şirul transformarilor a inceput cu finantarea masiva din banii publici a afacerilor private considerate prea mari ca sa fie lasate sa cada. Alte cateva miscari pot fi intuite inca de pe acum.

Dezvoltarea economica s-a bazat pe existenta unor diferente de potential economic intre diferite regiuni, fapt care a dus la scaderea de costuri si la profit: integrarea in UE a tarilor cu monede mai slabe, comertul intens cu tarile BRIC. Legislatia a fost adaptata rapid pentru a facilita schimbul. In acest moment a aparut principalul element irational in comportamentul uman care viza profitul cu orice pret intr-un orizont de timp relativ scurt: accesul si cheltuirea banilor din viitor peste profitul generat de capacitatea economiei de a produce plus valoare, ‘justificarea’ fiind data de umflarea bulelor speculative. O data cu maturizarea si declinul ‘justificarii’, accesul la banii viitori s-a inchis, vanzarile au scazut si am ajuns la realitatea actuala.

In toata aceasta perioada de fals boom economic, politicul si-a intarit prezenta in economie, devenind din arbitru al pietei si un important administrator de fonduri; cresterea implicarii statului in economie a dus inevitabil la scaderea reprezentativitatii intereselor comunitatii la nivel central. Deciziile politice care distorisoneaza piata s-au inmultit si astfel a aparut sintagma ‘too big to fail’, vaccinarea impotriva fantomelor si alte afaceri care induc in piata comportamente irationale cu consecinte negative, vădind parteneriatul dintre politic si marile capitaluri.

Aici apare si o alta problema: mentinerea suprematiei dolarului. Dupa cativa zeci de ani in care beneficiile acestei suprematii au mers pana la asigurarea gratis a traiului (singura moneda pe care petrolul se tranzactiona era dolarul; in conditiile unei cereri in crestere si a unui pret umflat al petrolului, tiparirea si utilizarea dolarilor in achizitii era un sport la ordinea zilei), rezervele de dolari acumulate in piata au atins nivele mari. Scaderea cererii de petrol, deci si de dolari a pus tarile lumii in fata unei realitati crude: confruntate cu perspectiva inflatarii dolarului, interesul se îndreapta spre sprijinirea monedei americane cu orice pret. Globalizarea a legat practic valoarea valutelor, piata monetara avand rolul mentinerii unui echilibrul relativ: valutele se depreciaza unele in raport cu alte, pariurile pe depreciere sau apreciere mentinand in limite rezonabile paritatea dintre valute.

De aici rezulta nevoia de reguli si reglementari coerente care sa vizeze economia mondiala. Pe de alta parte, existenta unui mare numar de monede nationale prezinta acum doua pericole pentru suprematia dolarului: reorientarea investitorilor catre monedele nationale si posibilitatea statelor respective de a-si gestiona politica monetara, proces care poate aduce avataje economice locale.

O tendinta clara se contureaza: restrangerea numarului de monede locale prin uniuni economice care sa inglobeze state cu potentiale economice diferite. Interesant va fi modul in care, in interiorul acestor asocieri, tarile dezvoltate vor reusi sa-si acopere datoriile pentru a fructifica diferenta de potential economic si a relansa cresterea economica.

Microeconomic, cursa pentru scaderea costurilor indreapta lumea spre utilizarea surselor de energie alternativa, mai putin poluanta si mai ieftina; de asemenea, noi tehnologii ar putea sa apara.

In acest context nou, in care statul este si arbitru si jucator in economie, schimbarile economice prind viteza. Acceptarea acestor schimbari este facilitată de frica populatiei in fata scaderii accentuate a nivelului de trai.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Daniel Cazangiu

Dan Popa: Am fi putut evita situaţia în care am ajuns?

Cred ca da. Probabil ca nu am fi ajuns aici, daca Statul aplica alte decizii, nu pe cele mai proaste.
La Finante nici nu ai ce politici sa critici, pentru ca ele nu au existat. Ca strategie, Finantele au mers de cele mai multe ori pe strategia “cautatorilor prin gunoaie”, care scormonesc dupa o felie de pita cu care sa se sature in urmatorul sfert de ceas. In mod identic, Finantele au scormonit dupa cate o taxa sau cate un impozit nou, care sa mai umple o casuta din sectiunea de venituri bugetare. Strategie, in sensul sanatos al cuvantului nu a existat.
La fel, am sentimentul ca BNR a batatorit prin politicile sale partia catre situatia de acum. Daca pacientul era bolnav la cap, BNR il opera la picioare.

Daca se plangea ca il dor maselele, BNR ii punea bratul in atele si`i spunea sa stea cuminte ca o sa`i treaca. Nicio clipa nu stiu ca cei din BNR, care sunt oameni foarte inteligenti, totusi, sa poata sa iasa dintr-un anumit corset de gandire si sa gandeasca liber. Repet, sunt oameni exceptionali acolo, dar la nivel de intreg, politica BNR nu da roade.
De ce nu se puteau de pilda introduce un nivel al rezervelor minime neremunerate pentru investitiile sau creditele in valuta, inca de acum 5 ani? Mergea infatorarea externa ca nebuna? Oare nu se putea stabili un plafon de indatorare externa pentru corporate si pentru autoritatile publice? Era greu sa pui pe picioare o agentie de rating independenta pentru datoria firmelor si municipalitatilor?
Cred ca un mod mai liberal in gandire nu ar strica nimanui.
Si asta pentru ca, ne uitam unde am ajuns. Intra capital strain in tara, dar intra sunb forma unor imprumuturi intr-firma, din cauza diferentialului ridicat de dobanda (intre BCE si BNR) si a volatilitatii cursului. Ma uitam aseara peste un exemplu edificator. O firma care are de investit un milion de euro. Daca i`ar plasa la 3 % dobanda, dupa un an ar avea 1.003.0001.030.000. Daca ii trimite ca imprumut fiicei din Romania, iar fiica ii pune la o dobanda de 10 %, dupa un an ia 4.730.000 de lei, ceea ce ar insemna 1.100.000 de euro. Din start, fara sa bagi devalorizari ale leului, obtii un profit de 70.000 de euro fata de un plasament in afara. Si nu platesti nici impozit, pentru ca in acte banii figureaza ca imprumut.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Doi bancheri de pe Wall-Street, găsiţi nevinovaţi

Doi fosti responsabili ai unui fond apartinand bancii Bear Stearns au fost declarati nevinovati marti de justitia americana, ei fiind acuzati ca ar fi mintit investitorii inainte cu cateva zile de prabusirea bancii.
Daca cei doi, Ralph Cioffi si Matthew Tannin, ar fi fost gasiti vinovati de acuzatiile aduse (frauda, intelegeri ilegale si delict de initiere), ar fi petrecut 20 de ani de puscarie. Dar juriul din Brooklyn a dat verdictul „not guilty”, asa incat Cioffi (53 de ani, prime incasate intr-un singur an de 17 mil. de dolari, pe langa salariul de 250.000 de dolari) si asociatul sau Matthew Tannin (prime infinit mai modeste, de numai 2,5 millioane de dolari) s-au relaxat imediat.

In 22 iunie 2007, banca de investitii Bear Stearns a atras atentia asupra evenimentelor care urmau, anuntand ca doua dintre fondurile sale de investitii sunt in pragul falimentului dupa ce au investit in active ancorate de creditele imobiliare cu probleme. Cei doi, profitand de informatiile la prima mana pe care le aveau, au vandut actiuni inainte ca anuntul sa fie facut public, punand la punct chiar si o schema de recuperare a unor sume cat mai consistente.
Bear Stears a fost la randul ei amenintata cu falimentul in martie 2008, fiind preluata de urgenta de JPMorgan Chase, in urma unei operatiuni conduse de FED.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Schimbări la conducerea Băncii Centrale a Belgiei

Guvernatorul Bancii Nationale a Belgiei, Guy Quaden, va parasi postul la sfarsitul anului viitor, urmand sa fie inlocuit de Jan Smets, director in cadrul institutiei, potrivit cotidianului De Tijd.
Smets va prelua insa abia in 2014 fraiele bancii centrale, in intervalul 2011-2014 conducerea BNB urmand sa fie incredintata unui fost sef de cabinet al actualului guvernator, liberalul Luc Coene.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: Mishkin în 2006: “În Islanda probabilitatea unei crize financiare este foarte scăzută”

În anul 2006, profesorul Frederik Mishkin (pe atunci ocupa şi un loc de guvernator în boardul Fed) a fost angajat de Camera de Comerţ a Islandei să evalueze stabilitatea financiară a ţării. La sfârşitul acestui raport comprehensiv, Mishkin concluziona că Islanda este bine-sănătoasă, prezintă ceva dezechilibre pe ici pe colo însă cum toate statele împărtăşesc aceleaşi probleme, islandezii nu au de ce să se îngrijoreze: “Deşi economia Islandei prezintă dezechilibre care vor trebui corectate, fragilitatea financiară este redusă iar probabilitatea unei crize financiare este foarte scăzută”. În 2007 a venit criza, dar era prea târziu – autorul încasase deja un bine-meritat cec în valoare de 134 858 dolari.

Mishkin scria aceste basme în timp ce Islanda se dopa cu steroizi monetari mai rapid decât orice altă economie din lume. Din 1999 până în 2007 volumul creditului şi-a mărit de patru ori ponderea în PIB iar principalele trei bănci (Kaupthing, Landsbanki, and Glitnir) acumulaseră active totale reprezentând de nouă ori PIB-ul Islandei. Criza a dus la prăbuşirea bursei cu 90% şi la pierderi echivalente cu întregul PIB al Islandei. Un fleac.

Astăzi, în loc să dea banii înapoi, Mishkin se ţine de glume, susţinând în continuare doctrina Greenspan, conform căreia nu putem detecta bubble-urile, aşa că ar trebui să ne abţinem de la a contracara din faşă tot ce pare a fi balon speculativ. Mai precis, profesorul de la Columbia spune că expansiunea bursieră pe care o vedem derulându-se în prezent este un pur balon speculativ fără fundament, adică efect al acţiunilor eronate ale participanţilor la piaţă. Ea nu este alimentată de expansiunea creditului aşa că se va sparge de la sine şi nu va produce pagube importante.

Două observaţii dau peste cap acest raţionament:
1. e culmea să spui că nu putem vorbi de expansiunea creditului cand rata dobânzii este aproape zero, adică negativă în termeni reali. O asemenea rată a dobânzii, artificial micşorată, (indiferent de magnitudinea fluxului de credit cu care este asociată) induce deturnarea alocării capitalului către investiţii eronate, sporind preţurile resurselor implicate şi ale titlurilor asupra acestora (active financiare)
2. indiferent dacă bubble-ul actual este alimentat de credit sau nu, pierderile nu vor fi suportate de investitori pentru ca aceştia au învăţat în ultimele decenii că le pot pasa contribuabililor (too big to fail vă spune ceva?)

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Efectele programului Prima Casa încep sa dispară. Va urma al doilea val de scăderi ale preţurilor pe piaţa imobliară?

Dupa ce Guvernul Boc a anuntat lansarea programului Prima Casa, preturile pe piata imobiliara au crescut automat, mai ales avand in vedere succesul de care s-a bucurat acest program la inceput, cand Fondul National de Garantare primea in fiecare zi spre solutionare aproximativ 200 de dosare.

In ultimele saptamani insa, euforia initiala a inceput incet incet sa se estompeze, numarul dosarelor ajunse zilnic la FNGCIMM s-a injumatatit, iar preturile si-au reluat trendul descendent, astfel ca in Bucuresti, conform unei monitorizari imopedia.ro, in octombrie preturile apartamentelor vechi scoase la vanzare au scazut cu pana la 12% comparativ cu august, atunci cand efectul Prima Casa a fost maxim.

Ce se va intampla in urmatoarele luni cu preturile pe piata imobiliara? Sa vedem cum stau lucrurile din punctul de vedere al cererii si ofertei.

Cererea

Cu tot ajutorul programului Prima Casa, soldul creditelor ipotecare acordate populatiei a crescut cu doar 1.6% sau 83 milioane euro in perioada iulie-septembrie, ceea ce arata ca bancile nu prea mai acorda credite ipotecare.

In plus, pe fondul cresterii numarului restantierilor, a numarului somerilor si a pastrarii unor dobanzi mari la credite, tot mai multi romani nu pot lua un credit ipotecar nici daca ar vrea.

Mai raman cei dispusi sa cumpere cu banii jos, insa acestia sunt extrem de putini, iar o alta parte a potentialilor clienti stau in stand by deocamdata, pana cand lucrurile se vor mai linisti, iar economia va reincepe sa creasca.

Din punctul de vedere al impactului social (somaj, restantieri, executari silite etc), maximul crizei va fi atins in primele luni ale anului viitor, ceea ce inseamna ca numarul clientilor va scadea si mai mult in perioada urmatoare.

In aceste conditii, nu vad cum cererea ar putea sa se stabilizeze mai devreme de a doua jumatate a anului 2010.

Oferta

Numarul mic al tranzactiilor realizate in 2009 arata faptul ca exista multi proprietari care in acest moment doresc sa vanda, insa fie nu au reusit sa gaseasca clienti, fie nu sunt dispusi sa scada pretul.

Ce vor face acestia in lunile urmatoare, cand atat numarul clientilor cat si al tranzactiilor va fi si mai mic, iar discutiile despre scaderea preturilor se vor inteti pe masura ce somajul va creste?

Multi s-au gandit ca ar fi mai bine sa isi inchirieze apartamentul decat sa il vanda la preturile de acum, insa in aceasta toamna, pentru prima data in ultimii ani, chiriile nu au mai crescut odata cu venirea studentilor ci si-au continuat scaderea, iar daca chiriile scad, nici preturile apartamentelor nu pot ramane pe loc.

Avand in vedere toate cele spuse mai sus, nu reusesc sa gasesc niciun motiv pentru care in urmatoarele 6-9 luni preturile nu vor continua sa se duca in jos, iar celor care isi imagineaza ca preturile nu mai au unde sa scada, le spun sa se mai gandeasca.

Uneori este mai bine sa reduci pretul cu 5-10-15% si sa ai clienti, decat sa ajungi sa vinzi cu 30-40% mai ieftin pentru ca ai tinut la pret. Exemplu elocvent aici.

PS: daca esti proprietar si vrei sa iti vinzi apartamentul dar nu gasesti clienti la pretul pe care il ceri desi crezi ca acest pret este unul corect, fa un calcul simplu: echivalentul cator chirii lunare reprezinta pretul respectiv. O evaluare corecta ar fi undeva in jurul a 100, maxim 150 de chirii lunare.

Cu alte cuvinte, daca ceri 60.000 de euro pe un apartament care pe piata se inchiriaza cu 300 de euro, ai o problema.

Judecata se aplica si celor care doresc sa cumpere.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Răzvan Pascu: Reclame inteligente cu bani puţini

Cine spune ca pentru a realiza o campanie de publicitate eficienta ai nevoie de multi bani, de multe ori are dreptate. Insa exista si exceptii, reclame mai ales pentru print in reviste sau outdoor realizate cu multa imaginatie si care valoreaza mult mai mult decat cea mai scumpa campanie.

Ideea este totul, iar genial este atunci cand advertiserul reuseste sa imbine o reclama memorabila cu eficienta si sa aduca vanzari brandului, nu doar notorietate. Cateva exemple de reclame bune, mai jos:

Aparatul foto Nikon, cu functie de recunoastere automata a fetei
Nikon
Durex
Durex
Black Tulip, hotel pentru gay
Black Tulip
Kit Kat
Kit Kat
Imodium (medicament similar Furazolidon)
Imodium
Untul Floralp
Floralp


Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Răzvan Pascu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP