marți, 17 noiembrie 2009

Bogdan Glăvan: Când este bine să adoptăm euro?

Am găsit o prezentare a vice-guvernatorului BNR Cristian Popa care discută utilitatea adoptării euro de către România (se poate descărca de aici). Domnul Popa listează argumente pro şi contra adoptării rapide a euro şi din balanţă reiese că… nu este bine să ne grăbim să intrăm în zona euro. Ca majoritatea economiştilor, opinia domniei sale este că nu trebuie să ne grăbim să renunţăm la leu, în principal deoarece:
1. Economia României fluctuează diferit faţă de economia zonei euro (ciclul de afaceri nu este sincronizat – argument asociat cu teoria zonelor monetare optime (OCA))
2. Nu putem renunţa la flexibilitatea pe care ne-o oferă autonomia monetară

Există un număr uriaş de probleme cu teoriile din care derivă argumentele „contra” – subiect de care m-am ocupat în detaliu în două lucrări: The Failure of OCA Analysis, respectiv The Insulation Argument in Neoclassical International Economics: A Critique. Pe scurt, aş dori să punctez următoarele consideraţii:

În legătură cu primul motiv, domnul Popa nu admite faptul că fluctuaţiile economice nu ne sunt lăsate moştenire de extratereştri, ci sunt determinate de politica monetară. Economia “bubuie” atunci când creditul este ieftinit artificial după care, când rata dobânzii îşi revine, intră în criză. Este absolut comic să crezi concomitent că (1) fluctuaţiile economice nu sunt determinate de banca centrală, dar (2) banca centrală poate acţiona împotriva lor – adică poate modifica evoluţia economiei! Desigur, mai există şi opinia potrivit căreia banca centrală nici măcar nu poate preveni bubble-urile (vezi Alan Greenspan), ceea ce ne face să ne întrebăm atunci la ce ne mai trebuie această instituţie?! De ce îi mai plătim pe bancherii centrali dacă ei nu ne pot apăra de crize? Pe de altă parte, recunoaştere faptului că politica monetară nu este lipsită de efecte economice echivalează cu recunoaşterea vinovăţiei, pentru că politica monetară este factorul necesar şi suficient pentru “dezechilibrarea” economiei.

În ceea ce priveşte al doilea motiv, “gradul de libertate”, “flexibilitatea” de care ni se vorbeşte nu este altceva decât libertatea de a impozita poporul prin inflaţie, flexibilitatea de a acorda privilegii unora pe spinarea celorlalţi. Politica monetară este un instrument de redistribuire a avuţiei, întocmai precum politica fiscală. Manevrând rata dobânzii şi masa monetară, BNR poate asigura „nevoile de finanţare” ale guvernului, atunci când finanţarea lor prin impozitare nu este… corectă d.p.d.v. politic. De parcă „nevoia” este ceva determinată obiectiv, ca şi cum găurile negre din economie (precum Compania Naţională a Huilei) sau construirea celor mai scumpe autostrăzi din Europa sunt o necesitate istorică!

Discipolii teoriei monetare trebuie să înveţe un lucru: moneda este o marfă. Nicicând nu s-a mai pomenit ca monopolizarea producţiei unui bun să fie justificată pe baza unor găselniţe teoretice atât de elaborate precum cele avansate pentru sprijinirea monopolizării producţiei de monedă de către stat. Acest lucru vorbeşte de la sine despre miza problemei.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Cristian Orgonaş: Link Fest

1. Cat ar trebui sa fie pretul mediu al imobilelor in Romania: 18.000 de euro

2. Un articol foarte bun despre iesirea UE din recesiune

3. Productia industriala si pretul materiilor prime

4. Cine cat aur detine

Incepand de joi o sa revin la normal cu postarile pe blog

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Dan Popa: Întârzierile de azi

*Azi trebuia sa ma intalnesc cu seful supravegherii din BNR, dl. Cinteza. Omul, printre rarii profesionisti pe care ii avem, a scapat recent de o operatie si abia asteapta sa vina la serviciu. O problema insa l`a retinut si azi acasa asa ca se amana pe maine intalnirea.

*Cateva telefoane (5 la numar) de la oameni din sistemul bancar, care mi`au scris pentru a`mi spune ca il stiu pe dl. ministru Pogea si ca e exact cum l`am descris aici.Daca era un singur telefon, ziceam ca`i de politete. Dar daca 5 oameni diferiti (discut aici de top manageri, nu de personal din front office) iti spun ca mai bine nu`l puteau nici ei descrie, lucrurile au darul de a te multumi. Au fost si interventii contra (una singura) dar pe alte baze decat cele legate de finante.

*O stire publicata de o agentie de presa, care spunea (citand BNR) ca doua banci au retras azi doua miliarde de euro din piata, plasandu`i in alta parte. Ok, si? Asta fac bancile. Retrag bani sau dimpotriva, plaseaza bani. Sa aiba o legatura cu intalnirea de la Viena care urmeaza in orele urmatoare? Maine, daca aceleasi doua banci aduc 10 miliarde, nu stiu cati vor gasi stirea interesanta. (P.S. Da, o parte din bani au fost retrasi, dar calculele arata ca mai multi bani decat cei plasati azi in alta parte, vor intra in zilele urmatoare)

*Am vrut musai sa circul azi cu metroul de ora 16 si sa fac un mini-reportaj. Nu am avut vreme sa il scriu, dar il am pe reportofon si cred ca va iesi amuzant.

*Am puiul la cuptor aproape facut (mai trebuie sa ii adaug mirodeniile cumparate de la magazinele libaneze) si sa imi astept consoarta asa cum isi asteapta orice barbat, nevasta.

*Alte doua telefoane de la doi angajati in sistemul bancar, care imi spun ……dar despre astea, maine. Acum nu e vreme de prostii. Puiul ala chiar trebuie sa iasa perfect!

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: Concurs de un milion de lei

Premiul e mic. 100 de lei ( un milion vechi), dar nici efortul nu e urias.
Asadar, rugamintea mea e sa imi trimiteti cea mai inedita (haioasa, care v`a placut sau care v`a enervat) patanie legata de o banca de la noi.
Intamplarea musai sa poata fi demonstrata cu acte in regula. Cea mai haioasa va lua un milion de lei, iar numele castigatorului va fi facut public, pentru a nu exista dubii legate de identitatea lui reala.

Celelalte premii vor fi postate pe blog, iar autorii ar putea deveni co-scriitori ai acestui blog.
Concursul se va desfasura timp de o saptamana. Din aceasta seara si pana in 24 noiembrie, ora 17,20.
Scrierile, insotite eventual si de documente pot fi trimise pe adresa mea de email (hymerion@gmail.com), urmand ca zilnic sa dau un raport privind numarul de emailuri primite.
Premiul de 100 de lei este cel minim anuntat, urmand ca in functie de interesul starnit, sa creasca.

Asadar, care e cea mai cea experienta traita de voi si care are fireste legatura cu o banca ? (Banca poate fi de aici sau din alta tara, nu are importanta).
Start!

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Dan Popa: O poveste românească. Clientul, banca şi Parchetul

Clientul a luat un credit de la banca. Clientul e din Constanta, banca la fel. Creditul e de 25.000 de lei, pe 5 ani. Banii (6000 de euro aprox) au fost garantati cu un bilet la ordin in alb, necompletat la niciuna dintre rubricile prevazute in formular, respectiv termen scadent, suma pentru care se emite, beneficiarul. Mai mult decat atat, prin contractul de credit incheiat intre parti, se prevede in mod expres ca, in cazul imposibilitatilor de plata stabilite prin scadentar, conform pct.14, banca poate reesalona creditul sau modifica anumite clauze din contract.

Buuun. Ce face banca? In urma cu cateva zile, completeaza biletul la ordin cu suma care ii convine plus toate celelalte date lipsa de pe BO, fara sa se oboseasca sa mai anunte clientul sau sa aplice prevederile contractuale de comun acord asumate cu clientul.
Clientul afla ca niste functionari au completat in fals BO, cu o suma pe care nu intelege cum au calculat-o (peste 24.000 de lei), asa ca se duce si depune plangeri penale impotriva bancii, la Politie, Parchet si la Judecatorie.
Dosarul a fost depus acum cateva zile. Am sa va tin la curent.
Precizare. E normal ca bancile sa isi recupereze banii imprumutati. E legal sa investeasca un BO cu formula executorie. NU e normal ca functionarii bancii sa completeze ei biletele la ordin ale clientilor fara stirea acestora. Daca un client are restante la plata ratelor, e oki, se`ntampla..il chemi la banca, ii rescadentezi creditul, vezi cum il poti refinanta si ce garantii suplimentare ii iei pentru asta.
Numai in Romania un angajat din vreo banca ar completa de unul singur un BO si ar fugi sa`l incaseze, la prima restanta a creditului.
Nu cred ca asa iti tii clientii aproape. ..

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Bogdan Glăvan: Este repudierea datoriei o soluţia mai bună decât stingerea ei prin inflaţie?

Ce este de preferat să se întâmple atunci când guvernele ajung să acumuleze datorii atât de mari încât devine evident că acestea nu vor putea fi rambursate? Două soluţii sunt posibile: fie statul îşi recunoaşte incapacitatea de plată, fie tipăreşte bani diminuându-şi valoarea reală a datoriei. Peter Boettke şi Scott Beaulier susţin că acceptarea transparentă a încetării plăţilor este cea mai bună soluţie.

Inflaţia nu face decât să mascheze povara datoriei, forţând publicul la “economisiri forţate”. În fond, este o cruntă şi ironică aplicare a celebrei zicale keynesiene, “We owe it to ourselves”, deci noi trebuie să o suportăm. Anularea prin lege a datoriei este o măsură la fel de arbitrară şi injustă însă, susţin cei sus-menţionaţi, măcar o să-i înveţe ceva pe creditorii guvernului: să-şi bage minţile în cap şi să nu mai dea bani statului în viitor. În acest fel, guvernul va fi constrâns să mai renunţe la politica deficitelor bugetare cronice şi a cheltuielilor populiste.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Bogdan Glăvan

Dan Popa: Un hoit de 5 miliarde de dolari

Lehman Brothers s`a stins, dar cadavrul ei valoreaza pentru unii, enorm. Michidatorii celebrei institutii financiare au dat in judecata Barclay`s, cerand 5 miliarde de dolari. Intreaga poveste, povestita de Bloomberg, aici
Banca britanică Barclays Plc este una dintre puţinele bănci europene care se extind în această perioadă de criză, fiind interesată de expansiunea în sudul Europei.
Barclays Capital, divizia de investiţii bancare a băncii britanice, a achiziţionat anul trecut divizia din America de Nord a Lehman Brothers Holdings Inc.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Dan Popa

Mihai Marcu: Bani noi pentru Guvern

Şedintele Consiliului de Administraţie al BNR urmează un calendar riguros, aşa că am fost mirat ieri când la ora 17:00 am aflat că CA al BNR s-a reunit într-o şedinţa adhoc, care nu era planificată.

După ce pe data de 3 noiembrie, CA hotărâse cu indiferenţă faţă de economia reală întărirea politicii monetare, pe 16 noiembrie s-au întâlnit adhoc pentru a reduce de urgenţă RMO la valută.

Acţiunea este extraordinară şi merită investigat ce s-a întâmplat - între timp, FMI a anunţat că nu va acorda României următoarele tranşe la termenul convenit, pe bună dreptate.

Astfel, sursa de finanţare ieftină a guvernului a dispărut. Bani de la FMI nu sunt, eurobond-urile nu se mai emit anul acesta, singurii bani disponibili vin fie prin emisiune monetară indirectă fie euro din rezervă. Astfel, băncile vor mai avea ceva euro disponibili cu care să finanţeze guvernul, la dobânzi bune (5.25% la euro e o dobândă bună), iar mascarada finanţelor publice va mai continua cel puţin până la alegeri.

Dacă am ajuns în momentul în care stabilitatea financiară stă în telefoane de urgenţă către BNR şi disponibilizarea rapidă a banilor din RMO, este clar că orgia cu bani publici nu mai poate continua.

Am ajuns ca birocraţia proaspăt angajată de guvernul anterior să se auto-întreţină şi să inventeze mijloace pentru a-şi justifica existenţa. Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce trebuie să aveţi o semnătură de la X, una de la Y şi una de la Z ca să va rezolvaţi o problemă, atunci ştiţi de ce - se inventează "nevoi", se crează "proceduri" pentru a justifica aruncarea banului public.

Ajustarea punctuală a cheltuielilor publice se dovedeşte greu de aplicat. Bucureştenii o vor simţi mâine când se vor uita la porţile închise de la metrou. Sistemul nu mai poate fi reparat cu ajutorul minţilor luminate care-l reformează din interior.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Mihai Marcu

Cristian Orgonaş: Cum a fost afectat de criză micul întreprinzător român. Istoria un caz real

Dupa ce Institutul National de Statistica a dat publicitatii cifrele legate de evolutia economiei in trimestrul trei, multe dintre prognozele analistilor au fost imbunatatite, astfel ca acum nu se mai vorbeste despre o scadere economica de peste 8% ci de una in jurul a “doar” 6-7%, iar de aici s-ar putea trage concluzia ca sectorul privat nu a fost atat de afectat de criza pe cat s-a crezut initial.

Insa, daca in cazul firmelor mari, putem spune ca s-au evitat falimentele rasunatoare, lucrurile stau cu totul altfel cand vine vorba despre micii intreprinzatori.

In Romania, sectorul IMM-urilor a fost extrem de afectat de criza, iar astazi am sa relatez cazul real al unei familii ce a pierdut totul datorita intrarii in faliment a micii afaceri pe care a avut-o.

Familia X detinea in 2007 doua magazine in care vindea mobila. Cum afacerile mergeau destul de bine, oamenii s-au gandit ca nu ar fi rau sa isi construiasca si o casa, contractand in acest sens un credit in valoare de aproximativ 80.000 de euro.

In acelasi timp, au mai luat in leasing doua masini de transport marfa, toate aceste rate putand fi cu greu acoperite din ceea ce produceau magazinele, insa cum afacerile pareau sa creasca continuu, ce doi soti nu si-au facut probleme ca nu ar avea cu ce sa le plateasca.

Au calculat gresit. La sfarsitul lui 2008, vanzarile scazusera atat de mult, incat au fost nevoiti sa inchida magazinele, astfel ca venitul familiei a ajuns la zero. Despre plata ratelor la banca nici nu mai putea fi vorba.

Au predat cele doua masini societatii de leasing si au incercat sa vanda casa pentru a achita creditul de 80.000 de euro, insa cum nu a dorit nimeni sa o cumpere (a fost o singura oferta de 50.000 de euro!!), au fost nevoiti sa predea bancii si cheile casei.

Mai mult, parintii unuia dintre soti aveau o afacere similara - au dat si ei faliment, pierzandu-si apartamentul ipotecat cu ceva timp in urma.

Ar mai trebui spus ca daca banca va decide sa vanda casa, iar in urma licitatiei nu se vor obtine suficienti bani pentru acoperirea creditului, familia X va continua sa fie urmarita pentru recuperarea diferentei.

Sunt convins ca exista multe astfel de cazuri la nivelul tarii, iar principalul motiv pentru care am scris acest articol este acela de a oferi inca o dovada a faptului ca indatorarea fara masura nu poate duce la nimic bun.

Ar fi bine sa invatam din greselile facute de catre cei care au crezut ca economia va creste la infinit, astfel incat sa nu ajungem sa le repetem atunci cand despre actuala criza economica se va vorbi la trecut.

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Cristian Orgonaş

Răzvan Pascu: Cum să-ţi faci un PFA?

Pentru ca primesc destul de multe intrebari in particular (inclusiv pe mail, de la cititori ai blogului) legate de posibilitatile de a face o munca suplimentar, pe langa serviciu, pentru ceva bani in plus, m-am gandit sa incep prin a va oferi cateva sfaturi legate de modul in care intram in legalitate si obtinem autorizari de functionare, atunci cand vrem sa intreprindem o activitate comerciala.

Cea mai simpla metoda este sa te autorizezi ca Persoana Fizica Autorizata (PFA), pentru ca aceasta, spre deosebire de o societate comerciala, are mai putine controale de la FISC si evidenta mai putina de tinut, singura grija fiind sa faca o activitate care sa ii aduca profit, iar din acel profit sa plateasca impozitul de 16% anual.

Asadar, pentru a va autoriza ca PFA trebuie sa va adresati ONRC (Registrul Comertului) din localitatea in care domiciliati. Taxele totale sunt in jurul a 180 RON (include certificatul constatator, taxele de verificare si inregistrare denumire, taxa de inmatriculare, transmiterea declaratiilor catre autoritati, etc.), iar la final, dupa ce primiti toate autorizarile, va mai trebuie o stampila (aprox. 30 RON), facturier si chitantier (aprox. 15 RON) si un registru de control (25 RON). Procedura este destul de simpla si dureaza in total maxim o saptamana.

De mentionat este ca anul acesta cheltuielile cu benzina nu se incadreaza la rubrica “cheltuieli deductibile” si nu pot fi scazute din venituri, insa puteti face un contract de comodat intre masina voastra (proprietate personala) si PFA-ul vostru, avand astfel posibilitatea de a deduce cheltuielile cu intretinerea masinii. De asemenea, in anumite limite, exista posibilitatea de a contribui la fondurile de pensii facultative (fiind cheltuiala deductibila) sau de a plati prime de asigurare.

Documentele de care aveti nevoie pentru a va autoriza, sunt:

1. Cererea de inregistrare;

2. Dovada verificarii disponibilitatii si rezervarii firmei (original);

3. Carte de identitate original si copie;

4.Documente care atesta drepturile de folosinta asupra sediului profesional/punctelor de lucru cu semnaturi de la vecinii domiciliului in care se fixeaza sediul social;

5. Specimenul de semnatura al persoanei fizice autorizate (original);

6. Informatiile din cazierul fiscal;

7. Declaratia-tip pe propria raspundere care sa ateste indeplinirea conditiilor legale de functionare prevazute de legislatia speciala din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii.

8. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale: taxele de registru.

9. In functie de domeniul de activitate ales, o diploma care sa ateste certificarea in respectivul domeniu.

Succes si spor la bani!

Citeşte restul postării şi comentează pe blogul lui Răzvan Pascu

  © Blogger template 'Minimalist B' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP